Insolvency debtor's appeal exempt from automatic termination under Law No. 85/2014

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2022

Asupra recursului civil de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 2 decembrie 2015 pe rolul Tribunalului Sălaj, secţia civilă, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. (societate aflată în procedura de insolvenţă), în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat:

- obligarea pârâtei B. la plata sumei de 241.428,21 RON reprezentând debit neachitat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/04.10.2011;

- obligarea pârâtei B. la plata penalităţilor în cuantum de 0,06% pe zi de întârziere aferente debitului de mai sus, începând cu data scadenţei fiecărei facturi fiscale şi până la data plăţii integrale şi efective a debitului;

- obligarea pârâtei B. la plata sumei de 3.138.744,62 RON reprezentând debit neachitat în baza contractului de subantrepriză nr. x/20.01.2012;

- obligarea pârâtei B. la plata penalităţilor în cuantum de 0,07% pe zi de întârziere aferente debitului de mai sus, începând cu data de 30.05.2015 şi până la data plăţii integrale şi efective a debitului;

- obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată;

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 194 şi art. 411 alin. (2) din C. proc. civ., art. 1170 şi art. 1531 din C. civ.

Tribunalul Sălaj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 265/2016 din 3 martie 2016, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Sălaj, invocată de pârâta B. S.R.L. şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., societate aflată în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. privind plata debitului neachitat, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 3330 din 31 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-au disjuns primele două capete de cerere şi s-a format un dosar separat, având ca obiect pretenţii şi ca părţi pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B.; s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti - sectia a VI-a civilă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special C. şi pe pârâta B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Sălaj; s-a constatat ivit conflict de competenţă, s-a suspendat judecata cauzei şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Prin decizia nr. 1543 din 29 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secţia civilă, sub nr. x/2016, la data de 29 noiembrie 2016.

Prin sentinţa civilă nr. 1018/2018 din 21 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis în parte acţiunea reclamantei A. S.R.L. (societate aflată în procedura de insolvenţă), iar pârâta B. a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 2.138.744,62 RON, reprezentând diferenţă neachitată de preţ, plus penalităţi în cuantum de 0,07% pe zi de întârziere; de asemenea, pârâta a fost obligată la plata sumei de 8.180 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. B. S.A. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fond şi în căile de atac.

Prin decizia civilă nr. 601/2018 din 13 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins apelul declarat de apelanta S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1018 din 21 iunie 2018 a Tribunalului Sălaj, care a fost păstrată în întregime.

Împotriva deciziei civile nr. 601/2018 din 13 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pârâta B. S.R.L. prin administrator judiciar D. a declarat recurs, care a fost admis prin decizia nr. 1068 din 18 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, decizia recurată fiind casată, iar cauza a fost trimisă spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În argumentarea deciziei de casare, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat în niciun fel asupra motivului de apel ce a vizat nemotivarea hotărârii de către prima instanţă.

Aşadar, instanţa de recurs a constatat că motivarea nu întruneşte cerinţele procedurale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., nefiind arătate, în concret, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care au condus la respingerea apelului şi nici argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile recurentei.

De asemenea, s-a reţinut că instanţa de apel nu a analizat criteriile formulate în apel care au vizat modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor contractuale şi aspectele referitoare la dovedirea respectării acestor obligaţii din perspectiva executării lor.

Sub acest aspect, Înalta Curte a statuat că reluarea concluziilor raportului de expertiză, fără ca instanţa de apel să efectueze propriile aprecieri asupra criticilor cu care a fost învestită, nu respectă obligaţia de motivare care incumbă completului de judecată.

