Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2214/2021 AI generated

Corporate Shareholders' Minutes Validity and Debt Prescription: Recourse Dismissed, Full Debt Upheld

Case Number Decizia nr. 2214/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's reversal of the trial court's dismissal based on prescription, thereby affirming the plaintiff's right to recover 100,000 EUR plus legal interest from 2017. The case involved a civil dispute over the validity of a 2014 shareholders' meeting minutes from a limited liability company, which the defendant challenged via the extraordinary appellate route, alleging absolute nullity due to improper convocation and disguised donation, as well as uninvoked legal set-off and procedural errors. The supreme court rejected the arguments, ruling that the lower courts were not obligated to raise the absolute nullity of the corporate minutes or legal set-off ex officio given the adversarial nature of the proceedings and the parties' qualified legal representation; furthermore, it determined that the specific critiques regarding the active role of the judge and the material law were either procedurally barred for failure to be raised on first appeal or mischaracterized, as the minutes do not constitute a contract subject to the Civil Code's contract nullity provisions. The defendant was also ordered to pay litigation costs, and the request to suspend proceedings pending a separate nullity lawsuit was denied to prevent dilatory tactics and ensure a fair, expeditious process.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 36 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ; Corporate Shareholders' Minutes Validity and Debt Prescription: Recourse Dismissed, Full Debt Upheld: De asemenea, recurentul-pârât a înţeles să invoce instituţia compensării faţă de intimatul-reclamant, în condiţiile în care a arătat că acesta a ridicat din societate, sub formă de "restituire creditare firmă", sume de bani care depăşesc cu mult suma de 150.000 euro pretinsă în prezentul cadru procesual, aspect ce trebuia avut în vedere de instanţele de fond, faţă de prevederile art. 1.616-1.617 C. civ.

Keywords

AI generated
shareholder liability corporate debt nullity of contract rulings determining validity procedural orders pending proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că prezentul litigiu s-a desfăşurat cu încălcarea art.
art. 36 C. proc. civ
civ., recurentul-pârât a arătat că prezentul litigiu s-a desfăşurat cu încălcarea art. 36 C. proc. civ., în condiţiile în care în cauză nu s-a dispus introducerea şi citarea în calitate de parte a S.C.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
În ceea ce priveşte critica de nelegalitate circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se reţine că aceasta este incidentă în situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În dezvoltarea criticii de nelegalitate statuate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a înţeles să invoce încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art.
art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990
civ., recurentul-pârât a înţeles să invoce încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, coroborate cu cele ale art.
art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
Art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
art. 10 C. proc. civ
Mai mult, părţile însele au obligaţia legală, iar nu numai îndreptăţirea, în conformitate cu art. 10 C.
art. 414 alin. (1) C. proc. civ
Ca urmare, în temeiul art. 414 alin. (1) C. proc. civ., cererea de suspendare a judecării cauzei urmează a fi respinsă.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 76 din 24 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă s-a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune pentru creanţa în cuantum de 100.000 euro, excepţie invocată de către pârâtul A.. S-a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtul A., pentru dreptul de creanţă în cuantum de 100.000 euro. S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtul A.. A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 50.000 euro cu titlu de preţ, precum şi la plata sumei de 5.935 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Această sentinţă a fost completată, la cererea reclamantului, prin sentinţa nr. 124/LP/2020 din 9 septembrie 2020 a Tribunalului Bihor, secţia a II-a Civilă, care a admis şi cererea accesorie a reclamantului B., obligându-l pe pârâtul A. la plata în favoarea reclamantului şi a dobânzii legale aferente sumei de 50.000 euro de la 8 aprilie 2017 şi până la data plăţii efective.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi.

