Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1654/2022 AI generated

Labor pension revision; inadmissibility of appeal against jurisdictional declination

Case Number Decizia nr. 1654/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, leaving the Court of Appeal's interlocutory order on jurisdictional declination in force. The dispute arose from a petition for revision of a final civil judgment in a labor and social security case, which the lower appellate court had found outside its material competence and referred to the High Court; the petitioner subsequently challenged this jurisdictional ruling by appeal, while the respondent parties argued for inadmissibility. Relying on Articles 457, 483, and 132(3) of the Civil Procedure Code, as well as the constitutional principle of the legality of remedies under Article 129 of the Constitution, the Court determined that interlocutory decisions regarding the declaration of incompetence are explicitly excluded from all forms of appeal and are therefore immune to judicial review, rendering the appeal procedurally void.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 132 alin. (3) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 132 alin. (1) C. proc. civ; Labor pension revision; inadmissibility of appeal against jurisdictional declination: Intimata Camera Deputaţilor, prin Secretariatul General a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 457 alin. (1) şi art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
pension revision interlocutory decision judicial review civil judgment social security constitutional revision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 22 ianuarie 2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anularea sentinţei civile nr. 2390 din 6 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă la data de 14 decembrie 2021 prin decizia civilă nr. 6521 din 14 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. S-a învederat că această hotărâre este cntradictorie cu sentinţa civilă nr. 1361/13.02.2012 pronunţată în dosarul nr. x/2010 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

2. Prin încheierea din 1 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a completului S7 C.13F AS-LM, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de revizuire formulate de revizuentul A., împotriva sentinţei civile nr. 1361/13.02.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2010 şi împotriva sentinţei civile nr. 2390/06.04.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii Camera Deputaţilor prin Secretariatul General, Casa de Pensii a Municipiului BucureştI, Casa Naţională de Pensii Publice.

A fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. La data de 9 iunie 2022, revizuentul A. a declarat recus împotriva încheierii din 1 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, solicitând admiterea căii de atac.

În esenţă, recurentul-revizuent a prezenta situaţia de fapt a litigiului, susţinând că hotărârile invocate în cererea de revizuire sunt contradictorii, fiind prezentate argumente cu privire la încălcarea drepturilor sale legale, în special a dreptului său la pensie, respectiv calculul cuantumulului pensiei de serviciu.

Intimata Camera Deputaţilor, prin Secretariatul General a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 457 alin. (1) şi art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, a formulat întâmpinare şi intimata Casa Naţională de Pensii Publice, care a solicitat respingerea recursului.

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ.., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457, conform căruia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta".

Totodată, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului numai hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Conform art. 132 alin. (1) C. proc. civ. "când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent".

Art. 132 alin. (3) C. proc. civ. dispune în sensul că "dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent".

În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, constatând că nu este competentă material şi teritorial să soluţioneze cererea de revizuire formulată de revizuentul A., a admis excepţia, a stabilit instanţa competentă, iar prin încheierea atacată prin prezentul recurs, şi-a declinat competenţa, hotărârea nefiind suspusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, hotărârea ce constituie obiectul prezentului recurs, nefiind suspusă niciunei căi de atac, este exceptată de la controlul judiciar prin exercitarea căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva încheierii din 1 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 1 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2022.