Or, în aceste condiţii, a fost încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil şi i s-a cauzat o vătămare procesuală, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea prevederilor art. 498 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 602/2020 din 10 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis apelul declarat de B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1018 din 21 iunie 2018, pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, care a fost anulată în tot, constatându-se că a încetat de drept judecata cererii formulate de reclamanta A. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special C. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 22 februarie 2021.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei civile nr. 602 din 10 decembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare, pe fond, a apelului formulat de B. S.A., în conformitate cu prevederile art. 497 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată). De asemenea, a solicitat obligarea intimatei B. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea demersului judiciar.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Cluj a invocat, din oficiu, dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, raportat la faptul că B. a intrat în insolvenţă în cursul judecării recursului, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, instanţa de apel a apreciat că se impune admiterea apelului declarat de B. (pe un motiv care nu a fost invocat sau amintit de apelantă în faţa instanţei), anularea sentinţei civile nr. 1018/21.06.2018 şi constatarea încetării procesului demarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Subsumat motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., s-a arătat că instanţa de apel a încălcat dreptul la un proces echitabil al reclamantei prin nerespectarea principiului contradictorialităţii, al dreptului la apărare al părţilor şi al disponibilităţii, depăşind limitele cu care fusese învestită.

Prin modalitatea în care Curtea de Apel Cluj a înţeles să "rejudece" apelul formulat de B. şi să pronunţe soluţia cuprinsă în decizia recurată, s-au încălcat, în mod vădit, următoarele principii fundamentale ale procesului civil: principiul egalităţii (art. 8 din C. proc. civ.), dreptul de dispoziţie al părţilor (art. 9 alin. (2) din C. proc. civ.), principiul contradictorialităţii (art. 14 alin. (4), (5) şi 6 din C. proc. civ.), principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 alin. (6) şi (7) din C. proc. civ.).

De asemenea, potrivit art. 20 din C. proc. civ., "judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege".

Recurenta consideră că instanţa de apel avea obligaţia de a rejudeca, pe fond, cererea de apel formulată de B., în limitele conturate de apelantă prin aceasta şi luând în considerare obiectul său.

A susţinut faptul că pârâta B. nu a invocat în nicio fază procesuală dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, nici măcar în rejudecarea apelului, în faţa Curţii de Apel Cluj, observându-se, în mod clar, stăruinţa debitoarei în judecarea cererii, pe fond.

Incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, fiind o chestiune nouă, invocată de către instanţa de rejudecare, din oficiu, abia în faza rejudecării apelului, se impunea a fi pusă în discuţia părţilor, cu atât mai mult cu cât niciuna dintre acestea nu a făcut referire la respectivele prevederi legale pe parcursul judecării procesului.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Cluj a pronunţat decizia recurată, prin raportare la prevederile art. 75 alin. (1), fără a pune în discuţia părţilor, anterior, incidenţa acestei dispoziţii legale şi fără ca părţile să aibă oportunitatea de a-şi expune punctul de vedere, încălcându-se astfel, în mod direct, principiul contradictorialităţii.

Prin faptul că instanţa de apel a admis apelul declarat de pârâta B. şi a anulat sentinţa primei instanţe, favorabilă reclamantei, pe un motiv asupra căruia reclamanta A. nu a avut posibilitatea să-şi expună punctul de vedere, a fost încălcat principiul egalităţii, dar şi dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare al acesteia.

Curtea de Apel Cluj a aplicat greşit dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, astfel că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a redat dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului".

S-a arătat că reclamanta A. a formulat acţiunea împotriva debitoarei B. în vederea recuperării debitului datorat, în anul 2015, fiind deja în insolvenţă, la această dată, iar procesul a fost soluţionat pe fond, la 21 iunie 2018, în sensul că Tribunalul Sălaj a admis acţiunea reclamantei şi a obligat debitoarea B. la plata debitului solicitat.

Sentinţa Tribunalului Sălaj a fost menţinută, în integralitate, ca temeinică şi legală, de către Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă pronunţată la data de 13 noiembrie 2018, în cadrul judecării apelului formulat de B..

La data de 4 februarie 2019 pârâta B. a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj, iar la 30 mai 2019 Tribunalul Bucureşti a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei B., aşadar, ulterior declarării căii de atac a recursului de către pârâtă.

