Consumer borrower’s appeal rejected; loan administration fee clause upheld as transparent and non-abusive; borrower ordered to pay costs.

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a Civilă sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C., a solicitat să se constate caracterul abuziv al art. 4.3, 4.4, 5.1 lit. c), 5.2, 8.1, 8.4, 8.6, 8.15 şi 8.16 din contractul de facilitate de credit şi garanţie nr. x/30.06.2008 şi anularea acestora; restituirea sumelor încasate de pârâte în temeiul clauzelor abuzive incriminate şi a dobânzilor legale cuvenite la acestea, calculate de la momentul perceperii sumelor şi până la plata integrala a sumei datorate; să se constate caracterul abuziv al tezei I a art. 6.1 şi să se dispună adaptarea contractului de credit în vederea restabilirii echităţii acestuia raportat la obligaţiile contractuale ale fiecărei părţi; să se constate, raportat la contractul de credit, că reclamanta are libertatea de a încheia o poliţă de asigurare de viaţă cu un asigurător ales de aceasta şi că reclamanta nu are obligaţia de a încheia şi o asigurare de invaliditate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 970 C. civ. 1864, art. 4 şi urm. din Legea 193/2000; art. 3,4, 5 şi urm. din Directiva 93/13/CEE a Consiliului.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 392 din 9 februarie 2017 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. prin mandatar B. S.A., a constatat caracterul abuziv şi nulitatea următoarelor clauze din contract: art. 4.3, art. 4.4, art. 5.1 lit. c), art. 5.2, art. 8.1, art. 8.4, art. 8.6, art. 8.15, art. 8.16; a obligat pârâtele să restituie reclamantei sumele încasate în baza clauzelor nule; să achite reclamantei dobânda legală aferentă sumelor pe care trebuie să le restituie, de la momentul perceperii acestora şi până la restituirea lor integrală; a respins, ca neîntemeiate, celelalte petite ale cererii şi a obligat pârâtele să achite reclamantei suma de 2.000 RON,cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 226/2018 din 1 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelurile formulate de apelantele-pârâte B. S.A., C. şi de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 392/09.02.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă; a schimbat, în parte, sentinţa atacată în sensul că, a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4.3, doar în ceea ce priveşte sintagma "creditorul va avea dreptul, fără a fi însă obligat în niciun fel"; a respins capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 4.4, art. 5.1 lit. c), art. 8.1, art. 8.6 şi art. 8.15, precum şi cererea subsidiară de restituire a sumelor încasate în baza acestor clauze şi dobânda legală aferentă, ca neîntemeiate; a constatat că reclamanta are dreptul de a încheia poliţa de asigurare de viaţă (dacă e cazul) cu orice asigurător şi nu are obligaţia de a încheia şi o asigurare de invaliditate; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi a compensat cheltuielile de judecată, constând în taxa de timbru aferentă pretenţiilor admise pentru apelantele pârâte şi onorariul avocaţial redus pentru apelanta reclamantă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1834 din 6 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 226/2018 din 1 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Prin decizia civilă nr. 1086/A din 10 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în rejudecare au fost admise apelurile formulate de apelantele-pârâte B. S.A. şi C., precum şi de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 392 din 9 februarie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

S-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4.3 doar în ceea ce priveşte sintagma "creditorul va avea dreptul, fără a fi însă obligat în niciun fel".

Au fost respinse capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 4.4, art. 5.1 lit. c), art. 8.1, art. 8.6 şi art. 8.15, precum şi cererea subsidiară de restituire a sumelor încasate în baza acestor clauze şi dobânda legală aferentă, ca neîntemeiate.

