Annulment of cooperative assembly decision challenged for failure to approve management contract and unlawful convocation by new administration council

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la 29 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C., ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în cauză, să se dispună anularea hotărârii adunării generale a membrilor cooperatori din şedinţa ordinară de la 24 iulie 2020 a C..

Prin sentinţa civilă nr. 34/F din 19 ianuarie 2021, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. şi a obligat pe reclamanţi la plata către pârâtă a sumei de 2.380 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii A. şi B..

Prin decizia civilă nr. 1965 din 12 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de reclamanţi, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii A. şi B., solicitând casarea deciziei recurate şi a sentinţei pronunţate de Tribunalul Ialomiţa şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autorii căii de atac susţin că în cadrul adunării generale ordinare din 14 aprilie 2016 a fost ales un nou consiliu de administraţie, dar nu a fost aprobat şi contractul de administrare, astfel cum prevede art. 45 alin. (6) din Legea nr. 1/2005. În opinia recurenţilor, vechiul consiliu de administraţie nu îşi încetase activitatea, astfel că adunarea generală ordinară din 24 iulie 2020 nu a fost legal convocată, formalităţile fiind efectuate de noul consiliu de administraţie. Mai arată că în mod greşit curtea de apel a reţinut că drepturile recurenţilor nu au fost vătămate, aceştia menţionând că membrii cooperatori sunt împiedicaţi să formuleze acţiuni în instanţă pentru gestiunea necorespunzătoare a societăţii cooperative.

Recurenţii-reclamanţi şi-au întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii faţă de dispoziţiile art. 132 alin. (9) Legea n. 31/1990 şi excepţia nulităţii recursului raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi a solicitat respingerea acestuia.

Recurenţii-reclamanţi nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inexistenţa motivelor de nelegalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Prevederile pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sunt indicate în mod formal întrucât din cererea de recurs nu se desprind critici care să fie analizate din perspectiva acestui text de lege.

Deşi indică dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, susţinerile recurenţilor-reclamanţi în sensul încălcării prevederilor art. 34 alin. (2) şi art. 45 alin. (6) din Legea nr. 1/2005 nu constituie veritabile critici de nelegalitate. Aspectele legate de convocarea adunării generale, de modul de aprobare şi semnare a contractului de administrare şi de existenţa sau nu a calităţii de administrator a anumitor persoane reprezintă chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea de atac a recursului deoarece stabilirea situaţiei de fapt şi a modului în care s-au derulat relaţiile dintre părţi sunt atributele exclusive ale instanţelor devolutive.

Prin cererea de recurs se reiterează, în esenţă, cele susţinute în faţa curţii de apel, fără a se arăta în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al deciziei, sub aspectul legalităţii acesteia. Indicarea unor texte de lege neînsoţită de o argumentaţie pertinentă din care să rezulte în ce mod a fost încălcată sau greşit aplicată norma de drept material nu echivalează cu motivarea căii de atac.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenţii nu şi-au respectat obligaţia impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1965 din 12 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Faţă de soluţia de anulare a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenţii-reclamanţi A. şi B. la plata către intimata-pârâtă C. a sumei de 1.785 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1965 din 12 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenţii-reclamanţi A. şi B. la plata către intimata-pârâtă C. a sumei de 1.785 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2022.