Supreme Court rejects labor appeal as inadmissible due to statutory exclusion of insurance and consumer protection disputes from extraordinary review after 2018.

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 3 iulie 2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. le-a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să le oblige pe pârâte la plata către reclamant a sumei de 13.460 euro, a sumei de 10 RON/zi, începând cu 27 octombrie 2018 şi până la data plăţii efective, a sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune materiale, a sumei de 10.000 euro, reprezentând daune morale; a solicitat, de asemenea, ca instanţa să constate nulitatea absolută a clauzei contractuale abuzive incluse în contractul de asigurare secţiunea B, capitolul VI, pct. 15.4 referitoare la rezilierea fără notificare, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 192 din 10 februarie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale în contradictoriu cu S.C. C. S.R.L., ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A respins în rest acţiunea ca neîntemeiată, l-a obligat pe reclamant la plata către pârâta S.C. C. S.R.L. a sumei de 900 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamantul a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 30 din 12 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul şi l-a obligat pe apelant la plata către intimata S.C. C. S.R.L. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 30 din 12 ianuarie 2021, apelantul A. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea acţiunii.

În motivare, evocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a art. 1.350 C. civ. şi a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 şi a Directivei nr. 93/13/CEE.

Sub aspectul interpretării şi aplicării normei procedurale privind motivarea hotărârii, a afirmat că instanţa de apel în mod greşit a apreciat că hotărârea primei instanţe ar fi răspuns exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condiţiile în care aceasta era motivată doar cu privire la soluţia dispusă asupra celui de-al treilea capăt de cerere, nu şi cu privire la cea dată asupra celorlalte petite, care, în opinia autorului căii de atac, era succintă, lacunară şi nu răspundea aspectelor deduse judecăţii prin acţiunea promovată.

Recurentul a mai arătat că, deşi a reţinut că prima instanţă nu a răspuns în mod lămurit criticilor recurentului, instanţa de prim control judiciar s-a substituit tribunalului, motivând hotărârea dată de prima instanţă direct în apel, fără a trimite cauza spre rejudecare, astfel cum se impunea.

A subliniat că aspectele privind nemotivarea hotărârii instanţei de fond au vizat, în esenţă, lipsa menţionării în cuprinsul acesteia, în mod clar şi detaliat, a motivelor care au determinat respingerea fiecărui argument al recurentului.

În ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei din pct. 15.4 a capitolului VI din secţiunea B din contractul de asigurare, autorul căii de atac a arătat că instanţa de prim control judiciar a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

În argumentare, a afirmat că în cauză condiţiile prevăzute de norma sus-indicată erau întrunite.

Astfel, cu privire la caracterul nenegociat al clauzei, a arătat că acesta a fost reţinut de către prima instanţă, nefiind contestat de intimată în apel, aşa încât acesta a intrat în puterea lucrului judecat.

Referitor la cerinţa dezechilibrului semnificativ produs între drepturile şi obligaţiile părţilor, a susţinut că aceasta era îndeplinită, intimata neasumându-şi niciun fel de obligaţii faţă de recurent.

În continuare, a afirmat că prevederea contractuală în litigiu nu respectă exigenţele bunei-credinţe, întrucât rezilierea contractului de asigurare fără notificare prealabilă din partea intimatei a vătămat interesele sale patrimoniale, acesta neavând cunoştinţă de intervenirea rezilierii contractului.

Autorul căii de atac a criticat decizia recurată şi din perspectiva faptului că instanţa de apel a reţinut că recurentul nu îşi poate invoca propria culpă în ceea ce priveşte neîndeplinirea obligaţiei de plată a ratelor scadente, dar nu şi faptul că aceeaşi situaţie este incidentă şi în privinţa intimatei, care, după intervenirea rezilierii contractului pentru neplata ratei a 2-a, a emis notificarea de plată a celei de a treia rate.

În opinia sa, aprecierea instanţelor de fond privind incidenţa răspunderii contractuale a recurentului, nu şi a intimatei contravine articolelor de lege referitoare la răspunderea civilă.

Totodată, a arătat că emiterea notificării cu privire la plata celei de a treia tranşe a echivalat, în opinia sa, cu un acord tacit de continuare a relaţiilor contractuale, iar comunicarea rezilierii contractului de asigurare după producerea riscului impunea sancţionarea intimatelor prin admiterea capătului de cerere principal.

În continuare, a arătat că instanţa de apel nu a menţionat detaliat motivele pentru care nu poate fi reţinută răspunderea intimatei pentru emiterea notificării cu privire la tranşa 3 şi acceptarea plăţii aferente, precum şi pentru continuarea contractului după intervenirea rezilierii contractului de asigurare.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 19 aprilie 2021 intimata S.C. C. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului. În susţinerea excepţiei, a arătat că motivele invocate de autorul căii de atac prin memoriul de recurs nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se impune aplicarea sancţiunii nulităţii prevăzute de acelaşi text de lege. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac, care presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, potrivit art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speţă, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 3 iulie 2019.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 3123 din 2 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în apel, într-o cauză cu caracter mixt, respectiv, în materia asigurărilor, sub aspectul daunelor solicitate prin acţiune şi în materia protecţiei consumatorului, în ceea ce priveşte petitul cererii privind constatarea nulităţii absolute a clauzei din contractul de asigurare indicate ca fiind abuzive.

Art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma pe care o are ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Normele tranzitorii ale art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 au recunoscut accesul la recurs pentru hotărârile pronunţate în materia asigurărilor şi protecţiei consumatorilor, în cazul proceselor pornite până la 31.12.2018.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile sus-enunţate şi la data iniţierii procesului pe rolul instanţelor judecătoreşti, decizia atacată este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de a mai fi cenzurată pe calea recursului.

Chiar dacă în dispozitivul acesteia s-a menţionat posibilitatea exercitării căii de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ. şi nu poate primi eficienţă juridică.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

Totodată, constatându-se culpa procesuală a recurentului, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. acesta urmează să fie obligat la plata către intimata S.C. C. S.R.L. a sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 30 din 12 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurentul la plata către intimata S.C. C. S.R.L. a sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2021.