Prin decizia nr. 96/C/2021-A din 2 aprilie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât A., a admis apelul declarat de apelantul-reclamant B. şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins ca nefondată excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune pentru creanţa în cuantum de 100.000 Euro, invocată de pârâtul A.. L-a obligat pe pârâtul A., ca urmare a admiterii în tot a acţiunii, la plata în favoarea reclamantului B. şi a diferenţei de 100.000 Euro, în echivalent în RON la data plăţii, cu dobânda legală calculată asupra acesteia, începând cu 8 aprilie 2017 şi până la data plăţii efective. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi l-a obligat pe intimatul A. să plătească apelantului B. cheltuieli de judecată în apel în cuantum de 2967,50 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, luând act de declaraţia apelantului în sensul că va solicita celelalte cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin încheierea dată în şedinţa Camerei de Consiliu din 17 iunie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în aliniatul 2 din dispozitivul deciziei, în sensul că a dispus să se treacă "Admite apelul declarat de apelantul reclamant B., cu domiciliul procedural ales în Oradea, Piaţa 1 decembrie, nr. 5, Judeţ Bihor în contradictoriu cu apelantul pârât A., cu domiciliul procedural ales în Oradea, Judeţ Bihor împotriva sentinţei civile nr. 76/LP din 24.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care o schimbă în parte în sensul că respinge ca nefondată excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune pentru creanţa în cuantum de 100.000 Euro, invocata de paratul A." cum este corect, în loc de "ADMITE apelul declarat de apelantul reclamant B., cu domiciliul procedural ales în Oradea, Piaţa 1 decembrie, nr. 5, Judeţ Bihor şi apelantul pârât A., cu domiciliul procedural ales în Oradea, Judeţ Bihor împotriva sentinţei civile nr. 76/LP din 24.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care o schimbă în parte în sensul că respinge ca nefondată excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune pentru creanţa în cuantum de 100.000 Euro, invocata de pârâtul A.", cum greşit s-a trecut".

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâtul A., în motivarea căruia a înţeles să dezvolte critici subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că prezentul litigiu s-a desfăşurat cu încălcarea art. 36 C. proc. civ., în condiţiile în care în cauză nu s-a dispus introducerea şi citarea în calitate de parte a S.C. C. S.R.L., măsură obligatorie pentru opozabilitatea hotărârii, faţă de împrejurarea că temeiul juridic al acţiunii şi motivul de dispută între părţi îl constituie procesul-verbal al A.G.E.A. a acestei societăţi, datat 8 aprilie 2014.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., argumentele recurentului-pârât au vizat pe de o parte lipsa de temei a deciziei atacate, iar pe de altă parte contradicţia dintre considerentele şi dispozitivul acesteia şi chiar contradicţia din cuprinsul dispozitivului, care prevede o dispoziţie de respingere ca nefondat a apelului său, precum şi una de admitere a aceluiaşi apel, concomitent cu admiterea apelului reclamantului.

În dezvoltarea criticii de nelegalitate statuate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a înţeles să invoce încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, coroborate cu cele ale art. 1.247 alin. (3) şi ale art. 1.250 din C. civ.. Astfel, s-a susţinut că, în realitate, la 8 aprilie 2014 nu a avut loc nicio şedinţă legal convocată a A.G.E.A. a S.C. C. S.R.L., astfel încât procesul-verbal din aceeaşi dată, pe care reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile deduse judecăţii apare lovit de nulitate absolută, sancţiune pe care instanţele de fond trebuiau să o reţină din oficiu, chiar şi în condiţiile în care el a beneficiat de asistenţă juridică calificată.

Mai mult decât atât, a arătat că punctul 4 al respectivului proces-verbal cuprinde în realitate o donaţie deghizată, nulă absolut pentru lipsa formei autentice, prin raportare la art. 1.011 şi art. 1.014 C. civ.. Cum nici această nulitate nu a fost invocată din oficiu de către instanţe, a apreciat că soluţionarea recursului de faţă depinde de soluţia care va fi pronunţată în procesul pornit pe cale separată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Oradea, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a respectivului înscris, cu termen de judecată la 25 octombrie 2021, împrejurare în raport cu care a solicitat suspendarea judecării prezentului recurs până la soluţionarea definitivă a chestiunii prejudiciale, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

De asemenea, recurentul-pârât a înţeles să invoce instituţia compensării faţă de intimatul-reclamant, în condiţiile în care a arătat că acesta a ridicat din societate, sub formă de "restituire creditare firmă", sume de bani care depăşesc cu mult suma de 150.000 euro pretinsă în prezentul cadru procesual, aspect ce trebuia avut în vedere de instanţele de fond, faţă de prevederile art. 1.616-1.617 C. civ.

