Cassation appeal inadmissible against revision ruling in social insurance case barred from further appeal
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s earlier decision to reject the revizuire (revision) request, which in turn left the initial appellate decision upholding the pension agency's refusal to recalculate the plaintiff’s pension in force. The dispute concerned a social insurance case where the plaintiff, having lost his appeal against the social security house’s decision on pension recalculation, sought to challenge that final appellate judgment via an extraordinary revision remedy; the plaintiff appealed the subsequent court order that had rejected his revision petition. The High Court determined that the appeal was inadmissible because the original judgment was rendered in a social insurance matter at the appellate level, which is not subject to further appeal under Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, and consequently, the subsequent decision on the revision application, governed by Article 513(5) of the Code of Civil Procedure, could not be challenged through the cassation appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod; Cassation appeal inadmissible against revision ruling in social insurance case barred from further appeal: The dispute concerned a social insurance case where the plaintiff, having lost his appeal against the social security house’s decision on pension recalculation, sought to challenge that final appellate judgment via an extraordinary revision remedy; the plaintiff appealed the subsequent court order that had rejected his revision petition. The High Court determined that the appeal was inadmissible because the original judgment was rendered in a social insurance matter at the appellate level, which is not subject to further appeal under Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, and consequently, the subsequent decision on the revision application, governed by Article 513(5) of the Code of Civil Procedure, could not be challenged through the cassation appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to establish that the decision on the revision request is subject to the same appeals as the decision it reviewed, which was not susceptible to cassation appeal.
Applied in conjunction with Art. 513(5) to declare the cassation appeal inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1644 din 17 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins apelul formulat de către reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 622/PI din 7 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Timiş.
Împotriva deciziei civile nr. 1644 din 17 noiembrie 2021, A. a formulat cerere de revizuire, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2021.
Prin decizia civilă nr. 42 din 13 ianuarie aprilie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de revizuire formulată de A..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A. solicitând admiterea căii de atac.
În motivarea cererii de recurs, recurentul-revizuent arată, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală şi solicită anularea deciziei emise de intimata Casa Judeţeană de Pensii Timiş.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Recursul formulat în cauză vizează decizia civilă nr. 42 din 13 ianuarie 2022, prin care Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1644 din 17 noiembrie 2021, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2019, având ca obiect recalculare pensie.
Înalta Curte reţine că decizia atacată cu revizuire a fost pronunţată într-un litigiu de asigurări sociale, în calea de atac a apelului. Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale, precum şi hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului. Ca urmare, decizia împotriva căreia s-a exercitat calea extraordinară de atac de retractare, respectiv decizia civilă nr. 1644 din 17 noiembrie 2021, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Văzând dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea dată asupra revizuirii (decizia civilă nr. 42 din 13 ianuarie 2022) este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită (decizia civilă nr. 1644 din 17 noiembrie 2021), Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 42 din 13 ianuarie 2022 nu poate fi supusă controlului judiciar pe calea recursului.
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are şi valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, văzând dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 42 din 13 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 42 din 13 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2022.