Bonus award quashed and remanded for omitted maturity-date defense under ended mandate contract.

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 15 octombrie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamant:

- a sumei nete totale de 2.185.278,91 RON, reprezentând valoarea OAVT aferentă certificatelor nr. x din 13 noiembrie 2014 şi nr. y din 17 noiembrie 2014 conform contractului de mandat nr. C418 din 13 noiembrie 2014;

- în temeiul art. 1 alin. (1) şi (3), coroborat cu art. 2, art. 3 alin. (2) şi (4) din O.G. nr. 13/2011, la plata dobânzilor penalizatoare pentru neachitarea la scadenţă a sumelor reprezentând valoarea OAVT datorate în temeiul contractului de mandat nr. C418 din 13 noiembrie 2014, începând cu 16 noiembrie 2016 pentru suma de 1.106.502,91 RON aferentă OAVT conform certificatului nr. x din 13 noiembrie 2014 şi de la 16 noiembrie 2017 pentru suma de 1.078.776 RON, conform certificatului nr. x din 17 noiembrie 2014 şi până la plata efectivă a debitului principal;

- a cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 1164 din 6 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea reclamantului.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 345A din 25 mai 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 2.185.278,91 RON, reprezentând contravaloare netă a componentei variabile a remuneraţiei (valoare OAVT) cuvenite potrivit contractului de mandat C418 din 13 noiembrie 2014, la care se adăugă dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenţei fiecărei tranşe şi până la data achitării efective. A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 46.448,68 RON.

Împotriva acestei decizii, intimata-pârâtă a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei curţii de apel pentru o nouă judecată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu a identificat, interpretat şi aplicat corect normele legale de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a prezentat detaliat situaţia de fapt cu privire la durata, modalitatea de încetare şi condiţiile privind remuneraţia reclamantului aferente contractului de mandat, susţinând că instanţa de apel în mod eronat a constatat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale.

Astfel, în opinia recurentei decizia atacată încalcă principiul libertăţii de voinţă exclusivă statornicit de art. 1.169 C. civ., deoarece, potrivit art. 3.4 din contract şi primului paragraf al Anexei 1, intenţia reală a părţilor la momentul aprobării şi încheierii contractelor de mandat a fost de a condiţiona plata tuturor componentelor remuneraţiei mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remuneraţiei.

Ulterior, arată recurenta-pârâtă, prin hotărârea A.G.O.A. nr. 1 din 23 martie 2015 s-au fixat limitele generale ale remuneraţiei membrilor Consiliului de supraveghere, la punctele 3.4 şi 3.6 acţionarii votând că nu se aprobă stabilirea datei numirii în calitate de membri ai C.S. ca fiind data de la care remuneraţia acordată membrilor C.S. se încadrează în limitele fixate de A.G.O.A.

A arătat că art. 13 din contract prevede faptul acest act se completează cu orice alte prevederi legale incidente, deci şi cu O.U.G. nr. 109/2011, că, în conformitate cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, elementele componentei variabile sunt interdependente, că, potrivit art. 3.4 din contract, mandatarul beneficiază de o componentă variabilă a remuneraţiei conform prevederilor Anexei 1 pentru îndeplinirea criteriilor şi obiectivelor de performanţă aprobate de A.G.A., prevăzute în planul de administrare şi preluate în planul de management şi că primul paragraf al Anexei 1 la contract prevede că mandatarul beneficiază de remuneraţia variabilă sub rezerva încadrării în limitele generale aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor, ceea ce permite a se susţine că intenţia reală a părţilor la momentul aprobării şi încheierii contractelor de mandat a fost de a condiţiona plata tuturor componentelor remuneraţiei mandatarului de stabilire a limitelor generale ale remuneraţiei.

Recurenta-pârâtă a reiterat argumentele referitoare la faptul că ulterior, prin hotărârea A.G.O.A. nr. 1 din 23 martie 2015, s-au fixat limitele generale ale remuneraţiei membrilor Consiliului de Supraveghere (punctele 3.4 si 3.6), acţionarii votând că nu se aprobă stabilirea datei numirii în calitate de membri ai C.S. ca fiind data de la care remuneraţia acordată membrilor C.S. se încadrează în limitele fixate de A.G.O.A.

A susţinut de asemenea că articolul 13 din contract prevede faptul că acest act se completează cu orice alte prevederi legale incidente, deci şi cu O.U.G. nr. 109/2011, iar art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 prevede că elementele componentei variabile sunt interdependente, situaţie în care, cât timp unul dintre elemente nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condiţiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la Contract, rezultă în mod automat că nici celelalte elemente nu pot fi acordate.

