Municipality awarded 398,323.66 RON damages for unauthorized public land occupation; appeal annulled for procedural non-compliance.

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea introdusă la 13 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, reclamanţii UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL MOTRU şi CONSILIUL LOCAL MOTRU au solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la acoperirea prejudiciului produs prin ocuparea abuzivă a terenului în suprafaţă de 858 mp ce aparţine domeniului public al Municipiului Motru, în cuantum de 437.321,97 RON, ce urmează a se actualiza până la data plăţii efective cu rata inflaţiei, dobânzi şi penalităţi.

Prin sentinţa nr. 77 din 22 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 398.323,66 RON, prejudiciu aferent perioadei iulie 2017- august 2020.

Prin decizia nr. 729 din 23 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 77 din 22 iunie 2021, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

În susţinerea recursului, recurenta-pârâtă arată că, din analiza concluziilor expertului B. formulate la obiectivele stabilite de către instanţă raportate la planul de amplasament întocmit de acesta ca parte grafică a raportului de expertiză se constată, contrar celor reţinute de către instanţa de apel în hotărârea pronunţată, că imobilul ce face obiectul cauzei deduse judecăţii (teren 858 mp) nu face parte din terenul în suprafaţă totală de 6.622 mp înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Motru.

Mai susţine recurenta-pârâtă că, din analiza comparativă a planului de amplasament întocmit de expert cu extrasul de carte funciară, se relevă în mod evident că terenul în suprafaţă de 858 mp nu este inclus în terenul înscris în cartea funciară nr. x, fiind situat la Nord de acesta.

Recurenta-pârâtă arată şi că a depus la dosarul cauzei o expertiză extrajudiciară din care reiese că suprafaţa nu face parte din cartea funciară nr. x a Municipiului Motru, expertiză care a fost efectuată în dosarul nr. x/2019 şi apreciază că cererea de suspendare formulată în cauză este întemeiată, întrucât declanşarea urmăririi penale are o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi pronunţată.

Mai arată recurenta-pârâtă că, instanţa de apel, respingând proba cu expertiza topografică, a încălcat caracterul devolutiv al apelului.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă arată că, în temeiul art. 247 C. proc. civ., înţelege să invoce excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatelor-reclamante ca şi excepţie de fond, de ordine publică care poate fi invocată în acest moment procesual.

Raportat la starea de fapt potrivit căreia reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate în baza extrasului de carte funciară, coroborată cu concluzia că terenul de 858 mp nu este inclus în cel înscris în cartea funciară nr. x, recurenta-pârâtă susţine că, în raport de dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor C. civ., instanţa de apel avea obligaţia de a impune reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate în mod valabil, această dovadă justificând însăşi calitatea procesuală activă.

Mai arată recurenta-pârâtă că, raportat la momentul adoptării şi perioada în care se pretinde că produce efecte hotărârea de consiliu local prin care au fost adoptate noile cuantumuri ale chiriilor şi la regimul juridic al terenului reţinut de către instanţă (domeniu public), în considerarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 866 şi următoarele din noul C. civ., instanţa nu putea reţine în sarcina sa un debit constând în chirie pentru suprafaţa folosită.

În raport de prevederile art. 855 şi art. 866 şi următoarele din noul C. civ., recurenta-pârâtă apreciază ca fiind corecte demersurile sale către U.A.T. de a concesiona suprafaţa de teren în cauză, demersuri cărora însă aparatul administraţiei publice locale a refuzat să le dea curs, în dovedirea acestei susţineri făcând trimitere la adresele nr. x/18.09.2014 şi nr. y/08.09.2018.

Recurenta-pârâtă mai arată că instanţa de apel nu a analizat motivele de fapt şi de drept susţinute în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar şi nu a procedat la reţinerea sau înlăturarea acestora de la pronunţarea soluţiei.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 1.165, art. 1.169, art. 1.170, art. 1.270, art. 1.271 C. civ., limitându-se la a expune conţinutul dispoziţiilor legale invocate.

În ceea ce priveşte H.C.L. nr. 11/1998, recurenta-pârâtă susţine că, raportat la dispoziţiile art. 1.250-1.253 C. civ., hotărârea încalcă dispoziţiile legale în materia obligaţiilor izvorâte între părţi în temeiul contractului încheiat între acestea.

Recurenta-pârâtă reiterează concluziile depuse la instanţa de apel, făcând ample trimiteri la situaţia de fapt şi la modul de derulare a relaţiilor dintre părţi, susţinând că reclamanţii nu fac dovada dreptului de proprietate în mod valabil asupra terenului.

O ultimă critică vizează faptul că prin încheierea nr. 64/16.09.2021 s-a respins cererea de abţinere, deşi magistraţii erau incompatibili să soluţioneze cauza deoarece şi-au exprimat părerea.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurenta-pârâtă.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) statuând sancţiunea nulităţii pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă, în susţinerea recursului, critică hotărârea pronunţată de instanţa de apel prin raportare la raportul de expertiză topografică, precum şi din perspectiva respingerii solicitării sale de administrare a probei cu expertiza topografică în apel.

Înalta Curte arată că, potrivit dispoziţiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de prevederile legale mai sus enunţate, reiese că instanţa de apel dispune cu privire la probele pe care le consideră ca fiind necesare soluţionării cauzei, astfel că prin intermediul recursului nu poate fi cenzurată aprecierea instanţei cu privire la probatoriul administrat.

Instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora. Ca atare, evaluările instanţei de apel care privesc concluzia degajată asupra utilităţii probei cu expertiza topografică ţin de resortul instanţei care are o marjă de apreciere privind cercetarea în fapt a cauzei.

Totodată, întrucât calea extraordinară de atac a recursului este limitată, în condiţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., doar la examinarea conformităţii hotărârii cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte urmează a exclude de la analiză toate aspectele relative la netemeinicia hotărârii atacate, respectiv cele care vizează aprecierea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt de către instanţa de apel.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta-pârâtă, prin memoriul de recurs arată că înţelege să invoce pentru prima oară, în calea extraordinară de atac, excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimaţilor-reclamanţi, în realitate, această excepţia a fost invocată atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel şi că nu sunt expuse argumente de nelegalitate ce vizează soluţia instanţei de apel cu privire la excepţia invocată.

Nu există critici de nelegalitate nici în raport de dispoziţiile art. 855, art. 866, art. 1.165, art. 1.169, art. 1.170, art. 1.270, art. 1.271, art. 1.250, art. 1.253 C. civ., recurenta-pârâtă limitându-se la expunerea conţinutului acestor dispoziţii legale, precum şi la probele administrate.

Înalta Curte arată, de asemenea, că deşi recurenta-pârâtă înţelege să critice hotărârea curţii de apel şi din perspectiva faptului că instanţa nu a analizat motivele de fapt şi de drept expuse în concluziile scrise, nu indică niciunul din motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., căruia se circumscrie această critică.

Totodată, reluarea argumentelor expuse în cererea de apel nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Totodată, critica ce vizează încheierea nr. 64 din 16 septembrie 2021, prin care a fost respinsă cererea de abţinere formulată de membrii completului de judecată, nu poate constitui o critică de nelegalitate, în raport de prevederile art. 53 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora încheierea prin care s-a respins abţinerea nu este supusă niciunei căi de atac.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 729 din 23 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 729 din 23 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2022.