Positive effect of res judicata: prior concession termination ruling does not bar subsequent investment compensation claims

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 03.10.2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Bucov şi Comuna Bucov, prin primar, solicitând instanţei: a) să constate nulitatea absolută parţială a Anexei 1 la Protocolul nr. 1716/01.10.2015 şi nr. 11776/01.10.2015; b) să oblige pârâţii să lase în proprietate şi liniştită posesie bunurile prevăzute în aceeaşi anexă; c) să oblige pârâţii la plata despăgubirilor aferente lipsei de folosinţă a acestor bunuri; d) să oblige pârâţii la plata sumei de 292.375,75 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiţii efectuate la sistemul public de alimentare cu apă al Comunei Bucov, prevăzute la poziţiile 10, 12, 17-18, 20, 22-23, 25 şi 31 din aceeaşi anexă; e) să oblige pârâţii plata dobânzii legale aferente debitului, calculată de la 01.10.2015 şi până la achitarea acestuia; f) să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Comuna Bucov, prin primar, a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa capătului de cerere referitor la obligarea sa la plata contravalorii investiţiilor efectuate de reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr. 1182/16.09.2019, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei extinctive şi acţiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel.

Prin încheierea din 29.09.2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile a aceleiaşi curţi de apel, pe rolul căreia a fost înregistrat sub nr. x/2018*.

Prin decizia nr. 47/10.02.2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Împotriva acestei decizii, pârâţii au declarat recurs prin care au solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, au susţinut că chestiunea de drept dedusă judecăţii a fost dezlegată anterior prin sentinţa nr. 62/11.01.2013 a Tribunalului Prahova.

În acest sens, au arătat că prin această sentinţă s-a stabilit în mod irevocabil că reclamanta a realizat numai lucrări de manoperă, fără alte investiţii.

Astfel, au subliniat că instanţa de apel a ignorat această dezlegare când a reţinut că din considerentele acestei sentinţe nu rezultă că reclamanta nu ar fi efectuat nicio investiţie asumată contractual, ci că lucrările efectuate de această parte s-au redus la manoperă.

Recurenţii-pârâţi au menţionat că s-a apreciat în mod eronat că prima instanţă nu a examinat capătul de cerere având ca obiect revendicarea bunurilor indicate în anexa la protocoalele sus-enunţate.

În continuare, au arătat că în mod temeinic şi legal prima instanţă nu a luat în considerare înscrisurile depuse în dovedirea investiţiilor pretins realizate în perioada iunie 2007 - octombrie 2009.

În acest sens, au subliniat că prin sentinţa nr. 62/11.01.2013 s-a stabilit în mod irevocabil că singurele "investiţii" realizate de reclamantă în vederea implementării concesiunii au constat în achiziţie de echipamente informatice, truse de scule, aparate de măsură şi control, inventarierea abonaţilor şi crearea unei baze informatice cu aceştia, încheierea contractelor cu furnizorii de servicii şi cu utilizatorii şi că toate lucrările prestate de aceasta au fost efectuate cu materialele puse la dispoziţie de către pârâta Comuna Bucov.

Contrar aprecierii instanţei de apel, au afirmat prin sentinţa respectivă s-a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute la art. 7 alin. (5) lit. a) şi b) din contractul de concesiune nr. x/17.08.2001, acesta fiind şi motivul pentru care s-a dispus rezilierea contractului.

În final, au conchis că prin raportul de expertiză întocmit în procesul purtat anterior între aceleaşi părţi au fost identificate şi evaluate toate lucrările aferente sistemului de alimentare cu apă în executarea contractului de concesiune, inclusiv lucrările de manoperă efectuate de reclamantă.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile "inadmisibilităţii" şi nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; numai intimata-reclamantă a depus un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 04.05.2022, Înalta Curte a calificat excepţia inadmisibilităţii ca fiind o apărare de fond şi a respins excepţia nulităţii recursului admiţându-l în principiu.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenţii-pârâţi susţin, în esenţă, că problema de drept dedusă judecăţii a fost dezlegată anterior prin sentinţa nr. 62/11.01.2013 a Tribunalului Prahova prin care s-a stabilit în mod irevocabil că reclamanta a realizat numai lucrări de manoperă, fără alte investiţii, instanţa de apel încălcând astfel autoritatea de lucru judecat a dezlegării date prin această hotărâre.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Acest text de lege reglementează efectele autorităţii de lucru judecat, şi anume efectul negativ în primul alineat şi cel pozitiv în al doilea alineat.

Efectul negativ al autorităţii de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între acţiunile din procesele succesive.

