Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2171/2021 AI generated

Intervener’s appeal admitted, appellate ruling on claim quashed and remanded; co-intervener’s appeal rejected for sale promise following expired superficies right

Case Number Decizia nr. 2171/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal (recurs) of intervener X, quashed the appellate decision of the Court of Appeal Craiova (civil decision no. 13/2020) only regarding X's intervention, and remanded the case for a new judgment on that claim; it rejected as unfounded the appeal of intervener Y, so the appellate ruling denying Y's claim remains in force. The underlying dispute involved a plaintiff landowner seeking dissolution of a land-development convention and recognition of property rights by accession over an apartment building, with multiple third-party purchasers intervening to enforce pre-sale contracts (promises/antecontracts) and obtain judgments substituting for authentic sale deeds. On X's claim, the appellate court had wrongly conflated the "object of the contract" with the "object of the obligation" under Articles 1225 and 1226 Civil Code, and the quashing directs the lower court to assess whether the object of the obligation was at least determinable, considering new evidence, including a rectified building permit reference. As to Y, the court affirmed that the promisee-seller could not transfer rights it did not hold once the superficies right expired (Articles 693, 1179, and 17 Civil Code), so the sale promise lacked validity.

Legislator headnote

AI generated

art. 1517 C. civ, art. 577 C. civ, art. 1266 C. civ, art. 1170 C. civ, art. 2146 C. civ, art. 131 din Legea nr. 85/2014; Intervener’s appeal admitted, appellate ruling on claim quashed and remanded; co-intervener’s appeal rejected for sale promise following expired superficies right: 13/2020) only regarding X's intervention, and remanded the case for a new judgment on that claim; it rejected as unfounded the appeal of intervener Y, so the appellate ruling denying Y's claim remains in force. The underlying dispute involved a plaintiff landowner seeking dissolution of a land-development convention and recognition of property rights by accession over an apartment building, with multiple third-party purchasers intervening to enforce pre-sale contracts (promises/antecontracts) and obtain judgments substituting for authentic sale deeds. On X's claim, the appellate court had wrongly conflated the "object of the contract" with the "object of the obligation" under Articles 1225 and 1226 Civil Code, and the quashing directs the lower court to assess whether the object of the obligation was at least determinable, considering new evidence, including a rectified building permit reference. As to Y, the court affirmed that the promisee-seller could not transfer rights it did not hold once the superficies right expired (Articles 693, 1179, and 17 Civil Code), so the sale promise lacked validity.

Keywords

AI generated
contract of sale third-party claim right to property civil dispute building property transfer of development rights

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 13/2020
Prin decizia civilă nr. 13/2020 din 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta S.C.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 497 C. proc. civ.

Used to admit the appeal and send the case back for a new judgment.

Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Used to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 decembrie 2015, pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca prin sentinţa pe care o va pronunţa să dispună rezoluţiunea convenţiei autentificate sub nr. x din 19.02.2013 şi a contractului de constituire a dreptului de superficie, autentificat sub nr. x/19.02.2013, cât şi constatarea, în baza accesiunii imobiliare artificiale, a dreptului de proprietate asupra construcţiei D+P+2E+3, cu destinaţia de "locuinţe, spaţii de parcare la demisol, împrejmuire teren", construcţie edificată pe terenul situat în Craiova, str. x (fost nr. 2), jud. Dolj, înscrisă în Cartea funciară sub nr. x, număr cadastral x.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1517 C. civ. şi art. 577 C. civ.

În cauză au fost formulate cereri de intervenţie de către terţii intevenienţi C. şi D., E. şi F., G. şi H., I., J., K., L. şi M., N. şi O., P., Q., R. şi S., T., U. şi V., W., S.C. X., Y. şi Z..

La 6 februarie 2017, prin cererea de intervenţie principală, terţul Y., a solicitat constatarea valabilităţii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/15.04.2014, modificată prin actul adiţional autentificat sub nr. x/23.08.2016 şi nr. y/07.12.2016, iar hotărârea ce se va pronunţa să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. x; a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept intervenientul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1669, art. 1270, art. 1272 şi art. 1266 C. civ.

Ulterior, la 13 iunie 2018, prin precizarea formulată, intervenientul Y. a solicitat ca hotărârea care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare să vizeze apartamentul nr. x situat la etajul 2 corp C2, arătând că pe parcursul litigiului, a avut loc o renumerotare a apartamentelor.

La 4 aprilie 2017 a formulat cerere de intervenţie principală S.C. X., solicitând constatarea valabilităţii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 04.11.2013 având ca obiect apartamentul nr. x (actual nr. 16) compus din 3 camere şi dependinţe situat în Craiova, str. x (fost nr. 10), împreună cu dreptul de proprietate forţată şi perpetuă asupra părţilor din blocul de locuinţe C2, edificat în baza autorizaţiei de construire nr. x/21.03.2010 şi pronunţarea unei hotărâri care sa ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Prin sentinţa nr. 92 din 9 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2015 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar AA., astfel cum a fost precizată.

S-a dispus rezoluţiunea convenţiei autentificate sub nr. x din 19.02.2013 încheiată între reclamantă şi pârâtă.

S-a respins cererea având ca obiect rezoluţiunea contractului de constituire a dreptului de superficie autentificat sub nr. x din 19.02.2013 încheiat între reclamantă şi pârâtă.

S-a constatat în temeiul accesiunii imobiliare dreptul de proprietate al reclamantei S.C. A. S.R.L. asupra apartamentelor nr. x, 10 şi 18, asupra mansardei, locurilor de parcare nr. 6, 8, 10 şi boxa nr. 6 situate în construcţia edificată pe terenul situat în Craiova, str. x (fost nr. 2), jud. Dolj, înscrisă în cartea funciară a municipiului Craiova sub nr. x, număr cadastral x şi a fost obligată reclamanta la plata sumei de 1.818.790,61 RON reprezentând valoarea de circulaţie a acestora, dintre care 1.321.588,61 RON către pârâtă.

