Contractual liability for delivery of non-conforming goods; distinction between breach of contract and hidden defects in extraordinary appeal

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2022

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 549/2019 de la 31 decembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sibiu a fost respinsă ca tardivă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta S.C. A. la termenele din 15 februarie 2017 şi 12 septembrie 2018, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. Hidroconstrucţia S.A. prin Sucursala Sebeş în contradictoriu cu pârâta S.C. A., a fost obligată pârâta la plata sumei de 523.226,38 RON către reclamantă cu titlu de pretenţii derivând din neexecutarea corespunzătoare a contractului din 22 mai 2012, s-a respins în rest acţiunea formulată, a fost validat parţial onorariul definitiv solicitat de expertul B. în cuantum de 6.400 RON şi a fost obligată reclamanta la plata diferenţei de onorariu expert în cuantum de 910 RON şi pârâta la plata sumei de 300 RON, cu acelaşi titlu, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 32/2021 de la 26 ianuarie 2021, a respins apelurile declarate de Hidroconstrucţia S.A. şi S.C. A. împotriva sentinţei nr. 549/2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sibiu.

Împotriva deciziei nr. 32/2021 din 26 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, atât reclamanta Hidroconstrucţia S.A., cât şi pârâta S.C. A. au formulat recurs.

1. Recursul formulat de reclamanta Hidroconstrucţia S.A.

Prin cererea de recurs s-a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea parţială a deciziei recurate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi a acordării cheltuielilor de judecată, în integralitate.

În argumentare, s-a arătat că norma de drept material încălcată este cuprinsă în art. 1214 din C. civ., anume "dolul", caracteristicile inferioare ale ţevii livrate - în comparaţie cu cea comandată (şi garantată conform documentaţiei) - reprezentând o informaţie esenţială, fără de care recurenta nu ar fi cumpărat ţeava, mai ales că, în toate cazurile în care se livrează o cantitate mare de marfă, aceasta nu mai ajunge la birouri, ci direct pe şantier, numai documentaţia fiind predată la birouri. Or, buna-credinţă se presupune, modul de acţiune al reprezentanţilor intimatei constituind, în opinia sa, infracţiunea de înşelăciune.

În aceste condiţii, este evident că instanţa de apel, ca şi tribunalul de altfel, au aplicat greşit normele de drept material, întrucât nu există niciun raţionament juridic care să justifice admiterea doar în parte a acţiunii, în sensul că s-a solicitat contravaloarea întregii ţevi, în cuantum de 835.747.93 RON, iar instanţa a acordat doar 523.226.38 RON, neexistând nicio diferenţă sau criteriu în baza căruia să fie redusă cantitatea de ţeava şi, pe cale de consecinţă, suma acordată.

Din moment ce ambele instanţe devolutive au constatat că suma acordată derivă din neexecutarea corespunzătoare a contractului de către pârâtă apare ca evidentă aplicarea greşită a normelor de drept material.

2. Recursul formulat de pârâta S.C. A. SA

Prin cererea de recurs pârâta a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în principal la Tribunalul Sibiu şi, în subsidiar, la Curtea de Apel Alba Iulia sau la o altă instanţă egală în grad de pe lângă altă Curte de Apel, întrucât acţionarii italieni nu înţeleg cum este posibil ca, fără probe, să fie găsiţi vinovaţi şi să fie obligaţi să plătească contravaloarea unei ţevi mai bune, făcându-se o expertiză asupra cauzelor avariilor pe o ţeavă care nu era cea livrată. La dosar există proba irefutabilă, constând în studiu de fezabilitate, care precizează că în nodul de reţea din str. x se întâlnesc două fluxuri de apă, fapt pentru care a fost ascuns Proiectul Tehnic, situaţie nedezlegată, iar acţionarii se simt discriminaţi.

În susţinere, s-a arătat că, în motivarea deciziei recurate, lipsesc cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., nemenţionându-se motivele pentru care s-au respins cererile apelantei-pârâte A., cât şi motivele pentru care nu s-au admis apărările acesteia cu privire la temeiul juridic identificat de judecătorul fondului (art. 1707 din C. civ. -constatarea de vicii ascunse).