Intimatul-reclamant B. a formulat întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului pârâtului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală a deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial pe cale separată.

Recurentul-pârât A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea argumentelor invocate de intimatul-reclamant ca nefiind concludente în soluţionarea cauzei.

Prin încheierea nr. 1446 din 9 iunie 2021, pronunţată de instanţa supremă în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă cererea recurentului-pârât A. privind suspendarea executării deciziei atacate până la soluţionarea recursului, cu restituirea în favoarea petentului a sumelor achitate de acesta cu titlu de cauţiune.

Faţă de actele şi lucrările dosarului, de probele administrate în cauză şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat şi îl va respinge pentru considerentele ce succed:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează a proceda la analiza şi pronunţarea asupra chestiunii prealabile vizând suspendarea judecării prezentului recurs până la soluţionarea definitivă a litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Judecătoriei Oradea, în care, necontestat, părţile îşi dispută tocmai valabilitatea actului juridic - temei al pretenţiilor deduse judecăţii în prezentul cadru procesual, respectiv a procesului-verbal din 8 aprilie 2014 a A.G.E.A. a S.C. C. S.R.L.

Art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instituie un caz de suspendare facultativă a judecăţii cauzei atunci când dezlegarea acesteia depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi. Deşi în speţă sunt evidente legătura şi interdependenţa dintre cele două litigii, în sensul că în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Oradea se pune în discuţie o chestiune prejudicială soluţionării prezentei cauze, faţă de data declanşării litigiului de faţă - 2 iulie 2019 şi de stadiul procesual avansat al acestuia din urmă, respectiv de iminenţa pronunţării unei hotărâri definitive asupra pretenţiilor deduse judecăţii, a căror suspendare a executării nu s-a acordat, instanţa supremă apreciază că oportunitatea măsurii suspendării nu apare suficient de bine caracterizată.

Soluţia se justifică şi din perspectiva faptului că recurentul-pârât a introdus acţiunea în raport cu care solicită suspendarea judecăţii abia la 26 aprilie 2021, respectiv ulterior pronunţării şi comunicării deciziei nr. 96/C/2021-A din 2 aprilie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, obiect al prezentului recurs, în condiţiile în care pe tot parcursul prezentului proces a beneficiat de asistenţă juridică calificată, context de natură să releve efectul dilatoriu al demersului, urmărit de partea solicitantă, de natură a se repercuta negativ asupra procesului de faţă, a cărui finalizare ar fi temporizată nepermis.

Înalta Curte apreciază că soluţia contrară ar echivala cu încălcarea dreptului constituţional la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil, transpunere a art. 6 par. 1 teza I din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi consacrat totodată de art. 6 alin. (1) teza I C. proc. civ., garantat părţilor litigante, ceea ce nu poate fi primit. Mai mult, părţile însele au obligaţia legală, iar nu numai îndreptăţirea, în conformitate cu art. 10 C. proc. civ., de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia, întotdeauna drepturile procesuale trebuind exercitate cu bună-credinţă, potrivit art. 12 din acelaşi act normativ. Ca urmare, în temeiul art. 414 alin. (1) C. proc. civ., cererea de suspendare a judecării cauzei urmează a fi respinsă.

Pe fondul recursului, cu referire la prima critică de nelegalitate, circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că aceasta nu se verifică.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă apreciază că pot fi subsumate acestui motiv de recurs atât argumentele privitoare la lipsa rolului activ al instanţelor devolutive, cu consecinţa nelegalei citări în proces a S.C. C. S.R.L., cât şi cele centrate tot pe nesocotirea rolului activ, dar legate de neinvocarea din oficiu a nulităţii absolute a procesului-verbal al A.G.E.A. a societăţii, datat 8 aprilie 2004, precum şi a compensaţiei legale intervenite între părţile litigante, în calitate de coasociaţi, ultimele două critici fiind subsumate în mod eronat de parte motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, instanţa supremă apreciază că această critică nu poate fi primită faţă de prevederile imperative ale art. 488 alin. (2) C. proc. civ., în aplicarea cărora în recurs nu se pot invoca omisso medio motive care nu au fost valorificate mai întâi în apel. Astfel, se constată că necitarea societăţii nu a fost invocată de către recurent pe calea apelului, deşi a avut posibilitatea să o facă în cadrul propriului apel, astfel încât această critică nu poate fi invocată direct în recurs, întrucât se opun dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.. Cum alin. (2) al art. 488 C. proc. civ. consacră o regulă general aplicabilă tuturor motivelor prevăzute de alin. (1) al aceluiaşi articol, aşadar şi celui prevăzut de pct. 5, aflat în analiză, concluzia care se impune este aceea că această critică nu poate fi luată în examinare.

