Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1613/2022 AI generated

Suspension of provisional execution of pension judgment: failure to prove irremediable prejudice despite concurrent criminal investigation for pension fraud

Case Number Decizia nr. 1613/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the appeal filed by the County Pensions House, upholding the Court of Appeal’s prior decision to refuse the suspension of the provisional execution of a first-instance judgment; consequently, the original tribunal decision remains in force. The dispute concerned a civil procedure for contesting pension administrative decisions regarding the cessation of an age-limit pension and the calculation of agricultural sector pensions, where the appellant sought to suspend execution citing an ongoing criminal investigation for abuse of office and forgery related to pension records. The court determined that the appellant failed to meet the statutory threshold for suspending execution under Art. 450 of the Civil Procedure Code and Art. 719 (applied by reference), failing to demonstrate an imminent, irremediable prejudice distinct from the state's potential reimbursement of any presumed loss, and noting that the criminal investigation only warranted a discretionary suspension of the trial under Art. 413(1)(2) C. proc. civ., which did not automatically mandate the suspension of execution rights guaranteed by Art. 47 of the Constitution.

Legislator headnote

AI generated

art. 139 alin. (5) C. proc. civ, art. 157 din Legea nr. 263/2010, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 27 din Legea nr. 18/1991, art. 450 C. proc. civ; Suspension of provisional execution of pension judgment: failure to prove irremediable prejudice despite concurrent criminal investigation for pension fraud: The dispute concerned a civil procedure for contesting pension administrative decisions regarding the cessation of an age-limit pension and the calculation of agricultural sector pensions, where the appellant sought to suspend execution citing an ongoing criminal investigation for abuse of office and forgery related to pension records. The court determined that the appellant failed to meet the statutory threshold for suspending execution under Art. 450 of the Civil Procedure Code and Art. 719 (applied by reference), failing to demonstrate an imminent, irremediable prejudice distinct from the state's potential reimbursement of any presumed loss, and noting that the criminal investigation only warranted a discretionary suspension of the trial under Art. 413(1)(2) C. proc. civ., which did not automatically mandate the suspension of execution rights guaranteed by Art. 47 of the Constitution.

Keywords

AI generated
suspension of pension civil judgment pension calculation fraud investigation code of criminal procedure judicial investigation

Cited Legislation

AI generated
art. 139 alin. (5) C. proc. civ
263/2010, recuperare sume încasate necuvenit şi suspendare executare decizie, pentru o bună administare a cauzei, baza art. 139 alin.
art. 157 din Legea nr. 263/2010
80/26.06.2013, coroborate cu ale art. 157 din Legea nr. 263/2010.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Cu titlu preliminar, Înalta Curtea constată că desi recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele dezvoltate în memoriul de recurs se circumscriu ipotezei de casare prevăzute de art.
art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
civ., solicitând admiterea căii de atac şi a cererii de suspendare a executării provizorii, având în vedere şi solicitarea privind suspendarea cauzei potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
art. 27 din Legea nr. 18/1991
Potrivit art. 27 din Legea nr.
art. 450 C. proc. civ
240 din 29 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, având în vedere dispoziţiile art. 450 C. proc. civ., ţinând seama şi de solicitarea de suspendare a cauzei în baza dispoziţiilor art.
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII MEHEDINŢI, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin.
art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ
Potrivit art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept, când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă iar, potrivit art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for the rejection of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 27.04.2021, sub nr. x/2021, contestatoarea A. a formulat contestaţie împotriva deciziilor nr. 135790/26.03.2021 privind încetarea pensiei pentru limită de vârstă, nr. 135790/26.03.2021 privind acordarea pensiei şi a deciziei nr. 1357/29.03.2021 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit, emise de intimata Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi, solicitând, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziilor, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziilor şi obligarea intimatei să-i acorde pensia, aşa cum a fost stabilită, potrivit deciziei nr. 135790/12.11.2012, cu cheltuieli de judecată.

În drept, şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile Legii nr. 263/2010, H.G. nr. 257/2011, Legea nr. 127/2019, C. proc. civ. şi C. proc. civ..fisacă.

