Delictual nature of special administrator's liability in insolvency: exclusion of contractual liability and transposition of company law provisions

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului civil de faţă, examinând actele şi lucrările dosarului constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă sub nr. x/2019 şi ulterior precizată, reclamanta, consorţiul format din A. şi B., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei AMARAD S.A. l-a chemat în judecată pe pârâtul C., în calitate de administrator special al societăţii AMARAD S.A. - în faliment, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei 4.399.416,21 RON, reprezentând valoarea contabilă a bunurilor constatate lipsă la inventarul efectuat în perioada 10 decembrie 2018-28 februarie 2019 asupra patrimoniului societăţii Amarad S.A., după intrarea acesteia în faliment.

Prin sentinţa civilă nr. 352 din 6 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă s-a respins acţiunea în pretenţii formulată şi precizată.

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost precizată, cu consecinţa obligării pârâtului C. la plata sumei de 4.399.416,21 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor constatate lipsă la inventarul efectuat asupra patrimoniului debitoarei în intervalul 10 decembrie 2018-28 februarie 2019, nejustificat până la data judecării pe fond a cauzei.

Prin decizia civilă nr. 558/A din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs reclamanta.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Timişoara.

În motivare, a reiterat situaţia de fapt, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că în mod eronat instanţa de apel a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 1.357 C. civ. referitoare la răspunderea delictuală, întrucât răspunderea este una de natură contractuală, reglementată de art. 1.350 C. civ.

A motivat că natura juridică a răspunderii contractuale a administratorului special decurge din regulile aplicabile mandatului conferit de acţionari pârâtului o dată cu desemnarea sa, în calitate de administrator special al debitoarei. În acest sens, a făcut referire la o decizie de speţă pronunţată de Tribunalul Arad într-o cauză similară. A arătat că administratorul special este un mandatar al debitorului, dar şi al acţionarilor/asociaţilor din cadrul societăţii debitoarei, mandatul său având un dublu conţinut, convenţional şi legal.

Conţinutul convenţional rezultă din faptul că administratorul special reprezintă interesele debitorului şi ale acţionarilor/asociaţilor săi şi va trebui să acţioneze în sensul atingerii acestor interese.

A susţinut că natura contractuală a răspunderii rezultă din coroborarea dispoziţiilor legale privitoare la mandat, care nu pot fi ignorate chiar dacă debitorul se află în procedura insolvenţei, cu cele cuprinse în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, sub imperiul căreia se desfăşoară procedura falimentului societăţii AMARAD S.A.

A mai afirmat autoarea căii de atac că răspunderea administratorului unei societăţi pentru prejudiciile cauzate acesteia este o răspundere civilă contractuală, având la bază contractul de mandat comercial şi că aceasta este reglementată de art. 1.350 şi art. 1.516-1.518 C. civ.

Conform art. 1.350 C. civ., susţine recurenta, "orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii", iar conform art. 1.518 C. civ. debitorul răspunde personal de îndeplinirea obligaţiilor.

În cazul procedurii insolvenţei, s-a arătat, sintagma "obligaţiile pe care le-a contractat" trebuie privită şi interpretată în strânsă legătură cu atribuţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile, referitoare la mandatul administratorilor, precum şi ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Recurenta a arătat că răspunderea civilă contractuală constă în obligaţia debitorului de a repara prejudiciul cauzat creditorului/creditorilor prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiilor născute valabil din contract, din mandatul acordat de acţionari o dată cu desemnarea sa în calitate de administrator special.

În acest cadru, a conchis că, pentru prejudiciul produs societăţii prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiunilor ce le revin conform legii, actului constitutiv şi hotărârii adunării generale, membrii organismului de administrare răspund civil faţă de societate. Astfel, răspunderea administratorilor faţă de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinate de limitele mandatului conferit acestora, care include şi obligaţiile legale instituite prin Legea nr. 31/1990, conform art. 72 din Legea nr. 31/1990 obligaţiile şi răspunderea administratorilor fiind reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege.

