Joint liability of insurer and tortfeasor for cross-border road accident under Green Card convention and lex loci delicti

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda la 10 noiembrie 2005, sub nr. x/2005 (222/328/2005), reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii B. şi S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. obligarea acestora, în solidar, la plata despăgubirilor materiale, respectiv a diferenţei dintre salariul net şi diurna de care ar fi beneficiat dacă nu avea accidentul şi pensia de boală cumulată cu ajutorul social de handicapat, respectiv o diferenţă de 1.526,40 RON, de la data producerii accidentului, 2 iunie 2004, până la eventuala modificare a stării sanitare, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinţei până la data plăţii, a sumei de 700 RON, reprezentând costul transporturilor efectuate de la Turda la Cluj-Napoca pentru a se prezenta la medic în vederea efectuării tratamentului obligatoriu, a sumei de 800 RON reprezentând costul medicamentaţiei, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinţei la data plăţii, obligarea pârâţilor la o rentă lunară în sumă de 500 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinţei până la data plăţii, la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând daune morale, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinţei până la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1149 din 19 mai 2016, Judecătoria Turda a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C., invocată de aceasta prin întâmpinare şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. şi B., a obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantului suma de 78.507 RON, reprezentând venitul nerealizat de către reclamant, de la data producerii accidentului, până la momentul pronunţării sentinţei, suma de 10.199 RON, cu titlu de daune materiale, suma de 50.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, respectiv a dobânzii legale aferente acelei sume, începând cu data înregistrării acţiunii (10 noiembrie 2005), până la momentul achitării sumei. A obligat pârâţii în solidar la plata către reclamant a unei rente lunare de 100 euro, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei. A obligat reclamantul la plata către pârâta S.C. Transilvania Acţiune Import Export S.R.L. a sumei de 5.536 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli traducere.

Prin încheierea civilă pronunţată în şedinţa publică din 9 iunie 2016, Judecătoria Turda a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinţei civile nr. 1149 din 19 mai 2016, pronunţată de Judecătoria Turda în dosarul nr. x/2005, în ceea ce priveşte calea de atac, urmând a se reţine "cu drept de apel", iar nu "cu drept de recurs".

Împotriva sentinţei civile nr. 1149 din 19 mai 2016, au declarat apel pârâta S.C. Transilvania Acţiune Import Export S.R.L., reclamantul A. şi PÂRÂTUL B..

Prin decizia civilă nr. 79/A/2017, Tribunalul Specializat Cluj a admis apelurile declarate de apelanţii S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1149 din 19 mai 2016, pe care a anulat-o şi a reţinut cauza spre soluţionare în primă instanţă. Totodată, a respins ca rămas fără obiect apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1146 din 19 mai 2016.

În urma anulării sentinţei pronunţate de Judecătoria Turda şi reţinerii acesteia pentru judecată în primă instanţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj ca şi cauză directă, la 15 septembrie 2017, sub număr dosar x/2017

Prin încheierea de şedinţă din 2 noiembrie 2017, Tribunalului Specializat Cluj a dispus citarea în cauză a BIROULUI ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA (BAAR) în locul pârâtului FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII reţinând dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, conform cărora s-a stabilit faptul că începând cu data intrării în vigoare a legii menţionate, BAAR va prelua întregul patrimoniu al FONDULUI DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII şi se va reorganiza în conformitate cu dispoziţiile legii amintite, precum şi incidenţa prevederilor alin. (6) al art. 39 care statuează asupra faptului că, de la data preluării patrimoniului de către BAAR, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se va dizolva.

Prin încheierea din 7 decembrie 2017, Tribunalului Specializat Cluj a respins excepţia necompetenţei materiale, invocată de reclamant, în soluţionarea cererii formulate şi precizate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., S.C. C. S.A. fostă S.C. C. S.A. şi BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTOTURISMUL din România iniţial FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII.

Prin sentinţa civilă nr. 1687 din 25 octombrie 2018, Tribunalul Specializat Cluj a respins excepţia puterii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C., invocată pârâtă şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală. De asemenea, a respins, ca fiind rămasă fără obiect, excepţia perimării acţiunii şi puterii de lucru judecat invocate de pârâta S.C. C. S.A., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA fost FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII, invocată pârâtă, şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA fost FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins ca fiind rămasă fără obiect excepţia prescripţiei şi excepţia prematurităţii acţiunii invocate de pârâtul Biroul ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA fost FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII, a admis, în parte, cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. şi B. şi a obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 187,2 RON, reprezentând venitul nerealizat de către reclamant, de la data producerii accidentului, până la momentul pronunţării sentinţei şi o rentă lunară în cuantum de 1.162 RON începând cu data pronunţării sentinţei, fiind obligaţi pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumei de 10.199 RON, cu titlu de daune materiale.

Tribunalul Specializat Cluj a respins, ca nefondate, restul pretenţiilor materiale formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâţii şi cererea având ca obiect obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente rentei lunare solicitate, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii, a obligat pârâţii S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. şi B., în solidar, la plata către reclamant a sumei de 100.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, respectiv a dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată, 10 noiembrie 2005, şi până la data achitării integrale a debitului principal, au fost obligaţi pârâţii S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. şi B., în solidar, să-i achite reclamantului suma de 187 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi a obligat reclamantul la plata către pârâta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. a sumei de 12.969 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, a dispus compensarea până la cuantumul sumei mai mici şi a obligat reclamantul la plata diferenţei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cu privire la excepţia efectului pozitiv al puterii de lucru judecat invocată de către pârâta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. prin raportare la susţinerile acesteia conform cărora în cuprinsul dosarului x a Tribunalului Landului Heidelberg instanţa a stabilit faptul că litigiul dintre reclamant şi pârâtă este unul specific dreptului muncii, tribunalul a considerat că hotărârea pronunţată de instanţa germană a fost una care avea ca obiect acordarea unor sume echivalente a ceea ce în legislaţia noastră naţională reprezintă ajutor public judiciar, şi că o analiză efectuată într-o astfel de cerere nu poate avea autoritate de lucru judecat faţă de solicitarea formulată de reclamant adresată instanţei române pe temeiul răspunderii civile delictuale.

Plecând de la premisa că pretenţiile reclamantului aveau ca temei răspunderea civilă delictuală, împrejurare faţă de care, în sarcina acestuia dispoziţiile art. 998 şi 999 C. civ. din 1864 reglementau obligaţia îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii, respectiv existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei dau culpei persoanei faţă de care se pretinde repararea prejudiciului suferit, instanţa de fond a analizat aceste condiţii şi a reţinut că s-a constatat vinovăţia pârâtului B., sub forma culpei fără prevedere, în ceea ce priveşte producerea accidentului şi culpa victimei în ceea ce priveşte gravitatea consecinţelor accidentului. A mai reţinut că s-a dovedit raportul de cauzalitate între starea de infirmitate a reclamantului în urma amputării coapsei drepte la 1/3 şi accidentul produs la data de 2 iunie 2004, în condiţiile în care tribunalul apreciază că se impune şi reţinerea unei culpe comune imputată atât reclamantului, cât şi pârâtului, în proporţie de 50%, având consecinţele mai sus menţionate. În ceea ce priveşte prejudiciul, s-a apreciat că acesta a rezultat în mod neechivoc din cuprinsul raportului de expertiză, precum şi din cuprinsul tuturor actelor medicale eliberate de autorităţile germane, precum şi a celor eliberate de autorităţile medicale din ţară, în urma repatrierii reclamantului ce a avut loc la 31 august 2004.