S-a constatat că reclamanta are dreptul de a încheia poliţa de asigurare de viaţă (dacă e cazul) cu orice asigurător şi nu are obligaţia de a încheia şi o asigurare de invaliditate.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Au fost compensate cheltuielile de judecată, constând în taxa de timbru aferentă pretenţiilor admise pentru apelantele pârâte şi onorariul avocaţial redus pentru apelanta reclamantă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, respectiv a soluţiei de respingere a capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv si a nulităţii absolute a art. 5.1 lit. c) din Contractul de Credit nr. x/30.06.2008 şi a cererii de restituire a sumelor încasate în baza acestei clauze împreună cu dobânda legală aferentă şi, în rejudecare să fie menţinute dispoziţiile sentinţei de fond, cu cheltuieli de judecată.

În argumentarea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că, cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel Bucureşti a încălcat norma de procedură prevăzută de art. 501 C. proc. civ., ce reglementează limitele judecaţii apelului după casare, respectiv Curtea nu a respectat dezlegările date de instanţa supremă cu ocazia casării deciziei sale. In acest sens, instanţa de apel a repus în discuţie aspecte asupra cărora s-a pronunţat înalta Curte şi chiar a statuat în contra celor stabilite de instanţa supremă, pronunţând astfel o decizie lovită de sancţiunea nulităţii.

În cauză, contractul de credit, în legătură cu clauza privind comisionul de administrare credit în cuantum de 0,15%, nu precizează la ce se raportează acest procent şi nici modalitatea de calcul.

Din aplicarea în speţă a clarificărilor aduse de decizia preliminară pronunţată în cauza C-621/17 a CJUE, rezultă că, în mod nelegal a reţinut instanţa inexistenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor (...).

Contractul de credit semnat de părţi nu cuprinde, în legătură cu clauza privind comisionul de administrare, nici precizări din care să poată fi verificată o eventuală suprapunere între diferite costuri pe care acesta din urma le presupune si alte servicii prestate de pârâtă în baza contractului.

Cu alte cuvinte, instanţa de apel a procedat greşit atunci când, în aprecierea sa asupra posibilităţii consumatorului de a înţelege consecinţele juridice si economice pe care le implica perceperea unui comision de administrare in cuantum de 0,15% a considerat a fi clară şi inteligibilă această clauză, care precizează doar procentul şi denumirea costului fără a indica metoda de calcul, respectiv baza la care se raportează acest procent.

Astfel, prin decizia pronunţată, obligatorie conform art. 501 C. proc. civ., înalta Curte a constatat că art. 5.1 lit. c) din Contract privind comisionul de administrare nu reprezintă o clauză clară şi inteligibilă, întrucât nu precizează la ce se raportează procentul de 0,15%, precum şi modalitate de calcul şi cauzează un dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, aprecierea contrară fiind nelegală.

În condiţiile în care instanţa de apel nu a respectat cu ocazia rejudecării cauzei dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la analiza caracterului abuziv a art. 5.1 lit. c) din Contract, respectiv concluziile că această clauză nu este clară şi inteligibilă, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, iar consumatorul nu poate verifica pentru ce se percepe acest comision si dacă exista o suprapunere între diferite costuri pe care acesta din urmă le presupune şi alte servicii prestate de pârâtă în baza contractului, în speţă fiind încălcate dispoziţiile art. 501 C. proc. civ. şi devine astfel incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În argumentarea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că, decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor Legii 193/2000 şi a Directivei 93/13/CEE a Consiliului, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzei cuprinse în art. 5.1 lit. c) din Contractul de credit, precum si a cererii de restituire a sumelor încasate în baza acestei clauze şi a dobânzii legale aferente.

În opinia recurentei, instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi dispoziţiile Directivei 93/13/CEE a Consiliului prin raportare la clauza contractuală atacată, reţinând în mod eronat că această clauză nu este abuzivă, aspect care a condus la încălcarea şi aplicarea greşit a dispoziţiilor legale evocate.

