Appeal Against Res Judicata Application Deemed Unfounded and Dismissed

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 18 septembrie 2018 pe rolul Tribunalului Gorj, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe: B., reprezentată prin administrator C., administrator judiciar al S.C. D. S.R.L. şi pe E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate intervenită vânzarea - cumpărarea bunului conform promisiuni bilaterale de vânzare - cumpărare din data de 30.05.2008 încheiată între S.C. D. S.R.L. şi A. şi a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic.

Prin sentinţa nr. 63/2019 din 21 mai 2019 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu. S-a respins pentru autoritate de lucru judecat acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii E. şi B., în calitate de administrator judiciar pentru debitoarea S.C. D. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a declarat apel, care, prin decizia nr. 997/2019 din 17 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost respins ca nefondat.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 997/2019 din 17 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

După o scurtă prezentarea a situaţiei de fapt, în argumentarea cererii de recurs, se susţine, în esenţă, încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ.

În acest context, recurenta arată că instanţa a respins ca nefondat apelul, menţinând hotărârea instanţei de fond care a analizat cauza în funcţie de excepţia autorităţii de lucru judecat, deşi a reţinut printre considerente faptul că în prezenta cauză nu era aplicabilă autoritatea de lucru judecat, ci efectele puterii de lucru judecat. Or, o astfel de motivare, apreciază recurenta-reclamantă, vine în contradicţie cu art. 425 C. proc. civ., aflându-ne în prezenţa unei motivări contradictorii.

În opinia recurentei, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale procedurale, neînţelegând să analizeze cauza raportat la motivele reţinute de către instanţa de fond, respectiv incidenţa în cauză a excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Pentru a opera excepţia autorităţii de lucru judecat (ca excepţie procesuală de fond, absolută şi peremptorie) trebuie întrunită condiţia triplei identităţi de elemente ale cererii de chemare în judecată: părţi, obiect şi cauză, identitate cerută cumulativ, aşa încât dacă una singură dintre aceste cerinţe nu este întrunită, automat nu va opera autoritatea de lucru judecat.

Astfel, pentru a se putea reţine identitatea de părţi - respectiv autoritatea de lucru judecat, este necesar că părţile să figureze în ambele cereri fie în calitate de titular de drepturi, fie în calitate de obligat în raportul juridic dedus judecăţii, indiferent după cum persoana respectivă participă la judecată personal sau prin reprezentant.

Instanţa de apel, susţine recurenta, în mod eronat a apreciat faptul că a intrat în autoritatea de lucru judecat atât dispozitivul, cât şi considerentele sentinţei civile nr. 22/2018 pronunţată de Tribunalul Gorj în cadrul dosarului nr. x/2018, fără a se ţine cont de considerentele hotărârii instanţei de apel care, cu ocazia judecării apelului declarat împotriva sentinţei civile anterior menţionate, a reţinut faptul că numitul E. nu a avut calitate procesuală activă, motiv pentru care acesta nu era un titular al vreunor drepturi în cadrul litigiului dedus judecăţii în dosarul nr. x/2018. Or, având în vedere faptul că, pentru a se reţine identitatea de părţi, este nevoie ca persoana care stă în judecată să fie titulara unor drepturi, nu se poate considera că instanţa de apel, prin decizia nr. 997/2019 a procedat în mod corect prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, de vreme ce chiar o altă instanţa judecătorească a concluzionat faptul că reclamantul din dosarul nr. x/2018, E., nu avea calitate procesuală activă.

Consideră că se impune şi precizarea faptului că în prezenta cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat priveşte partea care a câştigat procesul şi se referă la faptul că aceasta se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat fără ca partea adversă sau instanţa să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului.

Or, ipoteza căreia i se aplică instituţia puterii de lucru judecat nu se regăseşte în prezenta cauză întrucât prin respingerea cererii având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care sa ţină loc de contract nu i se creează părţii câştigătoare un drept subiectiv efectiv, ci instanţa, analizând situaţia de fapt dedusă judecaţii, verifică îndeplinirea condiţiilor procedurale necesare pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de contract, raportat la dispoziţiile art. 1669 C. civ., şi nu efectuează un control de fond asupra unei situaţii juridice. Prin urmare, în astfel de situaţii, instanţa vine să analizeze doar dacă sunt îndeplinite formalităţile procedurale ce permit părţii care şi-a executat obligaţiile contractuale să solicite pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, şi nu să efectueze un control în urma căruia să stabilească existenţa unui drept.