A afirmat recurenta-pârâtă că, potrivit art. 10.2 din convenţie, părţile sunt de acord că încetarea contractului, indiferent de cauză, nu trebuie să afecteze îndeplinirea obligaţiilor lor care decurg din acesta, dacă acestea sunt scadente şi neexecutate înainte de data încetării contractului; or, contractul a încetat la 11 decembrie 2015, iar scadenţele erau ulterioare datei încetării contractului prin renunţarea la mandat.

A subliniat faptul că acestea sunt argumentele care au stat la baza respingerii acţiunii formulate de către un alt membru al Consiliului de Supraveghere în dosarul nr. x/2016, aflat în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În continuare, recurenta-pârâtă a susţinut că prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că reclamantul nu a dovedit, conform art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea condiţiilor pentru a beneficia de bonusul de performanţă care face obiectul prezentului litigiu, că, în conformitate cu planul de administrare pe anii 2013-2017, strategia de administrare a Consiliului de Supraveghere este fundamentată pe stabilirea unui set de criterii şi obiective de performanţă pentru Directorat şi introducerea mecanismului de conducere pe bază de obiective şi remunerare cu componenta variabilă în funcţie de performanţa realizată, fiind în aceste condiţii absurd a se reţine dreptul reclamantului doar la un element al componentei variabile, independent de celelalte elemente, de vreme ce norma legală prevede o singură componentă variabilă dependentă de îndeplinirea tuturor indicatorilor de performanţă.

Răspunderea contractuală, s-a susţinut, este supusă principiului disponibilităţii, în sensul că părţile pot conveni în orice mod înlăturarea sau diminuarea acesteia, chiar şi în condiţiile în care au stipulat în mod expres în contract cazurile de răspundere, întrucât creditorul are dreptul de a uza de mijloacele legale pentru a-şi acoperi prejudiciile suferite ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale.

În aplicarea acestui principiu, recurenta-pârâtă a pretins că se află în situaţia clară în care şi-a exercitat dreptul de a nu achita sume necuvenite ulterior constatării neîndeplinirii performanţei, că a conceput contractele astfel încât să se înţeleagă faptul că sumele sunt interdependente, chiar dacă acestea au fost enumerate distinct, aceasta întrucât topica şi construcţia gramaticală nu pot fi confundate cu diviziunea obligaţiilor asumate.

Recurenta-pârâtă a mai relevat faptul că intimatul-reclamant tinde să obţină bonusul de performanţă prin raportare la o formulă de calcul care are ca elemente valoarea dividendelor/acţiunilor şi preţul mediu ponderat al acţiunilor pe pieţele Regular şi Deal BVB şi nicidecum prin raportare la obiectivele şi realizările asumate prin contract şi implicit prin Planul de Administrare.

Recurenta-pârâtă şi-a argumentat poziţia prin referire la imposibilitatea obiectivă de a proceda la încadrarea remuneraţiei totale între o limită minimă şi maximă, astfel cum părţile au stabilit contractual şi la acceptarea de către reclamant, încă de la semnarea contractului, a încadrării remuneraţiei în limitele generale stabilite de adunarea generală a acţionarilor.

În ceea ce priveşte elementul reprezentat de bonusul de performanţă, s-a subliniat faptul că acesta poate fi acordat numai în măsura în care se constată îndeplinirea indicatorilor aferenţi primului element al componentei variabile, fiind dependent de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica S.A. pentru acţionarii societăţii, rentabilitate dependentă de implementarea în mod corespunzător a planului de administrare.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că prin Raportul Comitetului de Nominalizare şi Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere al C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. nu i se recunoaşte reclamantului dreptul la bonusul de performanţă, existând o diferenţă între un raport şi o declaraţie de recunoaştere a unor presupuse debite.

În privinţa dobânzilor, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, ca şi consecinţă a respingerii capetelor de cerere privind debitele principale.

La 27 august 2020 intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că recurenta-pârâtă a invocat în mod formal art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi că în memoriul de recurs au fost reluate apărările formulate în faţa instanţelor de fond.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea căii extraordinare de atac şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi, pentru a evita confuzia creată de recurentă privind componenta remuneraţiei variabile solicitate, a arătat că obiectul prezentului litigiu vizează exclusiv bonusul de performanţă în funcţie de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica, determinat conform pct. 3 lit. a)-d) din Anexa 1 la contract.

Recurenta-pârâtă a răspuns la întâmpinare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., s-a efectuat procedura de filtrare a recursului, iar raportul întocmit de magistratul-asistent a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea pronunţată de completul de filtru la 19 mai 2021 a fost respinsă excepţia nulităţii şi a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind stabilit termen pentru dezbaterile pe fond la 22 septembrie 2021.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

În mod prioritar, se cuvine menţionat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Procesul de faţă a fost generat de încheierea între părţi a contractului de mandat nr. C418 din 13 noiembrie 2014, în temeiul căruia intimatul-reclamant a exercitat mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere în cadrul societăţii recurente. Instanţele de fond au luat act că prin clauza cuprinsă în art. 3.1 părţile au agreat că mandatarul va beneficia de o indemnizaţie fixă lunară, iar prin art. 3.4 şi de o remuneraţie variabilă, conform prevederilor Anexei 1 la prezentul contract de mandat.

