Pension recalculation dispute: inadmissibility of recourse due to statutory prohibition on social insurance matters

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII TELEORMAN, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la recalcularea drepturilor de pensie, stabilite prin decizia nr. x din 14 mai 2020, cu valorificarea elementelor din adeverinţa nr. x din 7 decembrie 2016, eliberată de Banca Naţională a României, în sensul includerii în buletinul de calcul şi a sumelor reprezentând venituri suplimentare obţinute de acesta (prime, prime de vacanţă), precum şi la plata sumelor reprezentând diferenţe dintre cuantumul pensiei stabilite iniţial şi pensia la care are dreptul corespunzător punctajului mediu anual rezultat după valorificarea adeverinţei, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 388 din 15 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ Fiscal - complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII TELEORMAN, a fost anulată decizia privind acordarea pensiei anticipate parţiale nr. x/14.05.2020, emisă de pârâtă, care a fost obligată să emită o nouă decizie de pensie cu valorificarea sporurilor care nu au fost valorificate, certificate prin adeverinţa nr. x din 07.12.2016, emisă de B.N.R., precum şi să-i plătească reclamantului drepturile de pensie recalculate şi diferenţele drepturilor de pensie rezultate din recalculare, începând cu data depunerii cererii de recalculare a drepturilor de pensie şi până la data plăţii efective; a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedit.

Prin decizia nr. 1630 din 23 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII TELEORMAN împotriva sentinţei civile nr. 388 din 15 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ Fiscal - complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., ca tardiv; a fost obligată apelanta să plătească intimatului suma de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII TELEORMAN a declarat recurs.

În motivare, recurenta-pârâtă susţine că sentinţa civilă nr. 388 din 15 octombrie 2020, i-a fost comunicată la data de 05.11.2020, iar cererea de apel a fost transmisă instanţei prin serviciul de poştă militară la data de 07.12.2020 (aşa cum rezultă din borderoul seria x - nr. x/07.12.2020), înăuntrul termenului prevăzut de lege, conform art. 183 alin. (1)-(3) din C. proc. civ.

Potrivit recurentei-pârâte, decizia recurată este nelegală, întrucât excepţia privind tardivitatea apelului a fost analizată şi soluţionată de instanţă cu încălcarea normelor procedurale prevăzute de art. 183 alin. (1)-(3) din C. proc. civ., context în care critica evocată îşi găseşte reprezentare legală şi astfel trebuie analizată din perspectiva motivului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel cum arată recurenta-pârâtă, în speţă, deşi termenul de apel s-a împlinit în data de 05.12.2020, ora 24, fiind într-o zi de sâmbătă, termenul de formulare al apelului s-a prelungit până în prima zi lucrătoare care urmează, respectiv luni 07.12.2020, aceasta fiind şi ultima zi în care apelul putea fi comunicat, ceea ce s-a şi întâmplat în fapt.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând recursul în raport de excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimatul-reclamant, a cărei analiză este prioritară în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a admite excepţia, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Aşadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată deduse judecăţii, respectiv 11 iunie 2020, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care sunt regăsite şi cele vizând asigurările sociale.

Pe de altă parte, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, împotriva hotărârilor prin care au fost soluţionate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) "Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Înalta Curte reţine, de asemenea, că potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia inadmisibilităţii şi, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII TELEORMAN împotriva deciziei nr. 1630 din 23 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant A..

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII TELEORMAN împotriva deciziei nr. 1630 din 23 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2022.