În acest cadru, recurenta afirmă că răspunderea civilă a administratorilor, în lumina Legii nr. 31/1990, este supusă regulilor privitoare la mandat, fiind o răspundere specială, respectiv o răspundere de natură contractuală, dar în limitele stabilite de lege, deoarece administratorul are, pe lângă atribuţiile, obligaţiile şi răspunderea stabilite conform voinţei părţilor, şi alte îndatoriri stabilite de lege.

Raportat la considerentele deciziei atacate şi contrar celor reţinute de instanţa de apel, s-a susţinut că situaţia administratorului special este similară administratorului statutar atât cu privire la modalitatea de desemnare şi la calitatea de reprezentant al acţionarilor în societate, cât şi cu privire la atributul de administrare/conducere a societăţii, în ipoteza în care dreptul de administrare al debitorului nu este ridicat, dar şi în privinţa răspunderii acestuia.

Recurenta a precizat că intimatul-pârât a fost desemnat de către acţionari în calitate de administrator special (acesta deţinând, anterior deschiderii procedurii insolvenţei, şi calitatea de organ de conducere a debitoarei), în vederea reprezentării intereselor societăţii şi ale acţionarilor în procedura insolvenţei. Totodată, a arătat că societăţii nu i-a fost ridicat dreptul de administrare până la deschiderea falimentului, administratorul special conducând societatea după principiul business as usual. În aceste condiţii, s-a susţinut, particularitatea în procedura insolvenţei este aceea că activitatea administratorului special este supravegheată, sub aspectul legalităţii, de judecătorul-sindic, iar sub aspectul oportunităţii de administratorul judiciar, respectiv de creditorii societăţii, aceştia din urmă fiind prejudiciaţi prin eventualele fapte culpabile ale administratorului special.

În opinia recurentei, spre deosebire de situaţia unei societăţi viabile, unde prejudiciul cauzat de faptele culpabile ale administratorului statutar se reflectă în patrimoniul asociaţilor/acţionarilor, în situaţia insolvenţei prejudiciul afectează patrimoniul creditorilor, faptele administratorului special putând să conducă la diminuarea gajului general al creditorilor societăţii falite, cum este şi situaţia de faţă.

Astfel, în situaţia dedusă judecăţii intimatul a acceptat funcţia de administrator special care i-a fost conferită, asumându-şi toate consecinţele ce decurg din mandatul acordat, caz în care recurentul apreciază că prevederile art. 1.350 din C. civ. referitoare la răspunderea contractuală sunt pe deplin aplicabile, contrar celor reţinute de instanţa de apel în cuprinsul decizie atacate.

Arată că acţiunea nu a fost iniţiată în scopul acoperii pasivului societăţii, aceasta nefiind o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, cum corect a reţinut instanţa de apel, ci în scopul reîntregirii patrimoniului debitoarei, diminuat prin fapta culpabilă a administratorul specia,l care, deşi a avut obligaţia de administrare şi de conservare a acestuia, nu a îndeplinit-o.

Au fost apreciate ca eronate reţinerile instanţei de apel privitoare la faptul că acţiunea este formulată în numele societăţii prin decizia unilaterală a lichidatorilor judiciari, fără a exista o hotărâre a acţionarilor în acest sens, întrucât acţiunea a fost promovată ca urmare a deciziei creditorilor societăţii AMARAD S.A. din 21 mai 2019 (ataşată cererii introductive).

În legătură cu trimiterile la dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, a precizat că acest articol nu are corespondent în Legea nr. 85/2006, aplicabilă procedurii insolvenţei societăţii AMARAD S.A., iar pe de altă parte din analiza textului legal reiese faptul că acesta se referă la actele şi operaţiunile încheiate de administratorul special, a căror legalitate este verificata de judecătorul-sindic.

