Recusal appeal: scope of review limited to judicial impartiality, excluding substantiation of evidentiary rulings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the employer's appeal, upholding the appellate court's refusal to disqualify the judges, leaving the lower court's dismissal of the recusal motion in force. The dispute involved a procedural incident where an employer, having lost a claim for unpaid wages, challenged the appellate panel's impartiality under Civil Procedure Code Art. 42(1)(13) on the ground that their refusal to admit documentary evidence evidenced partiality. The Supreme Court held the appeal unfounded, ruling that the appellate decision was properly reasoned and not "unreasoned" under Civil Procedure Code Art. 488(1)(6), as the concise reasoning was sufficient for a procedural incident; it further rejected the substantive arguments regarding the legality of the evidence refusal under Civil Procedure Code Arts. 254–255 and 470 as outside the scope of the recusal review, which strictly limits inquiry to the existence of incompatibility grounds rather than the merits of evidentiary rulings.
Legislator headnote
AI generatedart. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ, art. 482 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Recusal appeal: scope of review limited to judicial impartiality, excluding substantiation of evidentiary rulings: Această critică se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 16 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B. şi C. au chemat-o în judecată pe pârâta D. ŞI CONSTRUCŢII CĂI FERATE S.R.L., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a drepturilor salariale aferente perioadei 1 august 2020 - 27 octombrie 2020 şi a indemnizaţiilor de concediu, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare.
Prin sentinţa civilă nr. 2344 din 30 septembrie 2021, Tribunalul Prahova -
Secţia I Civilă a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să achite suma de 5.200 RON către reclamantul A., suma de 7.320 RON către reclamantul C. şi suma de 7.320 RON către reclamantul B., reprezentând drepturile salariale aferente perioadei 1 august 2020 - 27 octombrie 2020, precum şi la actualizarea acestor sume cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă sub acelaşi număr de dosar.
La termenul din 21 februarie 2022, instanţa de apel a respins cererea apelantei de încuviinţare a probei cu înscrisuri.
Apelanta a formulat cerere de recuzare a completului de apel, invocând cazul de incompatibilitate de la art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.
Prin încheierea din 16 martie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins cererea de recuzare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri, pârâta a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.
În motivare, a susţinut că dispoziţia de respingere a probei cu înscrisuri relevă lipsa de imparţialitate a membrilor completului de apel, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.
În concret, a arătat că înscrisurile depuse în şedinţa din 21 februarie 2022 nu puteau fi considerate tardive de către instanţa de apel, întrucât această probă a fost solicitată prin cererea de apel.
A mai arătat că proba respectivă era admisibilă, iar administrarea ei ar fi condus la justa soluţionare a cauzei, întrucât dovedea netemeinicia apărărilor formulate de intimaţi.
În acest context, a subliniat că refuzul instanţei de apel de a încuviinţa şi administra această probă a condus la încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2), art. 254, art. 255, art. 458, art. 470 alin. (1) lit. d) şi art. 482 C. proc. civ.
În final, recurenta a conchis că hotărârea este nemotivată, instanţa omiţând să analizeze dispoziţiile legale invocate prin cererea de recuzare şi reiterate în recurs.
În drept, au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.
Intimaţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimaţi.
Examinând decizia recurată în raport cu motivele invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenta susţine că încheierea atacată este nemotivată, instanţa omiţând să analizeze dispoziţiile legale invocate prin cererea de recuzare şi reiterate în recurs.
Această critică se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde în considerente, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.
Prin raportare la aceste consideraţii, Înalta Curte reţine că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare a expus motivele pentru care a apreciat că nu este incident cazul de incompatibilitate invocat de recurentă.
Relevante în acest sens sunt considerentele din încheierea recurată prin care s-a reţinut că simpla respingere a unei probe propuse de parte nu constituie prin ea însăşi un argument care să justifice concluzia neechivocă în sensul existenţei unor elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei şi că dispoziţiile art. 41-48 C. proc. civ. privind incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea judecătorilor sunt de strictă interpretare.
Caracterul succint al considerentelor încheierii recurate nu conduce la concluzia că această încheiere este nemotivată, din moment ce instanţa nu era obligată să răspundă tuturor argumentelor invocate de parte, ci doar celor esenţiale de natură a influenţa soluţia pronunţată în cauză.
De altfel, motivarea succintă a încheierii atacate este justificată chiar de natura cererii de recuzare, care reprezintă un incident procedural a cărui soluţionare nu impune o analiză de amploarea celei realizate prin hotărârea pronunţată asupra fondului.
De asemenea, nu se impunea analiza dispoziţiilor art. 22 alin. (2), art. 254, art. 255, art. 458, art. 470 alin. (1) lit. d) şi art. 482 C. proc. civ., deoarece instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare nu putea analiza modul de aplicare a dispoziţiilor referitoare la încuviinţarea şi administrarea probelor în cadrul unui incident procedural în care se verifică numai incidenţa motivului de incompatibilitate invocat.
Ca atare, Înalta Curte reţine că încheierea recurată cuprinde motivele care au fundamentat soluţia de respingere a cererii de recuzare, fiind astfel respectate exigenţele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.
Recurenta mai susţine că dispoziţia de respingere a probei cu înscrisuri relevă lipsa imparţialităţii membrilor completului de apel, având în vedere că această probă a fost solicitată prin cererea de apel şi era admisibilă, conform art. 22 alin. (2), art. 254, art. 255, art. 458, art. 470 alin. (1) lit. d) şi art. 482 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că aceste critici vizează în realitate legalitatea soluţiei de respingere a probei cu înscrisuri dispusă de instanţa de apel la termenul din 21 februarie 2022, întrucât se referă la greşita aplicare a unor dispoziţii privitoare la încuviinţarea şi administrarea probelor. Or, recursul declarat în prezenta cauză are ca obiect încheierea de respingere a cererii de recuzare, iar nu încheierea de respingere a probei cu înscrisuri.
În acest cadru procesual, stabilit chiar de recurentă prin exercitarea recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, nu poate fi analizată legalitatea unei încheieri ce nu formează obiectul prezentei căi de atac.
În consecinţă, criticile subsumate de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vor fi înlăturate, întrucât depăşesc prezentul cadru procesual limitat la verificarea legalităţii încheierii de respingere a cererii de recuzare.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5-6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentă împotriva încheierii din 16 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta D. ŞI CONSTRUCŢII CĂI FERATE S.R.L. împotriva încheierii din 16 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2022.