Având în vedere derularea cronologică a evenimentelor relevante din speţă, recurenta a menţionat că este incidentă excepţia stipulată, în mod expres, la alin. (2) lit. a) al art. 75 din Legea nr. 85/2014, iar nu regula prevăzută de art. 75 alin. (1), cum a apreciat, în mod greşit, Curtea de Apel Cluj.

Legea insolvenţei prevede, în mod cert, faptul că art. 75 alin. (1) nu este aplicabil în cazul căilor de atac promovate de însuşi debitorul aflat în insolvenţă.

Astfel, potrivit Legii nr. 85/2014, dacă debitorul a declarat o cale de atac în cadrul vreunui proces ce are ca obiect creanţe anterioare deschiderii procedurii (proces care a fost demarat anterior deschiderii procedurii insolvenţei), aceasta nu va fi supusă suspendării sau încetării prevăzute de art. 75 alin. (1), tocmai deoarece, prin calea de atac accesată, debitorul urmăreşte protejarea, reîntregirea şi maximizarea patrimoniului său.

În opinia Curţii de Apel Cluj, alin. (2) al art. 75 nu ar putea fi incident, deoarece "nu există o soluţie în care, de pildă, apelul ar fi admis, iar acţiunea respinsă, cu consecinţa previzibilă a declarării recursului de către reclamantă, care însă nu ar putea fi judecat pe fond de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că ar deveni pe deplin operantă suspendarea, respectiv încetarea procesului".

Pentru motivele expuse anterior, recurenta-reclamantă apreciază că raţionamentul instanţei de rejudecare este contrar prevederilor art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Mai mult, Curtea de Apel Cluj a motivat incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi prin raportare la neconcordanţele C. proc. civ. (forma în vigoare la data formulării acţiunii), survenite într-o atare ipoteză, cu referire directă la competenţele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de a judeca în recurs.

Recurenta a precizat că art. 497 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, nu a fost declarat neconstituţional, acesta aplicându-se ca atare în cazul proceselor civile începute sub imperiul vechii legi.

De altfel, nici constituţionalitatea dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014 nu a fost declarată de către Curtea Constituţională.

Or, Curtea de Apel Cluj nu este abilitată a se pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale în vigoare, ci, în calitate de instanţă judecătorească, aceasta are strict obligaţia de a le aplica în limitele impuse de legiuitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a casat şi sentinţa Tribunalului Sălaj, ci doar hotărârea pronunţată în apel de către Curtea de Apel Cluj, sens în care hotărârea primei instanţe era în fiinţă la momentul deschiderii procedurii insolvenţei împotriva debitoarei B..

La data formulării cererii de recurs de către recurenta B., aceasta nu se afla în procedura insolvenţei. La data intrării pârâtei în insolvenţă, recursul era în curs de judecare (cale de atac demarată de debitor, acesta dovedind un interes, în acest sens), motiv pentru care, în mod evident, A. nu a formulat cerere dc înscriere în tabelul preliminar de creanţe al B. la acel moment, date fiind dispoziţiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

În prezent, atât reclamanta A., cât şi pârâta B. se află în procedura insolvenţei, dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014 fiind, deopotrivă aplicabile, în ceea ce priveşte ambele societăţi/părţi.

Contrar susţinerilor Curţii de Apel Cluj, în ipoteza în care instanţa de rejudecare ar fi soluţionat pe fond apelul formulat de pârâta B., iar A. ar fi declarat recurs împotriva acestei hotărâri, instanţa supremă, dacă admitea recursul A., ar fi trimis spre rejudecare Curţii de Apel Cluj, aceeaşi cerere de apel introdusă de debitoarea B., date fiind prevederile art. 497 şi urm. din C. proc. civ.

Prin urmare, şi în această situaţie, ar fi fost vorba despre judecarea unei căi de atac promovate de debitoarea B. (în sensul art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014), deoarece, aşa cum a afirmat chiar şi instanţa de rejudecare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda la judecarea pe fond a căii de atac.