Din analiza deciziei recurate rezultă că susţinerile părţilor şi documentaţia depusă în instanţă nu au fost examinate de către judecător din perspectiva motivului principal al încălcării principiului disponibilităţii în sensul că, deşi judecătorul fondului de la Tribunalul Sibiu a reţinut în considerente că reclamanta a invocat în drept art. 1270 şi 1531 C. civ., instanţa a dezlegat litigiul în baza art. 1707 din C. civ., fără a fi invocat de reclamant pe întregul parcurs al procesului şi fără a stabili acest cadru procesual, precum şi fără a pune acest aspect în discuţia părţilor.

Formularea "înseamnă că se invocă", evidenţiată la pag. 18 alin. (4) din sentinţă, prin care se reţine art. 1707 din C. civ. direct în considerente, nu îndeplineşte exigentele prevăzute de art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. coroborat cu art. 7, 13 şi 14 din acelaşi act normativ.

Instanţa de prim control judiciar, deşi a fost învestită expres cu acest motiv de apel nu a oferit nicio dezlegare, nepronunţându-se asupra acestei chestiuni, incident fiind motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (5) din C. proc. civ. privind neregularităti procedurale referitoare la nulitate; totodată, nesocotirea principiului contradictorialităţii, al nemijlocirii şi al dreptului la apărare, prevăzute de art. 9, 13 şi 14 din C. proc. civ. şi încălcarea principiului legalităţii prevăzut de art. 7 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., a principiilor fundamentale (art. 20), a rolului judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 alin. (1)-(2) şi 7) şi discutarea cererilor si excepţiilor (art. 224) atrag, de asemenea, incidenţa pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut omisiunea motivării respingerii apelului în legătură cu excepţia tardivităţii solicitării garanţiei înăuntrul termenului de 1 an.

Această chestiune privind reţinerea art. 1707 din C. civ. dezlegată direct prin sentinţă de judecătorul fondului şi necercetată de instanţa de control judiciar, are un impact determinant asupra soluţionării excepţiei tardivităţii solicitării garanţiei.

Cum reclamanta nu a invocat art. 1707 din C. civ. şi nici constatarea de vicii ascunse, rezultă că instanţa trebuia să pună în dicuţia părţilor, cadrul procesual al acţiunii privind constatarea de vicii ascunse şi mai apoi să dezlege prin considerentele sentinţei această situaţie juridică.

Curtea de Apel Alba Iulia nu a dezlegat această chestiune nici în controlul judiciar asupra sentinţei Tribunalului, dar nici prescripţia specială privind tardivitatea solicitării garanţiei, cerută expres în cererea de apel, confundând-o cu prescripţia generală de 3 ani.

Un alt motiv de recurs, prevăzut de 488 alin. (1) pct. 5 coroborat cu 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă la recalificarea acţiunii de către judecător direct prin sentinţă ca fiind o acţiune în constatare, în condiţiile în care prin încheierea din 14 decembrie 2016 Tribunalul Sibiu a calificat acţiunea ca fiind în realizare (pretenţii), iar instanţa de apel nu s-a referit la acest incident, deşi a fost învestită în mod expres.

Recurenta a evidenţiat dispoziţiile art. 35 şi art. 30 alin. (4) din C. proc. civ., arătând că reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea sa la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea materialelor şi lucrărilor furnizate ca urmare a livrării de către pârâtă a unor bunuri presupus a fi necorespunzătoare din punct de vedere calitativ.

Însă, aceste presupuse lipsuri calitative invocate de către reclamantă sunt doar simple susţineri ale acesteia, nedovedite în niciun fel, astfel încât reclamanta, pe calea unei acţiuni principale, nu poate solicita acordarea de daune ca urmare a livrării unor mărfuri neconforme din punct de vedere calitativ, un astfel de capăt de cerere putând avea doar caracter subsidiar.