În al doilea rând, cu referire la omisiunea instanţei de a invoca nulitatea absolută a procesului-verbal al A.G.E.A. şi a compensaţiei legale, Înalta Curte apreciază că această critică poate fi subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, cu raportare la art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi că este nefondată pentru următoarele considerente:

Instanţa supremă subliniază că procesul civil este unul al intereselor private, în care rolul activ al judecătorului este plasat în echilibru cu celelalte principii fundamentale. Astfel, în virtutea principiului disponibilităţii, îndreptăţirea şi, în acelaşi timp, obligaţia de a stabili cadrul procesual, atât sub aspect subiectiv, cât şi sub aspect obiectiv revin în principal părţilor litigante, instanţa având îndatorirea de a asigura respectarea principiilor fundamentale ale procesului, echitatea şi buna-credinţă, în scopul aflării adevărului judiciar, sens în care este în drept, nu obligată să ordone administrarea şi din oficiu a unor probe, luarea unor măsuri procesuale ori invocarea unor excepţii.

Din această perspectivă, părţile nu pot reproşa, cu ocazia exercitării căilor de atac prevăzute de lege, omisiunea instanţei a cărei hotărâre se atacă de a dispune din oficiu, substituindu-se voinţei părţilor, măsuri pe care ele însele nu le-au propus, întrucât rolul activ al judecătorului nu presupune încălcarea principiului disponibilităţii, cu atât mai mult cu cât ambele părţi au beneficiat în cauză de asistenţă juridică calificată, după cum s-a arătat. Aşa fiind, nu pot fi primite susţinerile recurentului-pârât, care reproşează practic instanţelor devolutive aspecte procedurale pe care el însuşi le-ar fi putut supune atenţiei, analizei şi dezbaterii contradictorii în proces, omisiunea de a proceda în acest fel nefiind rezonabil justificată şi conducând la concluzia că demersul său încalcă principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Privitor la omisiunea instanţei de a invoca din oficiu nulitatea procesului-verbal A.G.E.A., motiv de recurs încadrabil în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu raportare la art. 1.247 alin. (3) C. civ. (această din urmă dispoziţie, deşi cuprinsă în C. civ., reprezentând în realitate o normă de procedură), instanţa supremă constată că această critică a vizat două pretinse motive de nulitate absolută a procesului-verbal, denunţat pe de o parte pentru încălcarea art. 204 din Legea nr. 31/1990, iar pe de altă parte pentru nesocotirea dispoziţiilor art. 1.11 şi art. 1.014 C. civ.

Înalta Curte apreciază ca nefondată critica, din perspectiva ambelor pretinse motive de nulitate absolută, întrucât prevederile art. 1.247 şi ale art. 1.250 C. civ. invocate nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă. Ele sunt incidente exclusiv în cazul contractelor lovite de nulitate absolută, fiind cuprinse în C. civ. în Secţiunea a 4-a - Nulitatea contractului a Capitolului I. Contractul al Titlului II. Izvorul obligaţiilor şi nu pot fi extrapolate şi în cazul proceselor-verbale ale şedinţelor adunărilor asociaţilor societăţilor constituite şi care funcţionează în baza Legii nr. 31/1990, acte care nu au statut de convenţie, în sensul de negotium. Ca atare, nu se poate reţine în sarcina instanţelor de fond obligaţia invocării din oficiu a nulităţii procesului-verbal al adunării generale extraordinare, context în care nu se poate reţine încălcarea obligaţiei acestora de a manifesta rol activ.

