Garnishment validation review rejected due to prior judicial res judicata analysis of wage debt liquidity

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului civil de faţă;

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 24 martie 2017 pe rolul Judecătoriei Reşiţa, sub nr. x/2017, creditorul A., în contradictoriu cu debitoarea Unitatea Administrativ Teritorială Anina, a solicitat validarea popririi înfiinţate la data de 1 februarie 2017 de către Biroul Executorului Judecătoresc B., în sarcina terţului poprit Administraţia Finanţelor Publice - Trezoreria Reşiţa, în baza sentinţelor civile nr. 2357 din 8 decembrie 2015 a Judecătoriei Reşiţa, respectiv nr. 1084 din 26 februarie 2013 a Tribunalului Caraş-Severin şi a cererii nr. x/01.02.2017 a reclamantului creditor, prin care s-a cerut poprirea contului debitoarei Unitatea Administrativ Teritorială Anina până la concurenţa sumei de 80.214,25 RON, reprezentând drepturi salariale cuvenite şi neachitate.

Prin sentinţa civilă nr. 1154 din 27 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Reşiţa, în dosarul nr. x/2017, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Oraviţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Oraviţa, sub nr. x/2017, la data de 18 iulie 2017.

Judecătoria Oraviţa, prin sentinţa civilă nr. 64 din 30 ianuarie 2018, a admis în parte cererea formulată de petentul A., în calitate de creditor urmăritor, în contradictoriu cu terţul poprit Administraţia Finanţelor Publice - Trezoreria Reşiţa şi debitoarea Unitatea Administrativ Teritorială Anina, având ca obiect validare poprire; a dispus validarea popririi instituite de către Biroul Executorului Judecătoresc B. la data de 1 februarie 2017 în sarcina terţului poprit Administraţia Finanţelor Publice - Trezoreria Reşiţa, în baza sentinţelor civile nr. 2357 din 8 decembrie 2015 a Judecătoriei Reşiţa, respectiv nr. 1084 din 26 februarie 2013 a Tribunalului Caraş-Severin; terţul poprit a fost obligat să plătească creditorului, în limita creanţei totale de 82.214,25 RON, reprezentând drepturi salariale cuvenite şi neachitate, suma datorată debitorului, în cuantum de 1/3 din venitul lunar net, dar nu mai mult de 1/2 în cazul popririlor multiple; a respins capătul de cerere privind amendarea terţului poprit şi a fost obligat terţul poprit la plata sumei de 20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către creditor.

Împotriva acestei sentinţe, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, în nume propriu şi pentru Trezoreria Reşiţa, a declarat apel, prin care a solicitat admiterea acestuia şi modificarea sentinţei apelate, cu consecinţa respingerii acţiunii, în principal, ca fiind lipsită de obiect, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Unitatea Administrativ Teritorială Anina a formulat apel împotriva aceleiaşi sentinţe, solicitând desfiinţarea acesteia şi, în rejudecare, să se dispună respingerea acţiunii creditorului A., invalidarea popririi instituite pe conturile sale şi invalidarea tuturor formelor de executare silită.

Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 6 din 27 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit între secţii specializate din cadrul secţiei I civile a Tribunalului Caraş-Severin, respectiv completul specializat în soluţionarea litigiilor civile şi completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă, stabilind competenţa de soluţionare a apelurilor declarate de apelanta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Anina şi apelanta-terţ poprit Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 64 din 30 ianuarie 2018 a Judecătoriei Oraviţa, în favoarea completului specializat în materia litigiilor de muncă şi de asigurări sociale din cadrul secţiei I civile a Tribunalului Caraş-Severin.

