Judicial salary discrimination claim: jurisdiction established for Tribunal of Bihor following negative conflict of competence

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 01.02.2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei să constate existenţa stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Bistriţa, care beneficiază de sporuri în procent total de 45% şi să dispună obligarea pârâţilor la acordarea diferenţei dintre indemnizaţia efectiv plătită şi cea care include aceste sporuri, începând cu 01.01.2022 şi emiterea unor noi ordine de salarizare, precum şi actualizarea diferenţelor salariale cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare.

Prin sentinţa civilă nr. 409/LM/07.04.2022, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a evocat dispoziţiile art. 269 din Codul muncii şi art. 208-210 din Legea nr. 62/2011, după care a constatat că domiciliul reclamantei este în Cluj-Napoca.

Totodată, a reţinut că, deşi reclamanta are locul de muncă la Judecătoria Bistriţa, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. În acest sens, a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., pentru a se reţine competenţa teritorială exclusivă a Tribunalului Bihor, deoarece reclamanta are domiciliul în Cluj-Napoca, acţiunea fiind de competenţa instanţei de la domiciliul său, respectiv Tribunalul Cluj.

A mai apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 127 C. proc. civ. pentru a fi atrasă competenţa Tribunalului Bihor, dat fiind că nu se poate reţine competenţa instanţei de la locul de muncă al reclamantei, respectiv Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Aceasta deoarece reclamanta are calitatea de judecător la Judecătoria Bistriţa, iar acţiunea este de competenţa unei instanţe superioare celei la care îşi desfăşoară activitatea.

Or, pentru a fi incident art. 127 alin. (1) C. proc. civ., acţiunea trebuie să fie de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 1501/31.05.2022, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi în vederea soluţionării conflictului ivit între cele două instanţe.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., ci cele ale art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., faţă de calitatea de pârât a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

În acest sens, a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ. prevăd o competenţă alternativă şi specială în considerarea calităţii de instanţă de judecată a pârâtului, având prioritate faţă de cele ale art. 210 din Legea 62/2011, care se aplică cazurile în absenţa unor norme derogatorii.

Astfel, a apreciat că reclamanta a uzat de posibilitatea conferită de lege de a sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad din circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă (Tribunalul Bistriţa-Năsăud).

În acest context, tribunalul a apreciat că prima instanţa sesizată, respectiv Tribunalul Bihor, rămâne competentă în baza opţiunii reclamantei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 10.06.2022.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte constată că în cauză există conflict negativ de competenţă, întrucât două instanţe s-au dezînvestit, declinându-şi reciproc competenţa, astfel încât se impune emiterea regulatorului de competenţă.

Litigiul are ca obiect obligarea pârâţilor la acordarea unor sporuri şi emiterea unor ordine de salarizare, fiind dedus astfel judecăţii un conflict de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (21) C. proc. civ., "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

Analiza coroborată a acestor norme relevă că reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii şi care are calitatea de pârâtă.

Deşi art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabileşte în materia conflictelor de muncă competenţa în favoarea instanţei în circumscripţia căreia îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în situaţia în care sunt îndeplinite cerinţele art. 127 C. proc. civ., cele din urmă dispoziţii legale prevalează faţă de cele dintâi în considerarea scopului pentru care au fost edictate, şi anume înlăturarea oricărui dubiu asupra imparţialităţii judecătorilor.

Pornind de la această interpretare, Înalta Curte reţine că reclamanta îşi desfăşoară activitatea ca judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Bistriţa, aflată în circumscripţia Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Având în vedere că unul dintre pârâţii chemaţi în judecată este chiar Tribunalul Bistriţa-Năsăud, care ar fi fost competent conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, reclamanta era îndreptăţită să se prevaleze de prerogativa conferită de art. 127 alin. (2)-(21) C. proc. civ.

Astfel, reclamanta putea sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii şi care are calitatea de pârâtă.

Printre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Cluj, în raza căreia se află Tribunalul Bistriţa-Năsăud care are calitatea de pârât, figurează şi Curtea de Apel Oradea, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Bihor.

Cum reclamanta are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ., iar Tribunalul Bihor figurează printre instanţele deopotrivă competente conform art. 127 alin. (2)-(21) C. proc. civ., rezultă că acestui tribunal îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2022.