Inadmissibility of extraordinary appeal against final judgment in labor dispute under Civil Procedure Code and Social Dialogue Law

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 5458/2021 din 22 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 342, pronunţată la data de 23 februarie 2021 de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2019, intimat fiind reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamantul A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 06.04.2022, sub nr. x/2019.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 16.06.2022, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 20 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac a recursului, invocată din oficiu, raportat la prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită şi să respingă recursul, ca inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispoziţiile constituţionale şi legale citate, admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În cauză, Înalta Curte reţine că obiectul recursului de faţă îl constituie decizia civilă nr. 5458/2021 din 22 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 342, pronunţate la data de 23 februarie 2021 de Tribunalul Vâlcea, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea- obiectul cauzei constituindu-l un litigiu de muncă, soluţionat cu participarea asistenţilor judiciari.

Aşa fiind, după cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, în prezenta cauză este dedus judecăţii recursul declarat împotriva hotărârii prin care, a fost respins apelul formulat împotriva unei hotărâri date într-un litigiu de muncă.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

La alin. (2) al aceluiaşi text, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 se prevede că:

"(2) Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite".

Mai mult, legiuitorul a prevăzut expres la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

În acord cu dispoziţiile citate, aşadar, hotărârea pronunţată în apel într-un conflict de muncă este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., prin raportare şi la prevederile legii speciale, Legea nr. 62/2011, legea dialogului social şi, în atare situaţie, nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului, în condiţiile art. 483 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ.

Calea de atac astfel declarată, câtă vreme este exclusă în mod expres de către legiuitor, este inadmisibilă, recurentul-pârât, în speţă, neavând deschisă calea procesuală a recursului pe care a înţeles să o folosească.

Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-civilă a reglementat condiţiile examinării cauzei civile în grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare, iar acest mod de determinare asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătoreşti şi satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, referitoare la liberul acces la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, reglementate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

De asemenea, Noul C. proc. civ. reglementează la art. 460 principiul unicităţii căii de atac, care presupune că o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri judecătoreşti numai o singură dată, dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac; or, în speţă, calea de atac a apelului, expres prevăzută de legiuitor, a fost exercitată de pârât şi a fost soluţionată de Curtea de Apel, care a pronunţat o hotărâre definitivă.

Respingerea cererii de recurs de faţă, ca inadmisibilă, nu încalcă dreptul recurentului de acces la justiţie, consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Constituţia României, în acest sens instanţa reţinând că în cauza Botten împotriva Norvegiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiţie, de întreaga procedură internă şi de rolul cuvenit instanţelor în ordinea juridică internă, urmând să se ţină seama de natura situaţiei de drept intern, de competenţa instanţelor, de modul în care interesele pârâtului au fost expuse şi prezentate în faţa instanţei şi, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluţioneze.

Din moment ce recurentul-pârât a beneficiat de o judecată în primă instanţă, precum şi în căile de atac prevăzute de lege, nu se poate susţine că prin respingerea, ca inadmisibil, a prezentului recurs i se încalcă accesul la justiţie, cu atât mai mult cu cât, hotărârea atacată este, potrivit dispoziţiilor procesual civile, definitivă, deci, împotriva acesteia nu este prevăzută calea de atac a recursului.

Pentru argumentele expuse, în aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ.. şi art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.., văzând dispoziţiile art. 483 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.., coroborat cu Legea nr. 62/2011, găsind întemeiată excepţia inadmisibilităţii recursului de faţă, Înalta Curte o va admite şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 5458/2021 din 22 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2022.