În scopul definirii remuneraţiei, părţile au semnat la aceeaşi dată - 13 noiembrie 2014 - Anexa 1 la contractul de mandat, în care au stabilit că, suplimentar indemnizaţiei fixe, mandatarul avea dreptul la o remuneraţie în componentă anuală variabilă (pct. 2 din Anexă), de un bonus de performanţă (pct. 3 din Anexă), dar şi de un bonus colectiv de performanţă suplimentară (pct. 4 din Anexă).

Ca urmare a încetării calităţii intimatului-reclamant de membru al Consiliului de Supraveghere în cadrul societăţii recurente, acesta a adresat instanţei cererea ce face obiectul cauzei de faţă, prin care urmăreşte să obţină nu toate componentele remuneraţiei variabile, ci doar bonusul de performanţă, reglementat de pct. 3 din Anexa 1, cerere care a fost respinsă în primă instanţă şi admisă ulterior de instanţa de apel.

În recurs a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea ori cu greşita aplicare a normelor de drept material.

Din această perspectivă, Înalta Curte va examina doar observaţiile recurentei-pârâte care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu şi pe cele care vizează modalitatea de interpretare a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt, deoarece analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conţinutul art. 483 alin. (3) şi al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate spre cele de eventuală netemeinicie.

Aceasta deoarece sistemul de drept naţional nu cunoaşte decât dublul grad de jurisdicţie (fond şi apel), iar căile extraordinare de atac pot fi exercitate doar în condiţiile prevăzute de lege, nu însă şi cu scopul ca părţile să supună instanţelor de control judiciar orice nemulţumire asupra hotărârii anterioare.

Astfel, Înalta Curte nu va evalua criticile referitoare la măsura în care intimatul-reclamant a îndeplinit criteriile şi obiectivele de performanţă, căci aceasta presupune un examen al situaţiei de fapt, al fondului, neîngăduit în recurs.

În controlul de legalitate, instanţa supremă va verifica doar dacă, prin modul în care a fost interpretată convenţia părţilor, a fost încălcat sau nu principiul libertăţii de voinţă, reglementat de art. 1.169 C. civ., precum şi pretinsa nesocotire a dispoziţiilor O.U.G. nr. 109/2011.

Anexa nr. 1 la contract prevede, distinct pentru fiecare componentă a remuneraţiei variabile, criteriile în funcţie de care aceasta se acordă.

Astfel, componenta anuală variabilă a remuneraţiei, prevăzută de pct. 2 din Anexă se acorda pentru îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanţă "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" şi "Total investiţii", asumaţi în planul de administrare pentru fiecare an de mandat, bonusul de performanţă prevăzut de pct. 3 din Anexă se acorda în funcţie de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica pentru acţionarii societăţii, fiind determinat conform clauzelor inserate la acelaşi punct, iar bonusul colectiv de performanţă, prevăzut de pct. 4 din Anexă pentru fiecare an de mandat, în cazul depăşirii valorii indicatorului de performanţă "EBITDA", asumată prin planul de administrare, condiţionat de îndeplinirea indicatorului "Total investiţii" asumat prin acelaşi plan.

Deşi de principiu Înalta Curte apreciază că rentabilitatea acţiunilor se poate afla într-o relaţie de dependenţă cu îndeplinirea unor indicatori de performanţă, subliniază că modul de redactare a convenţiei părţilor relevă faptul că voinţa lor a fost în sensul de a stabili, pentru fiecare element al componentei variabile a remuneraţiei, condiţii specifice de acordare, cele care justifică plata bonusului de performanţă diferind de cele agreate pentru celelalte două componente.

Mai reţine şi că, spre deosebire de remuneraţiile stabilite la pct. 2 şi 4 din Anexă, pentru a căror acordare părţile au pretins expres necesitatea îndeplinirii indicatorilor de performanţă "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" şi "Total investiţii" pentru fiecare an de mandat, acordarea bonusului de performanţă a fost condiţionată doar de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica.

În aceste condiţii, constatând că, prin voinţa lor, părţile au stabilit ca plata bonusului de performanţă să nu depindă de îndeplinirea indicatorilor specificaţi în pct. 2 şi 4 din Anexa nr. 1, ci în mod exclusiv de îndeplinirea obiectivului privind rentabilitatea acţiunilor Transelectrica, instanţa de apel nu a încălcat voinţa reală a părţilor; dimpotrivă, a dat eficienţă principiilor de interpretare a contractului, prevăzute de art. 1.266 şi următoarele C. civ. şi principiului forţei obligatorii a contractului, consacrat de art. 1.270 alin. (1) C. civ. implicit, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1.169 C. civ.. De aceea, critica astfel circumstanţiată este apreciată de instanţa supremă ca nefondată.