Aprecierile instanţei de apel cu privire la eventuala aplicabilitate prin analogie a art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 au fost considerate ca eronate.

Pornind de la premisa că natura juridică a răspunderii administratorului special este una contractuală, iar nu una delictuală, recurenta a susţinut că nu sunt aplicabile cauzei elementele răspunderii civile delictuale, ci elementele necesare pentru antrenarea răspunderii contractuale.

În continuare, recurenta a dezvoltat argumente teoretice legate de îndeplinirea condiţiilor necesare pentru antrenarea răspunderii contractuale a intimatului-pârât.

În privinţa faptei ilicite a evocat art. 800 C. civ. şi art. 803 C. civ. pentru a susţine că administratorul are, în virtutea contractului de mandat, sarcina protejării patrimoniului societăţii al cărei administrator este, iar, în aceste condiţii, fapta ilicită constă în neîndeplinirea obligaţiei de protejare a patrimoniului societăţii AMARAD S.A.

Apreciază că faptele de care se face vinovat administratorul special al debitoarei constau în încălcarea obligaţiei de conservare a patrimoniului, în perioada cât societăţii nu i-a fost ridicat dreptul de administrare şi gestionare a averii sale, astfel că prejudiciul imputat administratorului special al societăţii este egal cu minusul de inventar constatat şi nejustificat de acesta.

Cu privire la prejudiciul cauzat societăţii AMARAD S.A., autoarea căii de atac opinează în sensul că acesta reprezintă valoarea bunurilor din patrimoniul societăţii, constatate lipsă cu ocazia inventarului desfăşurat în perioada 10 decembrie 2018 - 28 februarie 2019, pentru care administratorul societăţii debitoare nu a oferit nicio justificare. Prejudiciul este cert şi se ridică la nivelul de 4.399.416,21 RON, reprezentând valoarea de inventar a bunurilor constatate lipsă. De aceea, susţine că argumentaţia instanţei de apel, referitoare la faptul că nu se cunoaşte întinderea prejudiciului, nu poate fi întemeiată.

Cu privire la raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul cauzat creditorilor, în cazul răspunderii civile contractuale, susţine recurenta că relaţia cauzală este prezumată. Debitorul este îndatorat la plata de daune-interese, în afară de cazul în care neexecutarea provine dintr-o cauză străină, care nu îi poate fi imputată, ceea ce nu este cazul în cauza dedusă judecăţii.

A mai precizat recurenta că în perioada în care administratorul special a avut răspunderea gestiunii debitoarei şi până la preluarea sa de către lichidatorul judiciar, patrimoniul societăţii a suferit o diminuare egală cu valoarea minusului de inventar constatat şi nejustificat, cei prejudiciaţi fiind în mod evident creditorii societăţii, prin faptul că gajul lor general a suferit o diminuare egală cu minusul de inventar constatat.

Raportat la culpă (vinovăţie), în cazul răspunderii civile contractuale, s-a notat că răspunderea debitorului se antrenează pentru orice tip de culpă şi, întrucât culpa este prezumată, debitorului îi revine sarcina probei nevinovăţiei sale.

Arată că faptele de care se face vinovat administratorul special constau în încălcarea obligaţiei de conservare a patrimoniului debitoarei, intimatul înţelegând ca, o dată cu deschiderea falimentului faţă de debitoare, să predea listele de inventar cu întârziere şi să nu participe la inventarierea faptică a averii debitorului, să nu dea explicaţii cu privire la minusurile constatate cu ocazia inventarierii patrimoniului şi mai apoi să conteste că ar avea vreo culpă pentru minusul de inventar constatat.

Astfel, în opinia recurentei, din economia întregii probaţiuni administrate pe parcursul litigiului se poate conchide că intimatul nu a răsturnat prezumţia de vinovăţie pentru prejudiciul reclamat şi nici nu a indicat alte persoane care s-ar face vinovate pentru faptele care au stat la baza prejudiciului cauzat creditorilor şi a măsurilor luate, limitându-se să afirme că nu este în culpă cu privire la prejudiciul cauzat creditorilor.