În schimb, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unei chestiuni litigioase definitiv tranşate între aceleaşi părţi, care nu mai poate fi repusă în discuţie într-un proces ulterior, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

În timp ce efectul negativ al autorităţii de lucru judecat împiedică judecata în al doilea proces, efectul pozitiv nu pune obstacol celei de-a doua judecăţi, ci doar facilitează sarcina probaţiunii în sensul că dezlegarea din procesul anterior se impune a fi respectată în procesul ulterior.

Pornind de la aceste consideraţii, Înalta Curte reţine că sentinţa nr. 62/11.01.2013 a Tribunalului Prahova şi decizia nr. 268/14.01.2014 a Curţii de Apel Ploieşti au fost pronunţate în dosarul nr. x/2011, având ca obiect acţiunea în rezilierea contractului de concesiune nr. x/18.07.2001, introdusă de Consiliul Local Bucov împotriva S.C. A. S.R.L.

Prin sentinţa nr. 62/11.01.2013 a Tribunalului Prahova, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursului, a fost admisă acţiunea în rezilierea contractului de concesiune nr. x/18.07.2001, reţinându-se că lucrările efectuate de S.C. A. S.R.L. s-au redus în esenţă la manoperă, fără ca aceasta să achiziţioneze materialele care să fie folosite la modernizarea reţelei de apă.

Prin prezenta acţiune au fost formulate mai multe capete de cerere, reclamanta solicitând: a) să se constate nulitatea absolută parţială a Anexei 1 la Protocolul nr. 1716/01.10.2015 şi nr. 11776/01.10.2015; b) obligarea pârâţilor să lase în proprietate şi liniştită posesie bunurile prevăzute în aceeaşi anexă; c) obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor aferente lipsei de folosinţă a acestor bunuri; d) obligarea pârâţilor la plata sumei de 292.375,75 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiţii efectuate la sistemul public de alimentare cu apă al Comunei Bucov, prevăzute la poziţiile 10, 12, 17-18, 20, 22-23, 25 şi 31 din aceeaşi anexă.

Analiza comparativă a celor două acţiuni relevă că obiectul şi cauza acestora sunt diferite, nefiind astfel incident efectul negativ al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte reţine că dezlegarea dată în primul proces cu privire la tipul de lucrări efectuate de S.C. A. S.R.L. nu putea influenţa modul de soluţionare a prezentei acţiuni în integralitatea sa.

Curtea de Apel a sesizat corect că valorificarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu poate fi soluţionată ca efect al admiterii excepţiei.

Astfel, chiar dacă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu presupune identitatea de obiect şi cauză între acţiunile din cele două procese, acesta impune însă existenţa unei chestiuni litigioase definitiv tranşate între aceleaşi părţi care să aibă legătură cu chestiunile invocate în doilea proces. Or, chestiunea referitoare la tipul de lucrări efectuate de S.C. A. S.R.L. tranşată în primul proces nu are legătură cu drepturile valorificate prin intermediul primelor trei capete de cerere ale prezentei acţiuni, neputând astfel influenţa modul lor de soluţionare.

Constatând lipsa identităţii dintre cele două procese succesive, evidenţierea efectului pozitiv al autorităţii lucrului anterior judecat nu poate fi valorificată decât pe tărâm probatoriu, hotărârea judecată anterior având, sub acest aspect, valoarea unui înscris autentic, al cărui conţinut se opune părţilor litigante; chiar dându-se valoarea cerută hotărârii judecătoreşti anterioare, cauza nu poate fi soluţionată în considerarea unei excepţii peremptorii, ci pe fond, în examinarea întregii cauze. În acest sens, corect a sesizat instanţa de prim control judiciar că prima instanţă în mod greşit a rămas în pronunţare asupra a două excepţii peremptorii, însă a soluţionat cauza pe fond.

Singurul capăt de cerere pentru soluţionarea căruia ar putea fi relevante dezlegările din primul proces este cel referitor la obligarea recurenţilor-pârâţi la plata contravalorii lucrărilor de investiţii efectuate la sistemul public de alimentare cu apă al Comunei Bucov, prevăzute la poziţiile 10 şi 12, 17-18, 20, 22-23, 25 şi 31 din aceeaşi anexă; soluţia dată acestui capăt de cerere nu influenţează însă modul de soluţionare a primelor trei capete de cerere, neputându-se stabili între ele o relaţie de accesorialitate.

Ca atare, chestiunile tranşate în primul proces nu justificau respingerea acţiunii în integralitatea sa în temeiul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că soluţia instanţei de apel de anulare a sentinţei primei instanţe şi trimitere a cauzei spre rejudecare este legală.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi Consiliul Local Bucov şi Comuna Bucov, prin primar, împotriva deciziei nr. 47/10.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2022.