Abusive interest clause in credit contract; scope of judicial review limited to original contract excluding supplementary agreements

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la 31.05.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei să constate caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit nr. x/19.12.2007 de la art. 6 alin. (1) lit. a), referitoare la modul de calcul al dobânzii în funcţie de "dobânda variabilă a băncii" şi art. 5 lit. b) şi e), referitoare la comisionul de administrare şi cel de rambursare anticipată şi să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute în temeiul clauzelor contestate şi a dobânzii legale calculate de la data încasării acestor sume şi până la data restituirii lor, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7826/06.09.2019, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Prin sentinţa civilă nr. 598/C/05.08.2020, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis în parte acţiunea şi a constatat caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 6 alin. (1) lit. a) şi art. 5 lit. b) şi e) din contractul de credit nr. x/19.12.2007 şi a obligat-o pe pârâtă să restituie sumele încasate în temeiul acestor clauze, sume actualizate cu dobândă legală penalizatoare calculată de la data încasării şi până la data restituirii lor.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel prin care a solicitat schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 209/Ap/01.03.2021, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 6 alin. (1) lit. a) din contractul de credit nr. x/19.12.2007, în privinţa modului de calcul al dobânzii în funcţie de "dobânda variabilă a băncii", numai în perioada de aplicare a acesteia, respectiv 19.12.2007-02.09.2010; a obligat-o pe pârâtă la restituirea diferenţei dintre dobânda achitată şi cea calculată în funcţie de marja băncii de 4,85%, în perioada 19.12.2007-02.09.2010 şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data încasării şi până la data restituirii; a respins restul pretenţiilor în privinţa clauzei referitoare la dobândă; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate; a obligat pe intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 1.325,14 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivare, a arătat că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE, deoarece instanţa de apel a dispus restituirea dobânzii numai pentru perioada 19.12.2007-02.09.2010, fără a examinare şi caracterul abuziv al dobânzii modificate prin actul adiţional.

După evocarea hotărârilor pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C-243/08 şi C-240/98-C-244/98, a susţinut că instanţa de apel trebuia să analizeze din oficiu caracterul abuziv al clauzelor modificate prin actul adiţional, chiar dacă a apreciat că acest act nu a format obiectul acţiunii.

A mai arătat că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1.267-1.269 C. civ. În acest sens, a învederat că actul adiţional din 02.09.2010 a modificat clauza stipulată la art. 6 alin. (1) lit. a) din contractul de credit.

Astfel, a arătat că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că actul adiţional nu a format obiectul acţiunii, excluzând în mod nelegal analiza caracterului abuziv al clauzelor din acest act.

În acest context, recurentul-reclamant a subliniat că a învestit instanţa cu o acţiune în constatarea caracterului abuziv al clauzei privind dobânda, motiv pentru care instanţa trebuia să examineze atât dobânda aplicabilă până la data încheierii actului adiţional, cât şi dobânda aplicabilă după încheierea acestui act.

Astfel, a susţinut că acţiunea introductivă nu a vizat numai dobânda aferentă perioadei 19.12.2007-02.09.2010, deoarece modificarea operată prin actul adiţional devine corp comun cu actul iniţial.

În continuare, a susţinut că marja fixă a dobânzii a fost modificată în mod unilateral prin actul adiţional, aspect care relevă caracterul abuziv al clauzei din acest act din perspectiva Legii nr. 193/2000 şi a principiului consensualismului.

Recurentul-reclamant a arătat că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece instanţa de apel a apreciat că actul adiţional nu a format obiectul acţiunii introductive, după care a analizat validitatea sa.

Totodată, a învederat că restituirea integrală a sumelor încasate cu titlu de dobândă reprezintă sancţiunea aplicabilă pentru stipularea unei clauzei abuzive.

Astfel, a arătat că, separat de limitarea perioadei pentru care a constatat caracterul abuziv al clauzei privind dobânda (19.12.2007-02.09.2010), instanţa de apel a limitat restituirea la marja fixă iniţială de 4,85%. Or, procedând în acest mod, instanţa de apel a încălcat norma de la art. 15 C. civ.

A mai susţinut că efectul constatării caracterului abuziv al clauzei privind dobânda constă în rămânerea contractului de credit fără dobândă, ca sancţiune aplicabilă profesionistului pentru inserarea în contract a unei clauze abuzive.

A mai arătat că atât clauza din contractul de credit, cât şi cea modificată prin actul adiţional referitoare la dobândă sunt abuzive din perspectiva Legii nr. 193/2000.

Astfel, recurentul-reclamant a conchis că nu putea cunoaşte modul de operare a dobânzii de referinţă de vreme ce a luat cunoştinţă de majorarea dobânzii odată cu comunicarea noului grafic de rambursare.

În drept, a invocat motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5-6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 04.05.2022, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, acesta fiind admis în principiu.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că a învestit instanţa cu o acţiune în constatarea caracterului abuziv al clauzei privind dobânda, motiv pentru care instanţa trebuia să examineze atât dobânda aplicabilă până la data încheierii actului adiţional, cât şi dobânda aplicabilă după încheierea acestui act.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor."