Prin încheierea de şedinţă publică din 11.07.2021, având în vedere că prin acţiune se contestă o decizie de pensie sub mai multe aspecte, respectiv încetare plată pensie, acordare pensie conform Legii nr. 263/2010, recuperare sume încasate necuvenit şi suspendare executare decizie, pentru o bună administare a cauzei, baza art. 139 alin. (5) C. proc. civ., instanţa a dispus disjunge acţiunea faţă capetele de cerere privind contestaţie împotriva deciziei de încetare plată pensie pentru limită de vârstă şi contestaţie împotriva deciziei privind acordarea pensiei conform Legii nr. 263/2010, urmând a fi format dosar separat.

Ca urmare, contestaţia cu privire la capetele de cerere privind contestaţie împotriva deciziei de încetare plată pensie pentru limită de vârstă şi contestaţie împotriva deciziei privind acordarea pensiei conform Legii nr. 263/2010, fost înregistrată sub nr. x/2021.

Prin sentinţa nr. 240/2021 din 29 octombrie 2021, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, a admis în parte contestaţia formulată de contestator A., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi; a anulat decizia nr. 135790/26 martie 2021 privind încetarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă şi Decizia nr. 135790/26 martie 2021 privind acordarea pensiei conform Legii nr. 263/2010 (de respingere), ambele emise de intimata Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi; a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziilor contestate prin prezenta; a respins capătul de cerere privind obligarea intimatei de a acorda pensia conform Deciziei nr. 135790/12 noiembrie 2012.

A admis în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată şi a obligat-o pe intimata Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi la plata către contestator a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1125 RON, proporţional cu pretenţiile admise.

În data de 05.01.2022, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a fost înregistrat apelul declarat de apelanta Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi împotriva sentinţei nr. 240/29.10.2021.

Prin cererea nr. x din data de 01.02.2022, petenta Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi a solicitat suspendarea executării provizorii a sentinţei nr. 240/2021 din 29 octombrie 2021 a Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, apelată în dosarul nr. x/2021.

A menţionat că sunt scutiţi de plata taxei de timbre, potrivit dispoziţiilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/26.06.2013, coroborate cu ale art. 157 din Legea nr. 263/2010.

În motivarea cererii arată în esenţă că s-a dispus inceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz in serviciu, fals in inscrisuri, uz de fals şi înşelăciune, in raport de dosarele de pensie, printre care face parte şi cel al reclamantei.

Prin încheierea din 17 februarie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de suspendare provizorie a executării sentinţei civile nr. 240/29.10.2021, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2021, formulată de petenta Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi, în contradictoriu cu intimata A..

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII MEHEDINŢI, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi a cererii de suspendare a executării provizorii, având în vedere şi solicitarea privind suspendarea cauzei potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Recurenta consideră că, în mod nelegal, instanţa a respins cererea privind suspendarea executării provizorii a sentinţei civile nr. 240 din 29 octombrie 2021 a Tribunalului Mehedinţi.

Recurenta arată că instituţia Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi acordă drepturile cuvenite beneficiarilor de pensie (în cazul pensiilor de agricultori) pe baza datelor, elementelor şi informaţiilor conţinute în carnetul de pensii şi asigurări sociale şi/sau în actele doveditoare eliberate de primăria care deţine arhiva fostelor unităţi agricole cooperatiste, întocmite cu respectarea prevederilor legale referitoare la valabilitatea actelor doveditoare.

Or, în speţă, tocmai lipsa carnetului de asigurări sociale, care să certifice volumul de norme agricole efectuate de reclamantă (actul doveditor de baza pentru vechimea în sectorul agricol), precum şi neprezentarea unei adeverinţe de primăria care deţine arhiva fostului CAP, valabil întocmită, însoţită de fişele anuale, au dus la nevalorificarea perioadei în care reclamanta a desfăşurat normele agricole.

Aşadar, pentru valorificarea timpului util era necesar ca reclamanta să fi prezentat o adeverinţă eliberată de primăria care deţine arhiva fostei unităţi agricole cooperatiste la care reclamanta a desfăşurat norme.

Prin urmare, recurenta susţine că în situaţia în care persoana a fost membru cooperator, această perioadă poate fi dovedita cu carnetul de asigurat sau printr-o adeverinţă eliberată de primăria din localitate unde a existat CAP-ul, din care sa rezulte trei elemente obligatorii: anii în care persoana respectivă a fost membru cooperator, normele planificate de adunarea generală pentru anii respectivi şi normele realizate de persoana în cauză.