Prin urmare, în cazul de faţă, sentinţa este nulă sau anulabilă, ca efect al recalificării cererii introductive în acţiune în constatare, încălcând dispoziţiile imperative ale art. 35 din C. proc. civ., pe care instanţa de apel nu le-a analizat.

Al treilea motiv de recurs se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. si are în vedere aplicarea greşită a normelor de drept material, a normelor de ordine publică, precum şi nelegalitatea efectuării expertizei, sub aspectul nesocotirii art. 338 din C. proc. civ.

Astfel, la termenele din 12 septembrie 2018 şi 3 aprilie 2019, în faţa Tribunalului Sibiu, recurenta-pârâtă a arătat că a depus cerere pentru efectuarea unei noi expertize, în temeiul articolului anterior menţionat asupra căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat, iar instanţa de apel nu a analizat aceste aspecte, cu atât mai mult cu cât efectuarea expertizei s-a făcut cu nesocotirea încheierilor din 15 februarie 2017 şi din 8 noiembrie 2017 ale primei instanţe.

Al patrulea motiv de recurs se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. şi are în vedere omisiunea pronunţării şi motivării deciziei de respingere a cereri de anulare a sentinţei apelate.

Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia nu s-a pronunţat asupra cererii de anulare a sentinţei nr. 549/2019 a Tribunalului Sibiu, decizia recurată nedezlegând cererea de anulare a sentinţei conform motivului de apel prevăzut de art. 480 alin. (2) din C. proc. civ.. Mai mult, a fost invocată excepţia nulităţii hotărârii date în primă instanţă, dar instanţa de apel nu s-a pronuntat asupra acesteia.

Un alt motiv de recurs se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. şi are ca obiect omisiunea motivării respingerii celor patru cereri anexate apelului şi nedezlegate de judecătorului fondului.

Astfel, a arătat recurenta-pârâtă, în anexele 1-4 la apelul formulat se regăsesc următoarele cereri nesoluţionate de către Tribunalul Sibiu şi asupra cărora Curtea de Apel Alba Iulia nu s-a pronunţat: decăderea reclamantei din proba cu expertiza tehnica sau măcar cu partea din expertiză care se referă la obiectivele solicitate de reclamantă; decăderea reclamantei din proba cu raportul intern C. ca fiind făcută în regie proprie, fără convocarea pârâtei A., fiind făcută pe o ţeava nemarcată; tardivitatea solicitării garanţiei produsului peste termenul de 1 an - o veritabilă prescripţie specială a constatării de vicii ascunse; anularea raportului de expertiză, înlocuirea expertului judiciar şi efectuarea unei contraexpertize, pentru că nu s-a îndeplinit obligaţia instanţei de a realiza o expertiză în baza proiectului tehnic.

Recurenta-pârâtă a susţinut că neintroducerea în cauză a S.C. D. S.A., beneficiarul lucrărilor de construcţii, găsit vinovat direct prin sentinţa Tribunalului Sibiu, se constituie în motivul prevăzut de art. 488 alin. (5) din C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că prima instanţă a găsit trei vinovaţi cu privire la cauza ruperii conductelor (Hidroconstrucţia, D. şi în mod forţat A.) şi plătesc doi (Hidroconstrucţia şi A.), în condiţiile în care nu a fost stabilit cine avea sarcina elaborării proiectului Tehnic.

Cum D. S.A. nu a pus la dispoziţie proiectul tehnic, deşi prin încheiere, judecătorul fondului a dispus ca expertiza să se facă conform proiectului tehnic şi aceasta nu a fost introdusă în cauză, în condiţiile în care a fost găsită vinovată de către judecător, recurenta a solicitat a se observa că acest motiv de apel nu a fost analizat.

Recurenta-pârâtă a susţinut încălcarea normelor de ordine publică referitoare la profesionişti, art. 1358 coroborat cu art. 3 alin. (2) din C. civ., invocând din această perspectivă incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanţa de fond reţine că litigiul este între profesionişti, dar nu aplică regulile incidente faţă de profesionistul atent şi diligent la momentul predării mărfii şi instituţia recepţiei, fiind, astfel, incident, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) din C. proc. civ. referitor la faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Recurenta-pârâtă a mai invocat şi motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., susţinând din această perspectivă nelegalitatea expertizei şi necoroborarea acesteia cu proba cu acte.

