Arbitration jurisdiction in insurance disputes requires written agreement, notwithstanding regulatory alternative dispute resolution norms

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat la 7 iunie 2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 10235,31 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiei autoturismului cu nr. de înmatriculare x, marca x, având nr. serie saşiu x şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor arbitrale.

Prin hotărârea arbitrală nr. 108 din 23 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2021 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., fiind obligată pârâta să achite reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 10235,31 RON reprezentând contravaloarea facturii de reparaţie a autoturismului neachitată, suma de 3418,49 RON, reprezentând penalităţile de întârziere de 0,2% şi suma de 3159,37 RON cheltuieli arbitrale.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la 18 octombrie 2021 sub nr. x/2021, B. S.A. a solicitat, potrivit dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 612 din C. proc. civ., anularea hotărârii arbitrale nr. 108 din 23 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul arbitral nr. x/2021, precum şi suspendarea executării acestei hotărâri.

Prin sentinţa nr. 16 din 7 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa soluţionării cererii în anulare a hotărârii arbitrale, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, reţinându-se că potrivit dispoziţiilor art. 610, respectiv art. 612 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a acţiunii în anularea hotărârii arbitrale revine curţii de apel în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul. Or, în prezenta cauză, hotărârea arbitrală a fost pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul zonal Craiova, astfel că arbitrajul a avut loc în circumscripţia Curţii de Apel Craiova.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1/2022 din 13 ianuarie 2022 a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 108 din 23 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2021, formulată de reclamanta B. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., pe care a obligat-o către reclamant la plata sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată.

Această sentinţă a fost îndreptată din oficiu, prin încheierea din 18 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în sensul că "obligă reclamanta către pârâtă la plata sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta B. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii arbitrale şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă.

În argumentarea memoriul de recurs, recurenta consideră că instanţa a pronunţat o decizie cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului.

Astfel, prin cererea în anulare, recurenta a susţinut că Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat este abilitat să judece litigiile civile, în care sunt implicate persoane juridice şi/sau fizice, cu condiţia ca acestea să fi încheiat, în prealabil, o convenţie arbitrală scrisă, însă între societatea recurentă şi societatea reclamanta A. S.R.L. nu exista o convenţie arbitrară, în vederea soluţionării pe cale amiabilă.

Totuşi, instanţa a apreciat faptul că, din interpretarea coroborata a art. 542 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 7 alin. (3) şi (4) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare si brokerilor de asigurare, rezultă, pe de o parte, că litigiile din materia asigurărilor nu sunt excluse domeniului arbitrajului, iar pe de altă parte, că în aceste litigii consumatorul are posibilitatea de a solicita soluţionarea pe calea arbitrajului, fără ca această posibilitate să fie condiţionată de acordul societăţilor de asigurare sau de inserarea unei clauze contractuale prealabile în contractul de asigurare.

Această interpretare este eronată, neţinând cont de prevederile C. proc. civ. care reglementează instituţia arbitrajului, condiţia existenţei unei convenţii arbitrale fiind esenţială pentru sesizarea legală a instanţei arbitrale şi atragerea competentei acesteia în soluţionarea litigiului.

O interpretare contrară a acestor dispoziţii, prin adăugarea la lege, în sensul includerii litigiilor dintre terţul păgubit şi asigurătorul RCA în categoria litigiilor ce pot fi soluţionate pe calea arbitrajului, încalcă în mod flagrant principiului autonomiei de voinţă a acestuia din urmă.

Faţă de aceste considerente, recurenta se consideră îndreptăţită să solicite admiterea recursului, desfiinţare deciziei atacate, anularea hotărârii arbitrale nr. 108 din 23 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul arbitral nr. x/2021 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă.

În cauză, intimata A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta B. S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurentă are în vedere situaţia în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că hotărârea este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului, întrucât între societatea recurentă şi societatea reclamanta A. S.R.L. nu a existat o convenţie arbitrară scrisă, aspect ce reglementează instituţia arbitrajului, condiţia existenţei unei convenţii arbitrale fiind esenţială pentru sesizarea legală a instanţei arbitrale şi atragerea competentei acesteia în soluţionarea litigiului.

În raport de această argumentare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi nu a celui indicat de recurentă, întrucât se invocă aplicarea greşită a unor norme de drept procesual, respectiv cele referitoare la arbitraj şi nu de drept substanţial, impunându-se calificarea corespunzătoare.

Criticile recurentei sunt întemeiate, întrucât instanţa nu a ţinut cont de faptul că arbitrajul, potrivit dispoziţiilor din Cartea a IV-a, Titlurile I şi II C. proc. civ., se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrate încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii.

Conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepţie de la principiul, potrivit căruia, înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrată sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

În acest context, Curtea de Apel Craiova a soluţionat acţiunea în anulare făcând o aplicare greşită a prevederilor anterior menţionate, prin aceea că a dat prevalenţă dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare şi recunoscând, astfel, ca legală învestirea Tribunalului arbitral în absenţa unei convenţii arbitrale astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 şi urm. C. proc. civ.

Cu privire la Norma ASF nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare". După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluţionării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, la solicitarea uneia dintre părţi, se utilizează metodele alternative de soluţionare a litigiilor, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare". Se pune astfel accent pe faptul că soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la acestea şi că, prin aceasta, nu limitează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că această cale rămâne deschisă părţilor doar în condiţiile încheierii în scris a unei convenţii arbitrale, printr-un act normativ cu forţa juridică a Normei ASF neputându-se deroga de la dispoziţii de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicţia alternativă, fiind de esenţa procedurii arbitrale.

Prin urmare, în soluţionarea acţiunii în anulare devenea incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare atunci când "tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperabile". În raport cu cele menţionate anterior, se impunea ca motivul de anulare să fie admis.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 coroborat cu art. 613 alin. (3) lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1/2022 din 13 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a hotărârii arbitrale nr. 108 din 23 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat şi trimiterii cauzei spre soluţionare instanţei de drept comun competente.

În cazul de faţă, instanţa competentă în soluţionarea în primă instanţă a cauzei având ca obiect despăgubiri rezultate dintr-un raport juridic de asigurare RCA era Judecătoria Buftea, în raport cu dispoziţiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează competenţa de drept comun din punct de vedere teritorial pentru judecata în primă instanţă, în sensul că, în absenţa unei norme contrare, instanţa competentă este cea de la sediul pârâtei, respectiv sediul pârâtei B. S.A., care este în Voluntari, judeţul Ilfov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1/2022 din 13 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L..

Casează sentinţa atacată şi hotărârea arbitrală nr. 108 din 23 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul zonal Craiova şi trimite cauza spre soluţionare Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2022.