Cu referire expresă la instituţia compensării unor pretinse datorii reciproce între părţile litigante, Înalta Curte reţine prevederile speciale ale art. 478 alin. (5) C. proc. civ., de strictă interpretare şi aplicare, ce instituie o derogare de la limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, potrivit cărora în apel va putea fi invocată compensaţia legală. Aceste dispoziţii legale instituie în realitate dreptul şi în egală măsură obligaţia părţii de a invoca în cadrul apelului compensaţia legală, lucru care în speţă nu s-a realizat.

Trebuie remarcat, în plus, că dispoziţiile art. 1.616 - 1.617 C. civ. nu instituie în sarcina instanţei obligaţia de a invoca din oficiu compensaţia legală, ci statuează doar asupra faptului că aceasta operează, o dată condiţiile legale îndeplinite, în puterea legii. Din această perspectivă, nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi nici a dispoziţiilor art. 1.616 - 1.617 C. civ.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că, întrucât compensaţia legală nu a fost invocată ca mijloc de apărare nici în faţa instanţei de fond şi nici în apel, deşi legiuitorul a creat această posibilitate părţilor din proces, pe cale de consecinţă se poate aprecia că ea nu poate fi invocată nici în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru prima dată direct în recurs, omisso medio, întrucât se opun prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica de nelegalitate circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se reţine că aceasta este incidentă în situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Preliminar, Înalta Curte subliniază faptul că recurentul a precizat la termenul din 20 octombrie 2021 şi s-a consemnat în practicaua prezentei decizii că îşi mai susţine critica doar din perspectiva ipotezei legate de nemotivarea hotărârii, întrucât aspectele de contradictorialitate au fost remediate din oficiu de către instanţa de apel prin încheierea de la 17 iunie 2021. Faţă de această precizare făcută de recurent, instanţa supremă apreciază ca rămasă fără obiect apărarea intimatului circumscrisă aspectului de inadmisibilitate a criticii, întrucât aceasta viza critica fundamentată pe argumentele de contradictorialitate a hotărârii recurate.

Înalta Curte constată că în speţă, după cum se poate lesne observa la o analiză atentă a considerentelor deciziei atacate, prin raportare la dispozitivul acesteia, a cărui eroare materială a fost îndreptată ulterior prin încheierea din 17 iunie 2021 a aceleiaşi instanţe de apel, că există o concordanţă deplină între soluţia cuprinsă în dispozitiv - de respingere a apelului pârâtului şi admitere a apelului reclamantului, cu consecinţa admiterii, în totalitate, a pretenţiilor acestuia împotriva pârâtului - şi considerentele decizorii şi decisive pe care se sprijină această soluţie, raţionamentul instanţei de prim control judiciar fiind coerent şi consecvent, de natură a conduce la soluţia adoptată, caz în care sunt respectate exigenţele art. 425 C. proc. civ.

Se constată, totodată, că instanţa de apel, examinând cauza prin prisma efectului devolutiv al căii de atac, a realizat o sinteză a motivelor de apel, grupând argumentele invocate în susţinerea căii de atac şi oferind o motivare corespunzătoare, raţionamentul logico-juridic asupra chestiunii de drept analizate este clar şi pertinent, de natură a facilita efectuarea controlului judiciar, fiind cvasiunanim acceptat faptul că esenţială rămâne elocinţa motivării, aceasta ridicând, în principal, o problemă de calitate, de conţinut şi nu una de cantitate.

Înalta Curte subliniază, în cadrul analizei aceluiaşi motiv de casare, că nemotivarea hotărârii judecătoreşti presupune lipsa totală ori insuficienţa argumentelor determinante, folosite pentru adoptarea soluţiei reflectate în dispozitiv, iar nu nemulţumirea generată de întinderea şi conţinutul considerentelor, în speţă neputându-se reţine precaritatea motivării, ci conformitatea acesteia cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Pentru aceste motive, instanţa de recurs apreciază că motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ. nu este fondat şi nu va îl va reţine.

Cu referire la critica întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceasta presupune încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel, ipotezele circumscrise acestui motiv de nelegalitate întâlnindu-se în situaţiile în care, exempli gratia, aceasta nu a aplicat un text legal incident, a aplicat un act normativ care nu este incident în speţă, a dat eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile ori a dat o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză etc.