S-a susţinut că lipseşte total dezlegarea unei chestiuni de fapt şi a unei probe, iar neluarea în considerare a soluţiei tehnice pentru nodul de reţea din str. x din Studiul de Fezabilitate, care conţine dezlegarea tehnică la care instanţa de apel nu s-a referit, înseamnă nemotivare, atât faţă de proba cu un înscris determinant, dar şi faţa de o probă nelegală. Studiul de fezabilitate indentificat de expertul judiciar este singurul document tehnic prevăzut în Legea nr. 50/1991, aflat la dosar, care identifică problema existentă la nodul de reţea din str. x.

Din culpa reclamantei înseşi, expertiza judiciară este nelegală, neconcludentă, neverosimilă şi nerelevantă faţă de normele de drept substanţial prevăzute de C. civ. care se referă la forţa obligatorie a contractului, a răspunderii contractuale, la obligaţia predării bunului şi instituţia recepţiei, precum şi la instituţia răspunderii pentru vicii ascunse referitoare la garanţia de 1 an, expertiza neîndeplinind condiţiile de legalitate faţă de scopul iniţial.

Recurenta-pârâtă a precizat expres că înţelege să completeze acest recurs cu memoriul de apel şi cu actele dosarului din perspectiva motivelor suplimentare de nelegalitate.

Recurenta-pârâtă a invocat modificarea sensului adresei nr. x/25.11.2014 a A. de către reclamantă în acţiune şi preluată în considerente de prima instanţă; de asemenea a invocat neexercitarea controlului judiciar efectiv de către instanţa de apel, prin faptul că se scoate din context titlul adresei, aceasta fiind interpretată ca un accept din partea A.; reţinerea în considerente a unei probe, numit adresă, care are un alt conţinut se înscrie în motivul de recurs prevăzut de 488 alin. (8) din C. proc. civ.

Aşadar, este evidentă nelegalitatea obligării la despăgubiri la o valoare de înlocuire pentru o ţeavă mult superioară calitativ faţă de cea care face obiectul litigiului, fiind incidente din acest punct de vedere dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de reducere a despăgubirilor reţinute în sarcina sa şi a acordat despăgubiri pentru o ţeava mai groasă, care costă mai mult, or, acordarea de despăgubiri pentru o ţeavă cu 13.3 mm mai groasă, în condiţiile în care cei trei specialişti, aflaţi pe lista experţilor judiciari, contactaţi de pârâtă, au menţionat că tocmai aceasta este cauza avariei, conduce la situaţia unor despăgubiri nelegale şi injuste.

Instanţa, deşi a respins cheltuielile cu manoperă ale Hidroconstrucţia, porneşte în efectuarea calculului de la suma totală a lucrărilor de reabilitare făcând, astfel, o greşeală materială.

Un alt motiv de recurs îl reprezintă nepronunţarea asupra unei cereri de anulare probe, anexa 2 la apel, dar şi asupra unei cereri cu expertiza contabilă care să stabilească cuantumul daunelor ce va fi suportat de fiecare dintre părţile găsite vinovate, instanţa având la dispoziţie şi proba cu expertiză contabilă, pe care a prorogat-o, dar nu a administrat-o, situaţie faţă de care se impune casarea hotărârii, deoarece nu a fost exercitat controlul judiciar; nu contează întinderea motivării, ci analiza efectivă a susţinerilor părţilor şi dezlegarea dată de instanţă.

Alte motive de recurs constau în nesoluţionarea cererii de amânare în contextul Covid-19, depusă pentru termenul din 19 ianuarie 2021, ora 10:00 şi excepţia nulităţii cererii de apel a reclamantei Hidroconstrucţia S.A. din perspectiva nesemnării acesteia, respinsă de instanţa de apel, or, în cazul în care se interpretează că este vorba de o semnătură electronică, aceasta este valabilă doar dacă apelul ar fi fost trimis prin email, nu şi dacă cererea este trimisă prin poştă.

