Nullity of cassation appeal for failure to frame factual evidence disputes within statutory grounds of legal error

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la 02.05.2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 219.988,4 RON, care reprezintă contravaloarea facturii seria x nr. x/30.06.2018 şi a dobânzii legale penalizatoare la data introducerii acţiunii şi până la achitarea debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 268/F/12.03.2020, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 1712A/29.10.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 219.988,4 RON şi a dobânzii legale începând cu 23.04.2019 şi până la data plăţii debitului; a obligat-o pe intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 10.757,76 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru ambele faze procesuale.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea hotărârii recurate.

În motivare, recurenta-pârâtă a susţinut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, instanţa de apel făcând inclusiv aprecieri contradictorii la paginile 9-10 din decizie.

A învederat că s-a reţinut în mod greşit că marfa aferentă facturii în litigiu a fost livrată de către partea adversă, fiind înlăturate în mod eronat concluziile raportului de expertiză din care rezulta contrariul.

A mai arătat că hotărârea este nemotivată întrucât nu sunt indicate probele din care ar rezulta existenţa unei convenţii şi livrarea cantităţii de marfă către recurenta-pârâtă, nefiind astfel întrunite cerinţele pentru atragerea răspunderii contractuale.

Autoarea recursului a subliniat că raţionamentul de la paginile 10-11 din decizia recurată relevă o evaluare necoroborată a probelor administrate în cauză.

Astfel, a afirmat că deşi instanţa de apel a făcut referire la raportul de expertiză întocmit în faţa primei instanţe, a ignorat concluziile din acest raport care erau favorabile recurentei-pârâte.

A mai învederat că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1.270 şi art. 1.350 alin. (2) C. civ. când a reţinut că răspunderea contractuală intervine în cazul neexecutării fără justificare a obligaţiilor contractuale.

În concret, a subliniat că instanţa de apel a apreciat că recurenta-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a facturii, deşi nu era stipulată o clauză care să instituie o asemenea obligaţie.

A mai arătat că nu putea fi reţinută în sarcina sa neexecutarea unei obligaţii şi nici producerea unui prejudiciu, din moment ce nu a existat o convenţie care să vizeze marfa a cărei contravaloare s-a solicitat.

Astfel, a subliniat că la dosar nu există niciun înscris care să probeze existenţa obligaţiei de plată a facturii şi livrarea mărfii către recurenta-pârâtă.

Prin urmare, autoarea recursului a conchis că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru atragerea răspunderii contractuale.

În drept, au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat criticile din cererea de recurs.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

Prin raportare la aceste considerente, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă criticile formulate prin cererea de recurs nu pot fi subsumate acestui motiv.

Astfel, autoarea recursului nu a indicat punctual considerentele pretins contradictorii, ci a susţinut generic că ar exista motive contradictorii la paginile 9-10 din decizia recurată.

De asemenea, recurenta-pârâtă impută instanţei de apel motivarea insuficientă a deciziei recurate pe care însă o critică din perspectiva greşitei evaluări a concluziilor din rapoartele de expertiză. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu pot fi reevaluate probele administrate în cauză în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută de instanţele devolutive.

Ca atare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat strict formal.

Recurenta-pârâtă a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1.270 şi art. 1.350 alin. (2) C. civ. din perspectiva nedovedirii unei convenţii existente între părţile în litigiu şi a livrării mărfii pentru care a fost emisă factura. Or, aceste chestiuni vizează exclusiv aspecte factuale ale cauzei a căror apreciere intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

În consecinţă, criticile referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material vizează în realitate temeinicia deciziei recurate, acest motiv de casare fiind invocat strict formal.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel.

Cu privire la cererea de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că intimata-reclamantă nu a depus dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinare. Nefiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea intimatei-reclamante privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1712A/29.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. privind obligarea recurentei-pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2022.