Mai susţine recurenta că, instanţa supremă a reţinut că instanţa de apel a procedat greşit atunci când, în aprecierea sa asupra posibilităţii consumatorului de a înţelege consecinţele juridice si economice pe care le implica perceperea unui comision de administrare în cuantum de 0,15% a considerat a fi clară şi inteligibilă această clauză, care precizează doar procentul şi denumirea costului fără a indica metoda de calcul, respectiv baza la care se raportează acest procent.

Având în vedere că din conţinutul art. 5.1 lit. c) nu reiese pentru ce se percepe acest comision şi prin raportare la ce se calculează, clauza în discuţie nu îndeplineşte cerinţele de claritate, conform celor stabilite în Cauzele C-26/13 şi C-621/17 în interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE.

În măsura în care comisionul de administrare s-ar percepe pentru operaţiunile de monitorizare a creditului, comisionul de administrare trebuia să fie acelaşi pe toată durata contractuală şi nicidecum să varieze în funcţie de soldul creditului, operaţiunile de monitorizare fiind în fapt aceleaşi indiferent de valoarea soldului pe toată durata contractului.

Or, în speţă comisionul de administrare variază în funcţie de soldul creditului, deşi operaţiunile bancare pentru monitorizarea şi administrarea creditului nu diferă cu nimic de-a lungul timpului. Acest fapt dovedeşte că nu se cunoaşte în concret pentru ce se percepe comisionul şi care sunt prestaţiile băncii în schimbul preţului primit, chiar mai mult, modificarea valorii acestui comision în funcţie de soldul creditului dovedeşte că acest comision nu se plăteşte pentru servicii de administrare, ci are alt scop, întrucât preţul acestor servicii nu variază în funcţie de soldul creditului.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel arată că împrejurarea că acest comision se raportează similar dobânzii la soldul creditului dovedeşte faptul că acest comision nu se percepe pentru operaţiuni de administrare. Dacă acest comision s-ar fi perceput pentru operaţiunile de administrare efectuate atunci în speţă trebuia să se reglementeze un comision fix care nu se schimba de-a lungul executării contractului în funcţie de soldul creditului similar dobânzii, întrucât operaţiunile de monitorizare a creditului sunt aceleaşi pe toată durata contractului.

Dezechilibrul rezultă din faptul că acest comision se plăteşte lunar de-a lungul derulării contractului, dublând practic dobânda. Sub acest aspect, această clauză reprezintă un al doilea cost al creditului, cost care nu are o justificare într-o contraprestaţiei din partea băncii, până în prezent cuantumul comisionului de administrare plătit fiind similar soldului de credit rambursat.

În ceea ce priveşte restituirea sumelor încasate în baza acestei clauze, precum şi a dobânzii legale aferente, recurenta susţine că în urma declarării clauzei ca fiind nulă, sumele plătite în temeiul acesteia sunt nedatorate, motiv pentru care se impune restituirea acestora împreună cu dobânda legală calculată de la momentul perceperii sumelor nedatorate.

Prin întâmpinarea depusă la 10 decembrie 2021, intimata B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca legală şi temeinică.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 3 februarie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Recurenta-reclamantă a depus un punct de vedere prin care a achiesat la concluziile raportului întocmit în cauză.

Prin încheierea din 5 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1086/A din 10 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A. şi C. PRIN MANDATAR B. S.A. şi a acordat termen la data de 23 iunie 2022, ora 10:00, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Recursul recurentei-reclamante a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., care vizează situaţiile când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii sau când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că, în rejudecare, instanţa de apel nu a respectat dezlegările date prin decizia de casare în sensul că această clauză de la art. 5.1 lit. c) din Contract privind comisionul de administrare nu este clară şi inteligibilă şi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, consumatorul neavând posibilitatea de a verifica pentru ce se percepe acest comision şi dacă există o suprapunere între diferite costuri pe care acesta le presupune şi alte servicii prestate de bancă în baza contractului, încălcând astfel prevederile art. 501 C. proc. civ.

Motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

În legătură cu această critică de nelegalitate se reţine că, prin decizia civilă nr. 1834 din 6 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 226/2018 din 1 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a casat-o, trimiţând cauza spre rejudecare instanţei de apel, pentru a relua analiza caracterului abuziv al clauzei din art. 5.1. lit. c) din contractul de credit dedus judecăţii, urmând a ţine seama de interpretarea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin decizia preliminară pronunţată în cauza C-621/17, cu privire la criteriile pe care instanţele trebuie să le analizeze în aprecierea caracterului abuziv al clauzelor ce reglementează comisionul de administrare credit.

Prin decizia de casare s-a mai reţinut că instanţa de apel, în primul ciclu procesual, în acord cu jurispudenţa recentă a CJUE (Cauza C-621/17) în mod corect a statuat că "Banca-intimată nu era obligată să detalieze în contractul respectiv natura tuturor serviciilor furnizate în schimbul comisionului de administrare, fiind suficient ca natura acestor contraprestaţii să poată fi în mod rezonabil înţeleasă sau dedusă din contract, în ansamblul său. Prin urmare, criticile recurentei-reclamante relative la neprecizarea în contract a serviciilor pentru care se percepe acest comision au fost apreciate ca nefondate."

Cu privire la limitele rejudecării, instanţa de casare a constatat că instanţa de apel nu a efectuat o analiză completă în ceea ce priveşte respectarea cerinţei de bună-credinţă şi de echilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, deoarece a procedat greşit atunci când, în aprecierea sa asupra posibilităţii consumatorului de a înţelege consecinţele juridice şi economice pe care le implică perceperea unui comision de administrare în cuantum de 0,15% a considerat a fi clară şi inteligibilă această clauză, care precizează doar procentul şi denumirea costului fără a indica metoda de calcul, respectiv baza la care se raportează acest procent.

Totodată, s-a reţinut că, în decizia preliminară pronunţată în cauza C-621/17, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a clarificat chestiunea referitoare la elementele concrete care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar şi inteligibil, printre acestea fiind menţionate: indicarea efectivă a cuantumului comisionului de administrare, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înţeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. S-a mai statuat, totodată, că un consumator trebuie să fie în măsură să verifice dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acesta le remunerează.

În rejudecare, instanţa de apel, ca un preambul, a reiterat aspectele dezlegate de către instanţa de casare, punctând pe scurt ceea ce a intrat în puterea lucrului judecat, respectiv chestiunea referitoare la modalitatea de negociere, reţinându-se totodată menţiunile din decizia de casare referitoare la clarificarea chestiunii vizând elementele concrete care trebuie examinate în ceea ce priveşte respectarea cerinţei de bună-credinţă şi de echilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar şi inteligibil.

În mod corect a stabilit instanţa de apel că art. 6.1 din contract aduce lămuriri cu privire la metoda de calcul, respectiv baza la care se raportează procentul de 0.15%, iar graficul de rambursare este parte integrantă din contractul de credit, în cuprinsul acestuia fiind specificat cuantumul fiecărei rate lunare reprezentând comision de administrare. Aşadar, încă de la momentul încheierii contractului de credit, consumatorul cunoştea valoarea globală a comisionului, metoda de calcul şi cuantumul lunar al acestuia, având reprezentarea asupra consecinţelor patrimoniale ale acestui comision, putând deduce natura serviciilor furnizate în schimbul perceperii acestuia.

Prin urmare, în cauză nu au fost încălcate prevederile art. 501 C. proc. civ., deoarece în rejudecare, instanţa de apel a efectuat analiza cu privire la aspectele tranşate prin decizia de casare, în limitele şi în funcţie de reperele stabilite de instanţa de recurs.

Art. 501 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată". În raport cu aceste dispoziţii legale, rezultă că în cauză instanţa de apel nu a încălcat limitele casării, ci, dimpotrivă, s-a conformat îndrumărilor obligatorii şi dezlegărilor în drept ale instanţei de recurs.

În consecinţă, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat.

Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 193/2000 şi Directivei 93/13/CEE, în examinarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare este nefondată.

Analiza caracterului abuziv al clauzei denunţate a fost realizată de instanţa de apel din perspectiva art. 4 din Legea nr. 193/2000, în raport cu situaţia specifică a contractului, cu respectarea îndrumărilor date prin decizia de recurs, pentru a se decela, raportat la speţă, aspecte importante referitoare la buna-credinţă şi la dezechilibrul semnificativ al prestaţiilor.

Această abordare a examinării caracterului abuziv al clauzei contractuale privind comisionul de administrare credit este în consens cu jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie, relevant fiind în acest sens considerentul nr. 44 al Hotărârii din 3 octombrie 2019 în Cauza C-621/17 - Gyula Kiss împotriva D., Emil Kiss şi Gyula Kiss, în care s-au reţinut că "instanţa de trimitere trebuie să examineze dacă această situaţie se regăseşte şi în lumina tuturor elementelor de fapt pertinente, printre care figurează nu numai clauzele cuprinse în contractul în cauză, ci şi publicitatea şi informaţiile furnizate de creditor în cadrul negocierii contractului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 205, Matei, C-143/13, EU:C:2015:127, punctul 75)".

Sub aspectul respectării cerinţei de redactare clară şi inteligibilă a clauzei contractuale prezentate în scris consumatorului, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit în cauza C-621/17 (Gyula Kiss împotriva D.., emil Kiss, Gyula Kiss) că "art. 4 alin. (2) şi articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar şi inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuţie în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare şi al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul şi data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză".

Aşadar, prin această decizie preliminară, Curtea de Justiţie a subliniat elementele specifice care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar şi inteligibil, printre acestea regăsindu-se cuantumul precis al comisionului, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înţeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. În plus, consumatorul trebuie să fie în măsură să verifice dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acesta le remunerează.

În rejudecare, instanţa de apel a aplicat toate aceste criterii cu prilejul verificării caracterului clar şi inteligibil al clauzei care reglementează comisionul de administrare credit şi a reţinut, în mod legal, că acesta a fost redactat într-un limbaj clar şi inteligibil ţinând seama de ansamblul împrejurărilor proprii cauzei.

Cerinţa de transparenţă a unei clauze contractuale nu presupune ca Banca să fie obligată să detalieze în contractul respectiv natura tuturor serviciilor furnizate în schimbul costurilor prevăzute de una sau mai multe clauze contractuale, analiza instanţei trebuind îndreptată asupra altor criterii pertinente, cum ar fi posibilitatea ca natura serviciilor furnizate în mod efectiv să poată fi în mod rezonabil înţeleasă sau dedusă din contract, în ansamblul său, sau posibilitatea consumatorului de a verifica dacă nu există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acestea le remunerează.

În mod corect instanţa de apel a reţinut că art. 6.1 din contract aduce lămuriri cu privire la metoda de calcul, respectiv baza la care se raportează procentul de 0,15%, astfel că în contract este prevăzut nu doar cuantumul procentual al comisionului de administrare, ci şi suma la care se aplică acesta, respectiv la soldul creditului, începând cu luna a 13-a.

De asemenea, curtea de apel a constatat că recurenta-reclamantă a depus la dosar oferta de credit înmânată de către bancă anterior semnării contractului de credit, precum şi un grafic de rambursare înmânat la aceeaşi dată în care se menţionează comisionul de administrare lunară de 0,15% plătibil începând cu rata a 13-a. În graficul de rambursare există o rubrică distinctă în care este evidenţiat comisionul de administrare, în mod separat de sold şi de dobândă. Din grafic rezultă cu claritate că în primele 12 luni de contract comisionul de administrare este 0 iar, începând cu rata a 13-a acesta este de 97,50 Euro şi scade progresiv, până la valoarea de 0,50 Euro în luna 360 de contract.

