Active procedural standing of an electricity distributor to claim compensation for unrecorded technological consumption arising from billing errors

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Mureş, secţia Civilă la data de 13 octombrie 2020, sub dosar nr. x/2019, reclamanta Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Sud S.A. prin Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 310.055,06 RON, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumată din reţeaua electrica de distribuţie si neachitată până la data prezentei şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizarea de acţiune înregistrată la dosarul cauzei la 30 octombrie 2019, reclamanta şi-a diminuat pretenţiile la suma de 182.294,92 RON, menţionând că aceasta este contravaloarea energiei electrice de recuperat de la pârâtă pentru intervalul 26 august 2015-15 mai 2018 şi nu 310.055,06 RON cât a indicat în cererea introductivă.

Prin sentinţa civilă nr. 11/2021 din 12 ianuarie 2021, Tribunalul Mureş, secţia Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania SUD S.A. şi a respins ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală acţiunea reclamantei Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania SUD, pe care a obligat-o să plătească pârâtei S.C. A. S.R.L. cheltuieli de judecată în cuantum de 5.075 RON.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta solicitând anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Prin decizia nr. 626/A din 26 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta Distribuţie a Energiei Electrică România S.A. împotriva sentinţei civile nr. 11/2021 din 12 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar nr. x/2019, pe care a anulat-o şi trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Mureş.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În argumentare, recurenta susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ., aspect ce se circumscrie motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, se arată că, deşi instanţa de apel reţine în mod corect în considerentele sale că reclamanta ar pretinde recuperarea diferenţei dintre valoarea energiei electrice consumate în perioada de referinţă şi valoarea energiei electrice facturate, diferenţă pe care susţine că a plătit-o către furnizor ca şi consum tehnologic, consum pe care trebuia să-l achite în calitate de distribuitor, înţelege să se subroge voinţei reclamantei în ceea ce priveşte stabilirea obiectului dedus judecăţii, arătând:

"dar, în concret, nu este vorba de un consum propriu tehnologic, ci de energie electrică consumată de pârâtă".

Or, prin această rectificare menită să justifice soluţia pronunţată, în concret, instanţa de apel a eludat obligaţia de a statua asupra celor solicitate de către SDEE Mureş prin apelul declarat, pronunţându-se asupra dezlegării date de către instanţa de fond cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei din perspectiva prejudiciului constând în micşorarea patrimoniului său cu energia electrică consumată de subscrisa, iar nu cu energia electrică achiziţionată de operatorul de distribuţie cu titlu de consum propriu tehnologic, deşi exclusiv pe această identificare a sursei de consum reclamanta şi-a construit criticile aduse hotărârii apelate.

Procedând astfel, în mod evident, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, încălcând rolul ce revine judecătorului în aflarea adevărului conturat de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., sub aspectul depăşirii limitelor investirii, astfel cum au fost ele trasate prin motivarea pretenţiei deduse judecăţii de către SDEE Mureş prin apelul declarat.

În continuare, recurenta susţine critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., context în care apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 36 C. proc. civ., fiind aplicate greşit următoarele norme de drept material: art. 1345 C. civ. care reglementează instituţia îmbogăţirii fără justă cauză; art. 3 şi art. 52 alin. (2) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale; art. 75 alin. (3) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali aprobat prin Ordinul ANRE nr. 64/2014; art. 4 alin. (3), art. 5 pct. 4 şi art. 26 alin. (2) lit. b) din Ordinul ANRE nr. 121/2015 pentru aprobarea Procedurii privind determinarea consumului de energie electrică în caz de înregistrare eronată şi în sistem pauşal şi pentru modificarea art. 80 din Regulamentul de furnizare la clienţii finali, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 64/2014.

Astfel, potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

În speţa de faţă, distribuitorul de energie electrică solicită recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a nefacturării integrale de către furnizor a cantităţii de energie electrică pe care pârâta ar fi consumat-o în perioada 26 august 2015 - 15 mai 2018.

