Inadmissibility of revision based on newly discovered evidence already examined in the original proceedings and accessible documents
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed as inadmissible a petition for revision filed by a limited liability company, thereby upholding the final 2009 cassation decision that had previously maintained the obligation to sell only the building, excluding the underlying land, from the original property dispute. The underlying civil litigation concerned the ownership and sale price of an immovable property, where the plaintiff sought to enforce its ownership rights over both the structure and the associated land, but the cassation court had ultimately reduced the scope of the compulsory sale to the building alone. The Supreme Court ruled that the revision request, based on the alleged discovery of new evidentiary documents, failed to meet the strict statutory requirements for the ground of revision under Article 322(5) of the Civil Procedure Code (1865 version), as the submitted contracts, judicial decision, and administrative letters were either already examined in the original proceedings or were accessible to the petitioner’s own archives, thus not constituting new documents withheld by the adverse party or unavailable due to force majeure.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 5 C. proc. civ, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 7/1996; Inadmissibility of revision based on newly discovered evidence already examined in the original proceedings and accessible documents: În continuare, a învederat că decizia atacată a fost pronunţată cu nerespectarea art. 1 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, care prevede că imobilul este terenul cu construcţiile existente pe el.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022
Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. x/2007, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta Societatea Naţională de Radiocomunicaţii Bucureşti, solicitând instanţei să constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcţiei şi terenului pentru care s-a dispus vânzarea prin decizia pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2001.
Reclamanta a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat obligarea pârâtei la vânzarea imobilului la preţul de 44.070 euro, reprezentând 14,69% din valoarea achitată, restul reprezentând investiţiile efectuate asupra construcţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 1458/11.12.2007, Tribunalul Timiş a admis acţiunea, a obligat-o pe pârâtă să vândă imobilul la preţul de 44.070 euro şi să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 4.465 RON.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri ambele părţi.
Prin decizia civilă nr. 118/A/09.06.2008, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul pârâtei, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a admis acţiunea în tot şi a obligat-o pe pârâtă să vândă şi terenul în suprafaţă de 1.453 mp la preţul de 46.555 euro; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.705 RON.
Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.
Prin decizia nr. 1226/08.04.2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială a admis recursul, a modificat decizia atacată în sensul că a respins apelul reclamantei declarat împotriva sentinţei primei instanţe şi a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Împotriva deciziei instanţei de recurs, reclamanta a formulat cerere de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865.
În motivare, revizuenta a relatat istoricul litigiului, după care a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată în perioada în care era reprezentată de un administrator judiciar care nu a depus niciun înscris în apărarea sa.
Astfel, a arătat că, în baza unor facturi ilizibile depuse de partea adversă şi a susţinerilor sale nereale, instanţa de recurs a statuat că situaţia terenului în litigiu a fost deja finalizată.
În continuare, a învederat că decizia atacată a fost pronunţată cu nerespectarea art. 1 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, care prevede că imobilul este terenul cu construcţiile existente pe el.
A mai arătat că administratorul judiciar deţinea anumite înscrisuri favorabile revizuentei, pe care însă nu le-a depus la dosarul soluţionat prin decizia atacată cu revizuire.
În acest context, a subliniat că, ulterior finalizării procesului, a găsit la Registrul Comerţului următoarele înscrisuri care erau relevante în cauză: contractul de asociere nr. x/19.11.1992 şi anexa sa, contractul de închiriere nr. x/05.07.1995 şi actele adiţionale la acesta, precum şi decizia civilă nr. 1531/19.06.2003 a Curţii de Apel Timişoara.
În final, revizuenta a conchis că erau relevante şi înscrisurile constând în adresele nr. x/12.04.2005, y/09.05.2005, z/03.06.2005 şi 236/18.07.2005, care provin din arhiva sa.
Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile netimbrării, inadmisibilităţii şi tardivităţii cererii de revizuire, iar în subsidiar, a solicitat respingerea revizuirii ca nefondate.
