Inadmissibility of cassation appeal in public procurement contract disputes under exclusive appellate jurisdiction

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra cererii de recurs, constată şi reţine următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 1 septembrie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Cujmir, prin Primar i-a chemat în judecată pe pârâţii A. şi B., în calitate de moştenitori ai numitului C., fost primar al comunei şi pe S.C. D. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să îi oblige pe pârâţi la plata către reclamantă a sumelor de 95.889 RON, cu titlu de prejudiciu şi de 23.013 RON, reprezentând accesorii, calculate până în octombrie 2017, precum şi în continuare până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 37/2020 din 12 noiembrie 2020, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins prin decizia nr. 301/2021 din 12 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, recurenta a reiterat situaţia de fapt, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că instanţele de judecată nu au fost învestite cu un litigiu de muncă.

Recurenta a arătat că termenul de prescripţie a început să curgă de la data efectuării controlului de către Curtea de Conturi, control cu ocazia căruia au fost întocmite procesul-verbal nr. x din 11 octombrie 2017 şi decizia nr. 30 din 6 noiembrie 2017, acela fiind momentul la care a luat cunoştinţă de producerea prejudiciului în patrimoniul său.

În opinia recurentei, prejudiciul constatat de organele de inspecţie fiscală este asimilat unei creanţe fiscale, context în care termenul de prescripţie este de 5 ani, potrivit art. 110 alin. (1) Codul de procedură fiscală, de aceea a apreciat că nu este prescrisă acţiunea.

Totodată, a mai susţinut că în mod greşit au reţinut instanţele că raporturile dintre părţi sunt de natură civilă şi că sunt aplicabile dispoziţiile art. 2.517 C. civ., referitoare la termenul de prescripţie de 3 ani.

În final, a arătat că a formulat plângere penală şi că este incident cazul de întrerupere a prescripţiei prevăzut de art. 2.537 alin. (1) pct. 3 C. civ. şi că instanţa de apel în mod eronat a apreciat că nu a fost invocat.

În drept, s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 12 august 2021, intimaţii A. şi B. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului.

La 16 august 2021, intimata S.C. D. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În şedinţa publică de la 10 noiembrie 2021, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, care primează faţă de excepţia nulităţii cererii de recurs, vizând chiar existenţa căii de atac, excepţie asupra căreia, pronunţându-se cu prioritate în conformitate cu dispoziţiile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel încât nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speţă, obiectul litigiului constă în pretenţiile reclamantei, care solicită ca pârâţii să fie obligaţi să-i plătească suma de 95.889 RON, cu titlu de despăgubiri, la care se adaugă şi accesoriile în cuantum de 23.013 RON, calculate conform art. 731 din Legea nr. 500/2002, iar litigiul pendinte a început la 1 septembrie 2020.

Izvorul obligaţiei pârâţilor de reparare a prejudiciului decurge din executarea contractului de lucrări nr. x din 22 octombrie 2015, ce a fost încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006.

Instanţa supremă subliniază că litigiul de faţă se află sub incidenţa dispoziţiilor art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 114/2020, în vigoare de la 13 iulie 2020.

Aşadar, având în vedere data declanşării prezentului litigiu, 1 septembrie 2020, calea de atac se va determina, potrivit art. 24 ŞI 27 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile noii legi de procedură, Legea nr. 101/2016.

Potrivit art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, "Litigiile şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative şi cele care decurg din rezilierea, rezoluţiunea, denunţarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziţie publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul".

În conformitate cu dispoziţiile art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, "Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (11) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei".

Potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Înalta Curte notează şi că decizia nr. 301/2021 din 12 mai 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, pronunţată în apel într-un litigiu având ca obiect repararea unui prejudiciu ce decurge din executarea unui contract de achiziţie publică, nu este supusă căii de atac a recursului, fiind o hotărâre definitivă, în conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia "Sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil şi, cum recurenta a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, la cererea intimatei S.C. D. S.R.L. şi în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata către această intimată a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Cujmir, prin Primar împotriva deciziei nr. 301/2021 din 12 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2021.