Prin decizia civilă nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii apelului formulat de apelanta-debitoare Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina, invocată de intimatul-creditor A.; s-a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de apelanta-debitoare Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina; s-a admis apelul formulat de apelanta-debitoare Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina, în contradictoriu cu intimatul-creditor A. şi intimata-terţ poprit Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi Administraţia Finanţelor Publice - Trezoreria Reşiţa; s-a respins ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta-terţ poprit Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi Administraţia Finanţelor Publice - Trezoreria Reşiţa, în contradictoriu cu intimatul-creditor A. şi intimata-debitoare Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina; s-a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 64 din 30 ianuarie 2018 a Judecătoriei Oraviţa; s-a admis în parte cererea de validare poprire formulată de creditorul A. prin Biroul Executorului Judecătoresc B., în sensul validării popririi din 1 februarie 2017, numai pentru creanţa în valoare de 28.793 RON; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 64 din 30 ianuarie 2018; s-au compensat parţial cheltuielile de judecată între apelanta-debitoare Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina şi intimatul-creditor A.; apelanta-terţ poprit Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi Administraţia Finanţelor Publice - Trezoreria Reşiţa a fost obligată la plata sumei de 952 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-creditor A..

La data de 31 martie 2020 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, sub nr. x/2020, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., prin care a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, având ca obiect validarea popririi, în contradictoriu cu intimatele Unitatea Administrativ Teritorială Anina, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin - Trezoreria Reşiţa.

Revizuentul A. a susţinut faptul că decizia civilă nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, încalcă efectul pozitiv al lucrului judecat în ceea ce priveşte suma de 80.214,25 RON, reprezentând despăgubiri salariale pe care Unitatea Administrativ Teritorială Anina i le datorează, sumă ce constituie cauza dosarului nr. x/2017 (cu obiect "validare poprire"), raportat la sentinţa civilă nr. 2357 din 8 decembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Reşiţa, sentinţa civilă nr. 890/2017 a Judecătoriei Oraviţa şi decizia civilă nr. 98/A/28.02.2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul nr. x/2016.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2) şi art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 264 din 17 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de revizuent şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2020, la data de 18 august 2020.

Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 817 din 8 octombrie 2020, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin - Trezoreria Reşiţa.

Împotriva acestei decizii, recurentul-revizuent A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 20 noiembrie 2020.

Recurentul-revizuent a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate etapele procesuale, cheltuieli pe care urmează să le ceară pe cale separată.

Decizia recurată a fost criticată, sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, a reţinut greşit, în motivarea deciziei civile nr. 817 din 8 octombrie 2020, că instanţa de apel a analizat efectul pozitiv al deciziei civile nr. 98/A/28.02.2019, pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul nr. x/2017, având ca obiect validarea popririi.

De altfel, în motivarea deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017 (a cărei revizuire s-a solicitat) sunt multe erori şi interpretări greşite atât ale legii, cât şi a probelor din dosar, care sunt incompatibile cu un raţionament logico-juridic ce trebuie să stea la baza oricărei motivări a instanţei.

Autorul căii de atac a relevat faptul că dosarul nr. x/2017 (având ca obiect "validarea popririi") a fost suspendat până la soluţionarea dosarului nr. x/2016, respectiv a dosarului nr. x/2019 (având ca obiect "contestaţii la executare").

Ca urmare a soluţionării dosarelor anterior menţionate, prin decizii definitive ale instanţelor de judecată, intimata Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina era obligată să-i plătească recurentului-revizuent suma de 80.241,25 RON, reprezentând despăgubiri salariale.

Nemulţumirea recurentului-revizuent este legată de faptul că această sumă, confirmată anterior de către instanţe, a fost diminuată ca urmare a formulării cererii de validare a popririi.

Cu alte cuvinte, nu s-a ţinut cont de ceea ce instanţele au hotărât definitiv, anterior judecării cererii de validare a popririi, cu privire la cuantumul despăgubirilor salariale.

În acelaşi context, recurentul-revizuent consideră că instanţa de apel a încălcat şi prevederile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora "în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi", întrucât a făcut o analiză a efectelor deciziei civile nr. 539/A din 4 octombrie 2019 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă referitoare la contestaţia la executare formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Anina, în dosarul nr. x/2017, cu privire la suma de 18.509 RON, sumă ce nu formează obiectul cererii de validare a popririi în dosarul nr. x/2017, aceasta fiind cerută de către Biroul Executorului Judecătoresc B., ulterior promovării cererii de revizuire, prin somaţia nr. 537/15.09.2017.