Astfel, dacă la un moment dat instanţa de judecată apreciază că nu este îndeplinită condiţia existenţei unui refuz nejustificat al unei părţi de a perfecta contractul de vânzare-cumpărare, acest lucru nu înseamnă că această decizie se impune şi într-un eventual litigiu ulterior în care ar fi îndeplinită condiţia existenţei unui refuz nejustificat, invocându-se incidenţa dispoziţiilor referitoare la puterea de lucru judecat. Prin urmare, dacă la un moment dat instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile formale necesare pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, acest fapt nu înseamnă, în mod automat, că pe viitor nu s-ar mai putea pune în discuţie o nouă cerere de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă părţile respectă termenul de 6 luni prevăzut de lege şi sunt îndeplinite condiţiile formale impuse de art. 1669 C. civ.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 decembrie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La termenul de judecată din 7 aprilie 2021, a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia la 6 octombrie 2021.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările formulate de intimata-pârâtă B. lichidator judiciar al debitoarei S.C. D. S.R.L. constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Contrar susţinerilor recurentei, hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia.

Se impune precizarea faptului că, unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

Înalta Curte reţine în acest sens că principiul autorităţii de lucru judecat, căruia în mod corect i-a dat eficienţă instanţa de apel, interzice readucerea în faţa instanţelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, împiedicând reanalizarea pe fond a acestora.

Se constată că instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., indicând motivele pentru care a menţinut soluţia privind admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, decizia atacată conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi concisă.

Contrar susţinerilor recurentei, argumentat şi legal motivat, instanţa de apel a reţinut cu justeţe că, în speţă, nu se pune problema efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, care interzice un nou litigiu între aceleaşi părţi, având aceleaşi calităţi, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, nefiind, prin urmare, necesară întrunirea condiţiei triplei identităţi între cele două litigii, ci efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, care asigură, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între soluţiile şi considerentele hotărârilor judecătoreşti.

Astfel, constatările făcute în cauzele anterioare cu privire la raporturile juridice dintre părţi nu pot fi ignorate şi nici contrazise, astfel încât cele tranşate jurisdicţional se impun în judecata ulterioară fără posibilitatea pentru parte de a pretinde contrariul sau pentru instanţă de a stabili în mod diferit faţă de instanţa anterioară.

În litigiul dedus judecăţii, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii E. şi pârâţii B., în calitate de administrator judiciar al societăţii S.C. D. S.R.L., a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare cumpărare, în raport de promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare din 30.05.2008, părţi contractante S.C. D. S.R.L. şi A., având ca obiect un teren intravilan în suprafaţă de 81.665,10 mp curţi construcţii împreună cu bunurile amplasate pe acesta, preţul vânzării fiind 340.000 RON.

În cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2017, reclamantul E. a chemat în judecată pe pârâţii B., în calitate de administrator judiciar al societăţii S.C. D. S.R.L. şi A., pentru a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, în raport de promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare prin care S.C. D. S.R.L. a vândut către A. un teren intravilan în suprafaţa de 81665,10 mp curţi construcţii împreună cu bunurile amplasate pe acesta, preţul vânzării fiind 340.000 RON. În dosarul nr. x/2017 s-a pronunţat sentinţa nr. 22 din 19 februarie 2018, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 946/2018 a Curţii de Apel Craiova. Prin această sentinţă a fost respinsă ca nefondată cererea având ca obiect constatarea intervenirii vânzării cumpărării.

Este de necontestat că în litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţile prezentului proces, fără posibilitatea de a se statua diferit, astfel că se pune problema menţinerii unei consecvenţe în judecată, în sensul că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre anterioară să nu fie contrazis printr-o altă hotărâre ulterioară.

Acţiunea promovată de reclamantul E. în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă ca nefondată, atât cu motivarea că terenul care a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare făcea obiectul unei ipoteci de rangul II în favoarea F. S.A., situaţie de fapt ce se pretinde a fi modificată în prezent, dar şi cu motivarea că antecontractul a fost semnat atât la vânzător, cât şi la cumpărător de aceeaşi persoană, şi anume reclamantul E..

Totodată, s-a mai reţinut că reclamantul nu a dovedit că promitenta cumpărătoare A. ar fi refuzat să se prezinte la notariat în vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, doar în această ipoteză justificându-se intervenţia instanţei pentru a pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, considerente care îşi păstrează valabilitatea şi în prezent.

Prin urmare, în mod legal instanţa de prim control judiciar a reţinut că au intrat în puterea lucrului judecat atât dispozitivul, cât şi considerentele sentinţei nr. 22 din 19 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia nr. 946/2018 din 18 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, fiind nefondate criticile recurentei vizând greşita soluţionare de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că, deşi recurenta a invocat incidenţa motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se constată că argumentele acestora vizează, în realitate, exclusiv reţinerea greşită de către instanţă a autorităţii de lucru judecat, respectiv încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de procedură (art. 430-432 C. proc. civ.), ceea ce poate fi subsumat motivului reglementat de pct. 5 al art. 488, însă, astfel cum s-a arătat, şi acest motiv de recurs este nefondat, întrucât instanţa a dat o corectă eficienţă normelor procedurale incidente speţei.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu se confirmă incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 997/2019 din 17 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, menţinând hoărârea atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 997/2019 din 17 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2021.