Potrivit art. 27 din Legea nr. 18/1991, s-a stabilit ca la desfiinţarea cooperativelor agricole de producţie, o comisie de lichidare numită prin decizia prefectului la propunerea primăriei, în termen de 9 luni de la desfiinţarea cooperativei, va proceda la realizarea activului şi la plata pasivului acesteia, în condiţiile legii; aceeaşi comisie, potrivit pct. 47 si 48 din Regulamentul aprobat prin H.G.. nr. 131/1991, abrogată între timp, avea obligaţia să întocmească o situaţie privind evidenţa muncii efectuate de cooperatorii activi şi veniturile obţinute de aceştia, pe care urma s-o înainteze, sub semnătură, organelor judeţene ale casei judeţene de pensii şi asigurări sociale a ţărănimii. De asemenea, la art. 49, raportările si actele cooperativelor desfiinţate se predau prin proces-verbal, primăriilor.

Menţionează recurenta faptul că Arhiva fostelor CAP-uri, potrivit dispoziţiilor art. 121 din H.G. nr. 257/2011 nu este deţinută de Casa de Pensii, respectiv, fişele anuale de evidenţă a membrilor cooperatori, a normelor realizate şi borderourile de lichidare se regăsesc în arhiva primăriilor care deţin arhivele fostelor CAP-uri. În baza acestor înscrisuri, primăriile eliberează adeverinţe pentru confirmarea timpului util în cazul stabilirii pensiilor din sistem agricol.

Arată că în posesia CJP Mehedinţi se află doar situaţia cu normele, care nu constituie din punct de vedere legal dovezi pentru stabilirea timpului util în sectorul CAP, ci doar documente deţinute pentru confruntarea normelor din adeverinţele primăriilor.

Recurenta susţine că actele doveditoare pe care trebuie să le prezinte fostul membru cooperator sunt prevăzute expres de art. 121 alin. (4) din H.G. nr. 257/2011 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 263/2010, în sensul că, timpul util la pensie se determină pe baza datelor, elementelor şi informaţiilor conţinute în carnetul de pensii şi asigurări sociale şi/sau în baza actelor doveditoare eliberate de primăria care deţine arhiva fostelor CAP-uri, întocmite cu respectarea prevederilor legale privind valabilitatea actelor doveditioare.

Mai susţine că dovedirea timpului util pentru agricultori se face pe baza carnetului de asigurări sociale sau alte acte necesare stabilirii dreptului de pensie impusă de prevederile imperative ale art. 76 (1) din H.G. nr. 257/2011 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 263/2010.

Recurenta invocă o speţă similară (dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova, în proces cu reclamanta B.), în care instanţa a admis cererea de suspendare a executării provizorii a sentinţei tribunalului pentru efectuarea unor adrese către Primăria Punghina şi pentru ca intimata contestatoare să depună la dosar adeverinţa nr. x/18.07.1991.

Arată că, şi în acest dosar similar prezentei cauze, a solicitat suspendarea potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că dosarul reclamantei de agricultor face obiectul cercetării penale în dosarul nr. x/2021, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin Ordonanţa nr. 430349/19.04.2021 dispunându-se începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals în înscrisuri, uz de fals şi înşelăciune.

Aşadar, în prezenta cauză, recurenta arată că a solicitat suspendarea executării provizorii a sentinţei civile nr. 240 din 29 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, având în vedere dispoziţiile art. 450 C. proc. civ., ţinând seama şi de solicitarea de suspendare a cauzei în baza dispoziţiilor art. 413 (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a faptului că în dosarul penal cu nr. x/2021, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin Ordonanţa nr. 430349/19.04.2021 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals în înscrisuri, uz de fals şi înşelăciune, astfel încât infracţiunile respective au o înrâurire asupra hotărârii ce urmează a fi pronunţată, tinând seama că din dosarele de pensie pentru agricultor ce fac obiectul cercetării penale face parte şi dosarul reclamantei.

Intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, excepţie care a fost respinsă conform celor reţinute în practicaua prezentei decizii. Totodată, a solicitat respingerea recursului, având în vedere că prin Ordonanţa din 30.03.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 s-a dispus clasarea cauzei, motivele de recurs fiind neîntemeiate.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curtea constată că desi recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele dezvoltate în memoriul de recurs se circumscriu ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârea recurată poate fi casată atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept, când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă iar, potrivit art. 450 din acelaşi cod, "(1) suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecăţii în apel"; (3) cererea de suspendare se va judeca de către instanţa de apel. Dispoziţiile art. 719 alin. (6) sunt aplicabile în mod corespunzător"; (4) suspendarea va putea fi încuviinţată numai cu plata unei cauţiuni al cărui cuantum va fi stabilit de instanţă în condiţiile art. 719 alin. (2) şi (3)".

