Recourse against social security appeal declared inadmissible due to non-appellable final jurisdiction under Code of Civil Procedure art. 483(2)

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă sub nr. x/2020 la 30 ianuarie 2020, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la actualizarea pensiei militare de serviciu, începând cu 1 februarie 2017, prin raportare la salariul de funcţie avut la data deschiderii dreptului de pensie în cuantum de 433 RON, respectiv de la 1.017 RON la 1.450 RON, conform H.G. nr. 1/2017, la plata către reclamant, într-o singură tranşă, a drepturilor de pensie actualizate, la care să se adauge daune compensatorii sub forma ratei inflaţiei la data plăţii efective, precum şi daune moratorii constând în dobânda legală penalizatoare, potrivit O.U.G. nr. 80/2013, calculată de la 1 februarie 2017 şi până la data plăţii efective. A mai solicitat obligarea pârâtei să comunice Casei de Pensii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne veniturile salariale aferente lunilor alese în vederea recalculării pensiei reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr. 469 din 10 iunie 2020, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamantul a declarat apel.

Prin decizia nr. 515/2020 din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins apelul ca nefondat.

La 8 februarie 2021, împotriva acestei decizii apelantul A. a declarat recurs.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt, autorul căi de atac a criticat decizia atacată din perspectiva aplicării greşite de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, modificată.

Sub acest aspect, evocând prevederile art. 1 din Anexa 2 a Ordinului Comun nr. 31/25/999/8148/237/259/221/2016, pentru aprobarea procedurilor de recalculare şi de actualizare a pensiilor militare de stat, a afirmat că instanţa de apel în mod eronat a apreciat criteriul de calcul şi actualizare a pensiei militare, precum şi faptul că recurentul ar fi solicitat înlocuirea salariului de funcţie cu salariul minim pe economie, când, în realitate, a fost solicitată aplicarea prevederilor legale care presupun ca salariul de funcţie să nu fie mai mic decât salariul minim pe economie.

În continuare, a arătat că din anexele deciziilor de pensie emise de intimată a rezultat un salariu de funcţie de 1.056 RON, care era sub limita obligatorie de 1.450 RON, stabilită prin H.G. nr. 1 din 1 februarie 2017.

A mai afirmat că, în baza mecanismului legislativ avut în vedere de art. 60 alin. (1) şi alin. (4) din Legea 223/2015, în forma aplicabilă la 1 februarie 2017, coroborat cu art. 18 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege şi art. 1 din Anexa 2 din Ordinul M.A.I. nr. 31/2016 şi H.G. nr. 1/2017, pensiile militare de stat se actualizează din ofi­ciu de către casele de pensii sectoriale pe baza datelor cu privire la salariul de bază minim brut pe ţară garantat, care face parte din modul de calcul al salariului de funcţie şi pentru militarii nepensio­naţi.

Totodată, recurentul a susţinut că cererea sa a vizat perioada anterioară datei de 15 septembrie 2017, nu pe cea ulterioară acestei date, cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel, când art. 60 din Legea 223/2015 a fost modificat integral prin art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017.

Mai mult, a arătat că şi baza de calcul a pensiei militare a fost aplicată greşit de către instanţa de apel, subliniind că în baza de calcul a pensiei recurentului s-a avut în vedere salariul de funcţie în cuantum de 1.056 de RON, în condiţiile în care salariul minim brut pe ţară garantat în plată începând cu 1 februarie 2017 era de 1.450 de RON.

A mai criticat decizia atacată şi din perspectiva normei legale aplicabile în speţă, arătând că, în temeiul principiului potrivit căruia legea specială derogă de la dreptul comun, dispoziţiile legale incidente în speţă erau reprezentate de Legea nr. 223/2015, Ordinul M.A.I. nr. 31/2016, H.G. nr. 1/2017, Legea nr. 284/2010 şi Legea nr. 153/2017, iar nu de cele ale Codului muncii, cum în mod eronat a apreciat instanţa de prim control judiciar.

În continuare, recurentul a susţinut că actualizarea valorii salarialului de funcţie a recurentului ce compunea baza de calcul a pensiei acestuia trebuia realizată din oficiu de intimată.

Conchizând, a evocat practica instanţelor judecătoreşti şi dispoziţiile legale relevante, în opinia sa, pentru soluţionarea cauzei.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a C. proc. civ.

La 7 aprilie 2021 intimata a depus întâmpinare, prin care a arătat că, faţă de art. 483 alin. (2), coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., decizia recurată nu este susceptibilă de recurs, calea de faţă promovată fiind inadmisibilă.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac, care presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal, dar şi că exercitarea acestora trebuie realizată numai în condiţiile legii.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, potrivit art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speţă, reclamantul a învestit Tribunalul Iaşi, secţia I civilă la 30 ianuarie 2020.

Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 sus-menţionată.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Recursul are ca obiect decizia nr. 515/2020 din 2 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în apel, într-un litigiu de asigurări sociale.

Decizia atacată este o hotărâre definitivă, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., prin urmare aceasta nu poate fi atacată cu recurs raportat la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 515/2020 din 2 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2021.