Tribunalul a considerat că prejudiciile materiale şi vătămările corporale suferite de reclamant s-au datorat faptei prepusului, cu care de altfel, pârâta S.C. Transilvania Acţiune Import Export S.R.L. avea un raport de muncă rezultat din încheierea unui contract individual de muncă. S-a apreciat că a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale, implicit dovada culpei prepusului, comitentul urmând a fi obligat să răspundă, în temeiul dispoziţiilor art. 1000 alin. (3) C. civ. din 1864 în condiţile în care există o fapta ilicită săvârşită de către prepus din culpă. Astfel, excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de pârâta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. a fost respinsă.

În ceea ce priveşte prejudiciul, s-a menţionat faptul că reclamantul a solicitat prin cererea formulată şi precizată ulterior, la 13 decembrie 2012, sub aspectul cuantumului daunelor solicitate, obligarea pârâţilor în solidar, la plata daunelor materiale în cuantum de 20.398,2 RON, reprezentând contravaloarea unor cheltuieli ocazionate, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, anexate cererii de chemare în judecată, pretenţii pe care tribunalul le-a apreciat ca fiind fondate, fiind consecinţa directă a accidentului suferit de către reclamant, sumele reprezentând plăţi efectuate de către reclamant la instituţiile medicale la care s-a prezentat în vederea efectuării unor intervenţii şi controale de specialitate, contravaloarea achiziţionării unor proteze pe care a suportat-o după întoarcerea în ţară. Reţinând însă culpa comună a reclamantului şi a pârâtului în producerea prejudiciului, tribunalul a admis doar în parte, pentru suma de 10.199,10 RON, solicitarea reclamantului de obligare a celor doi pârâţi, în solidar, la plata daunelor materiale.

Cu privire la obligarea celor două părţi la plata prejudiciului material, constând în diferenţa dintre salariul net - diurnă, pe care l-ar fi realizat şi pensia de boală la care se adaugă ajutorul social de handicap, începând cu data producerii accidentului, 2 iunie 2004 şi până la eventuala modificare a stării de sănătate, tribunalul a luat în considerare la stabilirea venitului net nerealizat de către reclamant doar ajutorul social de handicap la care se adăuga cuantumul pensiei de boală, raportate la salariul net încasat de reclamant, făcându-se abstracţie de cuantumul diurnei pretinse de reclamant.

Cât priveşte renta lunară solicitată de către reclamant a fi stabilită în sarcina pârâţilor, rentă în cuantum de 500 euro lunar, tribunalul a considerat cuantumul acestei sume solicitată de către reclamant ca fiind rezonabil, plata acestei sume se solicită a se dispune începând cu data rămânerii definitive a sentinţei. Reţinând culpa reclamantului de 50% la producerea prejudiciului, din suma de 500 euro solicitată cu titlu de rentă lunară, a acordat doar echivalentul venitului net minim pe economie.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de a se dispune obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente renetei lunare solicitate, tribunalul a respins-o întrucât renta lunară urma a fi achitată în viitor, în fiecare lună de către pârâţi, în solidar, astfel încât, fiind o sumă viitoare, nu este purtătoare de dobândă, obligaţia de plată nefiind scadentă la momentul pronunţării hotărârii.

Cât priveşte solicitarea de obligare a pârâţilor la plata daunelor morale în cuantum de 500.000 euro, tribunalul a reţinut faptul că plata acestor despăgubiri este în parte justificată, în condiţiile în care era cert faptul că reclamantul era încadrat într-un grad de invaliditate permanentă, daunele morale fiind datorate în situaţia în care prejudiciul cauzat victimei vizează încălcarea unor drepturi personale nepatrimoniale. A apreciat că se justifică acordarea în favoarea reclamantului a unor daune morale şi a dispus obligarea pârâţilor B. şi S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., în solidar, la plata unor despăgubiri morale reprezentând echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii al sumei în cuantum de 100.000 euro, reţinându-se şi culpa concurentă a reclamantului în producerea prejudiciului, restul fiind respinse.

În baza dispoziţiilor art. 1088 C. civ. din 1864 şi a prevederilor art. 2 din O.G. nr. 9/2000 coroborate cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aplicabile începând cu 1 septembrie 2011, pârâţii au fost obligaţi, în solidar şi la plata dobânzii legale începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată, astfel cum a solicitat reclamantul şi până la achitarea integrală a debitului principal.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de a se dispune obligarea, în solidar, la plata prejudiciului constând în daune materiale şi daune morale şi de către pârâta C. S.A., tribunalul a apreciat că se impune a fi respinsă ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte, excepţie unită cu fondul în baza dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. din 1865. S-a reţinut că societatea de asigurare nu poate fi obligată de sine stătător sau solidar cu ceilalţi doi pârâţi la plata despăgubirilor solicitate de reclamant, în condiţiile în care acesta se afla în autovehiculul implicat în accident, în baza unui raport contactual de muncă încheiat cu pârâta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., contract care înlătură obligaţia de plată a despăgubirilor din partea asigurătorului.

În condiţiile în care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a asigurătorului, tribunalul a respins ca fiind rămasă fără obiect excepţia perimării acţiunii, pe care de altfel pârâta nu a mai susţinut-o, precum şi excepţia puterii de lucru judecat invocat, excepţia admisă având un caracter peremptoriu şi absolut, făcând inutilă analizarea celorlalte excepţii, precum şi analizarea pe fond a cererii formulate de către reclamant în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

Totodată, tribunalul a admis şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA, fost FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII, prin raportare la dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 136/1995. S-a reţinut în acest sens faptul că Biroul, respectiv Fondul, ar avea calitate procesuală pasivă doar în situaţia în care se formulează o cerere de acordare a unor despăgubiri de către persoane păgubite prin accidente de autovehicule, când autorul accidentului, persoană vinovată de producerea acestuia, este necunoscută, neidentificată sau în situaţia în care autovehiculul la volanul căruia se afla persoana care a cauzat evenimentul asigurat nu avea încheiată poliţă de asigurare RCA, fapt reglementat în mod expres de dispoziţiile art. 251 din Legea nr. 32/2000, în forma în vigoare la data producerii accidentului.

În urma admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive au fost respinse, ca fiind rămase fără obiect, excepţia prescripţiei şi cea a prematurităţii formulării acţiunii invocate de BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA, fost FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII prin întâmpinare.

Prin încheierea din 11 ianuarie 2019, Tribunalul Specializat Cluj a admis sesizarea din oficiu referitoare la îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1687 din 25 octombrie 2018, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei, în cuprinsul alin. (9), în sensul obligării pârâţilor în solidar la plata către reclamant a sumei de 7.703,20 RON cu titlu de venit nerealizat de către reclamant, de la data producerii accidentului până la momentul pronunţării sentinţei şi nu "a sumei de 187,2 RON reprezentând venit nerealizat de către reclamant, de la data producerii accidentului, până la momentul pronunţării sentinţei"…cum din eroare s-a menţionat. S-a dispus efectuarea cuvenitelor rectificări în ambele exemplare ale sentinţei.