S-a admis în parte cererea de intervenţie principală formulată de intervenienţii C. şi D..

S-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea valabilităţii convenţiei autentificate sub nr. x din 19.02.2013 şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare şi capătul de cerere având ca obiect constatarea valabilităţii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.09.2013 modificat şi completat prin actul adiţional nr. x/11.11.2015 încheiat între intervenienţi şi pârâtă.

S-a constatat că ipoteca legală înscrisă asupra apartamentului ce a făcut obiectul antecontractului nr. x din 19.09.2013 este strămutată de drept asupra sumei primite de pârâtă de la reclamantă şi a fost obligată reclamanta să consemneze la BB. pe numele şi la dispoziţia intervenienţilor C. şi D., suma de 497.202 RON din totalul sumei de 1.818.790,61 RON la care a fost obligată reclamanta.

S-a lua act că intervenienţii E., F. şi I. renunţă la judecată şi la dreptul pretins împotriva reclamantei cu privire la cererea având ca obiect constatarea valabilităţii convenţiei autentificată sub nr. x din 19.02.2013 încheiată între reclamantă şi pârâtă şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul situat în municipiul Craiova, str. x, identificat cu nr. cadastral x, cât şi la capătul de cerere formulat în subsidiar prin care au solicitat ca ipoteca legală înscrisă asupra construcţiei C1, fostă C2 să fie strămutată de drept asupra preţului de piaţă al acestei construcţii, iar reclamanta să fie obligată să consemneze la BB. pe numele şi la dispoziţia lor, sumele reprezentând preţul achitat conform antecontractelor de vânzare-cumpărare.

S-a luat act că intervenienţii G. şi H., renunţă la judecată împotriva reclamantei şi la dreptul pretins cu privire la cererile având ca obiect cota parte de teren aferentă apartamentului nr. x.

S-a luat act că intervenienţii R. şi S. renunţă la judecată şi la dreptul pretins împotriva reclamantei având ca obiect cota parte de teren de 65,38 mp din suprafaţa de 850 mp.

Au fost admise, cererile de intervenţie principală formulate de intervenienţii E., F. şi I., G. şi H., K., L. şi M., R. şi S., U. şi V., W., S.C. X. şi Z. şi s-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 10.04.2013 modificat şi completat prin actele adiţionale autentificate sub nr. x/09.11.2015 şi nr. y/22.03.2017 încheiat între intervenienţii E. şi F. şi pârât, având ca obiect apartamentul nr. x situat la etajul 2 (fost apartament nr. x) compus din cameră de zi, două dormitoare, birou, bucătărie, două băi, hol, având suprafaţă utilă de 100,02 mp şi două balcoane (cu o suprafaţă de 5,44 mp, respectiv 4,75 mp), boxa nr. 3 având o suprafaţă de 6 mp, locul de parcare nr. 3 în suprafaţă de12,26 mp şi un spaţiu de depozitare, situate la demisol, precum şi dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţa comună a tuturor coproprietarilor, imobil situat în construcţia de locuinţe C1, fostă C2 edificată pe terenul în suprafaţă de 850 mp cu nr. cadastral x (provenit din dezmembrarea nr. cadastral x) situat în Craiova, str. x, str. x, construcţie cu nr. cadastral x înscris în CF nr. x-C2 a localităţii Craiova.

S-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 10.04.2013 modificat şi completat prin actul adiţional autentificat sub nr. x/09.11.2015 şi nr. y/22.03.2017 încheiat între intervenientul I. şi pârât, având ca obiect apartamentul nr. x (fost nr. 2) situat la etajul 2, compus din cameră de zi, două dormitoare, două holuri, un grup sanitar, o baie, o bucătărie, cu o suprafaţă utilă de 73,30 mp, două balcoane în suprafaţă de 4,23 mp, respectiv 5,46 mp, locul de parcare nr. 4 cu o suprafaţă de 12,26 mp, boxa nr. 4 în suprafaţă de 6 mp, un spaţiu de depozitare situate la demisol, precum şi dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţa comună a coproprietarilor, situate în construcţia de locuinţe C1 fost nr. C2 edificată pe terenul în suprafaţă de 850 mp, cu nr. cadastral x situat în Craiova, str. x, str. x, construcţie cu nr. cadastral x înscris în cartea funciară nr. x-C2 a localităţii Craiova.

A fost constatată valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 18.07.2014 modificat prin actul adiţional din 20.01.2015, actul adiţional nr. x/24.06.2015, nr. y/09.11.2015 şi nr. 807/22.03.2017 încheiate între intervenienţn G. şi H. şi pârâta S.C. B. S.R.L., având ca obiect apartamentul nr. x (fost nr. 2) situat la etajul 3, compus din cameră de zi, două dormitoare, două grupuri sanitare, două holuri, bucătărie, având o suprafaţă utilă de 78,71 mp. şi un balcon în suprafaţă de 22,67 mp, locul de parcare cu nr. 5, având o suprafaţă de 12,36 mp, boxa nr. 5 cu o suprafaţă de 6 mp, precum şi dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra părţilor din imobil care după natura şi destinaţia lor sunt în folosinţa comună a tuturor coproprietarilor, imobil situat în construcţia de locuinţe C1 fostă C2 edificată pe terenul în suprafaţă de 850 mp, cu nr. cadastral x situat în Craiova, str. x, str. x, construcţie cu nr. cadastral x înscris în CF nr. x-C2 a localităţii Craiova.

