Competence for damages action challenging administrative decisions: jurisdiction of administrative vs. labor courts

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 octombrie 2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub număr de dosar x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanţei obligarea pârâtului şi Consiliul Superior al Magistraturii la plata sumei de 200.000 euro reprezentând despăgubiri.

Acţiunea a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 29, art. 30 alin. (1) şi (3) şi art. 192 C. proc. civ.

La 22 februarie 2022, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care a înţeles să modifice cuantumul daunelor morale solicitate prin acţiunea introductivă, în sensul majorării acestora de la suma de 200.000 de euro, la suma de 250.000 de euro.

Totodată, reclamantul a înţeles să invoce excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin sentinţa civilă nr. 312 din 22 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţă materială şi funcţională şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, pornind de la cadrul legal instituit de art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că de esenţa contenciosului administrativ este fie existenţa unui act administrativ, a cărui anulare ori suspendare să se pretindă, fie nesoluţionarea, de către o autoritate publică, în termenul legal, a unei cereri ori refuzul nejustificat de a o rezolva, manifestări sau omisiuni ale autorităţii publice prin care subiectul care poate sesiza instanţa de contencios administrativ se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim, ipoteze care nu se regăsesc în speţa de faţă, care vizează strict plata de despăgubiri (negrefate pe un act administrativ a cărui nelegalitate să se ceară sau să fi fost constată anterior pe cale separată).

S-a apreciat că pretinsa conduită ilicită a pârâtului a avut loc în cadrul raportului juridic de carieră profesională ale cărui părţi sunt reclamantul şi pârâtul, ceea ce ar atrage incidenţa dispoziţiilor dreptului muncii, art. 278 alin. (2) din Codul muncii, coroborate cu dispoziţiile legale ale C. civ. privind răspunderea patrimonială, art. 1349, art. 1530, art. 1357, art. 1531 alin. (3) din C. civ.

Primind dosarul, Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale a reţinut, în esenţă, că din cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi modificată, obiectul acţiunii îl constituie obligarea pârâtului la repararea unui prejudiciu cauzat de modalitatea de soluţionare a două cereri de detaşare formulate de reclamant, prin două hotărâri ale secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, susţinând că prin respingerea acestor cereri i s-a creat reprezentarea că pe parcursul carierei sale nu va mai putea participa la nicio procedură de selecţie pentru posturi care se ocupă prin detaşare, în aceste fel fiind şi discriminat prin raportare la alţi magistraţi ale căror cereri de detaşare au fost admise.

S-a reţinut, că, în speţă, suntem în faţa unei acţiuni prin care se solicită repararea unui prejudiciu cauzat prin emiterea a două acte administrative - Hotărârea secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 212/2018 şi Hotărârea secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 389/2018, iar nu în faţa unei răspunderi patrimoniale a unui pârât care nu este angajatorul reclamantului, litigiul fiind unul de contencios administrativ.

S-a arătat că în ceea ce priveşte competenţa sub aspect material, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea este de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de apel, iar din punct de vedere teritorial, în raport de domiciliul reclamantului, este se competenţa Curţii de Apel Bucureşti.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 3539 din 24 mai 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Problema de drept care a determinat ivirea conflictului negativ de competenţă a fost generată de interpretarea diferită a instanţelor aflate în conflict asupra naturii litigiului, respectiv dacă este de competenţa instanţei de contencios administrativ sau este de competenţa jurisdicţiei conflictelor de muncă şi de asigurări sociale.

Înalta Curte constată că prin acţiunea promovată, reclamantul A. a solicitat instanţei obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata unor despăgubiri reprezentând prejudiciu cauzat de modalitatea de soluţionare a două cereri de detaşare formulate de reclamant, prin emiterea a două acte administrative - Hotărârea secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 212/2018 şi Hotărârea secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 389/2018.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

Potrivit art. 253 (1) din Codul muncii:

"Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul."

Art. 231 Codul muncii stipulează că:

"Prin conflicte de muncă se înţelege conflictele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă ", iar potrivit art. 232 din acelaşi act normativ "Procedura de soluţionare a conflictelor de muncă se stabileşte prin lege specială".

Legea specială in domeniul conflictelor de muncă este Legea nr. 62/2011 privind dialogului social, care prevede la art. 1:

În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

Lit. (p) conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative.

Lit. (i) De asemenea, sunt considerate conflicte individuale de muncă si conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu.

Din interpretarea textelor legale enunţate, rezultă că, într-un conflict individual de muncă, părţile sunt salariatul şi angajatorul, respectiv părţile raportului de muncă ce izvorăşte din contractul individual de muncă, ori părţile raportului de serviciu.

În cauza de faţă, reclamantul A. şi pârâtul Consiliului Superior al Magistraturii nu se află în raporturi juridice de această natură.

Este adevărat că judecătorul nu poate, de la sine putere şi peste voinţa celui care are calitate de reclamant, a schimba cauza acţiunii dedusă judecăţii, faţă de principiul disponibilităţii în procesul civil, însă judecătorul este ţinut ca, observând cauza acţiunii, astfel cum a fost construită de reclamant, să dea calificarea corectă litigiului dedus judecăţii.

Aplicarea corectă a legii este o prerogativă esenţială a instanţei judecătoreşti şi nu poate face obiectul dispoziţiei părţilor decât acolo unde legea o permite expres, întrucât principiul disponibilităţii nu poate avea nicio înrâurire asupra obligaţiei şi îndreptăţirii instanţei de a cunoaşte dreptul aplicabil şi de a-i da eficienţă, potrivit principiului iura novit curia.

Prin urmare, indiferent de calificarea dată de reclamant cererii de chemare în judecată, calificare de care, în baza art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul nu poate fi ţinut, se constată că suntem în prezenţa unui litigiu de contencios administrativ, întrucât prin acţiunea promovată se solicită repararea unui prejudiciu cauzat prin emiterea a două acte administrative, nefiind în ipoteza unei răspunderi patrimoniale a unui pârât în calitatea sa de angajator al reclamantului.

Aşa fiind, constatând că pricina de faţă vizează un litigiu ce intră în sfera contenciosului administrativ, ţinând cont de prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 care statuează că litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2022.