Împotriva sentinţei civile nr. 1687 din 25 octombrie 2018 a declarat apel pârâtul B..

Împotriva aceleiaşi sentinţe precum şi a încheierilor din 22 februarie 2018 şi 4 decembrie 2014 a declarat apel şi S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 230 din 23 aprilie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 1687 din 25 octombrie 2018, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. şi, în consecinţă, a obligat pârâţii S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., B. şi C. în solidar la plata către reclamant a următoarelor sume: 7.703,28 RON cu titlu de venituri nerealizate de către reclamant de la data producerii accidentului şi până la 25 octombrie 2018, a sumei de 1.162 RON cu titlu de rentă lunară începând cu 25 octombrie 2018 şi până la încetarea stării de nevoie, a sumei de 10.199 RON cu titlu de daune materiale, precum şi a sumei de 100.000 euro sau echivalentul în RON la curs BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, respectiv a dobânzii legale aferente sumelor datorate începând cu 11 noiembrie 2005 şi până la achitarea integrală a debitului şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de pârâta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. împotriva încheierilor din 22 februarie 2013 şi 4 decembrie 2014, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 1687 din 25 octombrie 2018 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2017, pe care a menţinut-o.

Prin încheierea din 17 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 230 din 23 aprilie 2019, pronunţată de aceeaşi instanţă, cerere formulată de petenta C. S.A., apreciind că nu fusese invocat anterior argumentul privind limita maximă a despăgubirii decurgând din asigurarea obligatorie de răspundere civilă delictuală, determinată de aplicarea Ordinului Preşedintelui Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor nr. 3113/2003 (art. 10 alin. (1) lit. b) şi art. 23 pct. 5).

Împotriva deciziei nr. 230 din 23 aprilie 2019 au declarat recurs principal pârâţii B., C. S.A. şi S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. şi recurs incident pârâta C. S.A.

Împotriva încheierii din 17 septembrie 2019, a declarat recurs pârâta C. S.A.

Prin decizia nr. 449 din 3 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursurile declarate de pârâţii B., S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. şi C. împotriva deciziei civile nr. 230/2019 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, precum şi recursul declarat de pârâta C. S.A împotriva încheierii de şedinţă din 17 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017. A casat în parte decizia, precum şi încheierea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. A menţinut în rest dispoziţiile din decizia atacată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă a reţinut, în esenţă, că sunt fondate criticile privind lipsa motivării sau motivarea contradictorie în legătură cu respingerea unor apărări sau nereţinerea unor argumente invocate de părţi, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865. Astfel, a constatat că este întemeiată critică referitoare la omisiunea instanţei de apel de a analiza detaliat cauzele exoneratoare de răspundere invocate de pârâta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. deoarece în considerente, instanţa de apel s-a limitat doar la a considera că deşi reclamantului i s-a reţinut o parte din culpă pentru producerea rezultatului păgubitor, aceasta nu poate fi asimilată forţei majore care să excludă răspunderea angajatorului. Or, pârâta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. a invocat mai multe cauze de exonerare de răspundere, între care şi împrejurarea că reclamantul, fiind angajat cu contract de muncă al acestei pârâte, putea solicita exclusiv atragerea unei răspunderi contractuale derivată din accidentul de muncă, fapt ce excludea ca atare răspunderea civilă delictuală. De asemenea, din motivarea deciziei instanţei de apel nu a rezultat care sunt efectele preexistenţei unei poliţe de asigurare indicată de către pârâtă (seria x nr. x) faţă de producerea accidentului de muncă.

A mai reţinut Înalta Curte că instanţa de apel nu a motivat referitor la efectele asupra litigiului de faţă, a împrejurării că societatea pârâtă S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. a suportat costurile asigurării de viaţă pentru reclamant, ceea ce, în opinia pârâtei, care a invocat această apărare, ar exclude şi obligaţia de plată a unei rente lunare (în cuantum de 1.162 RON), începând cu 25 octombrie 2018 până la încetarea stării de nevoie.

De asemenea, instanţa de recurs a apreciat că sunt întemeiate criticile recurentului-pârât B. privind nemotivarea respingerii susţinerilor sale relative la înlăturarea solidarităţii sale în calitate de şofer asigurat deopotrivă cu societatea de asigurare (pârâta C.). În acest sens, Înalta Curtea a observat că, deşi recurentul B. a încadrat în drept criticile sale în art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865, în realitate din argumentele dezvoltate în detalierea acestei critici, se desprinde susţinerea în sensul nemotivării acestui aspect, esenţial în conturarea soluţiei finale.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei C. privind lipsa din decizie a motivării aspectului privind limitarea cuantumului despăgubirii în raport cu Ordinul preşedintelui CSA nr. 3113/2003, a fost considerată întemeiată întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestei chestiuni.

Mai mult, prin încheierea recurată, instanţa de apel, în mod nelegal a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei, cu motivarea că nu s-ar fi invocat niciodată pe parcursul litigiului aspectul privind limita maximă a despăgubirii, a reţinut instanţa supremă, întrucât pârâta C. formulase această apărare prin întâmpinarea depusă în primă instanţă la Judecătoria Turda .

Instanţa de recurs a apreciat că se impune casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de apel urmând a lămuri aspectele privind existenţa/inexistenţa cauzelor de răspundere invocate de pârâta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., prin raportare la natura juridică a răspunderii civile grefate pe răspunderea civilă contractuală sau pe răspunderea civilă delictuală, cu distincţiile corespunzătoare, a celor privind solidaritatea sau lipsa acestui caracter al obligaţiei în ceea ce priveşte pe pârâtul B. şi societatea de asigurare, dar şi în raport cu angajatorul, în funcţie de dezlegarea dată susţinerilor privind exonerarea acestuia de răspundere, precum şi a celor referitoare la limita maximă a despăgubirii în raport cu asiguratorul de răspundere civilă obligatorie.

Raportat la dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. din 1865, instanţa de apel avea obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

În ceea ce priveşte apărarea privind lipsa calităţii procesuale pasive a BIROULUI ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA (BAAR), succesor al FONDULUI DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII, Înalta Curte a constatat că această chestiune nu a făcut obiectul apelurilor împotriva sentinţei civile nr. 1687 din 25 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, astfel încât o atare dezlegare (de respingere a cererii introductive ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă) a intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi reanalizată, omisso medio, în recursul declarat împotriva deciziei pronunţate.

Instanţa supremă a mai reţinut că, în ceea ce priveşte criticile privind interpretarea greşită a legii sau interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii (art. 304 pct. 8 şi pct. 9 din C. proc. civ. din 1865) sub aspectele invocate de fiecare dintre recurenţi, acestea urmau a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei. Au fost menţinute dispoziţiile instanţei de apel referitoare la respingerea calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte C., precum şi cele privind menţinerea dispoziţiilor sentinţei atacate cu apel, referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a BIROULUI ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA (BAAR), succesor al FONDULUI DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII, la respingerea excepţiei perimării, a excepţiei puterii lucrului judecat, a excepţiei prescripţiei şi a excepţiei prematurităţii acţiunii introductive.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă sub nr. x/2017*.