S-a constatat valabilitatea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 24.11.2014 încheiată între intervenientul K. şi pârâtă, având ca obiect apartamentul nr. x (fost nr. 2) situat la parter, având patru camere, bucătărie, două băi, având o suprafaţă utilă de 75,82 mp, un balcon în suprafaţă de 6,36 mp, locul de parcare nr. 7 în suprafaţă de 12,23 mp, precum şi cota indiviză din spaţiile comune situat în construcţia de locuinţe C1 fostă C2 cu nr. cadastral x înscrisă în CF nr. x-C2.

S-a constatat valabilitatea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 23.07.2014 încheiată între intervenienţii L. şi M. şi pârâtă, având ca obiect apartamentul nr. x situat la parter, compus din trei camere, bucătărie, baie, hol, debara, cu o suprafaţă utilă de 78,78 mp; locul de parcare nr. 9 în suprafaţă de 12,26 mp, precum şi cota indiviză din spaţiile comune, situate în construcţia CI, fost C2, cu nr. cadastral x din municipiul Craiova, judeţul Dolj.

S-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 27.03.2013, modificat prin actele adiţionale nr. x/31.03.2015, nr. y/09.04.2015 şi nr. 158/05.02.2016, încheiat între intervenienţii R. şi S. şi pârâtă având ca obiect apartamentul nr. x situat la etajul 1, compus din cameră de zi, dormitor, bucătărie, baie, cu o suprafaţă utilă de 43,50 mp şi un balcon în suprafaţă de 6,50 mp; apartamentul nr. x compus din două camere, o baie, un hol şi bucătărie, cu o suprafaţă utilă de 58,11 mp şi două balcoane în suprafaţă de 3,40 mp, respectiv 6,34 mp, precum şi locul de parcare nr. 12 în suprafaţă de 12,05 mp, cât şi cota indiviză din spaţiile comune, ale imobilului având nr. cadastral nr. x.

S-a constatat valabilitatea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 16.03.2015, modificată prin actele adiţionale nr. x/28.08.2015 şi nr. 68 din 23.12.2015, încheiată între intervenienţii U. şi V. şi pârâtă, având ca obiect apartamentul nr. x (fost nr. 2) compus din două camere, cămară, baie şi hol, cu o suprafaţă utilă de 46,73 mp şi un balcon în suprafaţă de 4,28 mp, precum şi cota indiviză din spaţiile comune, situat în construcţia CI fost C2 cu nr. cadastral x înscris în CF nr. x-C2 a localităţii Craiova, imobil situat în Craiova, str. x, str. x.

S-a constatat valabilitatea promisiunii de vânzare-cumpărare nr. x din 22.10.2014 şi a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 22.10.2014, încheiată între intervenienta W. şi pârâtă, având ca obiect garsoniera nr. 1 şi nr. 2 transformate în apartamentul nr. x şi 2 compus din două camere, două băi, două bucătării şi un hol, situat la parter, cu o suprafaţă utilă de 56,64 mp, precum şi cota indiviza din suprafeţele comune ale imobilului situat în Craiova, str. x, str. x, înscris în CF nr. x-C2.

S-a constatat valabilitatea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 04.03.2015, modificată prin actul adiţional nr. x/10.03.2015 şi nr. y/02.04.2015 încheiată între intervenienta Z. şi pârâtă având ca obiect apartamentul nr. x (fost nr. 5) situat la etajul 2, compus din trei camere, bucătărie, baie, hol, cu o suprafaţă utila de 76,73 mp şi două balcoane cu suprafaţă de 3,40 mp, respectiv 6,34 mp, locul de parcare nr. 11, cu o suprafaţă de 12,26 mp, situat la demisol şi o cotă indiviză din spaţii comune ale imobilului identificat prin nr. cadastral x înscris în CF x-C2 a localităţii Craiova.

S-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 04.11.2013, încheiat între intervenientul S.C. X. şi pârâtă, având ca obiect apartamentul nr. x, situat la etajul 2, compus din trei camere, două băi, o bucătărie, cu o suprafaţă utilă de 62,34 mp şi două balcoane în suprafaţă de 5,81 mp şi 4,50 mp, cât şi cota indiviză din spaţiile comune ale imobilului identificat prin nr. cadastral x înscris în CF x-C2 a localităţii Craiova.

Hotărârea urmând a ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilele mai sus menţionate.

S-au respins cererile de intervenţie principală formulate de intervenienţii J. şi Y. prin procurator CC..

S-au respins cererile de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei, formulate de intervenienţii Q., N. şi O..

A fost obligată pârâta S.C. B. S.R.L. la plata către stat a sumei de 6.000 RON reprezentând taxa judiciară de timbru de care a fost scutit intervenientul principal K., ca urmare a încuviinţării cererii de ajutor public judiciar.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 9.180 RON cheltuieli de judecată către intervenientul principal S.C. X. şi la plata sumei de 11.127 RON cheltuieli de judecată către intervenienţii principali R. şi S..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. şi intervenienţii C., D., Q., T. şi Y. prin procurator CC..

Prin decizia civilă nr. 13/2020 din 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 92/2019 din 9 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă.

A schimbat în parte sentinţa în sensul că, în temeiul accesiunii imobiliare, a constatat dreptul de proprietate al reclamantei S.C. A. S.R.L. asupra mansardei şi a locului de parcare nr. 8, situate în construcţia edificată pe terenul situat în Craiova, str. x, jud. Dolj, înscrisă în cartea funciară a municipiului Craiova sub nr. x, număr cadastral x şi a obligat reclamanta la plata sumei de 735.431,61 RON reprezentând valoarea de circulaţie a acestora, către intimata pârâtă S.C. B. S.R.L..

A admis apelul formulat de intervenienţii C. şi D. împotriva sentinţei nr. 92/2019 din 9 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă.

A schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis cererea de intervenţie principală formulată de aceştia şi a constatat validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.09.2013 din 10.04.2013, modificat şi completat prin actele adiţionale autentificate sub nr. x/31.03.2017 şi nr. y/11.11.2015 încheiat între intervenienţii C. şi D., în calitate de cumpărător şi pârâta S.C. B. S.R.L. în calitate de vânzător, având ca obiect apartamentul nr. x (fost nr. 1) situat la etajul 3, compus din trei camere, 2 băi, grup sanitar, hol, bucătărie, dressing, cu suprafaţa utilă de 108,57 mp, balcon cu suprafaţa utilă 3,33 mp, şi boxa nr. 6 cu suprafaţa utilă de 6 mp, loc de parcare nr. 6 cu suprafaţa utilă de 11,78 mp, ambele situate la demisol, precum şi dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţa comună a tuturor coproprietarilor, imobil situat în construcţia de locuinţe CI, fostă C2, înscris în CF nr. x-C2 a localităţii Craiova, edificată pe terenul în suprafaţă de 850 mp cu nr. cadastral x (provenit din dezmembrarea nr. cadastral x) situat în Craiova, str. x, zona A, prezenta hotărâre urmând a ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea reclamantei S.C. A. S.R.L. la consemnarea la BB. a sumei de 497.202 RON pe numele şi la dispoziţia intervenienţilor C. şi D..

A admis apelul formulat de intervenienta T. împotriva sentinţei nr. 92/2019 din 9 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă.

A schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis cererea de intervenţie principală formulată de aceasta şi a constatat validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.07.2014, modificat şi completat prin actele adiţionale autentificate sub nr. x/26.03.2015, nr. y/29.01.2015 şi nr. 1519/14.05.2015 încheiat între intervenienta T. în calitate de cumpărător şi pârâta S.C. B. S.R.L. în calitate de vânzător, având ca obiect apartamentul nr. x (fost nr. 4) situat la etajul 1, compus din două camere, bucătărie, baie, cu suprafaţa utilă de 47,80 mp, şi balcon cu suprafaţa utilă de 5,46 mp, precum şi dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţa comună a tuturor coproprietarilor, situat în imobilul de locuinţe din Craiova, str. x, identificat cu nr. cadastral x, înscrisă în cartea funciară nr. x-C2, prezenta hotărâre urmând a ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare.

A respins ca neavenit apelul formulat de intervenienta accesorie Q. împotriva sentinţei nr. 92/2019 din 9 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă.

A admis apelul formulat de intervenientul Y. împotriva sentinţei nr. 92/2019 din 9 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă.

A schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins cererea formulată de intervenienta S.C. X. având ca obiect constatarea valabilităţii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 04.11.2013, încheiat între intervenienta S.C. X. şi pârâta S.C. B. S.R.L. având ca obiect apartamentul nr. x, situat la etajul 2, compus din trei camere, două băi, o bucătărie, cu o suprafaţă utilă de 62,34 mp şi două balcoane în suprafaţă de 5,81 mp şi 4,50 mp, cât şi cota indiviză din spaţiile comune ale imobilului identificat prin nr. cadastral x înscris în CF x-C2 a localităţii Craiova.

A admis cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta DD..

A constatat validitatea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/04.09.2014, modificată şi completată prin actele adiţionale autentificate sub nr. x/10.04.2015 şi nr. y/29.02.2016 rectificat prin încheierea de rectificare nr. 8/01.03.2016, încheiat între intervenienta DD. in calitate de cumpărător şi pârâta S.C. B. S.R.L. în calitate de vânzător, având ca obiect apartamentul nr. x (fost nr. 3) situat în construcţia de locuinţe CI, fost C2, la etajul 1, compus din 2 camere, bucătărie, hol, baie, debara şi balcon (logie), cu suprafaţa construită de 57,25 mp, precum şi dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţa comună a tuturor coproprietarilor, identificat cu numărul cadastral x şi înscris în CF x-C2 a localităţii Craiova, edificat pe terenul în suprafaţă de 850 mp cu nr. cadastral x situat în Craiova, str. x, hotărârea pronunţată urmând a ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

A admis cererea de intervenţie principală formulată de intervenienţii EE. şi FF..

A constatat validitatea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/15.10.2014, modificată şi completată prin actul adiţional autentificat sub nr. x/27.03.2015, încheiat între intervenienţii EE. şi FF., în calitate de cumpărător, şi pârâta S.C. B. S.R.L., în calitate de vânzător, având ca obiect apartamentul nr. x (fost nr. 3) situat la etajul 2, compus din 2 camere, baie, bucătărie, cu suprafaţa utilă de 39,28 mp, precum şi dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţa comună a tuturor coproprietarilor, imobil situat în Craiova, str. x, jud. Dolj, hotărârea pronunţată urmând a ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

A admis cererea de intervenţie principală formulată de intervenienţii GG. şi HH..

A constatat validitatea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/21.01.2014, modificată şi completată prin actul adiţional autentificat sub nr. x/26.02.2014, nr. y/26.09.2014, nr. z/22.01.2015, nr. w/27.05.2015, nr. t/10.07.2015, încheiat între intervenientul GG., în calitate de cumpărător, şi pârâta S.C. B. S.R.L., în calitate de vânzător, având ca obiect apartamentul nr. x (fost nr. 3), compus din 3 camere, bucătărie şi dependinţe, a garajului nr. 1 şi a boxei nr. 1,situat în imobilul de locuinţe - construcţia C1 fostă C2- cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x-C2 a localităţii Craiova, str. x, jud. Dolj, hotărârea pronunţată urmând a ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

A admis cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta Q..

