Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1575/2021 AI generated

Buyer fails on investor status; seller's appeal barred for unpaid stamp duty, price restitution upheld

Case Number Decizia nr. 1575/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the buyer's appeal as unfounded and annulled the seller's appeal as untimely (failure to pay the stamp duty), thereby leaving the Court of Appeal's decision in force, which had partially rescinded the trial court's judgment by ordering the seller to pay the buyer €47,250 (excluding VAT) as restitution of the price following the rescission of a preliminary sale-purchase and construction contract, while rejecting the buyer's main claim for a judgment replacing the authentic sale deed and recognition of its status as investor with rights to the property. The dispute arose from a 2015 preliminary contract for an apartment, where the buyer sought specific performance, recognition as investor, or, in the alternative, rescission and restitution of the price against both the seller and the local administrative unit for failure to receive the building and issue certificates. The decisive legal basis involved the interpretation of investor status under HG nr. 273/1994 and Civil Code articles 1851 and 1854, with the court holding that the buyer's status as a promisee-purchaser who paid the price by set-off (pursuant to OUG nr. 77/1999) did not confer investor status, that the appeal court's findings of fact were not reviewable in cassation (Article 488(1) points 6 and 8 C. proc. civ.), and that the seller's appeal was procedurally barred for non-payment of the judicial stamp duty under Articles 486(2)–(3) C. proc. civ. and OUG nr. 80/2013.

Legislator headnote

AI generated

art. 1560 C. civ, art. 1851 C. civ, art. 1516 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 161 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 85/2014; Buyer fails on investor status; seller's appeal barred for unpaid stamp duty, price restitution upheld: The dispute arose from a 2015 preliminary contract for an apartment, where the buyer sought specific performance, recognition as investor, or, in the alternative, rescission and restitution of the price against both the seller and the local administrative unit for failure to receive the building and issue certificates. The decisive legal basis involved the interpretation of investor status under HG nr. 273/1994 and Civil Code articles 1851 and 1854, with the court holding that the buyer's status as a promisee-purchaser who paid the price by set-off (pursuant to OUG nr. 77/1999) did not confer investor status, that the appeal court's findings of fact were not reviewable in cassation (Article 488(1) points 6 and 8 C. proc. civ.), and that the seller's appeal was procedurally barred for non-payment of the judicial stamp duty under Articles 486(2)–(3) C. proc. civ. and OUG nr. 80/2013.

Keywords

AI generated
unpaid stamp duty restitution of real estate buyer civil dispute annulment of contract building property

Cited Legislation

AI generated
art. 1560 C. civ
pe calea acţiunii directe şi oblice (art. 1560 C. civ.), solicită obligarea U.A.T.
art. 1851 C. civ
x bis şi a folosinţei asupra părţilor comune din imobil care, prin natura şi destinaţia lor, sunt în folosinţa comună a tuturor proprietarilor din imobil, în temeiul art. 1851 C. civ.
art. 1516 C. civ
1351 şi următoarele, art. 1516 C. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Excluzând ipoteza referitoare la existenţa exclusivă a unor motive străine de natura pricinii, critica dedusă analizei nu relevă nici aspecte contradictorii, în sensul celeilalte ipoteze vizate de motivul de nelegalitate invocat (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta opinează în sensul că motivele de mai sus se circumscriu şi acestui text de lege.
art. 161 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 85/2014
s-a deschis procedura insolvenţei, ocazie cu care, în temeiul art. 161 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 85/2014, intimata A.
art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ
a invocat nulitatea recursului în temeiul art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., motivat de faptul că cererea este semnată de avocatul ales al societăţii, fiind redactată pe data de 24.02.2020, după data deschiderii procedurii insolvenţei.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
a fost formulat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata A.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Basis for rejecting the appellant's appeal as unfounded.

Art. 496 alin. (1) teza a doua raportat la art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.