Prin încheierea din 3 iulie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 29 coroborate cu art. 30 din Legea nr. 189/2003, a formulat o cerere de informaţii Autorităţii Judiciare Germane, prin intermediul Ministerului Justiţiei din România, prin care a solicitat informaţii legate de dreptul german, sub aspectul limitelor şi condiţiilor răspunderii asiguratorului de tip RCA carte verde prin raportare la data producerii accidentului.

Prin decizia civilă nr. 351/2021 din 25 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis cererile de apel formulate de apelanţii B. şi S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. în contradictoriu cu intimaţii A. şi C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1687 din 25 octombrie 2018, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată şi extinsă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. şi C. S.A. şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâţii B., S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. şi C. S.A., în solidar, să plătească reclamantului A. suma de 7.703,20 RON cu titlu de venit nerealizat, suma de 1.162 RON cu titlu de rentă lunară începând cu 25 octombrie 2018, suma de 10.199 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 100.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, respectiv a dobânzii legale aferente acestei sume (privind daunele morale), începând cu 10 noiembrie 2005 şi până la achitarea integrală a debitului principal. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate. A obligat intimata C. S.A. să plătească apelantei S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale ocazionate în etapa rejudecării apelului.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, în urma pronunţării deciziei nr. 499 din 3 martie 2020 a Înaltei Curţi şi casării în parte a deciziei nr. 230 din 23 aprilie 2019, pronunţate de curtea de apel în primul ciclu procesual, s-au menţinut dispoziţiile instanţei de apel referitoare la respingerea calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte C. S.A., precum şi cele privind menţinerea dispoziţiilor sentinţei atacate cu apel referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a BIROULUI ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA (BAAR), succesor al FONDULUI DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII, la respingerea excepţiei perimării, a excepţiei puterii de lucru judecat, a excepţiei prescripţiei şi a excepţiei prematurităţii acţiunii introductive.

Faţă de îndrumările din decizia de casare şi de apelul formulat de pârâta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 4 decembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Turda în dosarul nr. x/2005, şi împotriva încheierii de şedinţă din 22 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2017, a reţinut că au fost menţinute şi că sunt legale soluţiile instanţelor de respingere a excepţiei necompetenţei generale a instanţelor române şi a excepţiei autorităţii de lucru judecat. Faţă de faptul că accidentul rutier în care au fost implicaţi la 2 iunie 2004 reclamantul A. şi B., cetăţeni români, s-a produs pe teritoriul Germaniei, iar ulterior repatrierii sale reclamantul A. a formulat o acţiune la 10 noiembrie 2005 în contradictoriu atât cu persoana considerată culpabilă, cât şi cu societatea de asigurare care încheiase poliţa de asigurare a autovehiculului implicat în accident şi asigurat de societatea TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., persoană juridică română, prima instanţă a reţinut în mod corect competenţa alternativă între locul producerii faptei şi locul domiciliului asiguratului în acord cu prevederile Legii nr. 187/2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene.

Ca urmare, curtea de apel a considerat că sunt nefondate criticile apelantei S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. privind existenţa unei contradicţii între soluţia de a se reţine competenţa generală a instanţei raportat la materia asigurărilor, iar ulterior de a respinge acţiunea cu privire la asigurător, persoană juridică română, pe motiv că acesta nu ar răspunde.

Instanţa de apel a constatat că sunt nefondate şi criticile care vizau existenţa unei triple identităţi de părţi, obiect şi cauză între acţiunea reclamantului din prezentul dosar dedus judecăţii instanţei române şi dosarul x în care s-a pronunţat sentinţa din 28 decembrie 2005 de Tribunalul Landului Heidelberg întrucât sentinţa civilă a instanţei germane nu a dezlegat litigiul pe fond, ci a soluţionat o cerere de acordare a ajutorului public judiciar potrivit normelor procesuale germane, respingând cererea ca inadmisibilă.

Având în vedere obligaţiile trasate prin decizia din recurs şi concluziile puse de părţi cu privire la limitele învestirii instanţei, curtea a stabilit că limitele rejudecării privesc răspunderea civilă a societăţii de asigurare, chestiunea solidarităţii şi limitele răspunderii societăţii de asigurare în apelul declarat de apelantul B., şi inadmisibilitatea acţiunii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie şi respectiv pentru fapta prepusului versus răspunderea specială patrimonială din dreptul muncii, neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi contractuale raportat la existenţa unor cauze exoneratoare ale răspunderii, lipsa fundamentului acordării daunelor materiale (inclusiv renta lunară), acordarea unor daune morale excesive, pronunţarea extra petita cu privire la momentul acordării dobânzii legale, precum şi antrenarea răspunderii civile a societăţii de asigurare în baza poliţei de asigurare şi limitele de răspundere ale acesteia plus chestiunea solidarităţii, în apelul declarat de apelanta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. A mai stabilit că, în lipsa unor indicaţii ale instanţei supreme, litigiul urma a fi soluţionat raportat la temeiurile de drept invocate prin cererea de chemare în judecată (dispoziţiile art. 998-999 şi 1000 alin. (3) C. civ. din 1864), dar şi raportat la apărările pârâtei S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. care a invocat răspunderea pârâtei C. în baza poliţei de asigurare CV nr. x din 4 mai 2004 (cu valabilitate până în 4 august 2004) încheiată în baza Regulamentului General de Carte Verde (Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul de Transport Rutier al Comitetului de Transporturi Interioare din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a ONU), respectiv răspunderea C. în conformitate cu legislaţia din ţara în care s-a produs evenimentul asigurat.

Curtea de apel a apreciat ca nefondată critica apelantei S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. privind inadmisibilitatea acţiunii reclamantului de antrenare a răspunderii civile delictuale a pârâtului B. şi respectiv de antrenare a răspunderii comitentului pentru fapta prepusului a pârâtei S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. deoarece, deşi evenimentul rutier produs la 2 iunie 2004 în Germania a fost calificat ca accident de muncă atât de ITM, cât şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda şi cu toate că ambele persoane fizice, reclamantul A. şi pârâtul B. erau angajaţii apelantei S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. la data producerii accidentului, răspunderea patrimonială antrenată în cauză nu era exclusiv o răspundere întemeiată pe dispoziţiile dreptului muncii. Instanţa de apel a avut în vedere că pârâtul B. a fost condamnat în Germania pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi că reclamantul A. a invocat, în susţinerea cererii de chemare în judecată, raportul de muncă al persoanei vinovate, respectiv B., cu titlu de legătură de prepuşenie între vinovat şi angajator, reţinând ca temei de drept la acţiunii introductive atât răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a pârâtului, conform art. 998-999 C. civ. din 1864, pentru o faptă considerată ilicită atât în sfera dreptului civil cât şi în sfera dreptului penal, cât şi răspunderea civilă delictuală pentru fapta altuia conform art. 1000 alin. (3) C. civ. din 1864, respectiv răspunderea comitentului, a angajatorului persoanei vinovate, pentru fapta prepusului.