A constatat validitatea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/18.04.2014, modificată şi completată prin actul adiţional autentificat sub nr. x/30.04.2014, încheiat între intervenienta Q., în calitate de cumpărător, şi pârâta S.C. B. S.R.L., în calitate de vânzător, având ca obiect apartamentul nr. x (fost nr. 1) situat la etajul 1, compus din 2 camere de locuit, spaţiu oaspeţi, baie, bucătărie, hol, în suprafaţă construită de aproximativ 52,50 mp, cu expunere spre nord-vest, amplasat în imobilul situat în Craiova, str. x, jud. Dolj, hotărârea pronunţată urmând a ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

La 10 martie 2020, recurenta-intervenientă S.C. X. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 13/2020 din 22 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin care a solicitat casarea parţială a acesteia, în ceea ce priveşte partea din considerente şi dispozitiv, privind admiterea apelului formulat de Y., cu consecinţa menţinerii sentinţei nr. 92 din 9 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, în ceea ce priveşte admiterea cererii de intervenţie principală, formulată de X., şi respingerii cererii de intervenţie principală, formulată de Y..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea cererii, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a ignorant efectele autorităţii de lucru judecat produse de renunţarea la cererea de apel, exprimată de pârâta B. S.R.L. şi că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor juridice de drept material, în concret cu ignorarea dispoziţiilor art. 1266 C. civ. (principiul voinţei interne, reale a părţilor) şi ale art. 1170 C. civ. (principiul bunei credinţe).

Apreciază că instanţa de apel a ignorat probele administrate la fond, anume raportul de expertiză tehnică judiciară şi a respins un mijloc de probă concludent, administrat în etapa apelului, de către intimate, anume raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, prin care se demonstra că obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/04.11.2013, de BNP II. ("Antecontractul X."), îl reprezintă un apartament ce a fost edificat în baza autorizaţiei de construire nr. x/24.03.2010, şi nu a autorizaţiei nr. x/20.07.2010, cum greşit a reţinut instanţa de apel.

După o scurtă prezentare a argumetelor reţinute de instanţa de apel şi a situaţiei de fapt, recurenta susţine că în ce priveşte admiterea cererii sale de intervenţie principală, soluţia Tribunalului Dolj prin care s-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de recurentă şi s-a dispus pronunţarea unei hotărâri ce ţine loc de vânzare-cumpărare pentru apartamentul obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/04.11.2013 este definitivă, iar hotărârea Curţii de Apel Craiova încalcă autoritatea de lucru judecat a acesteia.

În opinia recurentei, instanţa de apel a înlăturat, fără argumente temeinice, raţionamentul corect al instanţei de fond şi a reţinut, în mod greşit, că autorizaţia nr. x/2010 a fost eliberată pentru o construcţie cu 2 etaje, iar apartamentul, obiect al cererii X., s-ar fi aflat în acea construcţie, la etajul al doilea.

Recurenta subliniază faptul că eroarea din antecontractul de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat cu pârâta S.C. B. S.R.L., în ceea ce priveşte numărul autorizaţiei de construire, a fost corectată prin contractul de comodat din 25.10.2016, perfectat între aceleaşi părţi, care conţine o descriere detaliată a apartamentului în litigiu, respectiv: "apartamentul nr. x, conform prezentei numerotări, (fost nr. 1, conform promisiunii de vânzare-cumpărare şi fost nr. 4), compus din 3 (trei) camera de locuit şi dependinţe aferente, în suprafaţă construită de aproximativ 76 m.p., situat în Craiova, str. x, conform certificat de nomenclatură stradală nr. 84 din 12.01.2000, fost Aleea x, conform Extras de Carte Funciară pentru informare OCPI NR. x/02.06.2016, număr cadastral x C2 (fost strada x, nr. 2-10, conform antecontract de vânzare- cumpărare nr. x/04.11.2013), cu vedere la Biserica Sfântul Dumitru Catedrala, jud. Dolj, împreună cu dreptul de coproprietate forţată şi perpetua asupra părţilor din blocul C2 cu număr cadastral x, care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţa comună a tuturor coproprietarilor, imobil intabulat de OCPI Dolj-CF nr. x UAT Craiova, edificat conform Autorizaţiei de construire nr. x din data de 24.03.2010, emisă de Primăria Craiova".

În concluzie, consideră ca fiind demonstrată împrejurarea că voinţa reală a părţilor a fost ca obiectul antecontractului să fie apartamentul ce făcea obiectul autorizaţiei nr. x/04.03.2010.

Prezintă şi alte argumentele pentru care apartamentul a făcut obiectul autorizaţiei menţionate şi nu a autorizaţiei nr. x/2010, argumente care, în opinia sa, au fost ignorate de instanţa de apel (aspecte de fapt, considerente reţinute cu titlu definitiv în soluţia de clasare pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2019, concluziile expertului cauzei, aşa cum se regăsesc în "Răspunsul la completarea şi obiecţiunile formulate la raportul de expertiză tehnică", depus la Tribunalul Dolj).

Totodată, recurenta apreciază că instanţa de apel a ignorat faptul că X. se află în posesia apartamentului în litigiu în temeiul Contractul de Comodat nr. x/25.10.2016 şi a dat valenţă juridică unui contract de comodat, perfectat cu intimatul Y., contract nul absolut.

Aşadar, susţine ca fiind fără niciun dubiu faptul că foloseşte apartamentul nr. x şi că acest apartament face obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/04.11.2013, având ca şi promitent cumpărător, societatea recurentă X.. Mai mult decât atât, recurenta a primit procuri şi autorizaţii, din partea proprietarului, B. S.R.L. pentru a se racorda la utilităţi, iar în baza contractui de comodat, X. a înregistrat sediul social la Registrul Comerţului.

