Interest rate renegotiation obligations post-absolute nullity of variable interest clause in consumer credit contracts

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 02.11.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei:

1. să constate că prin nulitatea absolută parţială a clauzei referitoare la dobândă în partea privind dobânda de referinţă variabilă şi aducerea la îndeplinire a obligaţiei de modificare a clauzei pe baza unei negocieri între părţi finalizate fără consens din culpa exclusivă a pârâtei, în cazul contractului de credit nr. x/29.11.2007, cuantumul dobânzii este de 1,5% pe an, după primul an, pe întreaga perioadă de creditare;

2. să oblige pârâta la restituirea integrală a sumelor încasate necuvenit cu titlu de dobândă, care nu au fost restituite prin decizia nr. 2123/20.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă şi au devenit certe şi lichide în urma constatării caracterului abuziv al clauzei privind dobânda de referinţă variabilă;

3. să oblige pârâta la încetarea perceperii dobânzii de 3,5% pe an stabilite abuziv la 02.08.2016 şi la emiterea unui nou grafic de rambursare care să prevadă o dobândă de 1,5% pe an;

4. să oblige pârâta la restituirea integrală a sumelor încasate necuvenit cu titlu de dobândă începând cu 02.08.2016, reprezentând diferenţa dintre dobânda percepută abuziv şi dobânda de 1,5% pe an;

5. să oblige pârâta la plata dobânzii legale de la data perceperii fiecărei sume lunare şi până la data restituirii, precum şi la actualizarea lor cu indicele de inflaţie, pentru sumele încasate necuvenit;

6. să oblige pârâta la plata despăgubirilor în cuantum de 220.000 RON, pentru prejudiciile cauzate onoarei şi demnităţii reclamantului de faptele ilicite ale pârâtei;

7. să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3180/31.10.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondate atât excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cât şi acţiunea şi l-a obligat pe reclamant la plata către pârâtă a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel principal, iar pârâta a declarat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 1838/09.12.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul reclamantului, a admis apelul incident al pârâtei şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că l-a obligat pe reclamant la plata către pârâtă, suplimentar, a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă; l-a obligat pe apelantul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3.755,96 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Prin decizia civilă nr. 745/21.04.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a civilă a respins cererea formulată de apelantul-reclamant privind completarea dispozitivului deciziei instanţei de apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivare, autorul recursului a relatat negocierile purtate cu intimata-reclamantă pentru stabilirea nivelului dobânzii aplicabile contractului de credit în urma pronunţării deciziei nr. 2123/20.10.2015, după care a arătat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5-8 C. proc. civ.

În cadrul primului motiv de nelegalitate invocat, a susţinut că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, învederând că deşi instanţa a fost învestită să constate finalizarea negocierilor între părţi, a omis să se pronunţate asupra acestei solicitări.

De asemenea, recurentul-reclamant a arătat că a clarificat obiectul cererii în faţa primei instanţe ca fiind o acţiune în constatare, însă instanţa a apreciat că a fost învestită cu o acţiune în constituire de drepturi. Astfel, a subliniat că acţiunea în constituire de drepturi presupunea stabilirea unei noi clauze. Or, prin acţiune s-a solicitat constatarea nivelului dobânzii aplicabil în urma pronunţării deciziei nr. 2123/20.10.2015.

A mai susţinut că instanţa de apel a încălcat principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, deoarece nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor stabilirea momentului la care au fost finalizate negocierile, modul de determinare a dobânzii, ofertele şi concesiile făcute, posibilitatea de negociere reală şi efectivă a procentului de dobândă şi nici motivele refuzului ofertei finale.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt, omiţând să răspundă argumentelor susceptibile să influenţeze soluţia pronunţată în cauză.

Astfel, a arătat că la dosar există o probă care atestă refuzul recurentului-reclamant de a accepta oferta finală privind cuantumul dobânzii fixe, refuzul fiind comunicat intimatei-pârâte la 23.03.2016. Or, neanalizarea acestei probe relevă că decizia recurată nu este motivată în privinţa momentului la care părţile au finalizat negocierile.

De asemenea, a învederat că nu au fost analizate criticile din apelul principal referitoare la încălcarea principiului forţei obligatorii a contractului şi a considerentelor deciziei nr. 2123/20.10.2015.

