Moral damages for road accident raised to €40,000; insurer's cassation appeal rejected

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 5 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. şi pe intervenientul forţat C., solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata echivalentului în RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua efectuării plăţii al sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale cauzate prin producerea accidentului rutier din data de 02.04.2016 în municipiul Suceava.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 132/2017 şi pe cele ale Normei nr. 23/2014 a Autorităţii de Supraveghere financiară.

Prin sentinţa civilă nr. 2025 din 9 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi cu intervenientul forţat C. şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 8.000 euro, în echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua efectuării plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Împotriva sentinţei civile nr. 2025 din 9 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, reclamantul A., asistat de D., a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 2189/2019 din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A., asistat de D., împotriva sentinţei civile nr. 2025 din 9 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 40.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune morale şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate, cu privire la admiterea în parte a acţiunii formulate.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A., asistat de D., a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2189/2019 din 18 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În motivare, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că la stabilirea cuantumului daunelor morale instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, dar şi prevederile art. 1391 alin. (1) şi art. 1385 alin. (1) şi (2) din C. civ.

De asemenea, recurentul susţine că, la fila x a deciziei recurate, instanţa de apel a invocat ca fiind incidente dispoziţiile Ordinului CSA nr. 14/2011, cu toate că, la momentul producerii evenimentului rutier, erau aplicabile dispoziţiile Normei ASF nr. 23/2014.

Totodată, apreciază recurentul că instanţa de apel, la determinarea în concret a cuantumul daunelor morale, nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier din anul 2016, decizia recurată fiind dată atât cu încălcarea dispoziţiilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, cât şi cu încălcarea criteriilor jurisprudenţiale, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu are au fost percepute consecinţele vătămării.

Astfel, în opinia recurentului, instanţa de apel nu a avut în vedere particularităţile speţei, întreaga motivare fiind doar o înşiruire de dispoziţii legale şi aspecte cu caracter pur teoretic.

Consideră că suma acordată cu titlu de daune morale constituie o limitare disproporţionată şi nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudenţă şi la criterii stabilite în practică, sens în care arată că a depus la dosarul cauzei practică judiciară din care reiese, fără echivoc, faptul că instanţele de judecată au acordat, în situaţii similare, sume de bani, cu titlu de daune morale, mult superioare celei acordate de către instanţa de apel.

Recurentul arată că vătămarea sănătăţii şi integrităţii corporale i-a adus un serios prejudiciu, prin îngreunarea posibilităţilor de deplasare şi prin restrângerea posibilităţii de a avea o viaţă normală în care să poată desfăşura toate activităţile de dinaintea accidentului, consecinţele fiind individualizate în numeroasele înscrisuri aflate la dosar, însă aceste considerente nu au fost avute în vedere la cuantificarea sumei acordată cu titlu de daune morale.

Astfel, instanţa de apel a enumerat criteriile care trebuiau avute în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale, însă acestea nu au fost utilizate pentru stabilirea cuantumului sumei acordate.

Deşi regulile în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecinţele negative suferite în plan fizic si moral, recurentul susţine că instanţa de apel nu s-a raportat la criteriul echităţii, precum nici la principiul proportionalitătii daunei cu despăgubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul apreciază că instanţa de apel nu a analizat probele administrate în prezenta cauză, nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauza, limitându-se la a face simple menţiuni cu privire la normele substanţiale şi procedurale incidente, însă fără a face o aplicare concretă a acestora.

Recurentul consideră că motivarea deciziei recurate este sumară şi nu corespunde exigenţelor dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., astfel că instanţa de control judiciar, este în imposibilitatea de a exercita un control efectiv a hotărârii atacate.

Astfel, susţine că instanţa de apel nu a stabilit în mod clar situaţia de fapt, nu s-a raportat la repercusiunile evenimentului rutier şi nu a determinat criteriile pentru acordarea daunelor morale.

De asemenea, recurentul consideră că instanţa de apel a limitat nejustificat ansamblul probator solicitat a fi încuviinţat şi administrat în prezenta cauză, astfel că, deşi prin cererea de apel a solicitat încuviinţarea probei testimoniale cu doi martori pentru dovedirea prejudiciului nepatrimonial, în mod eronat, instanţa de apel a procedat la respingerea ei ca nefiind utilă soluţionării cauzei, astfel cum rezultă din încheierea pronunţată la data de 16 decembrie 2019.

Aşa fiind, recurentul-reclamant apreciază că instanţa de apel nu a analizat motivele de apel privind problema stabilirii cuantumului daunelor morale în raport de criteriile statuate pe cale jurisprudentială, de practica judiciară, de circumstanţele particulare ale spetei şi de consecinţele suportate de acesta în urma accidentului. De asemenea, nu a făcut aplicarea dispoziţiilor din C. civ. a căror nesocotire a invocat-o la începutul cererii de recurs ceea ce a condus la o soluţie nemotivată, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil.