Instanţa de apel a apreciat ca nefondată critica apelantei S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. privind neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi contractuale raportat la existenţa unor cauze exoneratoare ale răspunderii întrucât, faţă de situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi necombătută, a rezultat că, deşi reclamantul nu şi-a respectat obligaţiile de pasager (motiv pentru care tribunalul a reţinut o culpă proporţională de 50% în producerea vătămărilor suferite), nu aceasta a fost cauza producerii accidentului. Astfel, fapta reclamantului de a nu fi purtat centura de siguranţă şi de a fi ţinut picioarele pe bordul vehiculului anterior impactului nu putea fi echivalată cu situaţia de forţă majoră. Mai mult decât atât, curtea de apel a avut în vedere şi efectele hotărârii instanţei penale de condamnare a pârâtului. Au fost înlăturate şi apărările prin care apelanta a susţinut că nerespectarea de către cei doi prepuşi a instrucţiunilor date de apelantă, în calitate de angajator, cu privire la modul de îndeplinire şi de împărţire a sarcinilor reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere deoarece nu s-a constatat că instrucţiunile au fost date în scris, din contractele de muncă nu a rezultat menţionarea unor obligaţii specifice, iar din probatoriul administrat nu s-a putut stabili neîndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu.

A fost considerată nefondată şi critica apelantei S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. privind nejustificarea daunelor materiale şi excesivitatea daunelor morale întrucât din actele dosarului a rezultat că a existat într-adevăr o poliţă de asigurare de sănătate în cuantum de 50.000 euro încheiată de societatea apelantă, poliţă în baza căreia s-au achitat cheltuielile de spitalizare din clinica germană, dar că această sumă nu a acoperit şi costurile poziţionării protezei pe coapsă pentru care ar fi trebuit pacientul să se prezinte la producător şi pe cele ale continuării tratamentului în ţară, reprezentat de alte intervenţii chirurgicale suferite după repatriere.

S-a mai reţinut că, în urma accidentului, leziunile traumatice pe care le-a suferit intimatul A. în urma accidentului rutier a necesitat 160-170 de zile de îngrijiri medicale, au pus în pericol viaţa victimei, au condus la instalarea unei infirmităţi fizice permanente şi la instalarea unei incapacităţi adaptative de 50% (ce reprezintă efortul suplimentar depus în desfăşurarea activităţilor cotidiene) şi scăderea capacităţii de muncă încadrabilă în gradul III de invaliditate şi că reclamantul a fost pensionat pe caz de boală din 28 septembrie 2004, fiind încadrat în grad de invaliditate de gradul II, cu o deficienţă funcţională accentuată, iar în anul 2015 a fost încadrat în gradul III de invaliditate (la cererea sa pentru că era angajat cu 1/2 normă) deşi putea fi încadrat în gradul II de invaliditate.

Astfel, curtea de apel a constatat că a fost corectă soluţia primei instanţe de a acorda aceste cheltuieli reclamantului având în vedere că acestea au fost necesare restabilirii unei mobilităţi relative în contextul în care o parte a piciorului drept îi fusese amputat, iar în partea stângă suferise două operaţii ale şoldului, nefiind dovedite susţinerile apelantei cu privire la inutilitatea acestor cheltuieli prin nicio altă probă. De asemenea, în mod corect a apreciat prima instanţă că şi cheltuielile privind adaptarea autovehiculului reclamantului erau necesare acestuia faţă de starea sa, iar susţinerile apelantei că pe piaţă existau deja autovehicule echipate nu au niciun suport probator, în contextul în care costul unei adaptări a autovehiculului (de 1.000 RON conform înscrisurilor aflate la filele x verso-479 vol.

II al judecătoriei) era cu siguranţă mai redus decât costul unui autovehicul echipat.

Curtea de apel a apreciat ca fiind corectă şi soluţia de a se acorda diferenţele de venituri faţă de pensia de invaliditate şi ajutorul de handicap corelat cu salariul calculat la nivelul anului 2004 conform contractului individual de muncă pe care îl avea acesta încheiat, precum şi renta lunară calculată la valoarea venitului minim pe economie până la încetarea stării de nevoie, fiind o consecinţă a restabilirii unei situaţii prejudiciabile în care reclamantul se afla urmare a accidentului. A reţinut că se impune şi stabilirea unei despăgubiri în cuantum de 100.000 euro în echivalent RON, ca o reparaţie justă şi echitabilă cu titlu de daune morale, raportat la suferinţele suportate de reclamant urmare a producerii accidentului, la prejudiciile estetice şi de agrement provocate acestuia, date fiind infirmitate fizică permanentă şi capacitate redusă de adaptare, fiindu-i afectată capacitatea de muncă.

S-a mai arătat că prima instanţă nu s-a pronunţat extra petita cu privire la dobânda legală aferentă despăgubirii constând în daunele morale acordate, având în vedere că cererea reclamantului de modificare a cererii iniţiale, depusă la 20 aprilie 2015 în dosarul Judecătoriei Turda conţine acest capăt de cerere, modificarea de acţiune nefiind considerată tardivă de către prima instanţă cu raportare la art. 132 C. proc. civ. din 1865.

Cu privire la criticile comune ale apelanţilor B. şi S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. cu privire la răspunderea intimatei C. S.A., chestiunea solidarităţii răspunderii acestei societăţi cu apelanţii-pârâţi şi limitele răspunderii acesteia, curtea de apel a apreciat că sunt fondate în parte. A reţinut că între apelanta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. şi intimata C. S.A. a fost încheiat contractul de asigurare seria x nr. x din 3 mai 2004, valabil pentru perioada 4 mai 2004- 4 august 2004 . Conform menţiunilor de pe acest contract, asigurarea era facultativă de răspundere civilă auto cu valabilitate numai în afara teritoriului României - "Carte Verde", pentru toate ţările membre sistem "Carte Verde", fără a fi stabilită suma asigurată. Întrucât accidentul rutier s-a produs în afara teritoriului României, pe teritoriul Germaniei, răspunderea societăţii intimate de asigurare nu se antrena în baza dispoziţiilor Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România şi ale Ordinului CSA nr. 3113/2003, care se aplicau numai pentru accidente produse pe teritoriul României, ci în baza contractului de asigurare tip Carte Verde încheiat de părţi şi conform condiţiilor de asigurare ale acestuia cu raportare la Convenţia "Carte Verde" (după cum menţionează şi art. 18 din condiţiile de asigurare ale poliţei) şi ale Regulamentului General al Consiliului Birourilor în cadrul căruia a fost inclus Acordul Multilateral de Garanţie (convenţia care reunea toate convenţiile birourilor naţionale din state membre dar şi state terţe), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 31 iulie 2003.