Analiza acestui text de lege relevă că obiectul şi limitele procesului sunt guvernate de principiul disponibilităţii, fiind stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Obiectul acţiunii reprezintă pretenţia dedusă judecăţii, fiind configurată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

De asemenea, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea caracterului abuziv al clauzei privind dobânda stipulată la art. 6 alin. (1) lit. a) din contractul de credit nr. x/19.12.2007.

Atât în petitul, cât şi în motivarea cererii de chemare în judecată nu există nicio referire la clauza stipulată la art. I.2.2.1. din actul adiţional din 02.09.2010, care prevede dobânda majorată.

De altfel, reclamantul nu a formulat în faţa primei instanţe o cerere adiţională în temeiul art. 204 C. proc. civ., prin care să extindă limitele învestirii, în sensul constatării caracterului abuziv al clauzei din actul adiţional referitoare la dobânda majorată.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că reclamantul nu a învestit instanţele de judecată cu examinarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. I.2.2.1. din actul adiţional din 02.09.2010.

Aserţiunea în sensul că instanţa de apel trebuia să examineze din oficiu caracterul abuziv al clauzei modificate prin actul adiţional, chiar dacă a apreciat că acest act nu a format obiectul acţiunii, nu poate fi primită. Aceasta deoarece în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Această interdicţie este consacrată explicit de art. 478 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia "în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi."

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

Autorul recursului mai susţine că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât instanţa de apel a apreciat că actul adiţional nu a format obiectul acţiunii, după care a analizat validitatea sa.

Aceste critici se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că actul adiţional nu format obiectul acţiunii introductive şi că prima instanţă nu a fost sesizată cu critici referitoare la clauzele stipulate în acest act.

Subsecvent acestei aprecieri, instanţa de apel a procedat precum prima instanţă, în sensul că a examinat caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. I.2.2.1. din actul adiţional.

Astfel cum s-a demonstrat anterior, Înalta Curte subliniază că prevederea contractuală referitoare la dobânda din actul adiţional este în afara limitelor învestirii din prezentul proces.

În acest context, considerentele prin care s-a reţinut că actul adiţional nu a format obiectul acţiunii erau suficiente pentru a justifica admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul constatării caracterului abuziv al clauzei din contractul de credit referitoare la dobânda aferentă perioadei 19.12.2007-02.09.2010.

În schimb, considerentele prin care instanţa de apel a analizat caracterul abuziv al clauzei referitoare la dobânda din actul adiţional sunt într-adevăr străine de natura pricinii şi, în mod implicit, supraabundente, deoarece vizează o clauză necontestată de reclamant în faţa primei instanţe; fiind supraabundente, ele nu beneficiază de efectele lucrului judecat consacrate de art. 431 C. proc. civ.

Existenţa acestor considerente străine de natura pricinii nu atrage însă casarea deciziei recurate, deoarece soluţia instanţei de apel se fundamentează şi poate fi menţinută în baza considerentelor prin care s-a reţinut în mod just că actul adiţional nu a format obiectul acţiunii introductive.

De altfel, ultima teză a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevede că se poate cere casarea hotărârii care cuprinde numai motive străine de natura cauzei. Or, decizia recurată nu cuprinde exclusiv motive străine de natura cauzei, ci şi motive care sprijină şi justifică soluţia din dispozitiv.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Recurentul-reclamant mai susţine că efectul constatării caracterului abuziv al clauzei privind dobânda constă în rămânerea contractului fără dobândă, ca sancţiune aplicabilă profesionistului pentru stipularea unei clauze abuzive.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine că dobânda percepută în temeiul clauzei de la art. 6 alin. (1) lit. a) din contractul de credit era compusă din dobânda de referinţă a băncii la care se adăuga marja de 4,85%.

Astfel, dobândă percepută de bancă în baza contractului de credit includea atât o parte variabilă reprezentată de dobânda de referinţă a băncii, cât şi o parte fixă reprezentată de marja de 4,85%.

În urma admiterii apelului pârâtei, instanţa de prim control judiciar a constatat caracterul abuziv al clauzei de la art. 6 alin. (1) lit. a) din contractul de credit, în privinţa modului de calcul al dobânzii în funcţie de dobânda variabilă a băncii, numai în perioada de aplicare a acesteia (19.12.2007-02.09.2010).

Ca atare, instanţa de apel a constatat nulitatea numai a părţii variabile a dobânzii reprezentate de dobânda de referinţă a băncii, nu şi a părţii fixe constând în marja de 4,85%.

În acest context, instanţa de apel putea dispune restituirea numai a diferenţei dintre dobânda achitată şi cea calculată raportat la marja băncii de 4,85%, în perioada 19.12.2007-02.09.2010.

Aserţiunea conform căreia efectul constatării caracterului abuziv al clauzei privind dobânda constă în rămânerea contractului fără dobândă nu poate fi primită, deoarece de esenţa activităţii bancare este obţinerea de profit, acesta fiind obţinut prin perceperea de dobânzi la capitalul împrumutat.

De altfel, înlăturarea completă a dobânzii contractuale ar echivala cu schimbarea nepermisă a naturii contractului de credit dintr-un act cu titlu oneros în unul cu titlu gratuit.

De asemenea, nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 15 C. civ. din moment ce contractul de credit a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, nefiind astfel aplicabile în prezenta cauză. Relevantă în acest sens este norma de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, conform căreia "dispoziţiile C. civ. se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare."

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5-6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 209/Ap/01.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2022.