Cassation appeal annulled for failure to specify legal grounds in recusal challenge regarding employment record issuance
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) filed by the claimant against the Ploiești Court of Appeal’s decision of February 7, 2022, which had previously dismissed a request for recusal as late, thereby leaving the lower court’s procedural ruling in force and resolving the dispute on the procedural regularity of the appeal rather than the substantive merits of the underlying labor and pension litigation. The claimant, who sought to compel an employer to reissue and stamp his employment booklet for a specific period to secure pension rights, challenged the appellate court’s rejection of a recusal motion against a judge, arguing that the judge was incompatible and that the first-instance court had failed to address a prior request for abstention; the Court of Appeal had determined the recusal request was time-barred because the claimant was present at the first hearing on January 31, 2022, when the grounds for incompatibility were known. Decisive legal basis: The High Court applied Articles 483, 486, 489, and 496 of the Romanian Code of Civil Procedure, ruling that the appeal was null because the claimant failed to develop specific legal grounds for cassation under Article 488(1)(5) and (8), instead relying on irrelevant factual allegations and reiterating substantive arguments without identifying any violated procedural norms causing nullity or incorrectly applied material law.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Cassation appeal annulled for failure to specify legal grounds in recusal challenge regarding employment record issuance: The claimant, who sought to compel an employer to reissue and stamp his employment booklet for a specific period to secure pension rights, challenged the appellate court’s rejection of a recusal motion against a judge, arguing that the judge was incompatible and that the first-instance court had failed to address a prior request for abstention; the Court of Appeal had determined the recusal request was time-barred because the claimant was present at the first hearing on January 31, 2022, when the grounds for incompatibility were known. Decisive legal basis: The High Court applied Articles 483, 486, 489, and 496 of the Romanian Code of Civil Procedure, ruling that the appeal was null because the claimant failed to develop specific legal grounds for cassation under Article 488(1)(5) and (8), instead relying on irrelevant factual allegations and reiterating substantive arguments without identifying any violated procedural norms causing nullity or incorrectly applied material law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for annulling the appeal due to procedural nullity.
Ground for applying the sanction of nullity because the criticisms did not fit the statutory grounds for cassation.
Full text
Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2022
Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Târgovişte, secţia Civilă la data de 26 august 2019, sub nr. x/2019, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună următoarele: obligarea pârâtei să publice în Monitorul Oficial anunţul privind pierderea, în parte, a carnetului de muncă, respectiv filele cu înscrierile din perioada 01.11.1996 - 31.12.2010; să emită duplicat cu înscrierile, poziţiile legale pentru perioada 01.11.1996 - 31.12.2010, vizate de ITM Cluj; să-i predea urgent carnetul de muncă cu înscrieri până la 31.12.2010 şi adeverinţă pentru perioada 01.01.2011 - 01.01.2022, conform CIM/16.02.1994; să execute CIM/16.02.1994 şi decizia nr. 2422/25.06.2003 a Curţii de Apel Ploieşti; să înceteze îngrădirea dreptului la viaţă, muncă, pensii, asociere sindicală; să-i plătească daune-interese în sumă de 300 RON/zi până la aducerea la îndeplinire a solicitărilor menţionate.
Prin sentinţa civilă nr. 121 din 14 ianuarie 2020, Judecătoria Târgovişte, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de reclamant şi a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
La data de 6 martie 2020, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, sub nr. x/2020.
2. Prin sentinţa civilă nr. 731 din 29 iunie 2020, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul A..
Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 10 august 2020, sub nr. x/2020, reclamantul a solicitat completarea, îndreptarea greşelilor, a erorilor, omisiunilor din încheierea din 23 iunie 2020 şi din sentinţa civilă nr. 731 din 29 iunie 2020, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.
3. Prin sentinţa civilă nr. 1325 din 6 octombrie 2020, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis cererea de completare a hotărârii nr. 731 din 29 iunie 2020 formulată de reclamant, în sensul că a respins cererea privind obligarea pârâtei să publice anunţul privind pierderea în parte a carnetului de muncă al reclamantului, în Monitorul Oficial al României, şi a respins în rest cererea.
Prin acţiunea înregistrată la 16 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul a solicitat completarea, îndreptarea greşelilor, a erorilor, omisiunilor din încheierea din 29 septembrie 2020 şi din sentinţa civilă nr. 1325 din 6 octombrie 2020, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.
4. Prin sentinţa civilă nr. 753 din 23 martie 2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a respins cererea de completare, îndreptare greşeli, erori, omisiuni în ceea ce priveşte încheierea din 29 septembrie 2020 şi sentinţa civilă nr. 1325 din 6 octombrie 2020, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa.
Prin cererea înregistrată la 26 aprilie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul a solicitat completarea, îndreptarea greşelilor, a erorilor, omisiunilor din încheierea din 2 martie 2021 şi din sentinţa civilă nr. 753 din 23 martie 2021, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.
5. Prin sentinţa civilă nr. 1981 din 22 iunie 2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a respins cererea de completare, îndreptare greşeli, erori, omisiuni în ceea ce priveşte încheierea din 2 martie 2021 şi sentinţa civilă nr. 753 din 23 martie 2021, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa.
6. Împotriva încheierii din 23 iunie 2020 şi a sentinţei civile nr. 731 din 29 iunie 2020, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a declarat apel reclamantul, considerându-le nelegale şi netemeinice, solicitând admiterea căilor de atac, modificarea în tot a hotărârilor şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost precizată.
