Abuse of right and good faith in lease annulment: Nullity of cassation for failure to substantiate legal grounds

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Timiş, secţia I civilă, la data de 13 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului Timiş şi Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Sudură şi Încercări de Materiale - B. Timisoara, în temeiul art. 194 C. proc. civ. raportat la art. 1349 coroborat cu art. 1353 C. civ., a solicitat instanţei obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 20.012.799,75 RON, reprezentând prejudiciul cert suferit în urma acţiunilor abuzive exercitate de către pârâţi, compus din suma de 496.508.00 RON, echivalentul a 104.528 Euro, fără TVA, reprezentând beneficiul nerealizat, respectiv chiria aferentă contractului de închiriere nr. x/30.03.2007, pentru perioada 28.02.2019 - 07.11.2019, în urma denunţării unilaterale a contractului de închiriere de către locatarul C.; suma de 464.098,75 RON, echivalentul a 97.704 Euro, fără T.V.A., reprezentând beneficiul nerealizat, respectiv chiria aferentă contractului de închiriere nr. x/15.09.2005, pentru perioada 31.10.2018 - 31.10.2020, în urma denunţării unilaterale a contractului de închiriere de către locatarul D.; suma de 980.347,75 RON, echivalentul a 206.389 Euro, fără T.V.A., compusă din suma de 360.434,75 RON, echivalentul a 75.881 Euro reprezentând beneficiul nerealizat, respectiv diferenţa de chirie aferentă contractului nou de închiriere nr. x/21.12.2016 (10.9 euro - 9.5 euro) pentru perioada 01.06.2017 - 31.08.2022 şi suma de 619.913 RON echivalentul a 130.508 Euro reprezentând diferenţa dintre taxa de management şi cheltuielile efectiv facturate către locatarul E.; suma de 14.143.552,5 RON, echivalentul sumei de 2.977.590 Euro, fără T.V.A., reprezentând beneficiul nerealizat, respectiv chiria aferentă suprafeţei închiriabile din clădirea nouă de 8.488 mp, preţ chirie 12 euro/mp/lună, pentru perioada 01.06.2017 - 07.11.2019; suma de 3.928.292,75 RON, echivalentul a 827.009 Euro reprezentând diferenţa devizului de lucrări suportate de reclamantă ca urmare a executării cu întârziere a lucrărilor ce fac obiectul Autorizaţiei de Construire nr. x/24.09.2015.

2. Prin sentinţa civilă nr. 277/PI din 23 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

3. Prin decizia civilă nr. 207 din 26 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L.

4. La data de 20 decembrie 2021, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 207 din 26 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu motivarea că hotărârea atacată încalcă regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv ale art. 431 din C. proc. civ., fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. Totodată, s-a susţinut că hotărârea instanţei de apel este nemotivată, astfel încât devin incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., precum şi faptul că hotărârea recurată a fost dată cu greşita interpretare a normelor de drept material, respectiv ale art. 14 şi art. 15 din C. civ., vizând buna-credinţă şi abuzul de drept, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în sensul că a reţinut în mod eronat, în prezentul dosar, existenţa puterii de lucru judecat a deciziei nr. 195/2020 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia Civilă, respingând cererea sa faţă de pârâtul Municipiul Timişoara prin Primar pentru acest motiv, fiind astfel încălcate prevederile art. 431 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea atacată este nemotivată, raportat la faptul că instanţa de apel nu i-a analizat argumentele, nu a examinat îndeplinirea sau nu a condiţiilor răspunderii civile delictuale şi nu a avut în vedere materialul probator administrat în cauză.

Totodată, recurenta a precizat că instanţa de apel nu a analizat condiţiile răspunderii civile delictuale prin raportare la abuzul de drept pe care reclamanta l-a invocat faţă de faptele săvârşite de intimaţi.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale privind buna-credinţă şi abuzul de drept, deoarece nu a reţinut faptul că pârâta a introdus acţiunea privind anularea autorizaţiei cu mult peste termenul de prescripţie prevăzut de lege, motiv pentru care autorul abuzului de drept poate fi tras la răspundere civilă delictuală.

Contrar reţinerilor instanţei de apel, recurenta subliniază că demersurile înreprinse de pârâta B. sunt cele care au condus la exercitarea de către prefect a unei acţiuni cu rea-credinţă, în afara termenului prevăzut de lege şi cu încălcarea atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului.