În ceea ce priveşte denunţarea contractului său de comodat, materializată prin Notificarea nr. 3 din 26.03.2018, BEJ JJ., emisă de B. S.R.L., recurenta precizează că aceasta este lipsită de efecte juridice, deoarece potrivit prevederilor art. 5 din Contractul de comodat, doar comodatarul (X. SRL) are posibilitatea de a denunţa unilateral contractul, prin notificare scrisă, trimisă cu 10 zile înainte, nu şi comodantul (B. SRL).

Cât priveşte contractul de comodat nr. x din 20.04.2018, perfectat cu Y., în calitate de comodatar, recurenta apreciază că acesta este nul absolut, întrucât folosinţa bunului imobil fusese transmisă de către proprietar, anterior, către X.., în temeiul contractului de comodat nr. x/25.10.2016. Mai mult decât atât, contractul de comodat nr. x din 20.04.2018 nu a produs niciodată efecte, întrucât niciodată nu a fost remis apartamentul în cauză, către interveninetul Dinculeasa. Or, conform art. 2146 C. civ., contractul de comodat, varietate a contractului de împrumut, este un contract real.

Recurenta menţionează că a formulat cerere de înscriere la masa credală a promitentei vânzătoare, B. S.R.L., în ceea ce priveşte creanţa reprezentând preţul achitat conform promisiunii de vânzare-cumpărare, pentru apartamentul nr. x, ca şi creditor ipotecar sub condiţia suspensivă: nerealizarea trasferului dreptului de proprietate prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic sau în virtutea prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2014.

Apreciază că, prin admiterea integrală a cererii de creanţă, administratorul judiciar al B. S.R.L., a recunoscut efectele promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/04.11.2013 şi, implicit, obiectul acesteia.

Totodată, recurenta consideră că prin renunţarea la cererea de apel, pârâta B. S.R.L. a recunoscut valabilitatea promisiunii de vânzare-cumpărare perfectată cu X..

Mai arată şi faptul că, la momentul pronunţării instanţei de fond, antecontractul X. era notat în Cartea funciară, iar pârâta B. S.R.L. nu a cerut rectificarea Cărţii funciare, mai mult a renunţat la apelul declarat împotriva hotărârii instanţei de fond, în prezenta cauză.

Împotriva încheierii de radiere a notării antecontractului X., din Cartea funciară, recurenta arată că a formulat plângere de carte funciară, plângere ce formează obiectul Dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, având termen 18.03.2020. Litigiul a fost notat în Cartea Funciară, iar soluţia OCPI Dolj de radiere a notării antecontractului de vânzare-cumpărare, din Cartea funciară, nu este definitivă în sistemul căilor de atac.

Or, se întreabă cum a fost posibil să se noteze promisiunea interveninetului Dinculeasa, în Cartea funciară, în condiţiile în care ea formulase plângere împotriva încheierii de radiere a notării propriului antecontract.

Mai arătă că a cumpărat cota parte, de 35,40 m.p., din dreptul de proprietate asupra terenului aferent apartamentului, de la proprietara A. S.R.L., prin contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 15.05.2018 de KK., dobândind, prin cesiune drepturile proprietarului terenului de a invoca accesiunea, în ceea ce priveşte apartamentul în litigiu.

La 13 martie 2020, recurentul-intervenient Y. prin procurator CC. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 13/2020 din 22 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi rejudecând, schimbarea în parte a hotărârii instanţei de apel în sensul admiterii cererii de intervenţie a lui Y. şi a constatării valabilităţii promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/15.04.2014 de către LL. şi MM., astfel cum a fost modificată prin actele adiţionale nr. x/23.08.2016 şi nr. y/07.12.2016 autentificate de către BNP NN., promisiune intervenită între S.C. B. S.R.L. în calitate de promitentă vânzătoare şi Y. în calitate de promitent cumpărător, având ca obiect apartamentul nr. x (actual nr. 16), situat la etajul 2, compus din 3 camere, două băi, o bucătărie, cu o suprafaţă utilă de 62,34 mp şi două balcoane în suprafaţă de 5,81 mp si 4,5 mp, precum şi cota indiviză din spaţiile comune ale imobilului identificat prin nr. Cadastral x înscris în CF x a localităţii Craiova, iar hotărârea ce se va pronunţa să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului de mai sus.

Recurentul precizează că recursul priveşte exclusiv dispoziţia instanţei de apel de respingere a cererii sale de intervenţie şi că nu face obiectul căii de atac soluţia de admitere a cererii de apel în sensul respingerii cererii de intervenţie formulată de intervenienta S.C. X., soluţie pe care o consideră temeinică şi legală. Solicită, totodată, obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

În drept, recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul susţine că potrivit art. 1230 din noul C. civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, bunurile unui terţ pot face obiectul unei prestaţii, debitorul (1) fiind obligat să le procure şi să le transmită creditorului, sau (2) după caz, să obţină acordul terţului.

Conform alin. (1) al art. 1683 C. civ., dacă, la data încheierii contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se află în proprietatea unui terţ, contractul este valabil, iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către cumpărător.

Aşadar, arată că existenţa dreptului de proprietate al vânzătorului nu este văzută drept o condiţie de validitate a contractului, vânzătorul având însă o obligaţie de a asigura transmiterea dreptului de proprietate de la titular către cumpărător.

Posibilitatea de a transmite dreptul de proprietate în viitor este avută în vedere şi de definiţia contractului de vânzare cuprinsă în art. 1650 alin. (1) C. civ., conform căreia:

"vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă sa transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească". Consideră că o asemenea obligaţie este de rezultat, legea prevăzând modalitatea în care aceasta trebuie îndeplinită.

De asemenea, recurentul arată că, potrivit alin. (2) al art. 1683 C. civ., obligaţia vânzătorului se consideră ca fiind executată: prin dobândirea de către vânzător a bunului, prin ratificarea vânzării de către proprietar sau prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care procură cumpărătorului proprietatea asupra bunului.