Analizând admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma motivului invocat, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte apreciază că se impune analiza prioritară a excepţiei inadmisibilităţii revizuirii, invocată din perspectiva cerinţelor de admisibilitate ale motivului prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865.
Revizuenta susţine, în esenţă, că este incident motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, deoarece administratorul judiciar deţinea anumite înscrisuri favorabile poziţiei sale procesuale pe care însă nu le-a depus la dosarul soluţionat prin decizia atacată, acestea fiind procurate ulterior de la Registrul Comerţului şi din arhiva sa proprie.
Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Prima ipoteză a acestui text legal vizează situaţia în care, la data pronunţării hotărârii atacate, instanţa nu a avut în vedere anumite înscrisuri apte a influenţa soluţia atacată, care nu au putut fi înfăţişate de una dintre părţi din motive mai presus de voinţa sa ori care au fost reţinute de partea potrivnică.
Astfel, poate fi invocat ca înscris nou pentru revizuirea hotărârii numai acel înscris care a existat la data pronunţării hotărârii atacate şi nu a fost folosit în procesul respectiv.
De asemenea, este necesar ca partea să nu fi putut prezenta înscrisul nou dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa ori pentru că a fost reţinut de partea adversă, iar înscrisul să fi fost determinant, în sensul că ar fi condus la pronunţarea unei alte soluţii. Împrejurarea mai presus de voinţa părţii presupune o imposibilitate obiectivă de obţinere a înscrisului nou, asimilată unui caz de forţă majoră.
Verificând respectarea acestor cerinţe, Înalta Curte reţine că înscrisurile de care se prevalează revizuenta vizează contracte şi acte adiţionale încheiate cu intimata, adrese transmise între aceleiaşi părţi, precum şi decizia civilă nr. 1531/19.06.2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Contractele şi actele adiţionale la acestea, precum şi decizia civilă nr. 1531/19.06.2003 a Curţii de Apel Timişoara nu reprezintă însă înscrisuri noi în sensul avut în vedere de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, deoarece acestea au fost folosite în dosarul în care a fost pronunţată decizia atacată cu revizuire.
De altfel, instanţa de recurs a avut în vedere aceste înscrisuri la pronunţarea soluţiei, menţionându-le chiar în decizia atacată cu revizuire. Relevante în acest sens sunt considerentele prin care instanţa de recurs a reţinut că:
"Prin contractul de asociere în participaţiune încheiat în anul 1992 părţile au convenit ca reclamanta să aibă folosinţa clădirii fostului corp de gardă din Calea x nr. 14a. În anul 1995 s-a încheiat între aceleaşi părţi un contract de închiriere având ca obiect aceeaşi clădire. Niciunul dintre aceste contracte nu au prevăzut situaţia terenului pe care se află construcţia, iar hotărârile judecătoreşti - respectiv decizia irevocabilă a Curţii de Apel Timişoara nr. 1531 din 19 iunie 2003 - prin care pârâta era obligată să încheie un contract de vânzare la preţ negociat, pornind de la preţul de 426.601.056 RON stabilit prin expertiză, au avut în vedere numai folosinţa clădirii în baza contractului de închiriere şi de asociere în participaţiune."
Ca atare, analizarea înscrisurilor respective în procesul în care a fost pronunţată decizia atacată cu revizuire împiedică valorificarea lor pe calea motivului prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, opunându-se chiar puterea de lucru judecat a hotărârii respective.
Celelalte înscrisuri reprezentate de adresele transmise între părţile în litigiu nu îndeplinesc cerinţa imposibilităţii de prezentare dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii sau reţinerii lor de partea potrivnică.
De astfel, chiar revizuenta menţionează în partea finală a cererii de revizuire că adresele respective provin din arhiva sa proprie. În consecinţă, revizuenta putea depune înscrisurile respective în dosarul în care a fost pronunţată decizia atacată cu revizuire, nefiind împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa sa ori de reţinerea înscrisurilor de partea potrivnică.
Pentru aceste motive, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte, în temeiul art. 326 din acelaşi cod, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva deciziei instanţei de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1226/08.04.2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială în dosarul nr. x/2007.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2022.