În argumentarea motivelor referitoare la casarea cu trimitere, pârâta a susţinut, în esenţă, că expertiza contabilă este singurul instrument juridic profesional asupra cuantumului despăgubirilor acordate de Tribunalul Sibiu şi menţinute de Curtea de Apel Alba Iulia.

Faţă de data începerii procesului, în temeiul art. 493 din C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau să depună puncte de vedere la raport; părţile nu au depus punct de vedere.

Prin încheierea din 6 aprilie 2022, s-a admis excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă Hidroconstrucţia S.A., s-a admis în principiu recursul A. şi s-a fixat termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării acestora.

Înalta Curte, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă Hidroconstrucţia S.A., care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

În speţă, Înalta Curte constată că, deşi prin memoriul de recurs vizând hotărârea atacată recurenta a indicat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de textul legal citat.

Astfel, recurenta nu a arătat care sunt normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel pentru a fi incident art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocând formal art. 1214 din C. civ.

Aşadar, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a fost invocat formal, urmărindu-se o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei hotărârii şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Argumentele recurentei exprimă dezacordul părţii cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel şi nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 din C. proc. civ., situându-se în afara ariei de competenţă a instanţei de recurs.

Recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, deşi legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, care nu au fost respectate de către recurent, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta - reclamantă Hidroconstrucţia S.A.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă A., examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Deşi prin memoriul de recurs recurenta a dezvoltat pe larg modalitatea în care în apel s-au reţinut şi evaluat probele, în mod esenţial se impută lipsa rolului activ al acestei instanţe în stabilirea faptelor ca premisă necesară aplicării legii, adică încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, motivarea inadecvată a hotărârii şi neanalizarea coroborată a tuturor probelor cauzei, aspecte încadrabile în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., iar aceste critici vor fi examinate în acord cu corecta lor calificare.

În cercetarea lor, Înalta Curte subliniază că nu vor face obiectul examinării evaluarea corectă a faptelor şi concluziile instanţei asupra lor, în măsura în care legea acordă libertate instanţei devolutive în această apreciere, însă intră în sfera controlului de legalitate exercitat conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. toate aspectele care se conturează ca încălcări ale normelor procesuale şi materiale.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că decizia instanţei de apel respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele redând obiectul cererii, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă, cu trimitere la probele administrate, analiza structurată a susţinerilor părţilor şi motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei.

În aceste condiţii, împrejurarea că instanţa de apel nu a soluţionat cauza în sensul dorit de recurenta-pârâtă nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Din acest punct de vedere, hotărârea instanţei de apel este motivată; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat şi, în raport cu art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., evocat de recurentă, arată probele verificate, modalitatea interpretării lor şi conturează concluziile instanţei devolutive.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte ignorarea efectuării unei expertize, imputată de recurentă, examinând considerentele hotărârii şi modul în care instanţa de apel s-a raportat la probele administrate în ansamblu, Înalta Curte constată că această critică nu este fondată, din perspectiva avută în vedere. Instanţa de apel a valorificat concluziile probatoriului administrat, dându-le semnificaţie în planul stării de fapt; dincolo de aceste verificări, evaluarea lor în contextul general al examinării probelor este atributul instanţelor de fond, necenzurabil din perspectiva legalităţii, reţinându-se şi că, în această privinţă, legea nu stabileşte o putere doveditoare specifică a expertizei, dar şi că aprecierea probelor în ansamblu este lăsată în marja de apreciere a instanţei de fond.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondat şi motivul de casare derivat din încălcarea obligaţiei instanţei de judecată de a stabili adevărul judiciar în cauză, pe baza unei situaţii de fapt pe deplin clarificate, în acord cu principiile contradictorialităţii, nemijlocirii, dreptului la apărare, legalităţii şi rolului judecătorului în aflarea adevărului.