A mai susţinut că nu au fost analizate criticile referitoare la greşita soluţionare a capetelor de cerere nr. x, arătând că, după expunerea considerentelor care au vizat soluţia dată primului capăt de cerere, instanţa de apel a trecut la examinarea apelului incident. În acest context, a subliniat că au fost încălcate exigenţele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi de art. 6.1. din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a apreciat că trimiterea părţilor la negociere a echivalat cu obligarea lor la stabilirea modului de determinare a dobânzii prin încheierea unui act adiţional. Or, această apreciere încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat ataşat deciziei nr. 2123/20.10.2015, prin care instanţa supremă a statuat că intimata-pârâtă este obligată să negocieze real şi efectiv cu recurentul-reclamant o dobândă care să conţină şi o componentă variabilă, care va fi stabilită în baza acordului liber exprimat de părţi.

A mai arătat că nesocotirea acestei decizii este evidentă din moment ce instanţa supremă a recunoscut recurentului-reclamant dreptul de a refuza motivat dobânda propusă de bancă, iar instanţa de apel a apreciat că obligaţia de încheiere a actului adiţional subzistă şi în cazul unui eventual refuz. Or, într-o astfel de situaţie, negocierea ar fi pur formală şi ar avantaja-o pe intimata-pârâtă.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea art. 969-970 C. civ. din 1864, deoarece instanţa de apel a încălcat principiul forţei obligatorii a contractului şi a denaturat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al clauzei privind dobânda variabilă, anulată parţial.

În concret, a subliniat că instanţa de apel a dispus încetarea efectelor clauzei privind dobânda exprimată în procentul fix de 1,5% pe an, deşi această clauză nu a fost declarată nulă.

În final, a conchis că, prin obligarea recurentului-reclamant la încheierea unui act adiţional în termenii şi condiţiile impuse de intimata-pârâtă, au fost încălcate dispoziţiile art. 948 C. civ. din 1864, care condiţionează validitatea actului juridic de existenţa unui consimţământ liber exprimat de părţi.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare la recurs.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 04.05.2022, recursul a fost admis în principiu.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că deşi instanţa a fost învestită să constate finalizarea negocierilor între părţi, a omis să se pronunţate asupra acestei solicitări.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor."

Analiza acestui text de lege relevă că obiectul şi limitele procesului sunt guvernate de principiul disponibilităţii, fiind stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Obiectul acţiunii reprezintă pretenţia dedusă judecăţii, fiind configurată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

De asemenea, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că reclamantul a învestit instanţele de judecată cu o acţiune care cuprinde mai multe capete de cerere, însă niciunul dintre ele nu are ca obiect constatarea finalizării negocierilor între părţi.

De altfel, reclamantul nu a formulat în faţa primei instanţe o cerere adiţională în temeiul art. 204 C. proc. civ. prin care să extindă limitele învestirii, în sensul de a solicita inclusiv constatarea finalizării negocierilor între părţi.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că instanţele de judecată nu au fost învestite cu un capăt de cerere având ca obiect constatarea finalizării negocierilor între părţi.

Autorul recursului mai susţine că deşi a clarificat obiectul cererii în faţa primei instanţe ca fiind o acţiune în constatare, instanţa a apreciat că a fost învestită cu o acţiune în constituire de drepturi care presupunea stabilirea unei noi clauze convenţionale.

Contrar acestei aserţiuni, Înalta Curte reţine că acţiunea nu a fost calificată de instanţele devolutive ca fiind una în constituire de drepturi. Astfel, în considerentele expuse de instanţele devolutive nu există nicio apreciere a acestora din care să poată fi dedusă schimbarea obiectul acţiunii în sensul indicat de autorul recursului. Fiind respectate limitele învestirii, rezultă că nu a fost încălcat principiul disponibilităţii.

Recurentul-reclamant mai susţine că a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, în condiţiile în care instanţa de apel nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor stabilirea momentului la care au fost finalizate negocierile, modul de determinare a dobânzii, ofertele şi concesiile făcute, posibilitatea de negociere reală şi efectivă a procentului de dobândă şi motivele refuzului ofertei finale.

Critica vizează, în realitate, încălcarea principiului contradictorialităţii consacrat de art. 14 C. proc. civ., întrucât autorul recursului impută instanţei de apel omisiunea de a pune în discuţia contradictorie a părţilor anumite aspecte procesuale cu caracter esenţial.

