Territorial jurisdiction under a contractual forum selection clause regardless of alleged invalidity

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 23 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 61.022,85 RON, reprezentând contravaloarea produselor neachitate şi a sumei de 24.414,75 RON, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării culpabile de către pârâtă a obligaţiilor sale contractuale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1.188, art. 1.196, art. 1.268 alin. (4), art. 1.270, art. 1.272 alin. (1) şi art. 1350 alin. (1) C. civ.

Pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Reclamanta a formulat cerere adiţională prin care a menţionat că petitul privind plata sumei de 24.414,75 RON este fundamentat pe răspunderea delictuală.

Prin sentinţa civilă nr. 10136 din 1 noiembrie 2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă sesizată a reţinut că nu este incident cazul de competenţă teritorială alternativă prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., întrucât nu este întrunită cerinţa existenţei unei convenţii în care să fie indicat locul executării obligaţiei.

De asemenea, a reţinut că alegerea de competenţă prevăzută la art. 11.1 din contactul de vânzare structură metalică nr. 336 din 14 noiembrie 2020 nu este valabilă, deoarece contractul nu este semnat de părţi.

În aceste condiţii, a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea de la sediul pârâtei, conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând că pârâta are sediul în Satu Mare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 217/2022 din 27 ianuarie 2022, Judecătoria Satu Mare a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate şi a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în răspundere contractuală, întemeiată pe contactul de vânzare structură metalică nr. 336 din 14 noiembrie 2020.

După evocarea dispoziţiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., a constatat că prin clauza de la art. 11.1 din acest contract s-a stipulat că toate litigiile apărute între părţi în legătură cu executarea contractului se vor soluţiona de către instanţele judecătoreşti competente de la sediul furnizorului.

A mai reţinut că nu poate fi analizată validitatea contractului dedus judecăţii pentru determinarea instanţei competente, întrucât această chestiune vizează fondul litigiului.

Constatând că societatea furnizoare este reclamanta din prezenta cauză, care are sediul în sectorul 1 al municipiului Bucureşti, Judecătoria Satu Mare a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând cerinţele impuse de acest text de lege, Înalta Curte constată că în cauză există conflict negativ de competenţă, întrucât cele două instanţe s-au dezînvestit, declinându-şi reciproc competenţa, astfel încât se impune emiterea regulatorului de competenţă.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că cererea adiţională prin care reclamanta a schimbat temeiul juridic al petitului privind plata sumei de 24.414,75 RON nu poate fi avută în vedere pentru stabilirea instanţei competente. Aceasta deoarece, potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ., "cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120."

În consecinţă, instanţa competentă se va stabili prin raportare la cererea de chemare în judecată iniţială.

Prin această cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 61.022,85 RON, reprezentând contravaloarea produselor neachitate şi a sumei de 24.414,75 RON, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării culpabile de către pârâtă a obligaţiilor sale contractuale.

Actul juridic invocat de reclamantă în fundamentarea pretenţiilor sale este reprezentat de contractul de vânzare structură metalică nr. x din 14 noiembrie 2020.

Împrejurarea că respectivul contract depus la dosar nu este semnat de părţi constituie o chestiune de fond, întrucât vizează existenţa drepturilor şi obligaţiilor generate de acest contract.

Relevant în acest sens este art. 36 teza finală C. proc. civ., conform căruia "existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond." Or, chestiunile de fond nu prezintă relevanţă cu privire la stabilirea instanţei competente în cadrul regulatorului de competenţă.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că părţile au convenit ca toate litigiile apărute între părţi în legătură cu executarea contractului să fie soluţionate de către instanţele judecătoreşti competente de la sediul furnizorului, conform clauzei stipulate la art. 11.1 din acelaşi contract.

Prevederea contractuală anterior evocată are natura unei clauze atributive de competenţă în sensul art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "părţile pot conveni în scris (...) ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Fiind deduse judecăţii drepturi de care părţile pot dispune, instanţa aleasă de părţi, respectiv cea de la sediul furnizorului, este competentă să soluţioneze prezenta cauză.

Cum reclamanta are calitatea de furnizor, iar sediul său este în sectorul 1 al municipiului Bucureşti, rezultă că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru aceste motive, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2022.