Revision of Company Share Exclusion Barred by Res Judicata from Prior Identical Review

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 29 noiembrie 2011 sub numărul x/2011, reclamantul A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună, în temeiul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990, excluderea asociatului pârât din societatea S.C. C. S.R.L şi stabilirea structurii participării la capitalul social al societăţii ca urmare a excluderii şi, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus, reprezentând valoarea părţii proporţionale din patrimoniul societăţii, în cazul în care părţile nu pot stabili de comun acord această sumă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 80-82 şi ale art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată, iar pe calea cererii reconvenţionale a solicitat excluderea reclamantului A. din societatea S.C. C. S.R.L., iar, în subsidiar, dizolvarea societăţii în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea reclamantului, a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societăţii S.C. C. S.R.L., stabilind că părţile sociale aparţinând pârâtului B. vor reveni celuilalt asociat, A.; a respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părţilor sociale ale pârâtului B.. A respins ca nefondată cererea reconvenţională, a admis cererea formulată de d-na expert D. şi a dispus majorarea onorariului cuvenit d-nei expert cu suma de 7.650 RON, plata acestuia fiind stabilită în sarcina reclamantului. Totodată, l-a obligat pe pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 8.690,30 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul B. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II civilă la 14 ianuarie 2019 sub numărul x/2019, B. a solicitat, în contradictoriu cu S.C. C. S.R.L. şi A., anularea sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă şi a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În motivare, a arătat, în esenţă, că în cauză este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 322 C. proc. civ. de la 1865, întrucât există hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În argumentare, a afirmat că prin hotărârea din 10 februarie 2018, pronunţată în dosarul civil nr. x 187/18, rămasă definitivă prin nerecurare, Judecătoria Pankow Weisensee a constatat dreptul de proprietate al reclamantului B. senior asupra părţilor sociale din cadrul societăţii intimate şi că acestea erau deţinute de B., revizuent în cauză, cu titlu fiduciar, şi l-a obligat pe acesta din urmă la predarea părţilor sociale către reclamant.

În acest context, a afirmat că, întrucât acesta deţinea doar 25% din valoarea totală a părţilor sociale ale societăţii S.C. C. S.R.L., prin sentinţa civilă prin care acesta a fost exclus din societate nu se putea dispune decât predarea acestei cote părţi.

Totodată, a menţionat că în cadrul procesului penal aflat pe rolul Judecătoriei Neuruppin, atât instanţa penală, cât şi inculpatul A. au arătat că societatea avea 4 asociaţi şi că fiecare deţinea 25% din părţile sociale.

De asemenea, a evocat considerentele acestei hotărâri referitoare la faptul că revizuentul deţinea cu titlu fiduciar în favoarea lui B. senior 25% din acţiunile societăţii intimate şi că acesta din urmă a solicitat ca B. junior să i le returneze.

În aceste condiţii, a susţinut că, atât timp cât revizuentul deţinea doar 25% din părţile sociale ale S.C. C. S.R.L., iar celelalte aparţineau domnului B. senior, în baza contractului de fiducie şi de cesiune, acestea din urmă nu puteau face obiectul transferului către ceilalţi asociaţi.

A mai arătat revizuentul că o decizie prin care se acordă părţile sale sociale către un singur asociat nu poate fi reţinută, în condiţiile în care mai multe instanţe civile şi penale au constatat că societatea avea 4 asociaţi şi că domnul B. senior era asociatul societăţii şi deţinea 25% din părţile sociale ale intimatei.

Totodată, a afirmat că şi prin decizia penală din 31 august 2018, pronunţată de Judecătoria Neuruppin în dosarul penal x, prin care administratorul societăţii S.C. C. S.R.L., A., a fost condamnat penal, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că societatea avea 4 asociaţi şi nu 2, aşa cum pretinde intimatul în România.

Astfel, în opinia sa, prin hotărârile indicate se recunoaşte şi calitatea lui B. senior de asociat în cadrul societăţii intimate, iar cum contractul de fiducie şi cel de cesiune produceau efecte, decizia de excludere nu putea anihila efectele produse de acestea asupra drepturilor părţilor.

