Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2013/2022 AI generated

Contestație în anulare inadmisibilă: limitările stricte ale căii extraordinare de atac împotriva hotărârilor privind taxa judiciară de timbru și necompetența absolută

Case Number Decizia nr. 2013/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the extraordinary appeal (contestation for annulment) filed by the claimant against its own previous decision (Dec. No. 2202/2021), thereby leaving the lower court’s rulings on the merits and procedural issues intact. The dispute concerned a challenge to the inadmissibility of a cassation appeal against an appellate order regarding the calculation of judicial stamp duty, where the claimant argued that the panel deciding the case was absolutely incompetent due to a prior interlocutory ruling and that the appellate court wrongly admitted a separate appeal by a respondent utility company regarding civil liability. The decisive legal basis was the strict limitation of the extraordinary annulment remedy under Article 503 of the Civil Procedure Code, which permits attack only for specific procedural nullities (such as absolute incompetence or material errors) rather than substantive errors of law or fact; the court held that the prior ruling was a procedural incident rather than an interlocutory decision triggering absolute incompetence, and that the substantive grievances regarding the admission of the counterparty’s appeal did not fit the narrow grounds for annulment, rendering the petition inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 41 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ; Contestație în anulare inadmisibilă: limitările stricte ale căii extraordinare de atac împotriva hotărârilor privind taxa judiciară de timbru și necompetența absolută: În acest context, contestatorul arată că prin încheierea nr. 7 din 26 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis cererile de reexaminare, stabilind că pentru soluţionarea căii de atac, fiecare apelantă-pârâtă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de RON, sens în care apreciază că intimatele au fost scutite în mod nelegal de la plata taxei judiciare de timbru, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 54 şi 56 din Constituţia României.

Keywords

AI generated
civil annulment procedural nullity judicial law article of civil procedure procedural limitations substantive error

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 16 februarie 2022, A. a formulat contestaţie în anularea deciziei nr. 2202 din 20 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 2202 din 20 octombrie 2021 a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 7 din 26 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

A respins excepţia nulităţii recursului declarat de A. împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

A admis recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 491 din 20 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

A casat în parte decizia atacată şi a trimis cauza aceleiaşi curţi de apel spre o nouă judecată a apelului promovat de S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva sentinţei nr. 129 din 18 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

A respins ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Prin încheierea din 7 aprilie 2022, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării contestaţiei în anulare, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin cererea depusă la 26 mai 2022, contestatorul a solicitat repunerea cauzei pe rol, sens în care a ataşat taxa judiciară de timbru în cuantumul datorat, solicitând totodată şi judecarea cauzei în lipsă.

Prin referatul din 31 mai 2022, Înalta Curte a acordat termen la 13 octombrie 2022, cu citarea părţilor şi în vederea discutării cererii de repunere pe rol a cauzei.

În motivarea contestaţiei în anulare, întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3 şi 4 C. proc. civ., contestatorul A. susţine că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, considerând-o lovită de nulitate absolută, întrucât soluţionarea cererii de recurs formulată împotriva încheierii nr. 7 din 26 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă s-a făcut de către un complet incompatibil, incidente fiind dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta deoarece, în speţă, completul care a soluţionat recursul este incompatibil absolut, întrucât în acelaşi dosar nr. x/2019 a pronunţat încheierea interlocutorie nr. 1699 din 23 septembrie 2020, în dosarul nr. x/2020.

În acest context, contestatorul arată că prin încheierea nr. 7 din 26 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis cererile de reexaminare, stabilind că pentru soluţionarea căii de atac, fiecare apelantă-pârâtă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de RON, sens în care apreciază că intimatele au fost scutite în mod nelegal de la plata taxei judiciare de timbru, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 54 şi 56 din Constituţia României.

Mai susţine contestatorul, că recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 491 din 20 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost în mod greşit admis şi trimisă cauza spre o nouă judecată a apelului promovat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 129/2019, cu referire la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile a acesteia.

În continuare, contestatorul face un istoric al relaţiilor derulate între părţi pe parcursul soluţionării litigiilor dintre reclamant şi pârâte, context în care apreciază, raportat la aspectele expuse, că cererea formulată este întemeiată, sens în care solicită admiterea contestaţiei şi anularea deciziei atacate.

Prin concluziile scrise, depuse la 6 aprilie 2022, intimata-pârâtă CEZ VÂNZARE S.A. a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca netemeinică şi nelegală.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepţia invocată este fondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

De asemenea, art. 503 alin. (2) C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motivele de la pct. 1-4.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor evocate de contestator, în susţinerea cererii formulate - art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3 şi 4 C. proc. civ., se constată că obiectul contestaţiei în anulare îl formează numai hotărârile instanţelor de recurs.

Astfel, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita în cazurile anume prevăzute de textele de lege anterior menţionate, numai împotriva deciziilor pronunţate de instanţele de recurs, alte hotărâri judecătoreşti, inclusiv cele date în soluţionarea cererilor de reexaminare (cum este situaţia de faţă) nefiind susceptibile de a fi atacate pe calea contestaţiei în anulare.