Din perspectiva acestei abordări, cerinţa de transparenţă sus-arătată se regăseşte în clauza în discuţie.

Prin urmare, faţă de conţinutul clauzei referitoare la comisionul de administrare credit, transparenţa unei clauze se analizează prin raportare la posibilitatea unui consumator informat de a prevedea, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice şi juridice care rezultă din clauzele contractuale ce îl privesc (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler şi Rabai, C-26/13).

De observat şi că legislaţia din materia protecţiei drepturilor consumatorului nu impunea profesionistului să procedeze la o dare de seamă cu privire la toate activităţile concrete care se circumscriu unui anumit serviciu prestat sau care se va presta, ceea ce ar conduce la inserarea în contractele de credit a unor aspecte nerelevante din perspectiva acordării creditului şi a obligaţiilor părţilor.

Mai mult, nicio dispoziţie în vigoare la momentul încheierii contractului părţilor nu interzicea perceperea comisioanelor denumite generic de către recurentă "de administrare" pe lângă dobânda aferentă creditului, comisionul de administrare incluzând costul acelor activităţi de monitorizare a creditului.

Aşadar, valoarea comisionului de administrare poate fi determinată prin metoda de calcul redată de stipulaţiile contractuale, recurenta-reclamantă fiind astfel în măsură să prevadă, la data încheierii contractului, care sunt implicaţiile juridice şi economice care decurg din perceperea acestui comision în ceea ce îi priveşte. Motivele perceperii acestui comision sunt evidente întrucât rezultă din însăşi denumirea sa, context în care această clauză expune în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului la care se referă. Comisionul de administrare nu disimulează o dobândă. Dobânda este percepută pentru lipsa de folosinţă a sumei puse la dispoziţia clientului, în timp ce comisionul de administrare este solicitat pentru serviciile prestate de bancă, respectiv pentru monitorizarea/administrarea/gestionarea creditului. Nu există niciun indiciu care să contureze perspectiva că acesta comision ar intra în componenţa dobânzii, ca preţ al împrumutului.

Obligaţia de plată a comisionului de administrare a fost prevăzută distinct de obligaţia de plată a dobânzii tocmai în considerarea faptului că acest comision nu este menit să asigure punerea la dispoziţie a creditului şi folosirea sumei de bani de către împrumutat, ci efectuarea acelor operaţiuni bancare necesare derulării raportului contractual pe toată durata de creditare.

Aşadar, clauzele contractuale mai sus evocate conţin date relevante pentru a determina întinderea obligaţiei de plată, prin raportare la suma împrumutată, limbajul în care este definit şi determinat comisionul de administrare fiind accesibil şi prefigurând contraprestaţiile băncii.

Rezumând, este de subliniat că dispoziţiile contractuale care reglementează comisionul de administrare credit îndeplinesc criteriile legale de transparenţă, clauzele fiind clare şi inteligibile, redactate în acord cu cerinţele art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, recurenta fiind astfel în măsură să prevadă, la data încheierii contractului de credit, care sunt consecinţele juridice şi economice pe care le implică perceperea unui astfel de comision.

În concluzie, este de relevat faptul că instanţa de apel, în analiza caracterului abuziv al clauzei a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 în raport cu elementele specifice care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar şi inteligibil şi anume: cuantumul precis al comisioanelor, metoda de calcul, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înţeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său, inexistenţa unei suprapuneri între diferitele costuri sau între serviciile pe care acesta le remunerează.

În acest context, se reţine că instanţa de apel a aplicat toate aceste criterii cu prilejul verificării caracterului clar şi inteligibil al clauzei care reglementează comisionul de administrare credit, în acord cu limitele stabilite prin decizia de casare şi cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1086/A din 10 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea intimatei-pârâte B. S.A. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.655,30 RON, conform dovezilor de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1086/A din 10 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A. şi C. PRIN MANDATAR B. S.A.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 1.655,30 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2022.