Evocând prevederile art. 28 C. proc. pen., a afirmat că, prin hotărârile sus-menţionate, atât instanţa penală, cât şi cea civilă au stabilit că societatea avea 4 asociaţi şi că după excluderea sa au mai rămas doar 3, dintre care unul este tatăl său, care la rândul său, în baza acestor decizii şi a constatărilor Curţii de Apel Constanţa, a solicitat cesionarea părţilor sociale deţinute de către fiul său B. cu titlu fiduciar pentru el.

În aceste condiţii, a subliniat că asupra părţilor sociale care nu aparţineau revizuentului nu se putea dispune nicio măsură de către instanţa de judecată.

În cuprinsul cererii de revizuire, autorul căii de atac a mai indicat înscrisurile care, în opinia sa, fac dovada celor expuse mai sus, precum şi existenţa potrivniciei dintre decizia civilă a cărei revizuire o solicită şi hotărârile sus-menţionate, dar şi a incidenţei motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., subliniind că înscrisurile nou indicate nu erau în posesia sa în momentul judecăţii cauzei.

De asemenea, a arătat că sunt întrunite condiţiile pentru admiterea căii extraordinare de atac exercitate, precizând că decizia în raport cu care solicită revizuirea hotărârii atacate este cea pronunţată în dosarul civil nr. x 187/18 de Judecătoria Pankow Weisensee.

Totodată, a precizat că şi condiţia ca hotărârea atacată să evoce fondul este îndeplinită, acest aspect fiind stabilit în mod definitiv că prin decizia nr. 137 din 25 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

La 16 aprilie 2019 intimata S.C. C. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile litispendenţei, tardivităţii revizuirii şi inadmisibilităţii căii de atac exercitate de revizuent. În susţinerea primei excepţii, s-a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 163 din C. proc. civ., astfel că se impune trimiterea acestui dosar la cel înregistrat sub nr. x/2019, aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, intimata a afirmat că, faţă de data pronunţării deciziei penale din dosarul nr. x 1/15 - 31 august 2018 şi a deciziei civile din cauza 4C 187/18, formularea cererii de revizuire s-a realizat cu depăşirea termenului prevăzut de art. 324 alin. (1) din C. proc. civ.

Referitor la inadmisibilitatea revizuirii, societatea intimată a susţinut că, în raport de prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea nu poate fi primită, atât timp cât aceasta vizează anularea primei hotărâri, pronunţată în anul 2015.

A mai afirmat că nici prin prisma art. 322 din C. proc. civ. revizuirea nu este admisibilă, întrucât, pe de o parte, obiectul acesteia nu poate fi decât o hotărâre definitivă, iar, pe de altă parte, condiţiile prevăzute de legiuitor la art. 322 pct. 5 şi 7 din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite.

La 28 mai 2019 revizuentul a depus note de şedinţă, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului intimatei din perspectiva lipsei contractului de asistenţă juridică semnat de societatea intimată, dar şi a nulităţii absolute a acestuia pentru lipsa consimţământului din partea aceleiaşi părţi, a falsificării semnăturii aplicate pe acest contract şi a lipsei desemnării unui administrator pentru societatea intimată.

Prin aceleaşi note scrise depuse, revizuentul a solicitat suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2018

La 19 iunie 2019 autorul căii de atac a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 952 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a fost declinată soluţionarea revizuirii deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011 în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr unic - 187/118/2019.

La 24 martie 2021 revizuentul a precizat limitele învestirii instanţei supreme, în sensul că solicită revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 martie 2021, Înalta Curte a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant, invocată de revizuent, reţinând că excepţia vizează dovada calităţii de reprezentant, care se regăseşte la dosar. Totodată, a respins cererea de declanşare a falsului, reţinând că împuternicirea avocaţială nu este opusă părţii adverse pentru a recunoaşte sau a tăgădui scrisul sau semnătura.

La acelaşi termen, autorul căii de atac a formulat cerere de recuzare a tuturor membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea cererii de revizuire, cerere care, prin încheierea din 22 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă.