Suma care face obiectul validării popririi în dosarul nr. x/2017 este de 80.241,25 RON şi se compune din somaţia nr. 536/19.08.2016 în valoare de 70.512,25 RON şi somaţia nr. 536/06.02.2017 în valoare de 9.702 RON, pe care Unitatea Administrativ Teritorială Anina nu a mai contestat-o.

Aşadar, rezultă un debit în valoare de 80.214,25 RON, care reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 663 din C. proc. civ.

În opinia recurentului-revizuent, este foarte important de reţinut faptul că validarea popririi în cauză o constituie dosarul execuţional nr. x/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc B. şi are la bază sentinţa civilă nr. 1084 din 26 februarie 2013 a Tribunalului Caraş-Severin.

În motivarea deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, s-a reţinut:

"cu privire la efectele deciziei nr. 92/28.02.2019,Tribunalul constată următoarele:

Prin această decizie a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 890/19.10.2017, pronunţată de Judecătoria Oraviţa, în dosarul nr. x/2016, sentinţă prin care a fost respinsă contestaţia la executare formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina în data de 02.09.2016 privind executarea silită pornită de creditorul A. pentru somaţia nr. 536/16.08.2016.

Faptul că prin această hotărâre judecătorească a fost respinsă contestaţia la executare formulată de către Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina în data de 02.09.2016, determină incidenţa art. 713 alin. (3) C. proc. civ., astfel că instanţa nu va lua în considerare motivele invocate de către Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina, privitoare la plata drepturilor salariale anterior datei de 02.09.2016".

În realitate, instanţa nu a procedat astfel, deoarece nu a luat în considerare nici prevederile art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. care stabilesc că:

"hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Faţă de împrejurarea că decizia civilă nr. 98/A a fost pronunţată la data de 28 februarie 2019, recurentul-revizuent consideră că instanţa de apel nu mai era ţinută să analizeze, din nou, legalitatea creanţei în valoare de 70.512,25 RON, aceasta fiind tranşată definitiv de instanţă prin pronunţarea deciziei sus-amintite.

În accepţiunea recurentului, doar făcând trimitere la o decizie definitivă, fără analiza juridică a acelei decizii în hotărârea ce urmează a fi pronunţată, nu înseamnă că aspectul cu privire la care a ordonat anterior instanţa de judecată în decizia menţionată a fost luat în considerare şi pus în executare prin pronunţarea noii decizii, aşa cum s-a întâmplat în cazul deciziei nr. 98/28.02.2019, al cărei obiectiv a fost nesocotit de către instanţa de apel.

Recurentul-revizuent a subliniat faptul că nu a invocat autoritatea de lucru judecat şi nici efectul pozitiv al lucrului judecat reprezentat de decizia civilă nr. 98/A din 28 februarie 2019 prin întâmpinarea depusă în faza procesuală a apelului.

De asemenea, recurentul-revizuent A. a redat, în cuprinsul memoriului de recurs, fragmente din considerentele deciziei instanţei de apel (decizia civilă nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017).

În continuare, recurentul a susţinut faptul că instanţa de apel nu a respectat principiul disponibilităţii, reglementat de prevederile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".

Totodată, a făcut trimitere la dispoziţiile art. 22 alin. (6) din acelaşi cod, potrivit cărora "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Or, în speţă, este evident că instanţa de apel şi-a depăşit limitele învestirii.

A subliniat faptul că instanţa a motivat plăţiile efectuate pentru perioada cuprinsă între 4 februarie 2014 şi 22 iunie 2015, cu referire la decizia nr. 352/2013 a Curţii de Apel Timişoara, decizie care, în realitate, nu există.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 - 8 din C. proc. civ.