Înalta Curte reţine că, la termenul din 09.12.2020, s-a prezentat numai apărătorul intimatei-pârâte căruia instanţa i-a acordat cuvântul asupra probelor şi apelurilor declarate în cauză, astfel cum rezultă din practicaua deciziei recurate.

În acest context, recurentul-reclamant nu poate invoca cu succes omisiunea instanţei de apel de a pune în discuţia contradictorie a părţilor anumite aspecte la termenul la care acesta nu s-a prezentat, deşi a fost legal citat.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că nesocotirea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat ataşat deciziei nr. 2123/20.10.2015 este evidentă din moment ce instanţa supremă i-a recunoscut dreptul de a refuza motivat dobânda propusă de bancă, iar instanţa de apel a apreciat că obligaţia de încheiere a actului adiţional subzistă şi în cazul unui eventual refuz.

Aceste critici nu se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., care sancţionează încălcarea autorităţii de lucru judecat, ci în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. De altfel, recurentul-reclamant nu ar justifica un interes în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., deoarece eventuala admitere a recursului pentru acest motiv ar conduce la respingerea acţiunii ca inadmisibilă, conform art. 497 teza finală C. proc. civ.

Contrar susţinerilor din cererea de recurs, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a reţinut că obligaţia de încheiere a actului adiţional subzistă şi în cazul unui eventual refuz al ofertei propuse de intimata-pârâtă.

În realitate, instanţa de apel a reţinut în partea finală a deciziei recurate următoarele:

"Instanţele de judecată nu dispun de competenţa stabilirii dobânzilor aplicabile în cadrul contractelor de creditare încheiate între consumatori şi societăţile bancare. (…) Aceasta este şi ipoteza în cauza dedusă judecăţii pe calea prezentului demers judiciar. După constatarea nulităţii absolute a componentei variabile a dobânzii inserate de părţile prezentei cauze în cadrul contractului de credit nr. x/29.11.2007, părţile au renegociat noul nivel al dobânzii, acesta fiind stabilit unilateral de către intimata-apelantă B. la nivelul de 3,5% pe an, în lipsa acordului de voinţă manifestat de către apelantul-reclamant, acesta refuzând semnarea actului adiţional conţinând acest nou nivel al dobânzii anuale."

Această apreciere a instanţei de apel nu încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat ataşat deciziei nr. 2123/20.10.2015, prin care s-a statuat că:

"revine pârâtei obligaţia ca, pe baza unei negocieri reale şi efective cu împrumutaţii şi în baza acordului acestora liber exprimat, să modifice clauza declarată nulă atât sub aspectul modului de determinare a dobânzii, cât şi sub aspectul momentului de la care această modificare operează şi, subsecvent acestei modificări, să emită noi grafice de rambursare."

De altfel, prin decizia amintită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a stabilit un nivel al dobânzii de 1,5%, ci a subliniat că marja fixă de 1,5 puncte procentuale nu ridică probleme din perspectiva caracterului ei abuziv. Prin îndrumările oferite, părţilor li s-a recomandat renegocierea dobânzii împrumutului pe baza unor criterii emancipate de parametrii iniţiale care nu întruneau exigenţele legale şi erau nepredictibile pentru consumatori.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

Autorul recursului susţine că decizia atacată este nemotivată în privinţa momentului la care părţile au finalizat negocierea, întrucât nu a fost analizată proba ce atestă refuzul său de a accepta oferta finală privind cuantumul dobânzii fixe, refuzul fiind comunicat intimatei-pârâte la 23.03.2016. Mai arată că nu au fost analizate criticile referitoare la încălcarea considerentelor deciziei nr. 2123/20.10.2015 şi nici cele privitoare la greşita soluţionare a capetelor de cerere nr. 2-6.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde în considerente, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod concret examinate pretenţiile şi apărările lor de către instanţa sesizată.

Prin raportare la aceste consideraţii, Înalta Curte constată că proba constând în refuzul comunicat intimatei-pârâte la 23.03.2016 este anterioară deciziei nr. 4945/12.12.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a statuat cu caracter definitiv că pârâta s-a conformat deciziei nr. 2123/20.10.2015, în sensul transmiterii de invitaţii la negociere şi oferte individuale particularizate către toţi reclamanţii din dosarul nr. x/2010, o mare parte dintre consumatori ajungând la o înţelegere cu banca, ceea ce demonstrează caracterul nejustificat al refuzului de adaptare a contractelor de credit de către reclamant.

