Withdrawal from appeal as act of disposal under party autonomy in civil procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice took act of the appellant's withdrawal from the judgment of its appeal, rendering the decision final and leaving the lower court's dismissal of the request to suspend the execution of the enforcement of the civil judgment in force. The dispute concerned a procedural challenge by a family enterprise against a commercial administration, where the company had filed an appeal against a first-instance civil judgment and subsequently sought to suspend the enforcement of that judgment during the appellate proceedings, which was denied by the Court of Appeal. Relying on the principle of party autonomy in civil procedure and Article 406 of the Code of Civil Procedure, which permits a plaintiff to withdraw from judgment at any time, the court treated the appellant's written and oral request as a valid act of disposal, applying Article 463 regarding the acceptance of the decision as a waiver of the right to further appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 406 alin. (1) C. proc. civ, art. 406 C. proc. civ, art. 463 alin. (1) din C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ; Withdrawal from appeal as act of disposal under party autonomy in civil procedure: În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea pronunţată de instanţă
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin încheierea de şedinţă publică din data de 23 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a respins cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 6554/22.12.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2021, formulată de apelanta Întreprinderea Familială A. în cadrul cererii de apel formulată de apelanta Întreprinderea Familială A. împotriva sentinţei civile nr. 6554/22.12.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata Administraţia Comercială Sector 6 Bucureşti, ca neîntemeiată, dispunând restituirea cauţiunii consemnate la A. prin recipisa nr. x din 16.03.2022.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, în termen, recurenta ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ A., invocând, în drept, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
II. Derularea procedurii judiciare şi considerentele instanţei de recurs
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 C. proc. civ.
Prin cererea scrisă înregistrată la dosarul de recurs la data de 17 octombrie 2022, şi ulterior susţinută oral în şedinţă publică, recurenta a solicitat să se ia act de renunţarea sa la judecata recursului declarat, solicitând să se ia act de renunţare la judecată, motivul renunţării, fiind acela că dosarul în care s-a pronunţat încheierea civilă recurată a fost soluţionat în data de 20.04.2022, de către Curtea de Apel Bucureşti.
Înalta Curte, sesizată cu recursul declarat, având în vedere cererea de renunţare la judecată, va lua act de manifestarea de voinţă a recurentei.
De principiu, renunţarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziţie al reclamantului, în calitatea sa de iniţiator al demersului judiciar, de a renunţa la soluţionarea unei cauze, fără a avea obligaţia de a-şi justifica manifestarea de voinţă şi fără a fi constrâns, din punct de vedere temporal, în privinţa acesteia.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră şi dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili aceste drepturi.
În cauză, recurenta a solicitat expres să se ia act că renunţă la judecata recursului declarat.
Conform prevederilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ. "Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă".
Având în vedere că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentei, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, în temeiul dispoziţiilor art. 406 C. proc. civ., se reţine că, în aceste condiţii, devin aplicabile şi dispoziţiile art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora: achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.
Respectând, astfel, principiul disponibilităţii părţilor, care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ. Înalta Curte constată că, în cauză, recurenta Întreprindere Familială "A." a renunţat la judecata căii de atac a recursului, sens în care, va lua act de cererea formulată, dând eficienţă principiului dreptului părţii de a dispune asupra cererii formulate.
Date fiind dispoziţiile legale arătate şi aspectele asupra cărora sunt limitate dezbaterile în ipoteza intervenirii manifestării procesuale a renunţării la judecată, când instanţa nu mai poate face acte de cercetare judecătorească asupra altor chestiuni legate de drepturile deduse judecăţii ori de calităţile părţilor implicate în litigiu, Înalta Curte, în temeiul art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., va lua act de cererea de renunţare la judecata căii extraordinare de atac deja exercitate de către recurentă, în condiţiile existenţei manifestării sale de voinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de recurenta ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ A. împotriva încheierii de şedinţă publică din data de 23 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2022.