Bank's CHF loan appeal time-barred; abusive-clause refund judgments stand.

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la 26 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 1.1 lit. b) şi art. 6.1 din contractul de credit nr. x din 5 decembrie 2007, referitoare la comisionul de procesare şi să o oblige pe pârâtă la restituirea sumei de 6.264,63 CHF, percepută acest titlu;

2. să constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 6.3 din acelaşi contract, referitoare la comisionul de administrare şi să o oblige pe pârâtă la restituirea sumelor percepute cu acest titlu;

3. să constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 4.3 din acelaşi contract, referitoare la dobânda revizuibilă şi majorarea acesteia de la 1,773% la 4,637% şi, implicit, a clauzei din actul adiţional încheiat în temeiul O.U.G. nr. 50/2010, prin care s-a stabilit marja fixă de 4,71%; să o oblige pe pârâtă la calcularea dobânzii după formula: valoarea indicelui de referinţă Libor la 6 luni plus marja fixă de 1,773% şi la restituirea sumelor percepute nelegal după data majorării dobânzii - 5 decembrie 2008;

4. să constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 5.1-5.2 din acelaşi contract şi să o oblige pe pârâtă la convertirea în RON a creditului acordat reclamantului la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului şi la restituirea diferenţei de curs valutar;

5. să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000.

C. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu la 25 august 2015 al cărei obiect coincide cu obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 12283 din 30 octombrie 2015, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

La Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 24 noiembrie 2015, sub nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 1090/2018 din 18 mai 2018, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a admis în parte cererea de intervenţie formulată de întervenienta în interes propriu C.; a constatat caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 1.1 lit. b) şi art. 6.1 din contractul de credit nr. x din 5 decembrie 2007; a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 4.3 din acelaşi contract, referitoare la modificarea ratei dobânzii în perioada cuprinsă între 5 decembrie 2008 şi până în septembrie 2010; a obligat-o pe pârâtă la restituirea sumei de 6.264,63 CHF, reprezentând comisionul de procesare şi a sumei reprezentând diferenţa dintre dobânda plătită de reclamant pentru perioada cuprinsă între 5 decembrie 2008 şi până în septembrie 2010 şi suma datorată de reclamant cu titlu de dobândă în aceeaşi perioadă, calculată conform formulei: valoarea indicelui de referinţă LIBOR la 6 luni plus marja băncii de 1,773%; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâta, apeluri înregistrate Ia data de 5 decembrie 2018 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a Ii-a Civilă.

Prin decizia nr. 122 din 20 martie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei primei instanţe; a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis şi capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 6.3 din contractul de credit, referitoare la comisionul de administrare şi a obligat-o pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumelor percepute cu acest titlu; a menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa atacată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâta B. S.A., recursuri înregistrate la data de 20 mai 2019 pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a Ii-a Civilă.

Prin decizia nr. 1341 din data de 14 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost anulat ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 122 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Prin aceeaşi decizie a fost admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 122 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, a fost casată în parte decizia recurată numai în ceea ce priveşte apelul declarat de reclamant, fiind trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Ulterior, prin decizia nr. 97 din 24 martie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 122 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. şi cu intimata-intervenientă în nume propriu C., cauză trimisă spre rejudecare potrivit deciziei nr. 1341 din data de 14 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, şi în consecinţă:

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a înlăturat limitarea constatării caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 4.3 din contract referitoare la modificarea ratei dobânzii până în septembrie 2010.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva deciziei nr. 97 din 24 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă pârâta B. S.A. a formulat recurs, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, respectiv respingerea apelului reclamantului A. si menţinerea hotărârii primei instanţe de fond.

Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare.

Prin concluziile raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a reţinut că, în speţă, completul de filtru urmează a aprecia dacă recursul este legal timbrat, dacă este declarat în termen legal sau dacă este incidentă excepţia tardivităţii, iar, în măsura în care va trece peste aceste excepţii, va dispune asupra admisibilităţii în principiu a căi de atac.

Prin încheierea din 16 martie 2022, s-a comunicat părţilor raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosarul de recurs.