Faţă de faptul că intimata C. S.A. nu a arătat instanţei de apel în ce modalitate a soluţionat cazul de despăgubire şi nici nu a depus înscrisurile solicitate cu privire la gestionarea producerii accidentului, curtea de apel a aplicat legislaţia statului german pe teritoriul căruia s-a produs evenimentul asigurat, cu privire la limitele răspunderii societăţii de asigurare şi solidaritatea răspunderii sale, astfel cum aceasta a reieşit şi din înscrisurilor comunicate de Ministerul Federal al Justiţie din Germania. S-a apreciat că, în raport de limitele maxime în care societatea de asigurare răspunde conform acestei legislaţii, despăgubirile acordate reclamantului se încadrau în aceste limite (§4 alin. (2) pct. 1 lit. a) şi b) din legea asigurărilor obligatorii), iar răspunderea societăţii de asigurare era solidară cu cea a deţinătorului autovehiculului asigurat şi a conducătorului auto conform aceleiaşi legislaţii (§115 alin. (1) teza 1 număr 1 şi teza 4 din legea contractului de asigurare). S-a reţinut că apelanţii răspund solidar conform dispoziţiilor art. 1003 C. civ. din 1864 cu raportare la art. 998-999 şi art. 1000 alin. (3) din acelaşi cod coroborat cu art. 108 şi 107 din Legea nr. 105/1992, iar pe de altă parte intimata societatea de asigurare răspunde în solidar în baza contractului de asigurare asumat conform prevederilor acestuia, respectiv conform legii pe teritoriul căruia s-a produs accidentul, conform art. 73 din Legea nr. 105/1992.

Împotriva încheierii din 3 iulie 2020 şi a deciziei civile nr. 351/2021 din 25 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a declarat recurs pârâtă C., iar pârâţii B. şi S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 351/2021 din 25 iunie 2021.

Prin recursul formulat, pârâtă C. a solicitat casarea deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac susţine că decizia pronunţată a depăşit limitele rejudecării, respectiv a încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. din 1865 şi ale art. 6 din CEDO, în sensul că a procedat la stabilirea limitelor reînvestirii sale, deşi fuseseră stabilite prin decizia de casare a instanţei supreme. Mai susţine că instanţa de apel a încălcat norme de procedură imperative în sensul că a aplicat legea materială germană, deşi litigiul fusese până atunci judecat conform legii române, iar Înalta Curte a pus în vedere curţii de apel să analizeze/motiveze aspectul privind limitarea cuantumului despăgubirii în raport de Ordinul preşedintelui CSA nr. 3113/2003, care stipula o limită de 70.000 de RON. Recurenta-pârâtă consideră că instanţa de apel a aplicat, în mod greşit, pentru anumite aspecte legea germană, iar pentru altele legea română. Apreciază că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin faptul că instanţa s-a pronunţat cu privire la dreptul material aplicabil direct prin hotărârea din apel, astfel cum a susţinut la termenul de judecată de la 3 iulie 2020.

Recurenta-pârâtă C. arată că motivarea curţii de apel în ceea ce priveşte poliţa de asigurare este contradictorie.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ. din 1865.

Prin cererea de recurs, pârâtul B. a solicitat admiterea căii de atac declarate, modificarea în parte a hotărârii atacate şi obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor stabilite de către instanţa de fond, cu excluderea solidarităţii sale şi a angajatorului.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autorul căii de atac susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 48 - art. 53 din Legea nr. 136/1995, societatea de asigurare este obligată la plata despăgubirilor către persoana vătămată. Arată că în mod greşit s-a reţinut obligaţia de solidaritate între pârâtul B. şi pârâta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., cu încălcarea prevederilor art. 1041 C. civ. din 1864, întrucât solidaritatea nu se prezumă, ci trebuie expres menţionată de lege. Mai arată că temeiul răspunderii este contractul de asigurare încheiat între societatea de asigurare şi angajator, astfel că solidaritatea se naşte între aceste entităţi.

Recurentul-pârât şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Prin recursul formulat, pârâtă S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. a solicitat modificarea deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată.

Autoarea căii de atac susţine că este eronată şi motivată contradictoriu soluţia instanţei de apel cu privire la stabilirea unei solidarităţi pasive în sarcina recurentei întrucât această solidaritate rezultă din aplicarea în cauză a legii germane, care ar fi fost incidentă numai dacă poliţa de asigurare ar fi fost încheiată pe teritoriul Germaniei. Aceeaşi parte consideră că, în lipsa unui element de extraneitate din contractul de asigurare, sunt incidente exclusiv dispoziţiile legii române, respectiv art. 969 C. civ. din 1864 şi Legea nr. 136/1995, conform art. 103 din Legea nr. 105/1992. Astfel, recurenta apreciază că societatea de asigurare are obligaţia de a suporta în întregime daunele stabilite, cu atât mai mult cu cât avea cunoştinţă şi de existenţa unei poliţie de asigurare CASCO, ce îi fusese notificată la data producerii accidentului.

În opinia autoarei demersului judiciar, au fost ignorate şi prevederile art. 1041 C. civ. din 1864, conform cărora solidaritatea pasivă trebuie menţionată expres de lege.

Se invocă şi soluţionarea greşită a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, autoarea căii de atac susţinând că, în temeiul art. 41 din Legea nr. 136/1995, forma în vigoare la 2 iunie 2004, data producerii accidentului, coroborat cu art. 107 din Legea nr. 105/1992, asigurătorul este obligat să suporte şi toate cheltuielile de judecată efectuate, solicitate şi dovedite de asigurat în cursul procesului civil. În opinia părţii, faţă de faptul că instanţa de apel a reţinut numai culpa societăţii de asigurare, aceasta trebuie să fie obligată la plata sumei de 48.802,2 RON.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâţii B., S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. şi C., ca nefondate.

BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate în cauză, ca nefondate, în măsura în care acestea privesc calitatea procesuală pasivă a BAAR.

Prin întâmpinare depusă, recurenta-pârâtă S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. a solicitat respingerea recursului declarat de C., cu cheltuieli de judecată.

Preliminar, se constată că prin decizia de casare nr. 499 din 3 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au menţinut dispoziţiile sentinţei civile nr. 1687 din 25 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, vizând lipsa calităţii procesuale pasive a BIROULUI ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA - B.A.A.R., succesor al FONDULUI DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII (F.P.V.S.), astfel că această dezlegare a intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi reanalizată.

Examinând hotărârile recurate, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva încheierii din 3 iulie 2020 şi a deciziei civile nr. 351/2021 din 25 iunie 2021 este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.:

"în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Sunt nefondate criticile recurentei referitoare la faptul că instanţa de apel a depăşit limitele rejudecării, respectiv a încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. din 1865 şi ale art. 6 din CEDO.

Contrar susţinerilor recurentei, Curtea de Apel Cluj a avut în vedere îndrumările deciziei de casare nr. 499 din 3 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, vizând lămurirea tuturor aspectelor privind existenţa/inexistenţa cauzelor de răspundere invocate de pârâta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., prin raportare la natura juridică a răspunderii civile grefate pe răspunderea civilă contractuală sau pe răspunderea civilă delictuală, cu distincţiile corespunzătoare, a celor privind solidaritatea sau lipsa acestui caracter al obligaţiei în ce priveşte pe pârâtul B. şi societatea de asigurare, dar şi în raport cu angajatorul, în funcţie de dezlegarea dată susţinerilor privind exonerarea acestuia de răspundere, precum şi a celor referitoare la limita maximă a despăgubirii în raport cu asigurătorul de răspundere civilă obligatorie.

Se constată că la primul termen de judecată, respectiv 19 iunie 2020, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor limitele reînvestirii în rejudecare, susţinerile părţilor fiind consemnate în practicaua încheierii de la acea dată .

