Territorial jurisdiction for labor claims filed by a judge: application of special recusal rules over general domicile provisions

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la 06.08.2020, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Şcoala Naţională de Grefieri, au solicitat recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 până la data de 31.07.2018 (în ceea ce o priveşte pe reclamanta A.); începând cu 01.08.2016 până la data de 7.04.2019 (în ceea ce o priveşte pe reclamanta B.); începând cu 01.08.2016 şi în continuare (în ceea ce îl priveşte pe reclamantul C.); obligarea la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre drepturile salariate recalculate şi drepturile salariale efectiv încasate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plaţii efective şi la care se va calcula dobânda legală penalizatoare de la data datorării fiecărui drept salariat pana la data plăţii efective; plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţit şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective (în ceea ce îl priveşte pe reclamantul C.).

Tribunalul Dâmboviţa, în baza dispoziţiilor art. 139 alin. (5) C. proc. civ. a dispus disjungerea cererilor cu privire la reclamanţii B. şi C., faţă de domiciliul acestora şi formarea de dosare separate pentru aceştia.

Prin sentinţa civilă nr. 426/18.02.2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosar nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, invocată din oficiu, şi în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Şcoala Naţională de Grefieri, în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că reclamanta din prezenta cauză are calitatea de fost director Şcoala Naţională de Grefieri, în prezent judecător la Tribunalul Bucureşti şi domiciliată în Bacău.

Tribunalul a constatat că prevederile legale prevăzute de art. 127 C. proc. civ. nu se aplică în cauza de faţă, întrucât reclamanta îşi are domiciliul în oraşul Bacău, devenind astfel aplicabile prevederile generale ale Codului muncii şi Legii dialogului social.

Prin urmare, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

La termenul de judecată din 4 mai 2022, Tribunalul Bacău a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 369/04.05.2022, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În esenţă, Tribunalul Bacău a reţinut că în stabilirea competenţei în materia litigiilor de muncă, instanţele se raportează la prevederile imperative ale art. 269 alin. (1) - (2) din Codul muncii, coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, care individualizează expres instanţa competentă din punct de vedere material să judece atare cauze, prevăzând că "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Totodată, a arătat că prin redactarea art. 127 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a urmărit să ofere garanţii cu privire la înfăptuirea obiectivă şi imparţială a actului de justiţie, stabilind - pentru situaţia când "un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia" - o regulă de competenţă exclusivă, prioritară faţă de cea prevăzută de Codul muncii şi de Legea nr. 62/2011. De asemenea, reţine că deşi denumirea marginală a art. 127 C. proc. civ. este "Competenţa facultativă", exprimarea imperativă a textului - "va sesiza" - denotă caracterul obligatoriu al măsurii declinării competenţei teritoriale, în antiteză cu situaţia în care se introduce o cerere împotriva unui judecător, caz în care reclamantul "poate sesiza", alin. (2) al textului reglementând, în realitate, o competenţă facultativă, în ipoteza avută în vedere de primul alineat, facultativă rămânând doar alegerea instanţei în favoarea căreia urmează să se decline competenţa.

Aşa fiind, Tribunalul a reţinut că reclamanta A. - judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti - a investit în mod corect Tribunalul Dâmboviţa cu soluţionarea cererii sale formulate în dosarul nr. x/2020, cât timp această instanţă este arondată Curţii de Apel Ploieşti, care se învecinează cu Curtea de Apel Bucureşti, ce include în circumscripţia sa instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamanta.

În consecinţă, Tribunalul Bacău a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Bacău, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Niciuna din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, respectiv drepturi băneşti, solicitate de către reclamanta A., în calitate de fost director Şcoala Naţională de Grefieri, în prezent judecător la Tribunalul Bucureşti.

Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., dispoziţii legale care reglementează competenţa facultativă de soluţionare a litigiilor în care părţile au calitatea de judecător sau de instanţă de judecată, fie că sunt reclamanţi sau pârâţi.

În conformitate cu aceste dispoziţii legale, în cazul cererii introduse de către un judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau împotriva unei instanţe de judecată, competenţa de soluţionare aparţine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Pentru a stabili instanţa competentă din punct de vedere teritorial, va fi avută în vedere calitatea reclamantei din dosar, respectiv aceea de judecător la Tribunalul Bucureşti, aceasta fiind instanţa unde îşi desfăşoară activitatea.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. raportat la alin. (2) al aceluiaşi articol, rezultă că reclamanta poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă.

În temeiul textelor de lege mai sus menţionate, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Dâmboviţa, instanţă judecătorească de acelaşi grad cu Tribunalul Bucureşti, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Bucureşti.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2022.