Stamp duty exemption for insolvent entities; priority of reexamination procedure over dismissal for non-payment

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 12 ianuarie 2013, sub nr. x/2013, astfel cum a fost completată şi precizată ulterior, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Primarul Municipiului Hunedoara, Municipiul Hunedoara şi Consiliul Local al Municipiului Hunedoara, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâţilor la emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de desfiinţare, la plata despăgubirilor pentru pagubele produse, precum şi anularea autorizaţiei de desfiinţare nr. x din 10 august 2010.

B. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie principală prin care a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la plata daunelor-interese în cuantum de 2.260.000 euro, reprezentând contravaloarea contractului de prestări servicii nr. x din 1 martie 2013.

C. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie principală prin care a solicitat obligarea pârâţilor la plata daunelor-interese în cuantum de 1.137.393,77 euro, reprezentând contravaloarea contractului de prestări servicii nr. x din 15 mai 2013.

Prin sentinţa nr. 19/CA/2015 din 13 ianuarie 2015, Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins atât acţiunea, cât şi cererile de intervenţie.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs atât reclamanta, cât şi intervenientele.

Prin decizia nr. 2023/2015 din 5 iunie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin încheierea din 30 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a disjuns cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta B. S.R.L., fiind format dosarul nr. x/2017.

În urma declinărilor succesive între secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi secţia I Civilă ale Tribunalului Hunedoara, prin sentinţa civilă nr. 22/2019 din 17 aprilie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cererii de intervenţie principală în favoarea secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Hunedoara.

Pârâţii au invocat excepţia netimbrării cererii la termenul din 6 iunie 2019, când Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a apreciat că reclamanta B. S.R.L. trebuie să timbreze cererea sa cu suma de 105.700 RON, datorată conform art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, amânând judecata la 12 septembrie 2019.

Prin încheierea din 12 septembrie 2019, tribunalul a amânat judecata la 10 octombrie 2019, dispunând citarea aceleiaşi părţi cu menţiunile achitării taxei de 105.700 RON, sub sancţiunea anulării cererii şi posibilităţii de a formula cerere de reexaminare a taxei şi cerere de ajutor public judiciar în termenele prevăzute de lege.

La termenul din 10 octombrie 2019, reclamanta a depus o cerere intitulată "note de şedinţă privind excepţia netimbrării acţiunii", prin care a învederat că acţiunea ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 a fost însuşită de către administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D., apreciind că este scutită de plata taxei în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa nr. 1277/CA/2019 din 24 octombrie 2019, Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a anulat ca netimbrată acţiunea formulată de reclamanta B. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel prin care a solicitat anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin decizia nr. 369/2020 din 5 noiembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.

Împotriva acestei decizii, pârâţii Primarul Municipiului Hunedoara şi Municipiul Hunedoara au declarat recurs.

În motivare, au susţinut că decizia atacată cuprinde motive străine de natura cauzei şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În concret, au susţinut că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că sunt incidente dispoziţiile art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. În acest sens, au subliniat că cererea disjunsă a fost formulată de reclamantă prin administratorul special, iar nu prin administratorul/lichidatorul judiciar.

Au mai arătat că obiectul cauzei nu se circumscrie procedurii insolvenţei, întrucât cererea disjunsă are natura unei acţiuni în pretenţii întemeiate pe dreptul comun.

De asemenea, au susţinut că cererea disjunsă a fost formulată la 22 octombrie 2013, iar procedura insolvenţei a fost deschisă la 7 iunie 2016.

Totodată, au subliniat că însuşirea acţiunii de către administratorul judiciar nu conducea la scutirea reclamantei de plata taxei judiciare de timbru, deoarece aplicabilitatea art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 este condiţionată de starea societăţii de la momentul formulării acţiunii.

Au mai arătat că instanţa a omis să constate că apelul a fost formulat de reclamantă în nume propriu, deşi administratorul judiciar provizoriu fusese deja numit prin încheierea nr. 68 din 7 iunie 2016.

În acest context, au conchis că apelul trebuia respins ca fiind formulat de o persoană lipsită de capacitate procesuală de exerciţiu şi fără calitate procesuală activă.

În drept, au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă şi intimata-pârâtă au depus întâmpinări prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 3 martie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Numai recurenţii-pârâţi au depus un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 17 mai 2022, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, pe care l-a admis în principiu.

Examinând decizia recurată în raport cu motivele invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Autorii recursului susţin că apelul trebuia respins ca fiind formulat de o persoană lipsită de capacitate procesuală de exerciţiu şi fără calitate procesuală activă, deoarece a fost exercitat de reclamantă în nume propriu, deşi fusese numit un administrator judiciar provizoriu.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte reţine că administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D. a depus în faţa primei instanţe o adresă prin care a menţionat că achiesează la acţiunea formulată de reclamantă.

Or, acţiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces, conform art. 29 C. proc. civ.