La termenul din 22 septembrie 2021, instanţa supremă a respins excepţia litispendenţei, cererea de suspendare a judecăţii procesului până la soluţionarea dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus formarea unui dosar asociat, cu termen de judecată tot la 22 septembrie 2021.

Tot la termenul din 22 septembrie 2021 Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, excepţia autorităţii de lucru judecat, pe care, analizând-o cu prioritate faţă de excepţia tardivităţii, în temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, o va admite pentru următoarele considerente:

Principiul autorităţii de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilităţii raporturilor juridice, că o chestiune litigioasă, dată tranşată de instanţă, să nu mai poată fi adusă din nou înaintea judecăţii, iar ca efect al autorităţii de lucru judecat, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect

De altfel, în acest sens, este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care se reţine în mod constant că unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, că soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti nu mai pot fi rediscutate (cauza Brumărescu c. României).

Potrivit dispoziţiilor art. 1.201 din C. civ. de la 1864, "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate."

Potrivit art. 163 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, nimeni nu poate fi chemat in judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte în faţa mai multor instanţe.

Din interpretarea textelor de lege rezultă că există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi priveşte aceleaşi părţi.

Prin urmare, pentru a stabili în ce măsura există autoritate de lucru judecat este necesar a se verifica întrunirea triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, iar dacă se dovedeşte îndeplinită această cerinţă, dreptul la acţiune este considerat a fi definitiv stins, judecata celei din urmă acţiuni exercitate nemaiputând fi continuată.

În cauză, instanţa supremă a fost învestită cu o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Totodată, prin cererea înregistrată la 16 ianuarie 2019 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2019, B. a solicitat, în contradictoriu cu S.C. C. S.R.L. şi A., revizuirea sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă şi a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia civilă nr. 237/CA din 13 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa în ceea ce priveşte revizuirea deciziei civile sus-indicate întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., fiind declinată competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr unic - 41/36/2019.

Prin cererea înregistrată la 31 ianuarie 2019 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2019, B. a solicitat, în contradictoriu cu S.C. C. S.R.L. şi A., revizuirea aceloraşi hotărâri sus-indicate, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 124 din 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa în ceea ce priveşte revizuirea deciziei civile sus-indicate în temeiul art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. şi a fost declinată soluţionarea acesteia în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr unic.

Prin încheierea pronunţată la 8 noiembrie 2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, în temeiul prevederilor art. 94 alin. (3) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2019 la cauza nr. 78/36/2019.

Prin decizia civilă nr. 821 din 15 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibile cererile de revizuire reunite şi a obligat revizuentul la plata către intimata S.C. C. S.R.L. a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Astfel, prin revizuirea ce a făcut obiect al dosarului nr. x/2019, B. a solicitat revizuirea aceleiaşi decizii civile, în temeiul aceluiaşi motiv de revizuire, iar prin decizia nr. 821 din 15 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, calea extraordinară de atac a fost respinsă.

Aşa fiind, analiza cererii ce a făcut obiectul revizuirii în dosarul nr. x/2019 şi al deciziei nr. 821 sus-menţionate relevă atât identitatea de părţi şi obiect, cât şi de cauză cu cele din prezentul dosar, motivele de revizuire, părţile şi hotărârile pretins potrivnice din acest dosar fiind identice cu cele din cauza sus-menţionată.

În aceste condiţii, instanţa supremă constată că revizuentului i se opune autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 821 din 15 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, această decizie intrând în puterea lucrului judecat încă de la pronunţare.

Prin urmare, reţinându-se îndeplinirea cerinţei triplei identităţi, reglementată de art. 163 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu şi, în consecinţă, în temeiul aceluiaşi text de lege va respinge cererea de revizuire pentru autoritate de lucru judecat.

Constatând culpa procesuală a revizuentului în promovarea cererii de revizuire de faţă, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va admite cererea S.C. C. S.R.L. si îl va obliga pe revizuent la plata către intimată a sumei de 13.766 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011, pentru autoritate de lucru judecat.

Obligă revizuentul la plata către intimata S.C. C. S.R.L. a sumei de 13.766 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2021.