Referitor la argumentaţia potrivit căreia probatoriul administrat nu permite stabilirea cu certitudine a datei când au dispărut bunurile, dat fiind faptul că de la data declanşării falimentului şi până la efectuarea inventarului a trecut o perioadă de 10 luni, recurenta precizează că legea insolvenţei reglementează expres obligaţia administratorului special de a participa la inventar şi de a semna actul de inventariere, iar dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. e) din aceeaşi Legea nr. 85/2006 instituie obligaţia administratorului special al debitorului căruia, în perioada de observaţie/reorganizare, nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, de a preda gestiunea la deschiderea falimentului către lichidatorul judiciar.

În acest sens, arată că din hotărârea de deschidere a falimentului reiese că administratorul special al debitoarei şi-a însuşit concluziile administratorului judiciar cu privire la deschiderea procedurii falimentului faţă de debitoare şi a solicitat să se stabilească un termen de 3 luni de predare a gestiunii. Astfel, întârzierea în realizarea inventarului s-a datorat culpei exclusive a administratorului special, el fiind cel care nu a predat gestiunea, respectiv listele de inventar pentru a se putea duce la bun sfârşit demersul de inventariere a patrimoniului debitoarei.

Pe cale de consecinţă, apreciază că sunt eronate reţinerile instanţei în sensul că atributul de supraveghere şi conservare a patrimoniului societăţii al administratorului special a încetat o dată cu deschiderea falimentului, în realitate acesta încetând abia la momentul efectuării inventarierii patrimoniului şi luarea în posesie a bunurilor de către lichidatorul judiciar [art. 114 alin. (2) din Legea nr. 85/2006].

Pentru motivele anterior expuse, recurenta solicită admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre nouă judecată Curţii de Apel Timişoara.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 1.350 şi art. 1.518 C. civ., art. 72 din Legea nr. 31/1990, art. 18, art. 25 lit. g), art. 77, art. 113-118, art. 145 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Intimatul-pârât C. nu a formulat întâmpinare, însă, prin concluzii scrise, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă, prin consorţiul format din lichidatorii judiciari desemnaţi în procedura falimentului a susţinut, în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că natura juridică a acţiunii în răspundere civilă a administratorului special în procedura insolvenţei este una contractuală, fiind reglementată prin dispoziţiile art. 1.350 C. civ.. Totodată, s-a motivat că natura juridică a răspunderii administratorului special decurge din regulile prevăzute de art. 1.516 - 1.518 C. civ., aplicabile mandatului conferit de acţionari pârâtului, în calitate de administrator special al debitoarei. S-a arătat că situaţia administratorului special este similară administratorului statutar, atât sub aspectul modalităţii de desemnare şi de reprezentare a acţionarilor, dar şi în ceea ce priveşte răspunderea pe care o implică această calitate. S-a reliefat faptul că, în situaţia dedusă judecăţii, intimatul-pârât a acceptat funcţia de administrator special, asumându-şi consecinţele ce decurg din mandatul acordat, situaţie în care, în opinia recurentului, prevederile art. 1.350 C. civ. sunt pe deplin aplicabile, contrar celor reţinute de instanţa de apel în cuprinsul deciziei atacate.

Instanţa de recurs constată că în cauza dedusă spre soluţionare s-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului special desemnat în cadrul procedurii insolvenţei societăţii debitoare AMARAD S.A., declanşată sub imperiul Legii nr. 85/2006, arătându-se, în descrierea situaţiei de fapt, că, la inventarul efectuat după declanşarea procedurii falimentului, s-a constatat că lipsesc bunuri din patrimoniul debitoarei.

