Port damage claim appeal inadmissible as arising from port activities; incidental appeal moot.

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 02.08.2013 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 505.942 RON, reprezentând beneficiu nerealizat şi a sumei de 197.272,07 RON, cu titlu de daune, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat o cerere de chemare în garanţie a S.C. B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumelor pretinse de reclamantă, precum şi a cheltuielilor de judecată.

La 13.09.2013 reclamanta a depus o cerere adiţională, prin care a arătat că înţelege să cheme în judecată şi Ministerul de Finanţe - A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Constanţa - Biroul Vamal Agigea.

La termenul de judecată din 18.03.2014 instanţa a constatat că succesoarea în drepturi şi obligaţii a Autorităţii Naţionale Vamale - Direcţia Regională Vamală Constanţa - Biroul Vamal Agigea este, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 473/2013, D.G.R.F.P. Galaţi, care a fost citată în calitate de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 822/15.08.2017, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor S.C. A. S.R.L. şi D.G.R.F.P. Galaţi, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., pe care a obligat-o la plata către reclamantă a următoarelor sume cu titlu de daune: 197.272,07 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiei scannerului şi 378.842,89 RON cu T.V.A. inclusă, cu titlu de beneficiu nerealizat în perioada 01.09-22.11.2011, a respins ca nefondată acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Galaţi, a respins ca nefondată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu chemata în garanţie S.C. B. S.A. şi a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 19.916,1 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 9366,1 RON - taxa judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise şi 10.550 RON - onorarii experţi.

Împotriva acestei sentinţe, COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. şi S.C. A. S.R.L. au declarat apel, iar S.C. B. S.A. a formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 74/16.03.2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de S.C. A. S.R.L. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata beneficiului nerealizat, ca nefondată, a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 98.636,03 RON, reprezentând contravaloare reparaţii scanner, a obligat chemata în garanţie S.C. B. S.A. la plata către pârâta S.C. A. S.R.L. a sumei de 98.636,03 RON - contravaloare reparaţii scanner, din care se va scădea franciza de 1.000 U.S.D. (echivalentul în RON la cursul afişat de B.N.R. la data plăţii), a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 3.077,70 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise şi a sumei de 1.479,80 RON, reprezentând onorarii expertiză proporţional cu valoarea pretenţiilor admise, a obligat chemata în garanţie la plata către pârâta S.C. A. S.R.L. a sumelor mai sus menţionate şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Prin aceeaşi decizie, au fost respinse ca nefondate apelul declarat de COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. şi apelul incident formulat de S.C. B. S.A., a fost obligată intimata S.C. B. S.A. la plata către apelanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 740 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise; a fost obligată intimata COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. la plata către apelanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 5.481,93 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, s-a dispus majorarea onorariului d-nei expert C. cu suma de 4.163 RON, în sarcina apelantei COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. şi a fost obligată intimata COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. la plata către apelanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, redus.

La 23.03.2020 apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a solicitat completarea deciziei civile nr. 74/16.03.2020, susţinând că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra cererii sale privind cheltuielile de judecată suportate în primă instanţă, cheltuielile de judecată efectuate cu titlu de onorarii expertiză judiciară în calea de atac a apelului şi cheltuielile de judecată în sarcina apelantei-chemate în garanţie suportate de S.C. A. S.R.L. cu titlu de onorariu avocat din calea de atac a apelului.

Prin decizia civilă nr. 273/21.09.2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 74/16.03.2020, a dispus completarea dispozitivului, în sensul că a obligat intimata B. S.A. la plata către apelanta A. S.R.L. a sumei de 10.000 RON onorariu avocat redus în apel şi a respins celelalte pretenţii ca nefondate.