Transmiterea dreptului de proprietate are loc din momentul dobândirii bunului de către vânzător sau din momentul ratificării contractului de vânzare de către proprietar. Această prevedere cuprinsă în alin. (3) al art. 1683 îşi găseşte aplicarea în cazul în care din lege sau din voinţa părţilor nu rezultă altfel.

Recurentul redă considerente din sentinţa nr. 92/2019 pronunţată de instanţa de fond, la pag. 22, ultimul aliniat, susţinând că reclamanta a înţeles să valideze promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată între intervenienta S.C. X. şi pârâta S.C. B. S.R.L., dându-şi acordul cu privire la vânzarea apartamentului 16, practic ratificând şi consfinţind promisiunea de vânzare cumpărare încheiată între acestea.

Precizează că la momentul pronunţării sentinţei de către instanţa de fond, la Cartea Funciară era notată promisiunea de vânzare-cumpărare a intervenientei S.C. X., iar la momentul pronunţării deciziei recurate promisiunea acesteia fusese radiată şi notată promisiunea de vânzare a lui Y..

În condiţiile în care, atât recurentul cât şi intervenienta S.C. X. au formulat cereri de intervenţie, care vizau acelaşi imobil apartament, dar la momentul la care s-a făcut vânzarea cotei-părţi din teren, în Cartea Funciară era înscrisă S.C. X., arată că este evident că reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost indusă în eroare cu privire la adevăratul promitent-cumpărător, dar este la fel de evident că aceasta a ratificat vânzarea.

Astfel, recurentul apreciază că reclamanta a înţeles să vândă cota-parte din teren aferentă apartamentului 16 promitentului cumpărător a cărui promisiune de vânzare-cumpărare era notată în acel moment la Cartea Funciară.

Prin urmare, atât timp cât la Cartea Funciară este notată promisiunea sa de vânzare-cumpărare, instanţa de apel trebuia să aprecieze că acordul dat de proprietarul terenului, respectiv reclamanta S.C. A. S.R.L. trebuia transferat către actualul promitent cumpărător, recurentul Y., respectiv cel a cărui promisiune de vânzare-cumpărare este notată în acest moment la Cartea Funciară.

Totodată, recurentul susţine că în acest moment apartamentul 16 nu este în patrimoniul reclamantei S.C. A. S.R.L., întrucât pe lângă faptul că a ratificat vânzarea acestuia şi nu a solicitat accesiunea acestuia, a vândut şi cota parte din terenul aferent acestuia. Mai mult, nici în patrimoniul pârâtei S.C. B. S.R.L. nu se regăseşte, întrucât la Cartea Funciară este notată în acest moment promisiunea de vânzare-cumpărare a recurentului Y..

În ceea ce priveşte situaţia juridică a terenului aferent imobilului, recurentul precizează faptul că are la dispoziţie instrumente juridice, pentru ca în viitor să intre în posesia acestuia, începând cu solicitarea constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare a acestuia (şi ca motiv ar fi eroarea asupra identităţii fizice a obiectului actului juridic) - errore in corpore, până la obţinerea unui drept de superficie pe acesta.

Recurentul subliniază că instanţa de apel nu reţine dispoziţiile art. 1266 alin. (1) C. civ., care consacră prioritatea voinţei reale şi concordante a părţilor în interpretarea contractelor, şi nu reţine şi nu interpretează corect voinţa reală a acestora aşa cum este ea reflectată în antecontractele de vânzare -cumpărare.

În concluzie, recurentul susţine ca fiind evident ce a înţeles să cumpere fiecare dintre părţi făcând trimitere exactă la autorizaţia de construire în baza căreia s-a ridicat fiecare construcţie, iar instanţa trebuia să analizeze aceste înscrisuri.

Recurentul-interveninet Y. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de intervenienta X., ca nefondat, şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-intervenientă S.C. X. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului promovat de intervenientul Y..

Recurentul-intervenient Y. a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., iar prin încheierea din 17 februarie 2021 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 iunie 2021 au fost admise în principiu recursurile declarate şi a fost acordat termen de judecată la 6 octombrie 2021 pentru soluţionarea recursurilor, când instanţa, având nevoie pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 20 octombrie 2021.

La 12 octombrie 2022, recurenta-intervenientă a transmis prin e-mail, concluzii scrise.

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de recurenta- intervenientă X. este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident în cauză acest motiv de recurs.

Conform dispoziţiilor art. 1225 C. civ.:

"(1) Obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale.

(2) Obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea nulităţii absolute.

(3) Obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri.

Înalta Curte subliniază că potrivit concepţiei Noului C. civ. este necesară evidenţierea atât a distincţiei, cât şi a legăturilor dintre noţiunile de obiect al contractului, conţinut al contractului, astfel cum rezultă din redactarea alin. (1) al art. 1225 C. civ., precum şi dintre noţiunile de obiect al contractului şi obiect al obligaţiei, aceasta din urmă fiind reglementată la art. 1226 C. civ.: obiectul obligaţiei este prestaţia la care se angajează debitorul (alin. (1); sub sancţiunea nulităţii absolute acesta trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil şi licit (alin. (2).

În cauză, cu referire la cererea intervenientei S.C. X. având ca obiect constatarea valabilităţii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 04.11.2013, încheiat între intervenienta S.C. X. şi pârâta S.C. B. S.R.L., instanţa de apel a conchis că nu se poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, obiectul promisiunii nefiind determinat în mod cert conform art. 1225 alin. (2) şi 1179 alin. (1) pct. 3 C. civ.

Înalta Curte constată că în adoptarea soluţiei, instanţa de prim control judiciar a făcut o confuzie între obiectul contractului (art. 1225 C. civ.), care reprezintă operaţiunea juridică (promisiunea de vânzare-cumpărare) şi care trebuie să fie determinat (art. 1225 alin. (2) C. civ.) şi obiectul obligaţiei asumată de promitentul-vânzător (art. 1226 C. civ.), care trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil.

