Pension revision request and admissibility of constitutional review of statutory limitations on judicial oversight of social security benefits

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă - complet specializat în conflicte de muncă şi de asigurări sociale, la 5 octombrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin la emiterea unei decizii de revizuire a pensiei sale, prin utilizarea la determinarea punctajului mediu anual a stagiului complet de cotizare de 20 de ani, nu de 30 de ani, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 263/2010, art. 2 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a H.G. nr. 1550/2004, art. 4 din O.U.G. nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, art. 14 din Legea nr. 3/1977 şi pe dispoziţiile Deciziei nr. 11/25.05.2015, pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2077 din 19 noiembrie 2021, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă - complet specializat în conflicte de muncă şi de asigurări sociale a admis acţiunea formulată de reclamant şi, în consecinţă, a obligat pârâta să emită o decizie privind revizuirea drepturilor de pensie ale reclamantului prin care să utilizeze, la determinarea punctajului mediu anual, stagiul complet de cotizare de 20 de ani, fără cheltuieli de judecată.

3. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, prin care a solicitat admiterea apelului, casarea sentinţei apelate, iar după rejudecarea cauzei, respingerea acţiunii pe cale de excepţie, iar pe fondul cauzei ca netemeinică şi nelegală.

4. La data de 14 martie 2022, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 107 alin. (1) - (21), raportate la art. 153 lit. a) - l) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborat cu art. 146 lit. d) din Constituţia României.

În motivarea acestei cereri, pârâta a susţinut că, din dispoziţiile art. 153 din Legea nr. 263/2010 rezultă că tribunalele pot soluţiona doar litigiile având ca obiect una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) - l), cu menţiunea că la lit. l) sintagma "alte drepturi şi obligaţii născute în temeiul acestei legi se referă expres la situaţiile prevăzute la art. 121-1302 din Legea nr. 263/2010 vizând dreptul la tratament balnear, bilete de odihnă pentru asiguraţi, ajutor de deces, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al familiei unuia dintre aceştia, respectiv la obligaţia stabilirii şi acordării acestor drepturi de către casele teritoriale de pensii.

Pârâta consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt de strictă interpretare, instanţele neputând extinde obiectul litigiilor asupra situaţiilor de pensionare care au făcut obiectul legilor anterioare de pensionare, respectiv Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000, O.U.G. nr. 4/2005, având în vedere dispoziţiile imperative de la alin. (2) al art. 107 din Legea nr. 263/2010, care prevăd expres că sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) şi (1^1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, calculat de la data constatării diferenţelor.

Neaplicarea prevederilor art. 107 alin. (1) - (21), raportate la art. 153 lit. a) - l) din Legea nr. 263/2010, în sensul nerespectării de către instanţe a acestor dispoziţii şi a termenului general de prescripţie, contravine prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2) şi art. 21 alin. (3) teza I, raportate la art. 52 alin. (3) teza a II-a din Constituţia României.

În consecinţă, pârâta a susţinut că este întemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată, întrucât, situaţia în care instanţele ar extinde obiectul litigiilor de asigurări sociale şi la cererile de pensionare care au făcut obiectul legilor anterioare de pensionare contravine dispoziţiilor imperative de la alin. (2) al art. 107 din Legea nr. 263/2010. În opinia pârâtei, instanţele nu mai pot acorda diferenţe de pensie, în sensul prevăzut la art. 107 alin. (1) şi l1 din Legea nr. 263/2010, peste termenul general de prescripţie de 3 ani. În caz contrar, hotărârea instanţei ar produce grave prejudicii bugetului asigurărilor sociale de stat, în condiţiile în care situaţiile prevăzute la alin. (2) de la art. 107 din Legea nr. 263/2010 se referă la cazurile de erori materiale, de calcul sau greşeli de redactare, omisiuni sau menţiuni greşite.

5. Prin încheierea din 18 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (1)-(2)1, raportate la art. 153 lit. a)-l) din Legea nr. 263/2010, formulată de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, în cadrul soluţionării apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2077/19.11.2021, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu reclamantul A..

Prin aceeaşi încheiera s-a dispus amânarea pronunţării asupra apelului la data de 3 mai 2022.

6. Prin decizia nr. 758 din 3 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a respins apelul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 2077 din 19 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu reclamantul A..

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

7. Împotriva încheierii din 18 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac.

Recurenta-pârâtă susţine că a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) şi (2)1, raportate la art. 153 lit. a) - l) din Legea nr. 263/2010.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că obiectul acţiunii este obligaţia de a face, adică obligaţia de a emite o decizie de revizuire a pensiei în care să se utilizeze un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Recurenta-pârâtă a subliniat că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate le-a invocat sunt incidente în cauză, acestea fiind de strictă interpretare, instanţele neputând extinde obiectul litigiilor asupra situaţiilor de pensionare care au făcut obiectul legilor anterioare de pensionare, respectiv Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000, O.U.G. nr. 4/2005, având în vedere dispoziţiile imperative de la alin. (2) al art. 107 din Legea nr. 263/2010, care prevăd expres că sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) şi (1^1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, calculat de la data constatării diferenţelor, astfel încât instanţele nu mai pot acorda diferenţe de pensie, în sensul prevăzut la art. 107 alin. (1) şi (1)1 din Legea nr. 263/2010, peste termenul general de prescripţie de 3 ani.

În situaţia neaplicării prevederilor art. 107 alin. (1) - (21), raportate la art. 153 lit. a) - l) din Legea nr. 263/2010, în sensul nerespectării de către instanţe a acestor dispoziţii legale şi a termenului general de prescripţie, recurenta a susţinut că acestea contravin prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2) şi art. 21 alin. (3) teza I, raportate la art. 52 alin. (3) teza a II-a din Constituţia României.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul urmăreşte îndreptarea unei erori materiale a Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin, care ar fi aplicat în mod eronat dispoziţiile actelor normative evocate.