Prin încheierea din 15.03.2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 74/16.03.2020, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei, în sensul de a scrie în mod corect:

"respinge ca nefondat apelul formulat de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. - cu sediul în Constanţa, Incinta Portului, Gara Maritimă, jud. Constanţa.", în loc de "Respinge ca nefondat apelul formulat de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. - cu sediul în Constanţa, Incinta Portului, Gara Maritimă, jud. Constanţa şi de pârâta A. S.R.L. - cu sediul în Constanţa, Zona Liberă, Incinta nr. 1, Constanţa Sud, jud. Constanţa.", cum greşit s-a consemnat şi a respins capătul de cerere privind îndreptarea erorii materiale cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru la care a fost obligată intimata S.C. B. S.A. către apelanta S.C. A. S.R.L.

Împotriva deciziei civile nr. 74/16.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. a declarat recurs, iar S.C. A. S.R.L. a formulat recurs incident împotriva aceleiaşi hotărâri.

Prin memoriul său de recurs, COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. a reiterat situaţia de fapt, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a solicitat casarea deciziei atacate, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, "dacă hotărârea s-a dat în folosul mai multor reclamanţi sau împotriva mai multor pârâţi, se va arăta ceea ce se cuvine fiecărui reclamant şi la ce este obligat fiecare pârât ori, când este cazul, dacă drepturile şi obligaţiile părţilor sunt solidare sau indivizibile".

În acest sens, autoarea căii de atac a arătat că instanţa de apel nu a individualizat pentru fiecare intimată-pârâtă obligaţiile proprii, împrejurare ce atrage, conform art. 174 C. proc. civ., sancţiunea nulităţii.

De asemenea, a susţinut că în prima parte a dispozitivului deciziei atacate se menţionează că se admite apelul declarat de S.C. A. S.R.L., iar în ultima parte a dispozitivului se menţionează că se respinge apelul aceleiaşi intimate.

În opinia recurentei, aceste menţiuni nu se datorează unor erori materiale, ci sunt vicii ale hotărârii judecătoreşti, care atrag sancţiunea nulităţii.

În continuare, autoarea căii de atac a subliniat că potrivit art. 464 alin. (3) C. proc. civ., "achiesarea tacită poate fi dedusă numai din acte sau fapte precise şi concordante care exprimă intenţia certă a părţii de a-şi da adeziunea la hotărâre".

Potrivit recurentei, curtea de apel a reţinut în mod eronat că a existat o achiesare tacită a COMPANIEI NAŢIONALE ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. la hotărârea de fond în ceea ce priveşte stabilirea cadrului procesual, întrucât în apel a solicitat obligarea doar a S.C. A. S.R.L. la plata beneficiului nerealizat.

În acest context, recurenta a solicitat să se ia act de faptul că nu există acte sau fapte precise şi concordante care să exprime intenţia sa certă de a adera la hotărârea primei instanţe.

A subliniat autoarea căii de atac că împrejurarea că a solicitat prin apel obligarea doar a S.C. A. S.R.L. la plata integrală a beneficiului nerealizat se datorează exclusiv faptului că nu a înţeles să declare apel împotriva modului de stabilire a cadrului procesual de către tribunal, motivat de faptul că un astfel de apel ar fi fost considerat ca lipsit de interes, deoarece, în cazul unei căi de atac, interesul se raportează strict la dispozitivul hotărârii atacate, în sensul ca are interes să exercite apel sau recurs partea care a rămas obligată (a căzut în pretenţii) prin acea hotărâre. Or, în mod evident, dispozitivul sentinţei civile atacate îi este favorabil în ceea ce priveşte cadrul procesual.

A mai arătat recurenta că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 481 C. proc. civ., conform cărora "apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege".

Astfel, autoarea căii de atac a susţinut că prin decizia civilă i s-a creat (în calitate de apelantă) o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, întrucât nu s-au stabilit obligaţii şi în sarcina D.G.R.F.P. Galaţi, care nu a formulat apel.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1382 şi 1383 C. civ., potrivit cărora cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie fată de cel prejudiciat, sarcina reparaţiei împărţindu-se proporţional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenţia sau cu gravitatea culpei fiecăruia, iar dacă această participare nu poate fi stabilită, ori, cazul în care nici astfel nu se poate împărţi sarcina reparaţiei, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului. Totodată, a apreciat că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 1384 alin. (1) C. civ., conform cărora obligaţia solidară conferă fiecărui creditor dreptul de a cere executarea întregii obligaţii şi de a da chitanţă liberatorie pentru tot.