Or, regulile aplicabile obiectului contractului nu trebuie confundate cu cele aplicabile obiectului obligaţiei (raportului juridic obligaţional).

Prin urmare, instanţa de apel avea obligaţia de a examina dacă obiectul obligaţiei este cel puţin determinabil, din perspectiva art. 1226 C. civ., în raport cu împrejurările de fapt, motiv pentru care, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a se analiza dacă obiectul obligaţiei este cel puţin determinabil, în raport cu situaţia de fapt, ce urmează a fi stabilită pe baza analizării, dar şi administrării unor probe noi pe care instanţa le va considera utile, necesare şi pertinente cauzei, urmând să ţină cont, totodată, şi de înscrisurile noi depuse în recurs, respectiv de înscrisul eliberat de Primăria Municipiului Craiova prin care explică conţinutul autorizaţiei de construire şi de încheierea notarială nr. 61 din 8 iunie 2021 de rectificare a numărului autorizaţiei de construire şi data eliberării acesteia pentru imobilul promis a se vinde.

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-intervenientă X. împotriva deciziei nr. 13/2020 din 22 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă; va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În raport de soluţia pronunţată, nu se mai impune examinarea celorlalte criticile invocate de către recurenta-intervenientă, acestea urmând a fi analizate în rejudecare.

Cu prilejul rejudecării, instanţa de apel va ţine cont de problemele dezlegate prin decizia de casare, conform art. 501 C. proc. civ.

Analizând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de recurentul-intervenient Y. prin procurator CC. nu este fondat pentru următoarele considerente:

Prealabil, este de reţinut că întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, recurentul-intervenient Y. precizând în mod expres că recursul priveşte exclusiv dispoziţia instanţei de apel de respingere a cererii sale de intervenţie.

Criticile recurentului-intervenient Y. nu susţin însă motivul prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. sub aspectul încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material.

În cauză, pârâta B. S.R.L. a promis intervenientului Y. că îi va vinde apartamentul şi îi va transmite şi dreptul de folosinţă asupra terenului, având în vedere convenţia încheiată între reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta B. S.R.L. vizând imobilul în discuţie, cât şi contractul de superficie asupra terenului aferent construcţiei.

Potrivit art. 693 C. civ.:

"(1) Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcţie pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă.

(2) Dreptul de superficie se dobândeşte în temeiul unui act juridic, precum şi prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege. Dispoziţiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.

(3) Superficia se poate înscrie şi în temeiul unui act juridic prin care proprietarul întregului fond a transmis exclusiv construcţia ori a transmis terenul şi construcţia, în mod separat, către două persoane, chiar dacă nu s-a stipulat expres constituirea superficiei.

(4) În situaţia în care s-a construit pe terenul altuia, superficia se poate înscrie pe baza renunţării proprietarului terenului la dreptul de a invoca accesiunea, în favoarea constructorului. De asemenea, ea se poate înscrie în favoarea unui terţ pe baza cesiunii dreptului de a invoca accesiunea".

Este de subliniat că trăsătura esenţială a dreptului de superficie este aceea că el conduce, prin definiţie, la suprapunerea a două drepturi: dreptul de proprietate asupra terenului ce aparţine unui titular şi dreptul pe care îl dobândeşte o altă persoană, superficiarul, de a avea sau de a edifica o construcţie pe acest teren, teren asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă. La rândul său, superficiarul devine titularul dreptului de proprietate asupra construcţiei astfel realizate.

Dreptul de superficie este un drept real temporar putând fi constituit pe o perioadă de cel mult 99 ani, conform art. 694 C. civ., la împlinirea termenului, dreptul de superficie putând fi reînnoit.

Cum, însă, în speţă, dreptul de superficie, instituit până la 21.06.2015 şi prelungit în favoarea pârâtei până la 21.06.2016, a încetat prin expirarea termenului, astfel cum în mod corect au constatat ambele instanţe de fond, se constată că promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată cu intervenientul Y. nu îndeplineşte condiţiile de valabilitate prevăzute de art. 1179 alin. (1) C. civ., pârâta B. S.R.L. nefiind titulara dreptului de proprietate asupra terenului.

Or, este de necontestat că nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuşi (nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet) sau, altfel spus, că nimeni nu poate transmite ceea ce nu are (nemo dat quod non habet).

În acest sens, art. 17 alin. (1) C. civ. prevede în mod expres că:

"nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuşi", iar art. 1230 C. civ. statuează că:

"Dacă prin lege nu se prevede altfel, bunurile unui terţ pot face obiectul unei prestaţii, debitorul fiind obligat să le procure şi să le transmită creditorului sau, după caz, să obţină acordul terţului. În cazul neexecutării obligaţiei, debitorul răspunde pentru prejudiciile cauzate".

În consecinţă, cum în mod legal a reţinut şi instanţa de control judiciar, nu se poate suplini acordul de voinţă al pârâtei S.C. B. S.R.L., astfel încât nu poate fi admisă cererea formulată de intervenientul Y..

Nu în ultimul rând, aspectele referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 1683 C. civ. privind vânzarea bunului altuia sunt lipsite de relevanţă faţă de obiectul învestirii instanţei, ştiut fiind că, potrivit art. 478 C. proc. civ. coroborat cu art. 494 din acelaşi cod, nu pot fi invocate chestiuni care tind la schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-intervenient Y. prin procurator CC. împotriva deciziei nr. 13/2020 din 22 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-intervenientă X. împotriva deciziei nr. 13/2020 din 22 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-intervenient Y. prin procurator CC. împotriva deciziei nr. 13/2020 din 22 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2021.