Intimatul-pârât Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sudură şi Încercări de Materiale - B. Timişoara a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, a formulat întâmpinare şi intimata-pârâtă Instituţia Prefectului Judeţului Timiş prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, cu privire la care a arătat în şedinţa publică de astăzi că nu o mai susţine, precum şi excepţia nulităţii recursului, raportat la faptul că nu au fost formulate critici care să vizeze considerentele pentru care instanţa de prim control judiciar a respins apelul, respectiv critici punctuale şi concrete ale modului în care aceasta a interpretat şi aplicat normele legale pe care şi-a întemeiat decizia, fiind invocate în acest sens dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză, a fost formulată întâmpinare şi de către intimatul-pârât Municipiul Timişoara prin Primar, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinări, prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor formulate de intimaţii-pârâţi.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă Instituţia Prefectului Judeţului Timiş, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, iar autorul acestuia trebuie să invoce motivele în tiparele prestabilite de lege.

În cauză, Înalta Curte constată că deşi motivele de casare formulate de recurentă sunt întemeiate formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., acestea nu corespund exigenţelor prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind cazul unor critici ale neconformităţii hotărârii recurate, în măsura în care nu se indică regulile de drept încălcate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate.

Sub acest aspect recurenta a susţinut că, în mod eronat, instanţa de apel a reţinut existenţa puterii de lucru judecat a deciziei nr. 195/2020 pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia Civilă, respingând cererea sa faţă de pârâtul Municipiul Timişoara prin Primar pentru acest motiv, fiind astfel încălcate prevederile art. 431 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că această critică a recurentei reprezintă o apreciere formulată prin raportare la probatoriul ce a fost administrat în cauză, cu privire la prezumţia ce rezultă din autoritatea de lucru judecat.

Totodată, se constată că recurenta nu a contestat efectul negativ al puterii de lucru judecat, ci cel pozitiv, respectiv modalitatea de valorificare a unei hotărâri de către instanţa de apel. Prin urmare, critica formulată vizează o aprecierea a instanţei în cadrul probelor administrate din această perspectivă, astfel încât presupune examinarea temeiniciei acesteia, acest lucru nefiind permis a se efectua în cadrul instanţei de recurs.

Mai mult decât atât, în dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta nu explică în ce constă greşeala de judecată a instanţei de apel şi nu indică nicio normă de procedură încălcată de instanţa de prim control judiciar, a cărei nerespectare ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, pentru a se putea reţine spre analiză motivul circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea atacată este nemotivată, deoarece instanţa de apel nu i-a analizat argumentele, nu a examinat îndeplinirea sau nu a condiţiilor răspunderii civile delictuale şi nu a avut în vedere materialul probator administrat în cauză.

Totodată, recurenta a precizat că instanţa de apel nu a analizat condiţiile răspunderii civile delictuale prin raportare la abuzul de drept pe care reclamanta l-a invocat faţă de faptele săvârşite de intimaţi.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a răspuns criticilor formulate de recurentă în apel, acestea fiind subsumate analizării condiţiilor de fapt, astfel încât nu pot face obiectul analizei în recurs. În realitate, recurenta nu formulează critici din care să rezulte care sunt argumentele pe care le-a invocat în apel şi pe care instanţa nu le-a analizat sau a omis să le dea un răspuns.

Prin urmare, se constată că recurenta nu indică argumente de nelegalitate care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., respectiv lipsa motivării. Invocarea materialului probator examinat de către instanţa de apel prin raportare la îndeplinirea sau nu a condiţiilor răspunderii civile delictuale nu poate forma obiectul analizei instanţei de recurs, întrucât în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei şi o reapreciere asupra temeiniciei acţiunii, instanţa de recurs verificând doar dacă normele de drept au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită în cauză.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale privind buna-credinţă şi abuzul de drept, respectiv art. 14 şi art. 15 din C. civ., în considerente nefiind reţinută împrejurarea că pârâta a introdus acţiunea privind anularea autorizaţiei cu mult peste termenul de prescripţie prevăzut de lege, motiv pentru care autorul abuzului de drept poate fi tras la răspundere civilă delictuală.