În acest sens, recurenta a susţinut că, deşi instanţa a stabilit o culpă comună a celor două intimate, în final a obligat o singură intimată la plata a jumătate din prejudiciul care i-a fost produs.

A subliniat autoarea căii de atac că efectele în sine ale obligaţiei solidare sunt certe, interdependente şi trebuie înţelese ca atare, ele derivând din faptul că există o unitate de obiect (aceeaşi datorie) şi o pluralitate de legături juridice (mai mulţi debitori). Astfel, ca efect principal, trebuie reţinut dreptul esenţial al creditorului, opţiunea sa fundamentală, specifică şi de esenţa solidarităţii, de a putea cere plata oricăruia dintre codebitorii solidari, fără ca acesta să îi poată opune beneficiul de discuţiune şi diviziune. Cu toate acestea, acest drept reprezintă în acelaşi timp şi o opţiune, în sensul că, în realitate, creditorul va putea opta, după cum va considera de cuviinţă, pentru orice alternativă posibilă; astfel, urmărirea pornită contra unuia dintre debitorii solidari nu îl împiedică pe creditor să se îndrepte şi împotriva unui alt codebitor sau împotriva tuturor celorlalţi codebitori, până la concurenţa valorii totale a obligaţiei.

În opinia acestei recurente, prin modul în care este pronunţată, hotărârea recurată paralizează efectele solidarităţii.

La 29.12.2020 S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul principal, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, a arătat că litigiul vizează atragerea răspunderii civile delictuale în legătură cu o faptă ilicită săvârşită în cadrul desfăşurării unei activităţi în Portul Constanţa Sud - scanare în scopul controlului fizic al mărfurilor din containere şi vehicule în port, iar litigiul a fost judecat în etapele procesuale anterioare de completul specializat de drept maritim şi fluvial, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în apel nu este supusă recursului.

O dată cu întâmpinarea, S.C. A. S.R.L. a depus şi recurs incident, prin care a solicitat: casarea deciziei atacate, admiterea în tot a apelului său şi schimbarea sentinţei civile nr. 822/15.05.2017, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată formulate împotriva ei; casarea deciziei recurate cu privire la soluţia instanţei de apel de respingere a cererii S.C. A. S.R.L. de obligare a părţilor căzute în pretenţii (reclamanta şi chemata în garanţie) de a plăti cheltuielile de judecată suportate de S.C. A. S.R.L.

În subsidiar, în ipoteza admiterii recursului principal, a solicitat casarea deciziei atacate şi obligarea intimatei-chemate în garanţie la suportarea/rambursarea, în plus faţă de sumele stabilite prin decizie, a oricăror altor sume care s-ar stabili în recurs în sarcina S.C. A. S.R.L. şi obligarea COMPANIEI NAŢIONALE ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. şi a S.C. B. S.A., ca părţi căzute în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate S.C. A. S.R.L. de prezentul litigiu.

Cu titlu prealabil, recurenta a susţinut că, aşa cum a arătat şi în întâmpinarea depusă la dosar, recursul principal este inadmisibil, întrucât decizia atacată nu poate face obiectul căii de atac a recursului.

Pentru ipoteza respingerii excepţiei inadmisibilităţii, în motivarea recursului incident, a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, stabilind în mod nelegal că S.C. A. S.R.L. ar răspunde pentru acoperirea prejudiciului suportat de COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. cu repararea instalaţiei de scanare.

În continuare, recurenta a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că evenimentul din data de 31.08.2011 a fost produs din culpa exclusivă a operatorului instalaţiei de scanare (prepusul D.G.R.F.P.) şi a proprietarului instalaţiei de scanare, respectiv COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A., subliniind că, raportat la probatoriul administrat în cauză, în mod nelegal a stabilit curtea de apel că S.C. A. S.R.L. ar răspunde civil împreună cu D.G.R.F.P., în condiţiile în care răspunderea civilă delictuală aparţinea în principal proprietarului instalaţiei de scanare şi în subsidiar D.G.R.F.P.