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că încheierea atacată a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale evocate, curtea de apel analizând corespunzător condiţiile necesare pentru a se dispune suspendarea executării sentinţei primei instanţe.

Cu privire la condiţia privind depunerea cauţiunii conform dispoziţiilor art. 719 alin. (2) din C. proc. civ., se constată că în mod corect s-a constatat că recurenta era scutită de la obligaţia de plată a cauţiunii în conformitate cu prevederile art. 7 din O.G. nr. 22/2002, care statuează că:

"Cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituţiile şi autorităţile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar şi a sumelor stabilite cu titlu de cauţiune".

Cu privire la măsura suspendării executării hotărârii, Înalta Curte reţine că, pentru adoptarea acestei măsuri, partea care o solicită trebuie să facă, pe de o parte, dovada prejudiciului iminent pe care l-ar suferi prin executare şi, pe de altă parte, dovada imposibilităţii ori a improbabilităţii recuperării acestui prejudiciu pe calea întoarcerii executării.

Totodată, partea trebuie să justifice urgenţa acestei măsuri, condiţionată, la rândul său, de existenţa unor motive temeinice, fundamentate pe situaţii excepţionale care, în ipoteza producerii lor, ar crea prejudicii ce nu ar putea fi reparate nici măcar pe calea întoarcerii executării.

Prin raportare la aceste consideraţii cu valoare principială, Înalta Curte constată că, în cauză, din considerentele încheierii recurate rezultă că instanţa de apel a făcut o judicioasă analiză a oportunităţii suspendării executării hotărârii primei instanţe în raport cu motivele invocate şi împrejurările cauzei, apreciind în mod corect că nu se justifică necesitatea luării măsurii suspendării executării sentinţei, în baza art. 450 din C. proc. civ.

Contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, instanţa de apel a reţinut, în mod judicios, în considerentele încheierii atacate, că începerea urmăririi penale este un caz de suspendare facultativă a judecării cauzei în raport de dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la pronunţarea unei hotărâri definitive fiecare persoană beneficiind de prezumţia de nevinovăţie.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat în mod corect că prin suspendarea executării sentinţei intimata-reclamantă ar rămâne fără drepturi de pensie, deci fără mijloace de subzistenţă, în absenţa unei hotărâri de condamnare sau cel puţin a unei soluţii de trimitere în judecată, fiind necesar a se respecta un grad de proporţionalitate a măsurii propuse între dreptul la pensie al persoanei consacrat de art. 47 din Constituţie şi dreptul autorităţii de a limita proporţiile unei eventuale pagube sau de a obţine recuperarea acesteia, statul având, de altfel, suficiente mijloace pentru a obţine recuperarea unei pagube care are un caracter prezumtiv.

Totodată, se constată că argumentele recurentei-pârâte s-au concentrat pe împrejurarea că, într-o speţă similară pronunţată de Curtea de Apel Craiova i s-a admis cererea privind suspendarea executării hotărârii, însă condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare nu trebuie interpretate restrictiv, ci aplicate particular fiecărei speţe în parte.

Or, în virtutea caracterului excepţional al suspendării executării unei hotărâri judecătoreşti, este necesar ca motivele invocate prin cererea de suspendare să se circumscrie unor argumente temeinice care să justifice luarea unei astfel de măsuri, recuperarea unei prezumtive pagube nefiind suficientă.

Toate celelalte aspecte invocate prin memoriul de recurs sunt critici ce vizează nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei tribunalului, nu veritabile critici ale încheierii pronunţate în temeiul art. 450 C. proc. civ.. Aşadar, instanţa de recurs, limitată în demersul său la verificarea legalităţii acestei încheieri, constată că toate aceste motive de apel sunt străine de actul jurisdicţional ce face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

În aceste condiţii, instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile legale incidente, când a reţinut că petenta nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor necesare pentru a se dispune suspendarea executării provizorii a hotărârii judecătoreşti apelate, astfel că Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII MEHEDINŢI împotriva încheierii din 17 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII MEHEDINŢI împotriva încheierii din 17 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2022.