Tocmai prin modul în care Curtea de Apel Cluj a înţeles să aplice prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014, în speţă, "se creează o situaţie în care părţile nu sunt tratate cu aceeaşi unitate de măsură", atât timp cât ambele societăţi se află în procedura insolvenţei şi au dreptul de a beneficia de căile de atac prevăzute de lege.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a susţinut faptul că prin decizia recurată i s-a înlăturat retroactiv un drept de creanţă dobândit, în mod legal, printr-o sentinţă care nu a fost anulată pentru motive de nelegalitate, ci doar pe motivul că debitoarea B. a intrat în procedura insolvenţei, la aproape 2 ani de la pronunţarea acesteia.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. prin administrator judiciar D. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2021 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special C., stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la 3 februarie 2022, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că principala critică formulată de recurenta-reclamantă se referă la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispoziţii care instituie reguli de procedură, astfel încât se impune a fi analizată din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susţinut faptul că este incidentă excepţia stipulată, în mod expres, la alin. (2) lit. a) al articolului 75 din Legea nr. 85/2014, iar nu regula prevăzută de art. 75 alin. (1), aşa cum a apreciat, în mod greşit, Curtea de Apel Cluj.

Această critică este întemeiată, deoarece instanţa de apel nu trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi să constate că a încetat de drept judecata cererii formulate de reclamanta A. S.R.L.

Curtea de Apel Cluj a pronunţat o hotărâre nelegală, în condiţiile în care art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 prevede, în mod expres, faptul că nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului.

Fiind învestită cu soluţionarea apelului promovat de debitoarea aflată în insolvenţă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1018 din 21 iunie 2018, pronunţate de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Cluj trebuia să constate că sunt aplicabile prevederile legale anterior evocate şi să procedeze la soluţionarea apelului pe fond.

Societatea debitoare B. S.A. a intrat în procedura insolvenţei la data de 30 mai 2019, în cursul judecăţii recursului ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă şi are calitatea de pârâtă în cauza dedusă judecăţii, fiind obligată la plata sumei de 2.138.744,62 RON (sumă ce reprezintă diferenţă neachitată de preţ, la care se adaugă penalităţi în cuantum de 0,07% pe zi de întârziere), prin sentinţa civilă nr. 1018/2018 din 21 iunie 2018 a Tribunalului Sălaj, secţia civilă.

În condiţiile în care se urmăreşte obligarea pârâtei care se află în procedura de insolvenţă la plata unei sume de bani, instanţa de apel nu trebuia să dispună măsura încetării de drept a judecăţii cererii formulate de reclamanta A. S.R.L., în calea de atac promovată de către societatea debitoare B. S.A., raportat la dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014.

Printr-o altă critică, subsumată motivului de casare analizat, respectiv celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut faptul că instanţa de apel a încălcat dreptul său la un proces echitabil prin nerespectarea principiului contradictorialităţii, al dreptului la apărare al părţilor şi al disponibilităţii, depăşind limitele cu care fusese învestită, însă aceasta este nefondată.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că nu s-a încălcat nici principiul contradictorialităţii şi nici dreptul la apărare al recurentei-reclamante, întrucât aceasta a fost legal citată pentru termenul din 10 decembrie 2020, când instanţa de apel a rămas în pronunţare pe incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, faţă de împrejurarea că debitoarea pârâtă B. S.A. a intrat în procedura de insolvenţă.

Nicio regulă de procedură în materie civilă nu obligă instanţa să nu soluţioneze o cauză până nu sunt prezente toate părţile, reclamanta nefiind împiedicată astfel să-şi exprime punctul de vedere asupra incidenţei dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea normelor de drept procesual, fiind astfel incident cazul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 teza I din acelaşi cod, va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special C., va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special C. împotriva deciziei civile nr. 602/2020 din 10 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2022.