O altă critică formulată de recurentă vizează încălcarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

În acest sens, autoarea căii de atac a susţinut că instanţa de apel nu a dispus obligarea COMPANIEI NAŢIONALE ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A., respectiv a S.C. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată suportate de S.C. A. S.R.L. cu titlu de taxă judiciară de timbru şi onorariu expert.

Astfel, a arătat că în etapa judecăţii în primă instanţă S.C. A. S.R.L. a achitat cu titlu de taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanţie suma de 10.637,2 RON. Având în vedere admiterea, în faza apelului, a cererii de chemare în garanţie, a apreciat că S.C. A. S.R.L. are dreptul de a obţine obligarea chematei în garanţie şi la plata acestei taxe judiciare de timbru, calculată la valoarea pretenţiilor admise prin cererea de chemare în garanţie, iar nu numai a cheltuielilor de judecată pe care S.C. A. S.R.L. le-ar avea de achitat către COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. în dosarul nr. x/2013.

Pe de altă parte, a susţinut că în etapa judecăţii în primă instanţă S.C. A. S.R.L. a achitat cu titlu de onorarii expert şi sumele de 1.250 RON, pentru expertiza contabilă judiciară şi 2.500 RON, pentru expertiza tehnică judiciară.

Potrivit autoarei căii de atac, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată formulată a fost admisă doar în parte, COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. are obligaţia de a suporta, proporţional cu pretenţiile respinse, cheltuielile de judecată achitate de către S.C. A. S.R.L. în primă instanţă. Or, prin decizia recurată, instanţa de apel a redus cuantumul cheltuielilor de judecată suportate de COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. şi a obligat S.C. A. S.R.L. la plata acestor cheltuieli de judecată reduse, fără a avea în vedere că pentru pretenţiile respinse (care au un cuantum mult mai mare decât cele admise) COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. este partea căzută în pretenţii.

De asemenea, recurenta a arătat că instanţa de apel a obligat COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. la plata sumei de 4.163 RON, reprezentând diferenţă onorariu expertiză judiciară contabilă datorat doamnei expert judiciar contabil C., însă nu a obligat-o şi la plata către S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată suportate cu titlu de onorarii provizorii aferente celor două expertize judiciare întocmite în faţa instanţei de apel.

În acest context, autoarea căii de atac a subliniat că a formulat o cerere de completare a dispozitivului deciziei atacate, însă curtea de apel a admis-o doar în parte, apreciind că instanţa de apel nu a omis a se pronunţa asupra acordării sumelor reprezentând cheltuieli de judecată cu privire la care s-a formulat prezentul recurs incident.

Aşa fiind, recurenta a apreciat că singura cale de atac împotriva deciziei atacate, sub aspectul cheltuielilor de judecată mai sus indicate, o reprezintă recursul.

În subsidiar, în ipoteza admiterii recursului principal, autoarea căii de atac a solicitat casarea deciziei recurate, cu consecinţa obligării S.C. B. S.A. la suportarea, în plus fată de sumele stabilite prin decizie, a oricăror altor sume suplimentare care s-ar stabili în sarcina S.C. A. S.R.L.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

La 05.01.2021 S.C. B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii, iar în subsidiar a solicitat respingerea ca nefondat a recursului principal.

La 19.01.2021 COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii, raportat la cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă prin decizia nr. 1399/20.04.2018 şi excepţia nulităţii, pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

La 27.01.2021 Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Galaţi a depus note scrise, prin care a solicitat anularea recursului incident, în măsura în care nu se depune dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a invocat excepţia tardivităţii acestuia.

La 18.02.2021 S.C. A. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. şi la notele scrise formulate de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Galaţi.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport.