Prezenta contestaţie în anulare are ca obiect o decizie pronunţată de Înalta Curte - decizia nr. 2202 din 20 octombrie 2021 - prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 7 din 26 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Recursul a avut ca obiect încheierea nr. 7 din 26 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, în soluţionarea cererilor formulate de S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. şi S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina lor în apel, în condiţiile art. 39 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că, potrivit dispoziţiilor evocate "împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, legiuitorul excluzând calea de atac a recursului în privinţa încheierii pronunţată în cererile formulate împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, încheierea pronunţată în temeiul art. 39 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 fiind definitivă.

Totodată, a reţinut şi concluziile impuse prin Decizia nr. 7/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a reţinut că împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita nicio cale de atac de reformare, nici pe cale separată şi nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea definitivă pronunţată în temeiul articolului anterior menţionat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuţie în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunţate cu privire la fondul litigiului.

Aşadar, raportat la dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte a constatat că încheierea împotriva căreia a fost declarat recursul este definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.

Din analiza dispoziţiilor evocate, prin care instanţa de recurs a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 7 din 26 februarie 2020, care a soluţionat cererea formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, se constată că reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, legiuitorul excluzând calea de atac a recursului în privinţa acestor încheieri, sens în care se reţine că legiuitorul a statuat că împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita nicio cale de atac de reformare, nici pe cale separată şi nici odată cu fondul, neputând fi repuse în discuţie în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunţate cu privire la fondul litigiului, context în care Înalta Curte apreciază, raportat la textele evocate, că în prezenta cale de atac, reclamantul nu mai avea deschisă calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Nu în ultimul rând trebuie menţionat că, dispoziţiile evocate de contestator în susţinerea contestaţiei în anulare - art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3 şi 4 C. proc. civ. - nu pot conduce la admisibilitatea căii de atac promovate.

Astfel, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

"hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia".

În susţinerea contestaţiei în anulare, s-a apreciat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fiind lovită de nulitate absolută, întrucât soluţionarea cererii de recurs formulată împotriva încheierii nr. 7 din 26 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă s-a făcut de către un complet incompatibil, în cauză fiind incidente fiind dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., deoarece completul care a soluţionat recursul era incompatibil absolut, întrucât în acelaşi dosar nr. x/2019 a pronunţat încheierea interlocutorie nr. 1699 din 23 septembrie 2020, în dosarul nr. x/2020.

Analizând susţinerile contestatorului, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, întrucât încheierea nr. 1699 din 23 septembrie 2020 dată în dosarul nr. x/2020, care a soluţionat cererea formulată de petentul A. privind strămutarea dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost pronunţată în cadrul unui incident procedural, iar nu o încheiere interlocutorie, context în care se constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., privitoare la cazurile de incompatibilitate absolută, astfel cum greşit susţine contestatorul.

În acest se reţine că, incompatibilitatea - ca şi abţinerea şi recuzarea - nu aparţine instituţiilor de drept procesual privind competenţa materială şi teritorială.

Aşa fiind, nesocotirea normelor procedurale referitoare la incompatibilitate nu constituie temei de exercitare a contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă numai pentru cazurile limitate prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Cu referire la celelalte dispoziţii, evocate de contestator în susţinerea contestaţiei în anulare - art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 şi 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea că acestea nu pot conduce la reformarea hotărârii pe calea contestaţiei în anulare.

În acest context, Înalta Curte apreciază că susţinerile contestatorului, potrivit cărora, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 491 din 20 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost în mod greşit admis şi trimisă cauza spre o nouă judecată a apelului promovat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 129/2019, nu pot fi primite, întrucât aceste critici nu vizează dispoziţiile evocate în susţinerea contestaţiei în anulare.

Aceasta deoarece, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 şi 4 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea recursului este rezultatul unei erori materiale sau dacă instanţa respingând recursul sau admiţându-l în parte a omis că cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent, ori instanţa nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Textul de lege evocat are în vedere erorile materiale pe care le comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date esenţiale ale dosarului, cu caracter procedural, determinante care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate.

Prin urmare, erorile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt erori grave de fapt, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale, aspecte ce nu se regăsesc în decizia a cărei anulare se solicită.

Totodată, se reţine că prin admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 491/2020 şi casarea în parte a deciziei atacate, instanţa de recurs nu a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare şi de asemenea, se constată că nu se poate reţine că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Aşadar, fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, iar nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond.

În acest context, se reţine că împotriva deciziei atacate, autorul căii de atac nu avea posibilitatea de a exercita calea de atac extraordinară, astfel că, contestaţia în anulare declarată de A. este inadmisibilă.

Aşa fiind, pentru toate argumentele în fapt şi în drept care preced, constatând că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2202 din 20 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2202 din 20 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele CEZ VÂNZARE S.A. şi DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2022.