În privinţa determinării naturii juridice a răspunderii administratorului special este necesar a se stabili natura obligaţiei ce se pretinde că s-a încălcat în cadrul raportului juridic născut între administratorul special şi societatea aflată în procedura insolvenţei. Nu se va analiza natura juridică a raportului dintre administratorul special şi acţionari, pentru că o atare analiză nu are legătură cu cauza dedusă spre soluţionare.

Potrivit legii speciale, anume art. 3 pct. 26 şi 30 din Legea nr. 85/2006, administratorul special, în calitate de participant la procedura insolvenţei este persoana fizică sau juridică, desemnată de adunarea generală a acţionarilor debitorului, persoană juridică, împuternicită să reprezinte interesele societăţii şi ale acţionarilor şi să participe la procedura insolvenţei declanşată asupra debitorului.

Rolul administratorului special este diferit în funcţie de etapa în care se află procedura insolvenţei.

În perioadele din cadrul procedurii când debitorului i se permite să-şi administreze activitatea, administratorul special este împuternicit să efectueze, în numele debitorului, actele de administrare necesare, iar după ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, după caz, iar mandatul administratorului special se reduce la reprezentarea intereselor acţionarilor (art. 18 din Legea nr. 85/2006).

Raporturile dintre administratorul special şi societate sunt reglementate prin Legea nr. 85/2006, în care se prevăd rolul şi atribuţiile administratorului special în procedura insolvenţei.

Reglementarea legală a atribuţiilor şi obligaţiilor administratorului special se repercutează şi asupra naturii juridice a răspunderii administratorului special. Aşadar, în raport cu societatea aflată în insolvenţă, reprezentată de lichidatorii judiciari, administratorul special răspunde pentru nerespectarea atribuţiilor stabilite în sarcina sa prin Legea nr. 85/2006, precum şi pentru încălcarea oricăror prevederi legale care contravin scopului procedurii insolvenţei, aşa cum acesta este prevăzut prin art. 2 din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, raportul juridic dintre administratorul special şi societatea în insolvenţă se grefează pe un mandat ex lege.

Prin cererea de chemare în judecată se solicită atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului special pentru lipsa unor bunuri şi valori din patrimoniul societăţii debitoare, constatate cu prilejul inventarierii bunurilor debitoarei, ca urmare a intrării în procedura falimentului. Pentru faptele ilicite pretins săvârşite de administratorul special în paguba societăţii răspunderea sa are caracter delictual, întrucât decurge din încălcarea obligaţiilor stabilite de lege în sarcina sa, încălcarea legii fiind un delict civil în sensul art. 1.349 C. civ.

Prin cererea de chemare în judecată nu se impută administratorului special nicio faptă în legătură cu mandatul încredinţat de adunarea generală a acţionarilor, de natură să încalce drepturile şi interesele acţionarilor în procedura insolvenţei.

Criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţin natura contractuală a răspunderii civile a administratorului special exclusiv prin prisma raportului dintre acesta şi acţionarii debitoarei, dar trebuie subliniat faptul că acţiunea se grefează pe raportul juridic născut între societatea debitoare şi administratorul special, întrucât se impută administratorului special săvârşirea unor fapte de sustragere a unor bunuri din averea debitoarei, prin exercitarea abuzivă sau neglijentă a atribuţiilor stabilite în sarcina sa, acţiunea promovată având ca scop maximizarea averii debitoarei în insolvenţă, în vederea atingerii scopului procedurii insolvenţei, prevăzut de art. 2 din Legea nr. 85/2006. În acest context, critica formulată este nefondată în raport de cadrul procesual şi de limitele învestirii, care au fost riguros respectate de instanţele devolutive.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a susţinut natura contractuală a răspunderii administratorului special, este nefondat. Aceasta, deoarece mandatul administratorului special în raport cu societatea aflată în procedura insolvenţei are un conţinut legal, iar nesocotirea prevederilor legale, în limitele cărora administratorul special acţionează, antrenează răspunderea civilă delictuală a administratorului special.