În condiţiile în care instanţa de apel a dat eficienţă deciziei pronunţate în dosarul nr. x/2016 în virtutea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, era inutilă examinarea unei probe anterioare pronunţării acestei decizii, care viza tot chestiunea negocierilor purtate de părţi cu privire la dobândă.

De asemenea, amplele referiri în considerentele deciziei recurate cu privire la modul de aplicare a deciziei nr. 2123/20.10.2015 relevă că instanţa de apel a expus motivele pentru care a apreciat că au fost respectate statuările din această din urmă decizie.

Totodată, analiza criticilor referitoare la greşita soluţionare a capetelor de cerere nr. x nu mai era necesară din moment ce instanţa de apel a apreciat că nu dispune de competenţa stabilirii dobânzii contractuale faţă de cele statuate prin decizia nr. 2123/20.10.2015, iar modul de soluţionare a acestor capete de cerere depindea de soluţia dată primului capăt de cerere, între ele existând o relaţie de accesorialitate.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Recurentul-reclamant mai susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 969-970 C. civ. din 1864, întrucât a dispus încetarea efectelor clauzei privind dobânda exprimată în procentul fix de 1,5% pe an, deşi această clauză nu a fost declarată nulă.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine că, în primul an de creditare, a fost stabilită o dobândă fixă de 6,95% pe an, iar ulterior, dobânda a fost formată din dobânda de referinţă variabilă afişată la sediul băncii, la care se adăuga marja fixă de 1,5 puncte procentuale, conform clauzei stipulate la art. 5 din contractul de credit nr. x/29.11.2007.

Astfel, marja fixă de 1,5 puncte procentuale era o componentă a dobânzii percepute de bancă care se adăuga dobânzii de referinţă variabile, fiind diferită de dobânda exprimată în procente fixe aferentă primului an de creditare.

Prin decizia nr. 2123/20.10.2015, instanţa supremă a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referinţă variabilă, precum şi orice altă clauză care permitea pârâtei modificarea unilaterală a cuantumului dobânzii, obligând-o pe pârâtă să modifice contractele încheiate cu reclamanţii şi să emită noi grafice de rambursare în urma acestei modificări. În motivarea acestei decizii s-au reţinut următoarele considerente relevante:

"Pe cale de consecinţă, continuă să îşi producă efectele, în cazul contractelor care au o astfel de prevedere, clauza privind dobânda exprimată în procente fixe, iar în cazul celorlalte contracte părţile urmează a stabili dobânda prin negociere, conform considerentelor ce se vor arăta. (…) În plus, aşa cum reiese din examinarea cererii de chemare în judecată precizată şi din toate actele de procedură, reclamanţii înşişi au recunoscut Băncii dreptul de a percepe după primul an de contract o dobândă care să cuprindă şi o componentă variabilă, contestând, însă, dreptul acesteia de a determina în mod arbitrar şi netransparent partea de dobândă variabilă; ca atare, nivelul dobânzii depinde de înţelegerea părţilor".

Astfel, considerentele evocate anterior relevă că soluţia de constatare a nulităţii absolute a părţii din clauză referitoare la dobânda de referinţă variabilă nu are drept consecinţă aplicarea marjei fixe de 1,5 puncte procentuale până la stabilirea dobânzii prin negociere. De altfel, instanţa supremă nu a făcut nicio referire la marja fixă în considerentele care au fundamentat soluţia dată în dosarul nr. x/2010.

În aceste condiţii, susţinerile referitoare la aplicarea marjei fixe de 1,5 puncte procentuale până la stabilirea dobânzii prin negociere nu pot fi primite, faţă de statuările din decizia nr. 2123/20.10.2015 a căror respectare se impune în virtutea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Autorul recursului a mai susţinut că obligarea sa de către instanţa de apel la încheierea unui act adiţional în termenii şi condiţiile impuse de intimata-pârâtă s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 948 C. civ. din 1864. Această aserţiune este infirmată chiar de considerentele deciziei recurate care nu cuprind vreo statuare în sensul că recurentul-reclamant ar fi obligat să încheie un act adiţional în termenii şi condiţiile impuse de intimata-pârâtă.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1838/09.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2022.