Pentru toate considerentele arătate, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, în sensul casării în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării recursului. Pe fondul recursului, a solicitat, în esenţă, respingerea acestuia, ca nefondat, şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii recurate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 decembrie 2020 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 aprilie 2021 a fost respinsă excepţia netimbrării recursului; a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant şi a fost acordat termen pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a motivat şi nu a argumentat, în suficientă măsură, în raport de jurisprudenţa şi doctrina în materie, majorarea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului, nefiind astfel îndeplinite cerinţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Obligaţia instanţei de a motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt deduse judecăţii, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, precum şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Argumentat şi legal motivat, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate reclamantului A. evidenţiind - aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate - identificarea elementelor care definesc gravitatea prejudiciului şi încadrarea acestora într-un barem de gravitate.

Aceasta, întrucât, un criteriu important în stabilirea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral, dar tot un criteriu esenţial îl reprezintă şi întinderea acestuia, iar aceste aspecte au fost avute în vedere de instanţa de apel în aprecierea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului, cuantum ce a fost majorat în apel.

Se constată că instanţa de apel a majorat suma datorată cu titlu de daune morale, stabilind că un cuantum de 40.000 euro echivalent în RON la cursul BNR la data plăţii acordat reclamantului A. corespunde unei juste despăgubiri, ţinând cont de aspectele circumstanţiale situaţiei particulare a cauzei, aspecte ce au fost expuse în raţionamentul logico - juridic al soluţiei pronunţate în privinţa stabilirii cuantumului despăgubirilor morale, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant.

Totodată, din perspectivă jurisprudenţială, trebuie reţinut că atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare celei de faţă, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislaţia naţională, ci au avut în vedere şi o judecată în echitate prin raportare şi la consecinţele negative suferite.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Este de menţionat că stabilirea cuantumului daunelor morale rămâne la aprecierea instanţei, în raport de consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, or, în speţă, toate aspectele circumstanţiale situaţiei particulare a cauzei au fost expuse în raţionamentul logico - juridic al soluţiei pronunţate în privinţa determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant.

Întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât instanţa trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, or, în cauză instanţa de apel a aplicat în mod corect regulile de drept şi criteriile de determinare a cuantumului daunelor morale în speţa dedusă judecăţii.

Susţinerile recurentului vizând aprecierea instanţei de apel cu privire la valoarea efectivă a daunelor morale stabilite în favoarea sa nu pot fi analizate, având în vedere că acest aspect ţine de netemeinicia hotărârii, iar nu de nelegalitatea acesteia, controlul judiciar al instanţei de recurs putând fi exercitat doar sub aspectul nelegalităţii hotărârii.

De altfel, criticile recurentului nu susţin motivul prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. sub aspectul determinării cuantumului daunelor materiale, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Este de subliniat faptul că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, instanţa de recurs neputând proceda la reevaluarea materialului probator.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire a recurentului cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Apelul, prin efectul său devolutiv, în acord cu prevederile art. 50 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 23/2014, cu respectarea art. 1385 C. civ., art. 1391 C. civ., de care se prevalează recurentul, a permis instanţei de apel să majoreze cuantumul daunelor morale acordate, soluţionând legal problema cuantificării daunelor morale, cu aplicarea principiului echităţii, a principiului proporţionalităţii şi a principiilor jurisprudenţiale, în lumina unor criterii rezonabile, accesibile, pertinente cauzei de faţă de aşa manieră încât sumele acordate cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii, dar care să nu constituie nici venituri nejustificate pentru victima daunelor morale, conform legislaţiei şi jurisprudenţei în materie.

Se reţine că prevederile art. 1 din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule aprobată prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, în vigoare la data producerii accidentului, la care face trimitere în motivare instanţa de apel, dispoziţii potrivit cărora în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, nu cuprind nicio diferenţă de substanţă cu cele care îşi au corespondentul în art. 1 din Norma ASF nr. 23/2014, care a abrogat expres Ordinul ASF nr. 14/2011, astfel că, în raport de raţionamentul logico-juridic al instanţei, de argumentele care au stat la bază, soluţia adoptată ar fi fost aceeaşi faţă de conţinutul identic al normei aplicabile, criticile recurentului sub acest aspect fiind pur formale.

Se constată, aşadar, că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de apel dând în mod corect eficienţă normelor de drept material incidente speţei, principiilor şi regulilor de drept aplicabile.

Pentru toate raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. asistat de D. împotriva deciziei civile nr. 2189/2019 din 18 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. asistat de D. împotriva deciziei civile nr. 2189/2019 din 18 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2021.