Se cuvine subliniat, în primul rând că, în înfăptuirea justiţiei, instanţele de judecată trebuie să asigure, în interesul public, respectarea ordinii de drept dar şi protecţia adecvată şi concretă a drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor; instanţele nu pot nega părţilor aplicarea legii, fie pentru că aceasta nu dispune ori distinge, fie pentru că nu depun un efort suficient pentru clarificarea situaţiilor lor juridice, de natură să ducă în mod tranşant la soluţionarea unei dispute litigioase.

În aceste scop, normele C. proc. civ. instituie principii adecvate pentru garantarea finalităţii procesului, între care, în art. 22 din C. proc. civ. se regăseşte regula rolului activ al instanţei de judecată în aflarea adevărului.

Astfel, obligaţia instanţei este aceea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale; în egală măsură, legea obligă judecătorul cauzei ca, ori de câte ori legea îi rezervă puterea de apreciere, să ţină seama de toate circumstanţele cauzei şi să asigure respectarea cumulată a principiilor procesului civil, echităţii şi bunei-credinţe.

Deşi nu este mai puţin adevărat că procesul civil este un proces care dispută interese particulare, ceea ce se repercutează în abilitatea şi posibilitatea părţilor de a aduce în proces probele pe care le consideră necesare şi utile pentru demonstrarea drepturilor lor, rolul instanţei rămâne constant subordonat obligaţiei de statuare a adevărului judiciar, prin aplicarea legii la o stare de fapt deplin stabilită.

În mod specific, în planul probaţiunii judiciare, deşi judecătorului nu i se poate imputa, în căile de atac, omisiunea administrării din oficiu a unor probe pe care părţile nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii, acest lucru nu poate afecta niciunul dintre principiile fundamentale ale procesului civil; în acest sens, art. 394 din C. proc. civ. impune instanţei ca închiderea dezbaterilor unui proces să fie făcută numai atunci când instanţa se consideră deplin lămurită asupra tuturor împrejurărilor de fapt şi temeiurilor de drept ale cauzei.

Examenul hotărârii recurate permite instanţei supreme să reţină că instanţa de apel a subliniat, în mod decisiv, chiar repetat, că, aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, reanalizate în apel potrivit art. 476 alin. (2) din C. proc. civ., s-a solicitat furnizorului înlocuirea în totalitate a conductei în lungime de 600 ml cu suportarea corespunzătoare a tuturor costurilor înlocuirii, respectiv execuţia lucrărilor de înlocuire, servicii de proiectare şi asistenţă tehnică, consultanţă de către furnizor potrivit art. 5 din Contract; pârâta apelantă prin adresa din 25 noiembrie 2014 a confirmat că suportă costurile de aprovizionare pentru achiziţionarea necesarului de ţevi şi fitinguri stabilit, inclusiv aparatul de sudură, procedând la înlocuirea mărfurilor şi furnizând reclamantei materialul necesar pentru Faza I, respectiv 117 ml de conductă şi materialul aferent.

Ulterior, prin adresa din 3 martie 2015 pârâta a notificat reclamantei refuzul de a furniza materialele necesare pentru Faza a II-a, astfel că Hidroconstrucţia a înlocuit conducta pe costul propriu, expertiza judiciară efectuată în cauză stabilind existenţa şi valoarea pretenţiilor derivând din neexecutarea corespunzătoare a contractului din 22 mai 2012.

În raport cu principiul nemijlocirii, obiectivele expertizei au fost în mod cert stabilite de instanţă, anume împrejurările de fapt asupra cărora i se cere expertului să-şi exprime părerea sau să le constate ca specialist. De aceea, întemeindu-şi soluţia pe întreg probatoriul administrat în condiţiile art. 264 din C. proc. civ., care nu poate fi reevaluat în recurs, instanţa de apel a pronunţat o soluţie corectă.

Or, în contextul arătat, instanţa de apel a lămurit deplin starea de fapt, a considerat probele suficiente, vaste şi îndestulătoare şi a stabilit că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile contractuale.

Contrar susţinerilor recurentei - pârâte, instanţa de apel a calificat corect acţiunea introductivă şi a aplicat întocmai, raportat la situaţia de fapt reţinută în cauză, dispoziţiile privind angajarea răspunderii civile contractuale, anume existenţa unei fapte ilicite care constă în nerespectarea obligaţiei, existenţa unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia debitorului.