Cum printre formele de manifestare a acţiunii civile figurează atât cererile formulate în faţa primei instanţe, cât şi căile de atac exercitate în cauză, rezultă că achiesarea administratorului judiciar a vizat inclusiv calea de atac exercitată de reclamantă.

De altfel, criticile formulate prin cererea de recurs nu se subscriu pretinsei lipse a capacităţii procesuale de exerciţiu sau lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, ci lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special în raport cu societatea reclamantă.

În acest context, se cuvine a preciza că o societate în insolvenţă are exerciţiul drepturilor procedurale, în sensul prevederilor art. 56 alin. (1) C. proc. civ., chiar şi după intrarea în faliment şi dizolvarea acesteia. Astfel, potrivit art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată, societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, iar recuperarea de creanţă se subscrie acestei activităţi.

Cât priveşte lipsa calităţii procesuale active, reţine că niciuna din criticile formulate nu vizează identitatea dintre reclamantă şi subiectele raportului juridic dedus judecăţii.

Aşadar, se impune recalificarea aspectelor invocate prin cererea de recurs, în sensul că acestea vizează lipsa calităţii de reprezentant a persoanei care a declarat apel în numele societăţii reclamante.

În consecinţă, faţă de cele constatate nu se poate reţine că apelul a fost formulat de o persoană care nu justifica calitatea de reprezentant legal al societăţii reclamante.

Ca atare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat strict formal, deoarece recurenţii-pârâţi au susţinut generic că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, fără a indica considerentele străine de natura pricinii.

Recurenţii-pârâţii mai susţin că nu sunt incidente dispoziţiile art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, deoarece cererea disjunsă a fost formulată de reclamantă prin administratorul special, iar nu prin administratorul/lichidatorul judiciar, iar obiectul cauzei nu se circumscrie procedurii insolvenţei.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Potrivit art. 39 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, "împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate."

Acest text de lege instituie o procedură specială de contestare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, care poate privi atât calculul taxei, cât şi caracterul timbrabil al cererii.

Aşadar, partea în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru o poate contesta numai pe calea cererii de reexaminare în termen de 3 zile de la data comunicării taxei.

De altfel, prin decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului."

Dat fiind că art. 39 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 are un conţinut similar cu art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, pentru identitate de raţiune dezlegarea dată prin această decizie se impune a fi respectată şi în procesele în care sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013.

Prin raportare la aceste consideraţii, Înalta Curte reţine că instanţa de prim control judiciar nu putea analiza în calea de atac a apelului critici care vizau caracterul timbrabil al acţiunii, faţă de dezlegarea dată prin decizia în interesul legii nr. 7 din 8 decembrie 2014. Totuşi, soluţia instanţei de apel se impune a fi menţinută pentru considerentele ce urmează a fi expuse în prezenta decizie.

Astfel, Înalta Curte constată că reclamanta a fost citată pentru termenul din 10 octombrie 2019, cu menţiunile achitării taxei de 105.700 RON, sub sancţiunea anulării cererii şi posibilităţii de a formula cerere de reexaminare a taxei şi cerere de ajutor public judiciar în termenele prevăzute de lege.

La termenul din 10 octombrie 2019, reclamanta a depus o cerere intitulată "note de şedinţă privind excepţia netimbrării acţiunii", prin care a învederat că acţiunea ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 a fost însuşită de către administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D., apreciind că este scutită de plata taxei în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Chiar dacă cererea respectivă este intitulată "note de şedinţă privind excepţia netimbrării acţiunii", aceasta cuprinde critici specifice unei cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru în sensul art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

În acest context, Înalta Curte reţine că prima instanţă a anulat acţiunea ca netimbrată, omiţând însă să constate că reclamanta a formulat o cerere prin care a contestat caracterul timbrabil al acţiunii din perspectiva cazului de scutire reglementat de art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Fiind formulată o cerere având ca finalitate reexaminarea taxei judiciare de timbru, prima instanţă nu se putea pronunţa asupra excepţiei netimbrării înainte de soluţionarea acestei cereri de către un alt complet al instanţei respective, astfel cum impune art. 39 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.

De altfel, soluţionarea prioritară a oricărei incident procedural care priveşte caracterul datorat al taxei judiciare de timbru a fost consacrată şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, prin hotărârea din 17 noiembrie 2020, pronunţată în Cauza Mihancea împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut următoarele:

"Având în vedere termenul de care dispunea reclamantul pentru a solicita reexaminarea cererii sale pentru acordarea ajutorului public pentru plata taxei judiciare de timbru, trebuie să se constate că era prematură anularea recursului său pentru neplata acestei taxe. Curtea consideră în consecinţă că prin ignorarea acestui termen Înalta Curte a comis o eroare evidentă care l-a privat pe reclamant de o cale de atac" (paragraful 26).

Ca atare, se impune a fi menţinută soluţia de anulare a sentinţei apelate şi trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru rezolvarea prioritară a cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru în procedura reglementată de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi Primarul Municipiului Hunedoara şi Municipiul Hunedoara împotriva deciziei nr. 369/2020 din 5 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2022.