Astfel, luând în considerare indicaţiile trasate prin decizia de casare şi concluziile părţilor cu privire la limitele învestirii instanţei, în mod legal curtea de apel a stabilit că limitele rejudecării privesc următoarele:

1. Răspunderea civilă a societăţii de asigurare, chestiunea solidarităţii şi limitele răspunderii societăţii de asigurare în apelul declarat de apelantul B.,

2. Inadmisibilitatea acţiunii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie şi respectiv pentru fapta prepusului versus răspunderea specială patrimonială din dreptul muncii, neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi contractuale raportat la existenţa unor cauze exoneratoare ale răspunderii, lipsa fundamentului acordării daunelor materiale (inclusiv renta lunară), acordarea unor daune morale excesive, pronunţarea extra petita cu privire la momentul acordării dobânzii legale, precum şi antrenarea răspunderii civile a societăţii de asigurare în baza poliţei de asigurare şi limitele de răspundere ale acesteia, plus chestiunea solidarităţii, în apelul declarat de apelanta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L..

Prin raportare la prevederile art. 315 C. proc. civ., decizia de casare este obligatorie pentru judecătorul fondului şi în ceea ce priveşte dezlegările de drept, însă, sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut cu justeţe că prin decizia de recurs nu s-au făcut dezlegări în drept cu privire la dreptul material aplicabil care să fie obligatorii în apel.

Prin urmare, în rejudecare, instanţa avea a soluţiona litigiul raportat la temeiurile de drept invocate prin cererea de chemare în judecată (dispoziţiile art. 998-999 şi 1000 alin. (3) C. civ. din 1864), dar şi raportat la criticile aduse instanţei de apel de către intimata C. privitoare la legea aplicabilă prezentului litigiu, precum şi raportat la apărările pârâtei S.C. Transilvania Acţiune Import Export S.R.L. care a invocat răspunderea pârâtei C. în baza poliţei de asigurare CV nr. x din 04.05.2004 (cu valabilitate până în 04.08.2004) încheiată în baza Regulamentului General de Carte Verde (Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul de Transport Rutier al Comitetului de Transporturi Interioare din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a ONU), respectiv răspunderea C. în conformitate cu legislaţia din ţara în care s-a produs evenimentul asigurat.

Accidentul rutier a fost produs la data de 2 iunie 2004 pe teritoriul statului german de către pârâtul B., care a condus vehiculul autotractor x cu nr. de înmatriculare x, deţinut de pârâta S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. în leasing. Cu privire la acest vehicul S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. a încheiat contractul de asigurare seria x nr. x din data de 03.05.2004 cu societatea C. S.A., valabil pentru perioada 04.05.2004-04.08.2004 . Conform menţiunilor de pe acest contract, asigurarea era facultativă de răspundere civilă auto cu valabilitate numai în afara teritoriului României - "Carte Verde", pentru toate ţările membre sistem "Carte Verde", fără a fi stabilită suma asigurată.

Având în vedere tipul de asigurare în baza căruia se solicită despăgubiri, precum şi locul de producere al accidentului, se constată că, în speţă, sunt incidente prevederile referitoare la asigurarea de tip Carte Verde.

Este de subliniat că dispoziţiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România, în vigoare la momentul producerii accidentului, se aplicau numai pentru accidente produse pe teritoriul României.

În acest sens, art. 48 din Legea nr. 136/1995, în forma în vigoare la momentul producerii accidentului prevedea expres că:

"persoanele fizice şi juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculării în România, precum şi tramvaie sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României, şi să menţină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare."

De asemenea, conform art. 19 din Ordinul CSA nr. 3113/2003:

"asiguratorii autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule acordă, în baza primelor de asigurare plătite, despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii acestora răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule care au loc pe teritoriul României, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în limitele prevăzute la art. 10 alin. (1)."

Argumentat şi legal motivat, s-a reţinut cu justeţe că ipoteza aplicării din punct de vedere juridic a dreptului material apaţinând unor legislaţii din ţări diferite nu poate fi negată în cauza dedusă judecăţii în contextul în care faptul ilicit s-a săvârşit pe teritoriul unui stat străin, dar efectele acestuia s-au produs şi pe teritoriul statului naţional, fiind invocată o răspundere civilă delictuală, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile de drept material prevăzute de legea statului naţional, confom art. 108 coroborat cu art. 107 lit. b)-h) din Legea nr. 105/1992 (privind condiţiile şi întinderea răspunderii, cauzele de limitare sau de exonerare de răspundere şi împărţirea răspunderii între autor şi victimă, răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, natura daunelor care pot să dea loc de reparaţie, transmisibilitatea dreptului la reparaţie, persoanele îndreptăţite să obţină reparaţia pentru prejudiciul suferit), iar acelaşi fapt ilicit a reprezentat şi un eveniment asigurat conform unui contract de asigurare încheiat în baza regulamentului general de Carte Verde, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile de drept material prevăzute de legea aplicabilă contractului de asigurare alese prin consens de către părţi, conform art. 73 din Legea nr. 105/1992.

În acest sens, norma conflictuală, de trimitere la legea aplicabilă, prevăzută la art. 107-111 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, consacră regula "lex loci delicti commissi", respectiv legea ţării pe teritoriul căreia s-a săvârşit faptul ilicit, fiind cea care îi conferă efecte juridice.

Prin urmare, având în vedere că accidentul rutier s-a produs în afara teritoriului României răspunderea societăţii de asigurare nu se antrenează în baza Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România şi ale Ordinul CSA nr. 3113/2003, care se aplicau numai pentru accidentele produse pe teritoriul României, ci în baza contractului de asigurare de tip Carte Verde încheiat de părţi conform condiţiilor de asigurare ale acestuia cu raportare la Convenţia "Carte Verde" (conform art. 18 din condiţiile de asigurare ale poliţei).

În mod greşit, recurenta pretinde că instanţa de apel a creat o lex tertia, întrucât, aceasta în mod corect a stabilit că unei anumite situaţii juridice concrete îi sunt aplicabile anumite reguli.

Prin urmare, nu se poate reproşa instanţei de apel că la termenul de judecată din 3 iulie 2020, din oficiu, a pus în discuţie faptul că dreptul material aplicabil în speţă ar fi legea germană, iar nu legea română, întrucât art. 315 C. proc. civ. nu impune instanţei de rejudecare decât dezlegările de drept date de instanţa de casare, iar nu interdicţia de a verifica alte dezlegări de drept asupra unor chestiuni care nu au fost tranşate prin decizia de casare.

De altfel, intervenţia judecătorului de a ordona probele pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc, sau de a cere lămuriri şi explicaţii, atunci când consideră necesar, constituie un drept al judecătorului în respectarea principiului conferit de art. 129 C. proc. civ.

În acest context juridic, prin încheierea din 3 iulie 2020, instanţa de apel a apreciat că se impune efectuarea adreselor către autoritatea judiciară din Germania, prin intermediul Ministerului Justiţiei, în temeiul dispoziţiilor art. 30 din Legea 189/2003 şi a pus în discuţia părţilor cuprinsul adresei, respectiv aspectele asupra cărora să se solicite informaţii din dreptul german, iar recurenta nu se poate prevala de o încălcare a dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil ori o încălcare a dublului grad de jurisdicţie, fiind nefondate criticile aduse încheierii atacate.