Ambele părţi şi-au exprimat punctul de vedere la raport.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 494, coroborat cu art. 482 şi art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului principal, invocată de recurenta-pârâtă şi de intimata-chemată în garanţie, excepţie care este apreciată ca prioritară celorlalte excepţii invocate, întrucât vizează însăşi admisibilitatea căii de atac exercitate, reţine următoarele:

Aşa cum s-a reţinut şi în etapele anterioare devolutive, procesul de faţă a fost generat ca urmare a producerii evenimentului din 31.08.2011 în Portul Constanţa Sud, când după finalizarea controlului vamal prin scanare, şoferul unui autotractor, aparţinând recurentei-pârâte S.C. A. S.R.L., a efectuat, manevra de ieşire din staţia de inspecţie, moment în care, unitatea de scanare, care rula din spatele autotrenului spre înainte, a intrat în coliziune cu remorca, fapt care a atras avarierea instalaţiei şi imposibilitatea folosirii acesteia în perioada 01.09.2011 - 22.11.2019.

Instalaţia de scanare aparţinea recurentei-reclamante şi în baza Protocolului nr. 26767/08.11.2005 era utilizată de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Constanţa în scopul controlului fizic al mărfurilor din containere şi vehicule.

Pentru prejudiciul pretins înregistrat, recurenta-reclamantă a emis facturile nr. x/29.02.2012, în valoare de 197.272,07 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de reparare a instalaţiei de scanare, şi nr. x/31.01.2012, în valoare de 505.942 RON, reprezentând beneficiu nerealizat şi TVA aferent.

Descrierea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul care a generat litigiul de faţă prezintă relevanţă pentru stabilirea naturii acestui litigiu şi, în consecinţă, pentru determinarea admisibilităţii recursului declarat în cauză.

Dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (a cărui incidenţă a fost prelungită succesiv prin O.U.G. nr. 62/2015 şi prin O.U.G. nr. 95/2016), prevăd că nu sunt supuse recursului, inter alia, hotărârile pronunţate în cererile privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi.

Plecând de la ipoteza textului legal evocat, instanţa supremă apreciază că pretenţiile, obiect al litigiului pendinte, derivă dintr-o faptă ilicită în legătură cu o activitate ce poate fi considerată drept activitate în porturi, având în vedere următoarele argumente:

Evenimentul în legătură cu care a fost pretinsă plata despăgubirilor s-a produs în portul Constanţa, zona de Sud, în Staţia de Inspecţie Containere, după efectuarea de către Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Constanţa a controlului vamal prin scanarea cu raze X a containerului transportat intimata-pârâtă.

La momentul producerii incidentului, intimata-pârâtă asigura servicii de transport rutier în complexul portuar Constanţa, pentru care era autorizată de către autoarea căii de atac, potrivit înscrisului aflat la fila x din volumul I al dosarului primei instanţe.

Cum fapta ilicită vizează modul de îndeplinire a activităţii desfăşurate de intimata-reclamantă în momentul producerii incidentului, rezultă în mod indubitabil că aceasta este în strânsă legătură cu activităţile din domeniul portuar, putând fi inclusă în categoria activităţilor conexe activităţilor de transport naval prevăzute exemplificativ de art. 19 alin. (1) lit. b) pct. 2 din O.G. nr. 22/1999, republicată privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare.

Conchizând, Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată este pronunţată în soluţionarea unei cereri privind activitatea în porturi şi, raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, aceasta nu este susceptibilă de a fi cenzurată pe calea recursului, motiv pentru care, cu respectarea principiului legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ. şi de art. 129 din Constituţia României, recursul COMPANIEI NAŢIONALE ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A.urmează a fi respins ca inadmisibil.

În aceste condiţii, în considerarea dispoziţiilor art. 491, raportat la art. 472 alin. (2) C. proc. civ., recursul incident rămâne fără efect, în măsura în care recursul principal este respins ca inadmisibil.

Prin urmare, dând eficienţă textelor de lege mai sus evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ca inadmisibil şi recursul incident, ca rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. împotriva deciziei civile nr. 74/16.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva aceleaşi decizii.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.