Recurenta-pârâtă a formulat un punct de vedere, prin care a arătat că a depus la dosar taxa judiciară de timbru în cuantumul solicitat, iar cu privire la excepţia tardivităţii recursului a invocat decizia nr. 45/22.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia recursul a fost depus în cadrul termenului legal.

Prin rezoluţia din data de 18 mai 2022, a fost fixat termen de judecată la data de 21 septembrie 2022, în conformitate cu prevederile art. 493 C. proc. civ.

În condiţiile art. 493 alin. (5) şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând recursul, cu prioritate, prin prisma excepţiei tardivităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speţă, raportat la data comunicării deciziei recurate, 9 august 2021 (dovada de comunicare a decizie pronunţate de instanţa de apel către recurenta-pârâtă se află la dosarul de apel), termenul pentru declararea recursului s-a împlinit la data de 9 septembrie 2021 (joi).

Cererea de recurs a fost înaintată prin intermediul poştei electronice în ultima zi a termenului, respectiv la data de 9 septembrie 2021, ora 2358 .

Potrivit art. 182 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., termenul care se socoteşte pe zile se împlineşte la ora 2400 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul, iar, dacă este vorba despre un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile (aceste ultime prevederi legale prevăzând că actele de procedură depuse înăuntrul termenului prin scrisoare recomandată la oficiul poştal ori depuse la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, la unitatea militară ori la administraţia de deţinere unde se află partea, se socotesc a fi făcute în termen).

Programul de lucru al instanţelor este de 8 ore zilnic şi începe, de regulă, la ora 800 şi se încheiere la ora 1600, conform art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

Prin urmare, cum nu s-a susţinut şi nici nu a existat vreo dovadă în sensul că programul de lucru în cadrul Curţii de Apel Ploieşti nu s-ar desfăşura în intervalul orar ce constituie regula instituită de dispoziţiile anterior menţionate, depunerea la această instanţă a recursului, prin e-mail, în ultima zi a termenului, după ora 1600, este socotită a fi fost realizată cu nerespectarea termenului legal, având în vedere că cererea de recurs a fost înregistrată în evidenţa instanţei pe data de 13 septembrie 2021, când a primit dată certă. De asemenea, cererea de recurs a fost transmisă şi cu plic, la data de 10 septembrie 2021, conform dovezii aflate la dosarul de recurs.

În acest sens, se reţine că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017 a fost publicată decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale privind dezlegarea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din C. proc. civ., în sensul de a se stabili dacă acţiunea introdusă prin e-mail/fax, în ultima zi a termenului ce se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, este socotită a fi făcută în termen.

Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen."

Ulrterior, prin decizia nr. 45/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 961 din data de 20 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, este socotit a fi depus în termen".

Faţă de dispoziţiile art. 24 şi 25 C. proc. civ., care prevăd că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămânând supuse acelei legi, şi raportat la data începerii prezentului proces, 26 iunie 2015, acesta este supus normelor de procedură civilă anterioare modificărilor aduse de Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, intrate în vigoare la data de 21 decembrie 2018.

Ca atare, din perspectiva excepţiei tardivităţii, relevanţă în prezenta cauză o au dispoziţiile art. 182 şi art. 183 C. proc. civ. în forma în vigoare la data iniţierii prezentului litigiu [dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, prin care în enumerarea cuprinsă la art. 183 alin. (1) C. proc. civ. au fost introduse şi actele de procedură trimise prin fax sau e-mail], astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin urmare, înaintarea recursului prin intermediul poştei electronice în ultima zi a termenului (9 septembrie 2021, ora 2358), după ora la care se încheiase activitatea la Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, cererea care a primit dată certă pe data de 13 septembrie 2021, determină concluzia că această cale de atac a fost declarată cu încălcarea termenului reglementat de 485 alin. (1) C. proc. civ.

Fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia atrage sancţiunea decăderii recurentei-pârâte din exercitarea dreptului la recurs, sancţiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse şi de dispoziţiile legale evocate, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 97 din 24 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, împrejurarea în raport de care nu se mai impune analiza criticilor formulate prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 97 din 24 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2022.