Intimata Unitatea Administrativ Teritorială Anina a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat. De asemenea, a solicitat obligarea recurentului-revizuent la plata cheltuielilor de judecată.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, s-a întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurentul-revizuent A. şi intimata Unitatea Administrativ Teritorială Anina au înţeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 30 septembrie 2021 s-a respins excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata Unitatea Administrativ Teritorială Anina şi s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 817 din 8 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, stabilindu-se termen la data de 4 noiembrie 2021 pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba despre incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care poate fi invocat în situaţia în care hotârârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu alte cuvinte, nu se poate identifica vreo încălcare a dispoziţiilor de drept material în soluţionarea unei cereri de revizuire, cu atât mai mult cu cât elementele privind admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac în retractare sunt unele de drept procesual, iar nu de drept material.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor, însă recurentul-revizuent a înţeles să îl invoce doar formal.

De altfel, Înalta Curte constată că nu se poate reţine absenţa unei motivări care să susţină soluţia pronunţată şi nici vreo contradicţie între considerentele expuse în justificarea raţionamentului curţii de apel sau o motivare străină de natura cauzei, situaţie care exclude incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., conform căruia casarea unei decizii poate fi cerută atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte reţine că invocarea acestuia presupune tocmai ignorarea autorităţii de lucru judecat, iar nu greşita sa valorificare, motiv pentru care, susţinerile din recurs nu pot fi integrate acestui motiv de casare.

Criticile formulate de recurentul-revizuent A. vizează faptul că, prin decizia recurată, instanţa de revizuire a interpretat greşit textele de lege referitoare la autoritatea de lucru judecat, respectiv art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ., astfel încât vor fi analizate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, însă acestea nu pot fi primite.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Trebuie subliniat că nu sunt aplicabile în cauză modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar conform art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, litigiul avand ca obiect validarea popririi înfiinţate la data de 1 februarie 2017 de către Biroul Executorului Judecătoresc B., în sarcina terţului poprit Administraţia Finanţelor Publice - Trezoreria Reşiţa a început la 24 martie 2017, anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative.

Astfel, este necesar ca hotărârile potrivnice să întrunească cerinţa triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi, cu menţiunea că hotărârile trebuie pronunţate în dosare diferite.

Totodată, admisibilitatea unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri este supusă condiţiei ca, în cel de-al doilea proces, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat sau, dacă aceasta a fost invocată, să nu se fi discutat.

Raţiunea acestei condiţii este aceea ca instanţa de revizuire, învestită cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., să nu încalce ea înseşi principiul securităţii juridice şi autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită, iar revizuirea să nu se transforme într-un recurs la recurs.

În situaţia în care, în al doilea litigiu, prima hotărâre a fost invocată şi instanţa a respins apărarea formulată, partea nu mai poate reitera aceeaşi excepţie pe calea revizuirii, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea prin care s-a examinat, în cadrul celui de-al doilea proces, excepţia puterii lucrului judecat.

În altă ordine de idei, atunci când se cere anularea celei de-a doua hotărâri, instanţa nu urmează să facă o analiză a celor două hotărâri, ci va anula numai hotărârea care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Aşadar, instanţa de revizuire nu este îndreptăţită să verifice care din cele două hotărâri este legală şi temeinică, ci, în mod automat, dacă sunt îndeplinite condiţiile mai sus arătate, va anula a doua hotărâre.

În speţă, autorul revizuirii şi al prezentului recurs a arătat, în esenţă, faptul că decizia civilă nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, încalcă efectul pozitiv al lucrului judecat în ceea ce priveşte suma de 80.214,25 RON, reprezentând despăgubiri salariale pe care Unitatea Administrativ Teritorială Anina i le datorează, sumă ce constituie cauza dosarului nr. x/2017 (cu obiect "validare poprire"), raportat la sentinţa civilă nr. 2357 din 8 decembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Reşiţa, sentinţa civilă nr. 890/2017 a Judecătoriei Oraviţa şi decizia civilă nr. 98/A/28.02.2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul nr. x/2016.

Totodată, Înalta Curte constată că, în partea introductivă a deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă a reţinut caracterul nefondat al excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de către apelanta-pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Anina, având în vedere că obiectul este reprezentat de o diferenţă de bani şi nu există identitate de părţi.