Aşadar, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, prin care sunt stabilite subiectele de drept implicate în furnizarea energiei electrice, trebuie observată distincţia pe care o face legiuitorul între furnizorul de energie electrică şi operatorul de reţea

Prin urmare, reclamanta este operatorul de reţea, pe când furnizorul de energie electrică (persoana juridică cu care recurenta se află în relaţii comerciale potrivit Contractului de furnizare a energiei electrice la clienţi eligibili noncasnici nr. x/22.08.2018) este Societatea Electrica Furnizare S.A., furnizorii de energie electrică făcând parte din lanţul care asigură parcursul energiei electrice de la producător la consumatorul final.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 123/2012, furnizorul comercializează energia electrică pe baza măsurătorilor efectuate de operatorul de distribuţie, care o transportă către punctul de consum, astfel că, în baza contractului de furnizare, raporturi juridice se stabilesc între furnizor şi consumator, încheierea acestuia fiind supusă condiţiei prealabile a încheierii de către furnizor a unui contract de distribuţie şi/sau de transport cu operatorul de reţea care deserveşte locul de consum.

Cât în ceea ce priveşte plata şi facturarea energiei electrice, art. 52 alin. (2) stabileşte în mod expres că energia electrică furnizată clientului se facturează de către furnizor, conform reglementărilor ANRE şi prevederilor legale în vigoare.

Aşadar, în considerarea acestora, instanţa de fond nu putea face abstracţie de existenţa raporturilor juridice astfel stabilite între părţi, fiind evident că, atât timp cât subscrisa avea încheiat un contract de furnizare, proprietarul întregii cantităţi de energie electrică consumate nu putea fi decât Electrica S.A..

Faţă de împrejurarea că, aşa cum susţine reclamanta, în realitate, prin nefacturarea unei părţi din cantitatea de energie consumată de recurentă s-ar repercuta şi asupra distribuitorului paguba produsă în mod direct în patrimoniul furnizorului, în mod corect instanţa de fond a apreciat că acest lucru nu înseamnă că distribuitorul se poate îndrepta direct împotriva consumatorului, întrucât prejudiciul nu este proprietarul energiei nefacturate, iar eventualul prejudiciu suferit ar fi putut să şi-l recupereze în temeiul raporturilor juridice stabilite cu furnizorul.

La baza acestei soluţii a stat lămurirea unui aspect esenţial în cauză: neplata energiei electrice efectiv consumate s-a datorat unei erori de facturare, iar nu unui consum neînregistrat.

Că nu este vorba de un consum neînregistrat/fraudulos, pe de o parte, rezultă din toate actele dosarului întocmite de către SDEE Mureş, concluzionându-se în cuprinsul acestora în urma investigaţiilor făcute că nu au fost identificate urme de intervenţie la grupurile de măsurare, iar, pe de altă parte, în cadrul litigiului, însăşi reclamanta nu lasă loc de niciun dubiu când explică faptul că diferenţa pretinsă se datorează unei erori de facturare, produsă de introducerea unui contante greşite.

Acesta este şi motivul pentru care instanţa de apel, deşi a admis apelul reclamantei a ţinut să rectifice criticile formulate de aceasta, menţionând că "în concret, nu este vorba de un consum propriu tehnologic, ci de energie electrică consumată de pârâtă".

Or, cum în prezenta cauză nu se confirmă condiţia consumului neînregistrat, această eroare de facturare putea fi corectată, respectiv putea fi încasată diferenţa de plată pentru întreaga cantitate de energie electrică consumată, doar de către cel care avea atribuţia facturării, respectiv furnizorul, art. 75 alin. (3) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali aprobat prin Ordinul ANRE nr. 64/2014 (în vigoare la data constatării cantităţii de energie electrică nefacturată) recunoscând acestuia dreptul de regularizare atunci când se constată că există diferenţe între cantitatea de energie electrică efectiv consumată şi suma cantităţilor facturate.

În acest sens, se susţine că nicio dispoziţie legală nu conferă dreptul operatorului de distribuţie de a recupera contravaloarea cantităţii de energie electrică nefacturată în locul furnizorului, dat fiind faptul că, într-o asemenea situaţie, SDEE Mureş ar fi cel care s-ar îmbogăţi fără justă cauză în lipsa oricăror dovezi că, în calitate de distribuitor ar fi achiziţionat diferenţa de cantitate de energie electrică furnizată consumatorului şi facturată.

Având în vedere raporturile intervenite între furnizor şi distribuitorul de reţea, în măsura în care cantitatea de energie electrică nefacturată ar fi aparţinut reclamantei, aceasta putea recupera prejudiciul numai în urma facturării ei de către furnizor, iar nu direct de la consumator, aspect confirmat de însăşi reclamanta, prin notele scrise depuse las instanţa de fond pentru termenul din 15 decembrie 2020.