Totodată, caracterul devolutiv al apelului obliga instanţa să verifice împrejurările de fapt relevate de înscrisuri dispunând completarea probatoriilor pe aspectele relevante pentru o corectă soluţionare a cauzei.

Aşa fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 29 coroborate cu art. 30 din Legea nr. 189/2003, curtea a solicitat informaţii Autorităţii Judiciare Germane, prin intermediul Ministerului Justiţiei din România, legate de dreptul german, sub aspectul limitelor şi condiţiilor răspunderii asiguratorului de tip RCA carte verde prin raportare la data producerii accidentului în prezenta cauză.

Fiind în etapa probaţiunii, în care se dezbat toate tezele probatorii, s-a precizat în mod expres în cuprinsul încheierii din 3 iulie 2020, că dreptul aplicabil nu poate fi stabilit în aceasta etapă, ci în cuprinsul hotărârii judecătoreşti.

Fără a reitera considerentele expuse, vor fi înlăturate criticile privind nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil, motivul de recurs instituit de pct. 5 al art. 304 şi invocat de recurentă fiind nefondat.

În egală măsură, în raport cu cele anterior expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii) nu a fost demonstrată.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că motivul de modificare instituit de pct. 6 al art. 304 C. proc. civ. a fost invocat formal, întrucât criticile vizând depăşirea limitelor învestirii în rejudecare, respectiv încălcarea art. 315 C. proc. civ. de la 1865 pot fi circumscrise pct. 9 al art. 304 din acelaşi cod, însă, astfel cum s-a arătat, nici acestea nu sunt fondate.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 5, 6 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurentă, în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva încheierii din 3 iulie 2020 şi a deciziei civile nr. 351/2021 din 25 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, menţinând hotărârile atacate, ca fiind legale.

Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile pârâţilor B. şi S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. nu sunt fondate, motiv pentru care acestea vor fi respinse, pentru considerentele care succed:

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de modificare instituit de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind inexistenţa unei solidarităţii, având în vederea că acestea sunt asemănătoare, se va răspunde recurenţilor-pârâţi B. şi S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. printr-un considerent comun.

Reiterând considerentele expuse cu privire la recursul declarat de pârâta C., contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi B. şi S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., Înalta Curte subliniază că prezentul litigiu are ca obiect raporturi de drept privat cu element de extraneitate.

Astfel cum s-a arătat, pentru repararea prejudiciului cauzat de accidentul produs pe teritoriul unui stat străin, a fost invocată o răspundere civilă delictuală, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile de drept material prevăzute de legea statului naţional, conform art. 108 coroborat cu art. 107 lit. b)-h) din Legea nr. 105/1992 (privind condiţiile şi întinderea răspunderii, cauzele de limitare sau de exonerare de răspundere şi împărţirea răspunderii între autor şi victimă, răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, natura daunelor care pot să dea loc de reparaţie, transmisibilitatea dreptului la reparaţie, persoanele îndreptăţite să obţină reparaţia pentru prejudiciul suferit), iar acelaşi fapt ilicit a reprezentat şi un eveniment asigurat conform unui contract de asigurare încheiat în baza regulamentului general de Carte Verde, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile de drept material prevăzute de legea aplicabilă contractului de asigurare alese prin consens de către părţi, conform art. 73 din Legea nr. 105/1992.

Vor fi înlăturate susţinerile recurenţilor referitoarea la inexistenţa unei solidarităţi, în contextul în care, cum în mod legal a reţinut şi instanţa de apel, pe de o parte recurenţii-pârâţi B. şi TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. răspund solidar conform dispoziţiilor art. 1003 C. civ. din 1864 cu raportare la art. 998-999 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ. coroborat cu art. 108 şi 107 din Legea nr. 105/1992, iar pe de altă parte societatea de asigurare C. răspunde în solidar în baza contractului de asigurare asumat conform prevederilor acestuia, respectiv conform legii pe teritoriul căruia s-a produs accidentul, potrivit art. 73 din Legea nr. 105/1992 ("contractul este supus legii alese prin consens de părţi").

Sunt nefondate şi criticile recurenţilor-pârâţi B. şi TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. în sensul că instanţa de apel a ignorat şi prevederile art. 1041 C. civ. din 1864, conform cărora solidaritatea pasivă trebuie menţionată expres de lege.

Aceasta întrucât, luând în considerare prevederile contractuale convenite de părţi conform contractului de asigurare şi care sunt obligatorii între părţi potrivit art. 969 C. civ., instanţa de control judiciar s-a raportat la legislaţia statului german pe teritoriul căruia s-a produs evenimentul asigurat, cu privire la limitele răspunderii societăţii de asigurare şi solidaritatea răspunderii sale, având în vedere că potrivit art. 4 din condiţiile de asigurare ale poliţei C. s-a obligat să acorde despăgubiri în strictă conformitate cu legislaţia din ţara în care s-a produs evenimentul asigurat.

Din § 115 alin. (1) teza 1 număr 1 şi teza 4 a legii contractului de asigurare a rezultat că în legătură cu accidentele rutiere partea prejudiciată îşi poate formula pretenţiile de despăgubire a daunelor direct împotriva asigurătorului pe răspundere civilă; autorul prejudiciului (însemnând deţinătorul şi dacă este cazul conducătorul auto) şi asigurătorul de răspundere civilă răspund solidar pentru prejudicii.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocate de pârâta TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., hotărârea este nelegală:

"când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".

Se constată că recurenta-pârâtă este în eroare asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., legea sancţionând denaturarea sau schimbarea înţelesului unui act juridic, or, în speţă, recurenta nu arată în concret care este actul juridic dedus judecăţii şi în ce constă interpretarea greşită a acestuia în sensul textului de lege anterior evocat, criticând în realitate aplicarea greşită a legii.

Conform dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocate de pârâta TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., hotărârea este nelegală când "nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".

Textul de lege evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum şi motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

De asemenea, nu se poate reţine existenţa unor contradicţii şi nici a unor considerente străine de natura pricinii, ci dimpotrivă argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia.

Nu în ultimul rând, criticile pârâtei TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. referitoare la neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată, nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. care reglementează plata cheltuielilor de judecată de către partea care a căzut în pretenţii.

Fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., iar acordarea în totalitate a acestora reprezintă o chestiune de apreciere a instanţei în raport de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Dacă pretenţiile au fost admise numai în parte, instanţa acordă celui care a câştigat procesul, numai cheltuielile de judecată corespunzătoare pretenţiilor admise, iar potrivit art. 276 C. proc. civ.:

"când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor".

În condiţiile în care soluţia primei instanţe a fost reformată în parte, se constată că instanţa de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi art. 276 C. proc. civ.

Aşa fiind, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii-pârâţi B. şi S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 351/2021 din 25 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, menţinând decizia recurată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva încheierii din 3 iulie 2020 şi a deciziei civile nr. 351/2021 din 25 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii-pârâţi B. şi S.C. TRANSILVANIA ACŢIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 351/2021 din 25 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2021.