Recurentul-reclamant s-a prevalat de dispoziţiile art. 72 Legii nr. 31/1990 pentru a susţine că situaţia administratorului special este similară cu aceea a administratorului statutar cu privire la modalitatea de desemnare, de reprezentare a acţionarilor în societate, cât şi cu privire la administrarea societăţii în ipoteza în care dreptul de administrare nu este ridicat, dar şi privitor la răspunderea acestuia.

Prevederile Legii nr. 31/1990 nu pot fi transpuse şi aplicate prin analogie, aşa cum susţine recurentul, în cazul răspunderii administratorului special, întrucât regulile privind mandatul administratorului special sunt stabilite prin Legea nr. 85/2006, lege specială, singura care prevede instituţia administratorului special şi în care nu se regăseşte nicio dispoziţie similară celei din art. 72 din Legea nr. 31/1990.

În atare situaţie, se impune evocat art. 149 din Legea nr. 85/2006, care prevede că "dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale C. proc. civ., C. civ., Codului comercial*) şi ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvenţă, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000", fără a exista în corpul legii insolvenţei nicio normă de trimitere la Legea nr. 31/1990.

În acest caz, cum natura juridică duală a răspunderii administratorului unei societăţi - contractuală şi delictuală - este una de excepţie şi este prevăzută exclusiv de Legea nr. 31/1990 şi exclusiv pentru situaţia administratorului statutar, în lipsa unui temei juridic pentru extrapolarea acesteia în materia specială a insolvenţei şi la instituţia administratorului special, constatând că în cauză s-a reţinut natura delictuală a răspunderii ce i-ar incumba pârâtului şi făcând aplicarea principiului specialia generalibus derogant, instanţa supremă apreciază că în mod riguros instanţa de apel nu a aplicat la speţa dedusă judecăţii dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 31/1990.

Din cuprinsul considerentelor care au fundamentat decizia pronunţată în apel rezultă, fără nicio îndoială, că nu s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, întrucât procedura insolvenţei debitoarei AMARAD S.A. este guvernată de Legea nr. 85/2006. Referirile instanţei de apel la prevederile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 au natura unor considerente indiferente, care nu au aptitudinea să determine soluţia adoptată prin dispozitiv, întrucât nu au fost folosite în susţinerea hotărârii adoptate, ci doar în scop exemplificativ, teoretic. Aşadar, respectivele referiri nu au natura unor considerente cu caracter decisiv, care să fundamenteze şi să explice soluţia din dispozitiv.

Celelalte aspecte criticate de recurentul-reclamant, subscrise îndeplinirii condiţiilor necesare pentru antrenarea răspunderii contractuale a administratorului special, referitoare la existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi a culpei prezumate nu pot fi primite, întrucât s-a reţinut prin considerentele anterioare că, în cauza dedusă judecăţii, răspunderea administratorului special are natură delictuală.

Nu pot fi integrate niciunui motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art. 488 alin. (1) Cod procedură criticile referitoare la modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probatoriul administrat în legătură cu momentul la care au dispărut bunurile din patrimoniul societăţii debitoare şi nici cele prin care se susţine că administratorul special este vinovat pentru efectuarea cu întârziere a operaţiunii de inventariere a patrimoniului debitoarei, prin nepredarea listelor de inventar către lichidatorul judiciar. Toate aceste elemente factuale specifice cauzei nu pot fi cenzurate în cadrul controlului de legalitate, limitat de prevederile art. 483 alin. (3) şi ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. doar la examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Pe cale de consecinţă, aprecierea probelor şi stabilirea elementelor de fapt specifice cauzei constituie atributul exclusiv al instanţelor devolutive, aceste aspecte, de netemeinicie, neputând face obiectul căii de atac a recursului.

Faţă de considerentele ce preced, apreciind că în cauză nu se identifică niciunul din motivele de recurs subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. AMARAD S.A., prin lichidator judiciar, consorţiul format din A.. şi D.. împotriva deciziei civile nr. 558/A din 25 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2021.