În susţinerea acestei critici, recurentul-pârât a înţeles să invoce de o manieră formală, reţine instanţa supremă, încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, coroborate cu cele ale art. 1.247 alin. (3) şi ale art. 1.250 din C. civ., susţinând că, în realitate, la 8 aprilie 2014 nu a avut loc vreo şedinţă legal convocată a A.G.E.A. a S.C. C. S.R.L., astfel încât procesul-verbal din aceeaşi dată, pe care reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile deduse judecăţii apare lovit de nulitate absolută, sancţiune pe care instanţele de fond ar fi trebuit să o reţină din oficiu, cu atât mai mult cu cât punctul 4 al respectivului proces-verbal cuprinde în realitate o donaţie deghizată, nulă absolut pentru lipsa formei autentice prin raportare la art. 1.011 şi 1.014 C. civ.

În esenţă, recurentul-pârât a învederat instanţei de recurs caracterul nul absolut al procesului-verbal A.G.E.A. din 8 aprilie 2014 - cauza juridică a pretenţiilor intimatului-reclamant -, reproşând instanţelor devolutive neîndeplinirea obligaţiei legale de invocare din oficiu a pretinsei nulităţi. De asemenea, a înţeles să invoce, direct în recurs, compensaţia legală, faţă de prevederile art. 1.616-1.617 C. civ., precum şi faptul că aceasta nu a fost invocată din oficiu de către instanţele de fond.

Numai că toate aceste aspecte au fost deja analizate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., analiză în cadrul căreia s-a reţinut greşita lor încadrare de către autorul căii de atac în ipoteza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa supremă subliniind în mod categoric că accentul în cadrul celor două critici cade pe susţinerea că instanţele devolutive şi-au încălcat obligaţiile decurgând din principiul rolului activ prin aceea că nu au invocat din oficiu nulitatea procesului-verbal din dublă perspectivă - încălcarea dispoziţiilor art. 204 din Legea nr. 31/1990 şi a dispoziţiilor art. 1. 011 şi art. 1.014 C. civ. - şi nici compensaţia legală.

Prin prisma acestor argumente, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au fost invocate impropriu şi formal, iar criticile dezvoltate în cadrul acesta nu se impun a fi examinate din perspectiva acestui motiv de recurs, ele găsindu-şi răspuns în cadrul analizei efectuate în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Aceasta întrucât problema nulităţii procesului-verbal şi a compensării legale nefiind invocată de parte şi nici de instanţă din oficiu, instanţa de apel nu avea cum statua în drept asupra normelor de drept pretins încălcate, după cum instanţa de recurs nu are cum verifica o astfel de statuare.

Instanţa supremă reţine că restul criticilor formulate în recurs au de asemenea un caracter pur formal şi tind la o reapreciere a probelor administrate şi la o reevaluare a situaţiei de fapt statuate, vizând practic temeinicia hotărârii, demers inadmisibil în calea extraordinară de atac a recursului în actualul context legislativ, din perspectiva dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Tot astfel, critica formală referitoare la drepturile şi obligaţiile părţilor, născute în contextul retragerii intimatului-reclamant din societate nu are aptitudinea de a se încadra în vreunul din motivele de nelegalitate care să atragă casarea hotărârii, prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aşa încât va rămâne, la rândul ei, în afara ariei de analiză a instanţei de recurs.

Conchizând, Înalta Curte apreciază că în privinţa deciziei recurate nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., de aceea, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Văzând prevederile art. 451 - 453 C. proc. civ., aplicabile şi în recurs conform art. 494 şi art. 482 din acelaşi act normativ şi reţinând culpa procesuală în sarcina recurentului-pârât, ca parte căzută în pretenţii, acesta va fi obligat la plata în favoarea intimatului-reclamant a sumei de 3.737 RON cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în prezenta fază procesuală, reprezentând onorariu de avocat în valoare însumată de 2.975 RON, justificat cu chitanţele aflate la dosar, cheltuieli de deplasare în valoare de 555 RON (contravaloare bilet de avion), justificate cu factura existentă la dosar şi cheltuieli cu cazarea, în valoare de 207 RON, justificate cu bonul fiscal aflat la dosarului de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurentul-pârât privind suspendarea judecării recursului până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Judecătoriei Oradea.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 96/C/2021-A/02.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimatul-reclamant B. a sumei de 3.737 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.