Mai mult decât atât, prin apelul declarat, reclamanta recunoaşte că proprietarul diferenţei de energie electrică pe care o solicită în prezenta cauză este furnizorul, arătând că "cantitatea ce face obiectul prezentei cauze nu a fost transmisă la momentul respectiv către furnizor pentru a fi facturată", astfel că în mod corect instanţa de fond a avut în vedere raporturile contractuale intervenite între părţi pentru a aprecia că prejudiciul invocat de către reclamantă nu s-a produs în patrimoniul acesteia.

Această verificare a întrunirii condiţiei sărăcirii reclamantei este o veritabilă analiză a instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză, numai astfel instanţa putând stabili dacă SDEE Mureş este titularul dreptului afirmat în prezenta cauză.

În concluzie, recurenta apreciază că soluţia dispusă de instanţa de apel a fost dată atât cu aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, cât şi cu nerespectarea regulilor de procedură care vizează stabilirea calităţii procesuale active, motive de nelegalitate care atrag casarea hotărârii atacate.

Prin întâmpinarea depusă, la 11 februarie 2022, intimata-reclamantă DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA S.A. - SUCURSALA MUREŞ a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În acest context, recurenta susţine încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 9 C. proc. civ. ce vizează principiul disponibilităţii şi art. 36 din acelaşi Cod cu privire la calitatea procesuală rezultată din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios.

Din perspectiva acestor dispoziţii, recurenta critică decizia atacată considerând că prin admiterea apelului reclamantei nu s-a avut în vedere aplicarea principiului disponibilităţii, iar instanţa, în baza rolului activ nefiind ţinută de temeiul juridic al cererii, avea posibilitatea să califice din punct de vedere juridic calitatea procesuală a reclamantei sau putea să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe utile soluţionării cauzei, fiind astfel depăşite limitele învestirii.

Această critică nu poate fi primită, având în vedere că legiuitorul a optat pentru instituirea rolului activ al judecătorului în procesul civil, pornind de la premisa că justiţia constituie un serviciu public al cărui scop este nu numai soluţionarea conflictelor dintre părţi, ci şi restabilirea ordinii de drept, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie referitor la înfăptuirea justiţiei. Pe de altă parte însă, intervenţia judecătorului în virtutea rolului său activ este limitată de principiul disponibilităţii.

Astfel, potrivit principiului disponibilităţii, instanţa este ţinută să se pronunţe, în limitele învestirii, numai cu privire la persoanele care au fost chemate în judecată şi asupra obiectului determinat al pricinii, stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, deoarece nicio dispoziţie legală nu prevede posibilitatea instanţei de a se pronunţa asupra vreunei chestiuni necerută de niciuna dintre părţi şi pusă în discuţie din oficiu de instanţă.

În acest context, nu se poate reţine critica referitoare la faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, câtă vreme părţile aveau mijloace procesuale pentru a determina administrarea dovezilor utile cauzei, iar pe de altă parte, rolul activ al instanţei nu poate constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia din părţi şi în apărarea intereselor acesteia.

Astfel, instanţa nu are obligaţia, ci doar posibilitatea, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să ordone dovezile pe care le găseşte de cuviinţă, însă atunci când apreciază că sunt necesare pentru dezlegarea pricinii, aşa încât, nu se poate reţine încălcarea principiului rolului activ, prin depăşirea limitelor învestirii aşa cum susţine recurenta.

De asemenea, nu se poate reţine susţinerea recurentei privind aprecierile instanţei de fond, referitoare la faptul că subiectele raportului juridic litigios în cauză, nu pot să fie decât furnizorul de energie electrică şi consumatorul, iar pretinsul prejudiciu nu poate fi produs, în mod direct decât în patrimoniul furnizorului, context în care a constatat că reclamanta nu are calitate procesuală.

Aceasta deoarece, instanţa de apel, în mod corect a apreciat că singurul prejudiciat efectiv în cauză, este distribuitorul, în afara oricărei legături cu contractul de furnizare încheiat între furnizor şi consumator sau contractul încheiat între furnizor şi distribuitor, întrucât prin schimbarea efectuată de instanţa de fond s-ar aduce atingere principiului disponibilităţii.

Aşadar, reclamanta, prin cererea de chemare în judecată a stabilit cadrul procesual, iar instanţa de apel doar a analizat acest cadru, fără a aduce vreo modificare şi fără să se subroge voinţei reclamantei în ceea ce priveşte stabilirea obiectului dedus judecăţii.

