Veterinary clinic’s €70,000 contractual fee claim against state veterinary authority assigned to Bucharest Sector 1 District Court

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2020, la data de 12.11.2020, reclamantul CABINET MEDICAL VETERINAR A., in contradictoriu cu: pârâta Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA a solicitat obligarea pârâtei să plătească suma de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/luna de la data intrării in vigoare a legii nr. 236/2019 si pana la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adica de la data de 16.12.2019 - pana la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, precum si dobanda legala calculata asupra sumelor datorate lunar, de la data scadentei acestora si pana la data plaţii efective, sume ce urmeaza a fi actualizate cu rata inflaţiei calculate pentru fiecare perioada de la data scadentei acestora pana la data plăţii efectiv.

În drept, a invocat prevederile din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 236/2019 si O.U.G. nr. 117/2020.

Pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARA VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia A II-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL în soluţionarea prezentei speţe.

Prin cererea depusă la data de 02.02.2021, reclamantul şi-a modificat acţiunea, arătând că înţelege să se judece, în calitate de pârâtă şi cu Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleroman.

Prin sentinţa civilă nr. 1555/09.03.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis necompetenţei materiale a Tribunalului Bucuresti, invocată de parata şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrată la data de 07.04.2021 sub nr. x/2020.

La termenul din 05.10.2021, Curtea a repus cauza pe rol în vederea citării în calitate de pârâtă în proces şi a Direcţiei Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman, cu privire la care reclamantul şi-a completat acţiunea la data de 01.02.2021.

Pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în ceea ce priveşte cererea prin care reclamanta înţelege să se judece şi cu Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman pentru faptul că aşa cum precizează şi reclamanta Cabinet Medicale Veterinar Dr. A. în acţiune, îşi are sediul în comuna Frumoasa, judeţ Teleorman, iar locul de executare a serviciilor pe care le prestează conform contractului de concesiune aferent CSV Frumoasa, Teleorman este comuna Frumoasa, judeţ Teleorman.

Prin sentinţa civilă nr. 315 din 22 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că suma de 10.000 RON lunar pretinsă de reclamant reprezintă onorariul prevăzut de lege pentru executarea contractelor ce urmează a fi încheiate de direcţiile sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor cu medicii veterinari organizaţi în condiţiile legii, având ca obiect prestarea activităţilor constând în transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferentă activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării.

Instanţa a apreciat că suma pretinsă în prezentul litigiu este o acţiune în plata unui onorariu contractual, respectiv o acţiune în executarea contractului, iar nu o acţiune în despăgubiri, solicitate ca efect al anulării unui act administrativ tipic sau asimilat.

Curtea a mai reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, acţiunea în pretenţii de competenţa instanţei de contencios administrativ nu poate fi formulată, de regulă, decât ca rezultat al anulării unui act administrativ, suma solicitată la plată reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin emiterea actului nelegal.

Or, în cauză, reclamantul nu a solicitat anularea unui act administrativ tipic sau asimilat. Deşi a invocat existenţa unui refuz, din modul de formulare a cererii nu rezultă că ar fi solicitat inclusiv anularea acestui refuz şi plata de despăgubiri, ci direct plata onorariului.

Pe de altă parte, "refuzul" de plată al autorităţii publice nu reprezintă un act administrativ asimilat, în sensul legii nr. 554/2004, nefiind emis "în regim de putere publică", potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din lege, ci un act în legătură cu executarea contractului.

În realitate, reclamantul se plânge de neexecutarea de către pârâţi a unor obligaţii contractuale având ca obiect plata onorariului de 10.000 RON/lună, dat fiind că invocă drept temei juridic al acţiunii Legea nr. 236/2019, iar potrivit normei "beneficiarii contractelor încheiate în vederea realizării activităţilor prevăzute la alin. (2), (...) primesc lunar pentru fiecare contract suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii (...)".

În aceste condiţii, Curtea a reţinut că dosarul nu priveşte anularea unui refuz al autorităţii publice, ca act administrativ asimilat, ci obligarea pârâţilor la executarea obligaţiilor contractuale, cu conţinut determinat, stabilit în baza legii.

S-au reţinut dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(2)Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.(...)"

Pe cale de consecinţă, Curtea a statuat că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., potrivit cărora "judecătoriile judecă (...): k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti".

Fiind vorba despre o acţiune în pretenţii derivând din executarea unui contract, valoarea pretenţiilor fiind de 70.000 RON, Curtea a apreciat că revine judecătoriei competenţa de soluţionarea a acestuia.

În determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.".

Observând că reclamantul a ales să se adreseze instanţei din Bucureşti, de la sediul unuia dintre pârâţi - mai exact al pârâtei ANSVSA, care are sediul în sector 1, Bucureşti - precum şi în considerarea dispoziţiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de apel Bucureşti, în temeiul art. 132 C. proc. civ. a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 6610/2021 din 1 iulie 2022, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În motivarea soluţiei de declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că obiectul dedus judecăţii vizează refuzul nejustificat al autorităţii de a soluţiona într-un termen rezonabil cererea reclamantului, respectiv de a achita suma de bani în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, nefiind vorba de un litigiu care decurge din executarea contractelor adminsitartive.

La art. 8 din Legea nr. 554/2004 se statuează că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Prin urmare, întrucât pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor are calitatea de organ de specialitate al administraţiei publice centrale (calitatea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor de autoritate centrală, organ al administraţiei publice centrale, se desprinde dintr-o serie de acte normative, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, art. 5 lit. a) şi Anexa nr. 1, Hotărârea Guvernului nr. 1415/2009, art. 1 alin. (1) şi (3), iar obiectul principal al cererii de chemare în judecată priveşte constatarea existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri care i-a fost anterior adresată de către societatea reclamantă (aspect menţionat, de altfel, expres în petitul acţinii) din perspectiva prevederilor art. 1, 2 şi 8 din Legea nr. 554/2004, instanta a reţinut că litigiul de faţă cade sub incidenţa prevederilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din aceeaşi lege, ceea ce atrage competenţa curţii de apel.

Nu în ultimul rând, s-a reţinut că însuşi reclamantul a înţeles să opteze pentru calea reglementată de Legea nr. 554/2004, dorind ca procesul său să se judece ca litigiu de contencios administrativ, atât prin sesizarea făcută în acest sens, parcurgând procedura administrativă prealabilă, reglementată de art. 7 din acest act normativ, cât şi prin fundamentarea în drept a pretenţiilor sale pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, astfel încât, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, curţii de apel îi revine competenţa materială să soluţioneze cauza. În acest sens, prezintă relevanţă şi alin. (2) al art. 9 din C. proc. civ., potrivit căruia obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Având în vedere cele reţinute, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat că nu este competentă să soluţioneze cererea formulată de către reclamant, sens în care a admis la rândul său, excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind instanţa învestită cu fondul cauzei.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

În speţă, se constată că prin prezentul demers judiciar, reclamantul a solicitat în baza Legii nr. 554/2004, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor si Directia Sanitara Veterinara pentru Siguranta Alimentelor Teleorman, obligarea pârâtelor la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la 16 decembrie 2019 până la 24 iulie 2020), în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative prevede că:

"Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

În speţă, Înalta Curte constată că este incidentă ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ având în vedere că raporturile contractuale dintre părţi se circumscriu noţiunii de contract de concesiune de servicii publice, altfel spus, obiect al contestării, în acţiunea de faţă, îl reprezintă, astfel cum rezultă din petitul cererii de chemare în judecată, executarea contractelor de concesiune/contract cadru de servicii şi al contractelor subsecvente, încheiate cu DSVSA/ANSVSA.

Aşadar, litigiul dintre părţi priveşte executarea unui contract administrativ, astfel că pentru stabilirea competenţei materiale trebuie avute în vedere exclusiv prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, nu şi cele ale art. 10 din acelaşi act normativ, consecinţa fiind aceea că le revine instanţelor civile de drept comun competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze.

Se mai reţine faptul că, analizând cuprinsul acţiunii cu care a fost învestită instanţa de judecată, se constată că reclamantul nu face referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei cereri sau la vreo vătămare adusă acestuia printr-un act administrativ, în sensul pe care Legea contenciosul administrativ îl dă acestor concepte.

Astfel, obiectul acţiunii în contencios administrativ este configurat de dispoziţiile exprese ale art. 52 din Constituţia României şi de cele ale art. 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorităţi publice poate sesiza instanţa de contencios administrativ pentru anularea, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei.

Prin urmare, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoaşterea unui drept sau a unui interes legitim şi repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competenţa revenind instanţelor civile.

În concluzie, având în vedere prevederile legale anterior menţionate, precum şi dispoziţiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., raportate la criteriul valoric, apreciat de către reclamant sub 200.000 RON, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este instanţa de drept comun, respectiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2022.