Contrar reţinerilor instanţei de apel, recurenta subliniază că demersurile înreprinse de pârâta B. sunt cele care au condus la exercitarea de către prefect a unei acţiuni cu rea-credinţă, în afara termenului prevăzut de lege şi cu încălcarea atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului.

Înalta Curte constată că această critică vizând greşita aplicare a dispoziţiilor referitoare la abuzul de drept şi buna-credinţă au fost formulate şi în apel, fiind analizate de către instanţa de prim control judiciar, iar prin recursul formulat se observă că recurenta nu dezvoltă critici în legătură cu modul în care au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din C. civ.

În cauză, Înalta Curte reţine că motivul de casare invocat de reclamantă este întemeiat doar formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât criticile formulate vizează, în realitate, situaţia de fapt şi reaprecierea probelor din dosar, aspecte care vizează temeinicia hotărârii atacate, excedând limitele analizei instanţei de casare, fără a releva deci greşita aplicare a regulilor de drept de către instanţa de apel în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Se constată că, instanţa de prim control judiciar, confirmând sentinţa primei instanţe, a analizat motivele reclamantei formulate în apel sub aspectul exercitării drepturilor procesuale cu bună-credinţă în materia abuzului de drept procesual. În acest sens, instanţa a răspuns criticii reclamantei referitoare la faptul că părţile ar fi acţionat cu rea-credinţă atunci când au solicitat desfiinţarea actului după un anumit interval de timp, astfel cum acesta este reglementat de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reiterarea în recurs a aspectelor de fapt invocate prin acţiune şi apel privind abuzul de drept săvârşit de pârâtă prin introducerea acţiunii având ca obiect anularea autorizaţiei cu mult peste termenul de prescripţie prevăzut de lege, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu sunt relevate criticile de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, de strictă interpretare.

De altfel, toate aceste critici referitoare la abuz de drept şi rea-credinţă nu vizează reguli de drept încălcate prin decizia recurată, ci trimiteri la elemente de fapt, deja analizate de instanţele de fond, prin prisma probatoriului administrat, precum şi o simplă reiterare a aspectelor de fond supuse judecăţii.

În lipsa dezvoltării unor argumente corespunzătoare criticilor formulate potrivit motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susţinerilor recurentei-reclamante neputând fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalităţii deciziei recurate.

Înalta Curte reaminteşte că, stabilirea situaţiei de fapt şi verificarea modului de îndreptare a probelor situează analiza criticilor în sfera controlului de netemeinicie şi nu în aceea a controlului de nelegalitate prin indicarea normelor de drept material încălcate sau aplicate greşit, potrivit motivelor de casare invocate, cu consecinţa că în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. examinarea deciziei din perspectiva acestor critici este exclusă în calea de atac a recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 207 din 26 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Referitor la cererea intimatului-pârât Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sudură şi Încercări de Materiale - B. Timişoara privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 alin. (1) din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"

În cauză, se constată că apărătorul intimatului-pârât Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sudură şi Încercări de Materiale - I.S.I.M. Timişoara a solicitat cheltuieli de judecată, aferente asistenţei juridice acordate în faţa instanţelor fond şi în recurs, în cuantum de 16.000 RON, depunând factura x din 25 martie 2022, factura y din 14 septembrie 2022, factura z din 20 octombrie 2021 şi factura t din 21 mai 2020, precum şi extrasele de cont atestând plata acestora.

Analizând aceste înscrisuri, prin raportare la dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte va acorda intimatului-pârât Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sudură şi Încercări de Materiale - I.S.I.M. Timişoara cheltuielile de judecată efectuate în recurs. Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate pentru celelalte faze procesuale, instanţa de recurs arată că acestea trebuiau depuse şi solicitate la instanţa aferentă pentru fiecare etapă procesuală, până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, astfel cum prevede art. 452 C. proc. civ., întrucât acestea trebuie apreciate şi analizate de către instanţa respectivă.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante A. S.R.L., va dispune obligarea acesteia la plata către intimatul-pârât Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sudură şi Încercări de Materiale - B. Timişoara a sumei de 5.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 207 din 26 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. să achite intimatei-pârâte Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sudură şi Încercări de Materiale - B. Timişoara suma de 5.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2022.