Pentru lămurirea acestor aspecte, pârâta a invocat excepţia de neconstituţionalitate şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, cu precizarea, că se impune lămurirea acestui aspect cu privire la situaţiile prevăzute la alin. (1) şi alin. (21) de la art. 107 din Legea nr. 263/2010, care se referă la cazurile de erori materiale, de calcul sau greşeli de redactare, omisiuni sau menţiuni greşite, care vizează doar acele erori ce s-au strecurat în decizia de pensionare cu prilejul redactării şi care nu afectează legalitatea şi temeinicia acesteia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 2 mai 2022 iar, prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la 20 septembrie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) şi (2)1, raportate la art. 153 lit. a) - l) din Legea nr. 263/2010, pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În legătură cu obiectul prezentei căi extraordinare de atac, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională, la paragrafele 21 şi 22, a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluţionarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, trebuie îndeplinite cumulativ cele patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă, să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia şi să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Astfel, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, are loc verificarea condiţiilor sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau când nu are legătură cu cauza.

Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată trebuie să analizeze, implicit, eficienţa folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pârâta a susţinut că este întemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată, întrucât, situaţia în care instanţele extind obiectul litigiilor de asigurări sociale şi la cererile de pensionare care au făcut obiectul legilor anterioare de pensionare contravine dispoziţiilor imperative de la alin. (2) al art. 107 din Legea nr. 263/2010. În opinia pârâtei, instanţele nu mai pot acorda diferenţe de pensie, în sensul prevăzut la art. 107 alin. (1) şi l1 din Legea nr. 263/2010, peste termenul general de prescripţie de 3 ani. În caz contrar, hotărârea instanţei ar produce grave prejudicii bugetului asigurărilor sociale de stat, în condiţiile în care situaţiile prevăzute la alin. (2) de la art. 107 din Legea nr. 263/2010 se referă doar la cazurile de erori materiale, de calcul sau greşeli de redactare, omisiuni sau menţiuni greşite.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a respins în mod greşit cererea petentului, motivând că textele de lege invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, reţinându-se că obiectul acţiunii este reprezentat de o obligaţie de a face prin care se solicită a fi instituită în sarcina pârâtei, obligaţia de a emite o decizie de revizuire a pensiei în care să se utilizeze un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, fără a se face nicio trimitere la perioada pentru care se solicită revizuirea pensiei.

Totodată, instanţa de apel a constatat că aplicarea dispoziţiilor art. 107 alin. (2) şi (2)1 din Legea nr. 263/2010 ţin de executarea hotărârii din acest dosar, în ipoteza în care demersul judiciar derulat de către reclamant se va finaliza în mod favorabil acestuia. În contextul soluţionării apelului, instanţa a subliniat că nu poate specula cu privire la modalitatea în care va fi emisă decizia de revizuire în situaţia în care hotărârea primei instanţe va rămâne definitivă. În consecinţă, s-a apreciat că pretenţiile pârâtei referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 107 alin. (1)-(2)1 din Legea nr. 263/2010 nu sunt actuale.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, criticile referitoare la competenţa instanţei de a obliga pârâta la emiterea unei decizii de revizuire, respectiv de aplicabilitate a prevederilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, vizează admisibilitatea acţiunii, chestiune care va fi analizată în cadrul apelului.

Înalta Curte subliniază că legătura cu soluţionarea cauzei semnifică incidenţa dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate se solicită a fi constatate de Curtea Constituţională privind soluţia ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată. De altfel, decizia Curţii Constituţionale, în soluţionarea excepţiei, trebuie să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii pronunţate, ceea ce presupune existenţa unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză.

În litigiul pendinte, se constată că prin motivele de apel, pârâta a formulat critici referitoare la dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate le-a invocat.

Astfel, pârâta a susţinut, cu privire la excepţia necomptetenţei Tribunalului Caraş-Severin, că prima instanţă în mod greşit a respins această excepţie, conform prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 153 din Legea nr. 263/2010, unde se stipulează în mod expres care sunt litigiile ce se soluţionează în primă instanţă de tribunale.

De asemenea, în motivarea apelului formulat, pârâta a arătat că, în mod contrar celor reţinute de prima instanţă, în cauză nu este vorba despre revizuirea pensiei deoarece, conform prevederilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, prin acţiune nu sunt constatate diferenţe între sumele stabilite şi cele plătite.

În egală măsură, se constată că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept şi pe dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, Înalta Curte reţine existenţa unei legături directe între normele legale contestate, respectiv dispoziţiile art. 107 alin. (1)-(2)1 raportate la art. 153 lit. a) - l) din Legea 263/2010 şi soluţia privind cererea de apel formulată în cauză, prin care s-a criticat, printre altele, aplicarea acestor prevederi legale.

Pornind de la această dezlegare şi având în vedere că prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale s-au invocat critici de neconstituţionalitate extrinseci a dispoziţiilor art. 107 alin. (1)-(2)1 raportate la art. 153 lit. a) - l) din Legea 263/2010, în rejudecare, se va analiza cererea formulată de pârâtă de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţie de neconstituţionalitate formulată.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (2) raportat la art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, va casa încheierea din 18 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, cu consecinţa trimiterii spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe a cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (1)-(2)1 raportate la art. 153 lit. a) - l) din Legea 263/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin împotriva încheierii din 18 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2022.