Aşadar, nu este îndeplinită cerinţa ca a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat (sub aspectul efectului negativ).

În plus, aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Timişoara, în al doilea proces s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, iar instanţa de apel nu a omis a se pronunţa asupra ei, ci, dimpotrivă, a respins-o în mod expres prin dispozitivul deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020.

Înalta Curte mai reţine că, potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., "autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Astfel cum rezultă din textul anterior menţionat, autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii.

În acest mod, legiuitorul a consacrat, în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză).

În speţă, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că instanţa de revizuire a dat eficienţă atât efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, cât şi efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Curtea de Apel Timişoara a observat corect faptul că în soluţionarea apelului finalizat prin pronunţarea deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, instanţa de judecată a analizat apărările formulate de creditorul A. prin întâmpinare.

Astfel, s-a arătat că din lecturarea considerentelor deciziei civile nr. 66/A rezultă că instanţa a analizat efectele sentinţei civile nr. 2357/08.12.2014 a Judecătoriei Reşiţa, a sentinţei civile nr. 890/2017 a Judecătoriei Oraviţa şi a deciziei civile nr. 98/A/28.02.2019 a Tribunalului Caraş-Severin, ca urmare a analizării acestor aspecte, instanţa reţinând că s-a făcut dovada caracterului lichid al creanţei de către creditor doar pentru perioada cuprinsă între 22 iunie 2015 şi 30 august 2016.

Creanţa respectivă este în cuantum de 28.793 RON, iar pentru perioada cuprinsă între 29 august 2012 şi 4 februarie 2014, creanţa nu îndeplineşte cerinţa lichidităţii, neexistând un raport de expertiză contabilă care să stabilească cât anume din suma de 36.779 RON reprezintă despăgubiri pentru perioada 29.08.2012 - 04.02.2014.

Ca atare, nu se poate reproşa instanţei de revizuire că nu ar fi aplicat în mod corect normele incidente în materia autorităţii de lucru judecat, având în vedere că atât considerentele, cât şi dispozitivul hotărârilor invocate nu sunt contradictorii şi pot fi puse în aplicare.

Criticile recurentului-revizuent referitoare la faptul că instanţa de apel nu a respectat principiul disponibilităţii, a depăşit limitele învestirii sale şi a încălcat prevederile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât a făcut o analiză a efectelor deciziei civile nr. 539/A din 4 octombrie 2019 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă referitoare la contestaţia la executare formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina, în dosarul nr. x/2017, cu privire la suma de 18.509 RON, sumă ce nu formează obiectul cererii de validare a popririi în dosarul nr. x/2017, ce pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt susţinute de argumente care exprimă nemulţumirea acestuia faţă de soluţia pronunţată în faza procesuală a apelului, mai exact, sunt critici aduse deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Întrucât recursul de faţă are ca obiect o decizie prin care s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin - Trezoreria Reşiţa, examinarea acestor critici excede limitelor învestirii, examenul de legalitate în prezentul recurs fiind limitat exclusiv la verificarea modului în care Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a analizat admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat.

În realitate, recurentul-revizuent nu aduce critici veritabile de nelegalitate a hotărârii atacate, ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de către Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, soluţie care, în opinia acestuia, este eronată, deoarece nu s-a ţinut cont de ceea ce instanţele au hotărât definitiv, anterior judecării cererii de validare a popririi, cu privire la cuantumul despăgubirilor salariale.

Cu alte cuvinte, recurentul-revizuent A. solicită schimbarea deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, pe calea revizuirii, încercând să acrediteze ideea că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. permit acest lucru.

Or, un astfel de demers procesual este contrar raţiunilor avute în vedere de către legiuitor atunci când a reglementat acest motiv de revizuire.

Nu se poate susţine nici faptul că instanţa de revizuire ar fi încălcat prevederile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în considerarea dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din acelaşi cod, potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi a faptelor pe care se întemeiază.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 817 din 8 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2021.