Totodată, recurenta face confuzie între viciile ascunse şi livrarea unui bun, care nu corespunde calităţilor convenite de către părţi. Esenţa prezentului litigiu constă în livrarea unei ţevi neconforme, cu caracteristici inferioare, altele decât cea cu specificaţiile comandate şi nu a unei ţevi conforme. Vor fi înlăturate susţinerile pârâtei potrivit cărora instanţa de apel a omis să motiveze respingerea apelului în legătură cu excepţia tardivităţii solicitării garanţiei, aceasta regăsindu-se la fila x a deciziei recurate.

Referitor la incidenţa art. 1707 din C. civ., se constată că pârâta însăşi, prin întâmpinarea depusă, în subcapitolul denumit "mărfurile livrate sunt conforme calitativ" a apreciat că în cauză devin aplicabile aceste dispoziţii, care reglementează răspunderea vânzătorului pentru viciile ascunse ale lucrului vândut şi care sunt condiţiile pe care viciile trebuie să le îndeplinească cumulativ pentru a putea fi antrenată răspunderea vânzătorului, conform textului de lege anterior menţionat.

A. şi-a asumat ca mărfurile să fie de o anumită calitate, astfel încât să corespundă scopului indicat, din art. 7.2 din contract rezultând expres obligaţia de garanţie pentru fabricarea mărfurilor, calitatea acestora şi exploatarea pe durata de viaţă a materialelor; ca efect al executării necorespunzătoare a contractului de către pârâtă, Înalta Curte apreciază că în mod legal instanţa de prim control judiciar a confirmat hotărârea primei instanţe, întrucât dispoziţiile art. 1707 din C. civ. se aplică, potrivit art. 1714 din acelaşi act normativ, atunci când bunul vândut nu corespunde calităţii convenite de părţi; aşadar, s-a reţinut corect că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, actele juridice deduse judecăţii fiind corect interpretate, ţinându-se seama de intenţia părţilor şi de conţinutul clauzelor contractuale apte să circumscrie modalitatea de estimare a prejudiciului.

Nu pot fi reţinute nici argumentele privind neintroducerea în cauză a beneficiarului lucrărilor de construcţii, întrucât aceste susţineri nu sunt de natură a exonera pe recurenta-pârâtă de îndeplinirea obligaţiilor asumate conform convenţiilor încheiate între părţi în ansamblul lor.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 222 din C. proc. civ. cu denumirea marginală "amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare" nu sunt formulate în termenii imperativi ai unei obligaţii a instanţei de a amâna cauza, iar prin măsura dispusă părţii nu i s-a produs o vătămare procesuală esenţială; totodată, cererea de apel cuprinde semnătura părţii, cât timp art. 199 alin. (1) din C. proc. civ. permite transmiterea cererilor prin poştă, recurenta-pârâtă făcând confuzie între actul ce poartă semnătura originală şi forma de transmitere a acestuia, textul de lege arătat mai sus permiţând depunerea nu doar a documentului olograf, ci şi a formei scanate, transmis prin intermediul serviciului poştal, această din urmă cale neconfundându-se cu înscrisul în formă electronică; prin urmare, în realitate, cererea de apel a reclamantei îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în ce priveşte semnătura.

În condiţiile în care recurenta a criticat decizia atacată în ceea ce priveşte administrarea şi interpretarea probatoriului, susţinând că anumite probe nu au fost amintite în motivare, critică întemeiată în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în realitate, nu se susţine o greşită aplicare a unor norme legale, ci se critică modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat, în cauză aceasta constituindu-se într-o veritabilă critică de netemeinicie, ce exclude posibilitatea examinării ei în calea de atac extraordinară a recursului.

Faţă de cele ce preced, constatând că nu poate fi reţinută nelegalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor invocate, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Hidroconstrucţia S.A. împotriva deciziei nr. 32/2021 din 26 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei nr. 32/2021 din 26 ianuarie 2021 a aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2022.