În egală măsură, reţine că, subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a susţinut că decizia de apel încalcă prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 şi a argumentat că, potrivit acestei norme, elementele componentei variabile ar fi interdependente, astfel încât, atât timp cât unul dintre ele nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condiţiilor impuse prin Anexa nr. 1 la contract, nu pot fi acordate nici celelalte.

Sub acest aspect, se reţine că dispoziţiile cuprinse în art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, în forma în vigoare la data semnării contractului de mandat, prevăd, în alin. (2) şi (5), că remuneraţia variabilă constă într-o cotă de participare la profitul net al societăţii, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanţă şi se stabileşte potrivit recomandărilor temeinic motivate, formulate pe baza unui studiu comparat asupra condiţiilor de remunerare pentru poziţiile similare din societăţi, din acelaşi domeniu de activitate, cu capital majoritar ori integral de stat din România şi din alte state europene, de comitetul de nominalizare sau, după caz, de experţii în recrutare resurse umane ale căror servicii au fost contractate pentru derularea procedurii de selecţie a membrilor consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere.

Examenul acestor texte de lege nu confirmă susţinerea recurentei-pârâte, deoarece ele nu statuează în sensul interdependenţei afirmate, ci dimpotrivă, dând expresie libertăţii de voinţă, lasă la latitudinea părţilor modalitatea de stabilire a remuneraţiei variabile, indicând doar, cu titlu general, componentele variabile care ar putea fi stabilite de părţi.

Or, agreând asupra celor trei componente ale remuneraţiei variabile şi asupra indicatorilor de performanţă a căror îndeplinire condiţiona dreptul mandatarului la plata acestor remuneraţii, părţile nu au încălcat prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, iar instanţa de apel nu a nesocotit în niciun fel incidenţa acestora, de aceea nu se verifică motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nici din această perspectivă.

Instanţa supremă constată că prin memoriul de recurs s-au evocat prevederile art. 10.2 din contractul părţilor, s-a susţinut că, raportat la specificul raporturilor juridice dintre părţi, scadenţele obligaţiilor erau ulterioare încetării contractului prin renunţarea la mandat şi că, într-o speţă similară, soluţia curţii de apel a fost de respingere a pretenţiilor reclamantului .

Această critică poate fi subsumată în egală măsură dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiindcă s-ar putea pune problema greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 1.169 C. civ., dar şi celor ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât trebuie verificat dacă instanţa de apel a reţinut considerente legate de această apărare fundamentală a recurentei.

În contextul dat, analiza se va concentra prioritar pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru a se stabili în ce măsură soluţia pronunţată se sprijină pe considerente referitoare la o apărare esenţială a intimatei-pârâte.

În cuvântul pe fond, astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii, intimatul s-a apărat susţinând că motivul de recurs este invocat de către recurentă omisso medio.

Apărarea nu poate fi primită. Se constată că în apel recurenta a avut calitatea de intimată, neavând interes să promoveze apel împotriva unei soluţii favorabile în fond. Cu toate acestea, din examinarea actelor aflate la dosarul de apel reiese că împrejurarea arătată în recurs referitoare la obligaţiile nescadente a fost menţionată în întâmpinarea depusă de parte la dosar, dar instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acesteia, limitându-se la a reţine doar că dreptul reclamantului s-a născut o dată cu emiterea certificatelor.

În această situaţie, recurenta se încadrează în ipoteza art. 488 alin. (2) C. proc. civ., apărarea fiind invocată în cursul judecării apelului, pe cale de întâmpinare, iar instanţa de apel omiţând să se pronunţe asupra ei.

Aşa cum s-a reţinut în precedent, curtea de apel nu s-a pronunţat asupra acestei apărări fundamentale în stabilirea condiţiilor răspunderii civile contractuale, invocată de parte în termeni procedurali, neverificând scadenţa obligaţiilor prin coroborarea art. 10.2 din contract cu art. 3 lit. c) din Anexa nr. 1 la contract, iar această omisiune are aptitudinea de a produce părţii o vătămare care nu poate remediată direct în recurs, întrucât ar presupune privarea nelegală a acesteia de un grad de jurisdicţie, ci doar prin casarea cu trimitere spre rejudecare, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ceea ce face de prisos analiza din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, în limitele reţinute în precedent, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, care, ţinând cont şi de toate dezlegările obligatorii din prezenta decizie, va proceda, în scopul stabilirii tuturor condiţiilor răspunderii civile, şi la analiza coroborată a art. 10.2 din contract cu art. 3 lit. c) din Anexa nr. 1 la contract.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. împotriva deciziei civile nr. 345 A din 25 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia civilă atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2021.