Ulterior, reclamantul a declarat apel şi împotriva încheierii din 29 septembrie 2020 şi a sentinţei civile nr. 1325 din 6 octombrie 2020, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, solicitând admiterea căilor de atac, modificarea în totalitate a sentinţei apelate, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.
La data de 26 aprilie 2021, reclamantul a declarat apel împotriva încheierii din 2 martie 2021 şi a sentinţei civile nr. 753 din 23 martie 2021, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, solicitând admiterea căilor de atac, modificarea în totalitate a hotărârilor apelate, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii, astfel cum este clar formulată.
În final, prin apelul formulat la data de 12 iulie 2021 împotriva sentinţei civile nr. 1981 din 22 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, apelantul-reclamant a reluat în integralitate susţinerile din apelul declarat împotriva încheierii din 2 martie 2021 şi a sentinţei civile nr. 753 din 23 martie 2021, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârilor apelate, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii aşa cum este formulată.
7. Prin decizia nr. 308 din 7 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, s-au respins ca nefondate apelurile formulate de reclamantul A. împotriva încheierii din 23 iunie 2020, a sentinţei civile nr. 731 din 29 iunie 2020, a încheierii din 29 septembrie 2020, a sentinţei civile nr. 1325 din 6 octombrie 2020, a încheierii din 2 martie 2021, a sentinţei civile nr. 753 din 23 martie 2021, a sentinţei civile nr. 1981 din 22 iunie 2021, toate pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă.
Prin cererea depusă la data de 4 februarie 2022 şi înregistrată sub nr. x/4.02.2022, reclamantul A. a solicitat abţinerea doamnei judecător C. de la soluţionarea apelului ce face obiectul dosarului nr. x/2020, apreciind că se află în stare de incompatibilitate, iar în situaţia în care doamna judecător nu va formula declaraţie de abţinere, a solicitat recuzarea doamnei judecător.
8. Prin încheierea din 7 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă s-a respins ca tardiv formulată cererea de recuzare a doamnei judecător C., membru al completului de judecată 9 A CIV, învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2020, formulată de apelantul-reclamant A..
9. Împotriva încheierii din 7 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, recurentul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi casarea încheierii recurate.
În motivarea recursului, recurentul a susţinut că instanţa nu a analizat motivele incompatibilităţii doamnei judecător C. în soluţionarea apelurilor prematur trimise instanţei de apel, motivându-se că a fost tardiv formulată.
Totodată, recurentul a susţinut că a solicitat abţinerea doamnei judecător, însă instanţa nu s-a pronunţat prin încheierea din 7 februarie 2022.
În continuare, recurentul prezintă nemulţumirea sa cu privire la soluţionarea cauzei pe fond cu privire la dreptul său la pensie, precum şi îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă.
Intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, precum şi concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimată şi admiterea recursului său.
Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Conform dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, iar autorul acestuia trebuie să invoce motivele în tiparele prestabilite de lege.
Se constată că recurentul-reclamant a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate.
Întreaga construcţie a recursului vizează o succesiune de fapte, afirmaţii, referitoare la fondul litigiului privind dreptul la pensie şi îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă, cererea de recurs nefiind însă structurată din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, critici susceptibile de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Prin încheierea ce formează obiectul recursului, s-a respins ca tardivă cererea de recuzare a doamnei judecător C., cu motivarea că nu a fost respectat termenul prevăzut de art. 44 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. în care trebuie propusă recuzarea, împrejurare ce atrage decăderea părţii din dreptul de a recuza judecătorul.
Totodată, instanţa a reţinut că momentul la care reclamantul a cunoscut existenţa motivului de incompatibilitate al doamnei judecător C. este şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2022, care reprezintă primul termen de judecată acordat în vederea soluţionării apelurilor declarate, termen la care pretinsul motiv de incompatibilitate invocat exista, fiind cunoscut de parte înainte de începerea dezbaterilor, aceasta fiind prezentă în sala de judecată.
Prin recursul formulat, recurentul-reclamant nu a criticat soluţia pronunţată prin încheierea atacată, respectiv respingerea ca tardivă a cererii de recuzare, din perspectiva dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., ci acesta a reluat motivele formulate în cadrul cererii de recuzare, fără a fi adusă o minimă argumentare cu privire la formularea acesteia în cadrul termenului legal.
Înalta Curte constată că deşi motivele de casare formulate de recurent sunt întemeiate formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., acestea nu corespund exigenţelor prevăzute la art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, nefiind cazul unor critici ale neconformităţii hotărârii recurate, în măsura în care nu se indică regulile de drept încălcate.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate, însă recurentul nu arată care sunt acele norme de procedură încălcate de către insanţa care a soluţionat cererea de recuzare.
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Înalta Curte constată că recurentul, în susţinerea motivului de casare, nu a indicat nicio normă de drept material încălcată sau aplicată greşit de către instanţa care a pronunţat încheierea recurată, ci s-a limitat la reiterarea susţinerilor formulate în cadrul cererii de recuzare, fără însă a se identifica dispoziţia legală care să fie criticată sub aspectul încălcării sau a greşitei aplicări de către instanţă.
În lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susţinerilor recurentului-reclamant neputând fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalităţii deciziei recurate.
Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi relatarea situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond, care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.
Înalta Curte constată că recurentul nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.
Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat reclamantul A. împotriva încheierii din 7 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 7 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2022.