Având în vedere argumentele consemnate de însăşi instanţa de apel în considerentele deciziei pronunţate, în sensul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, potrivit căruia, reclamantul este cel care determină cadrul procesual, inclusiv sub aspectul obiectului şi cauzei juridice a cererii, Înalta Curte apreciază că în mod eronat a reţinut instanţa de fond susţinerile pârâtei, în sensul că reclamanta nu poate justifica calitatea sa procesuală în cauză, având în vedere că principiul rolului activ al instanţei este limitat de principiul disponibilităţii, în raport de care, iniţiativa judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt este limitată la cele ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii, instanţa neputând iniţia cereri pe seama părţilor în litigiu, fiind obligată să judece acţiunile cu care a fost învestită, astfel cum acestea au fost formulate.

Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută critica recurentei între modalităţile în care rolul activ al judecătorului se poate manifesta, întrucât consacrarea acestui principiu are ca scop asigurarea unui echilibru procesual între părţi şi respectarea principiului egalităţii acestora, iar prin hotărârea recurată nu s-a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, instanţa de apel răspunzând tuturor criticilor aduse prin motivele de apel hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

În acest context, referitor la criticile întemeiate pe pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., se constată că în cadrul memoriului de recurs normele de procedură ce ar fi fost nerespectate de instanţa de apel, nu pot fi primite, sens în care se apreciază că acestea au fost invocate în mod formal.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea hotărârii atacate.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 1345 C. civ., care reglementează instituţia îmbogăţirii fără justă cauză şi prevederi din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, precum şi din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali aprobat prin Ordinul ANRE.

Aceste critici sunt nefondate, întrucât în memoriul de recurs, se constată că recurenta dezvoltă aspecte care privesc fondul cauzei, or tocmai pentru nesoluţionarea fondului cauzei, de către prima instanţă a fost admis apelul reclamantei şi trimisă cauza instanţei de fond pentru rejudecare.

În ceea ce priveşte prevederile art. 1345 C. civ., se constată că recurenta nu a dezvoltat critici care să vizeze condiţiile prevăzute de textul de lege evocat şi din care să rezulte că în cauză nu sunt întrunite condiţiile materiale şi juridice ale îmbogăţirii fără justă cauză.

Aşadar, susţinerea recurentei, potrivit căreia, subiectele raportului juridic litigios în cauză nu pot să fie decât furnizorul de energie electrică şi consumatorul, iar pretinsul prejudiciu nu poate fi produs, în mod direct decât în patrimoniul furnizorului se constată că este nefondată.

Aceasta deoarece, diferenţa dintre energia consumată de către pârâtă şi energia facturată, ca urmare a aplicării unei constante mai mici, reprezintă o pierdere comercială care se regăseşte în consumul propriu tehnologic al operatorului de distribuţie, reglementat prin Ordinul ANRE nr. 15/2014 privind aprobarea Procedurii pentru determinarea consumului propriu tehnologic în reţelele electrice de distribuţie şi care reprezintă diferenţa dintre cantitatea de energie intrată lunar în reţelele aparţinând operatorului de distribuţie şi cantitatea de energie distribuită prin reţelele de distribuţie şi facturată, la care se adaugă cantitatea de energie electrică consumată din reţeaua de distribuţie, dar nefacturată.

Astfel, situaţia de fapt vizează o neînregistrare integrală a cantităţii de energie electrică consumată, prin introducerea in sistemul informatic al S.D.E.E. Târgu Mureş a unei constante greşite a contorului.

Totodată, trebuie reţinută solicitarea eşalonării la plată a pârâtei privind suma rezultată în urma introducerii corecte a constantei de facturare, aspect ce reprezintă o recunoaştere a situaţiei de fapt şi implicit a corectitudinii aplicării la calculul energiei electrice înregistrate a constantei K=10, motiv pentru care refuzul de plată al cantităţii de energie electrică consumată apare ca fiind nejustificat.

Prin urmare, în condiţiile în care energia consumată şi recunoscută de pârâtă, pentru care s-a solicitat eşalonarea, neregăsindu-se în facturile achitate către furnizor se constată că nu poate reprezenta altceva decât energie achiziţionată de către societatea reclamantă, în calitate de operator de distribuţie pentru acoperirea consumului propriu tehnologic, context în care se constată că motivele de recurs indicate ca temei de drept pentru susţinerea căii de atac nu sunt incidente în speţă, criticile formulate de recurentă nu pot conduce la reformarea acesteia, soluţia instanţei de apel fiind în acord cu cadrul legal fixat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Aşadar, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 626/A din 26 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 626/A din 26 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA S.A. - SUCURSALA MUREŞ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2022.