Procedural basis for annulling the appeal for failure to pay the stamp duty.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2021

Asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Neamţ la data de 31 mai 2017, sub nr. x/2016/a2, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, prin care să se constate transmiterea din patrimoniul pârâtei a dreptului de proprietate asupra imobilului apartament nr. x, compus din trei camere în suprafaţă utilă proiectată de 105 m.p., din cadrul ansamblului de locuinţe de tip apartament situat în Piatra Neamţ, str. x bis, a dreptului de coproprietate forţată şi perpetuă asupra tuturor părţilor din imobil care, prin natura şi destinaţia lor, sunt în folosinţa comună a tuturor proprietarilor din imobil, împreună cu terenul aferent, în indiviziune, precum şi a dreptului de folosinţă asupra cotei părţi din terenul aferent construcţiei.

În subsidiar, a solicitat să constate calitatea de constructor a societăţii A. S.R.L., să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de acordul pârâtei în privinţa predării dreptului de folosinţă asupra cotei părţi din terenul aferent construcţiei, precum şi a dreptului de cofolosinţă forţată şi perpetuă asupra tuturor părţilor din imobil care, prin natura şi destinaţia lor, sunt în folosinţa comună a tuturor proprietarilor din imobil, drept de folosinţă ce urmează a fi exercitat până la data predării dreptului de proprietate/respectiv coproprietate, în condiţiile stipulate în convenţie.

La data de 12 februarie 2018, reclamanta şi-a completat acţiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a U.A.T. Municipiul Piatra Neamţ, precizând pretenţiile deduse judecăţii ca fiind următoarele:

1. pe calea acţiunii directe şi oblice (art. 1560 C. civ.), solicită obligarea U.A.T. Municipiul Piatra Neamţ la recepţionarea imobilului situat în Piatra Neamţ, str. x bis, judeţul Neamţ, situat la etaj 2, apartament 7;

2. pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, prin care instanţa să constate transmiterea din patrimoniul B. S.R.L. a dreptului de proprietate asupra imobilului, apartament situat la etaj 2, apartament 7, compus din trei camere în suprafaţă utilă proiectată de 105 m.p., din cadrul ansamblului de locuinţe de tip apartament, situat în Piatra Neamţ str. x bis, a dreptului de coproprietate forţată şi perpetuă asupra tuturor părţilor din imobil care, prin natura şi destinaţia lor, sunt în folosinţa comună a tuturor proprietarilor din imobil, împreună cu terenul aferent, în indiviziune, identificat prin suprafaţa din acte 860 m.p., suprafaţă măsurată 828 m.p., situat în Mun. Piatra Neamţ, str. x bis, înscris în Cartea Funciară a mun. Piatra Neamţ cu nr. vechi x, număr cadastral x, în ceea ce priveşte terenul; în subsidiar, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de transmitere a dreptului de superficie asupra cotei părţi din terenul aferent construcţiei, pe toată durata de existenţă a construcţiei;

3. 3. în subsidiar, constatarea calităţii A. S.R.L. de investitor, în vederea efectuării formalităţilor în cartea funciară şi obligarea debitoarei B. S.R.L. la predarea imobilului apartament situat la etaj 2, apartament 7, compus din trei camere în suprafaţă utilă proiectată de 105 m.p., din cadrul ansamblului de locuinţe de tip apartament, situat în Piatra Neamţ str. x bis şi a folosinţei asupra părţilor comune din imobil care, prin natura şi destinaţia lor, sunt în folosinţa comună a tuturor proprietarilor din imobil, în temeiul art. 1851 C. civ.

4. obligarea U.A.T. Municipiul Piatra Neamţ la emiterea certificatului de atestare a stadiului realizării construcţiei, eliberat de primarul unităţii administrativ teritoriale şi a procesului-verbal de constatare privind stadiul realizării construcţiei, semnat şi stampilat de serviciul de specialitate din cadrul primăriei unităţii administrativ - teritoriale;

5. în subsidiar, constatarea intervenirii rezoluţiunii antecontractului de vânzare-cumpărare şi construire şi obligarea pârâtei B. S.R.L. la restituirea sumei de 47.250 euro cu T.V.A., echivalent în RON de 220.185 RON, în baza art. 1350, art. 1351 şi următoarele, art. 1516 C. civ.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile C. civ., Legea 85/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 642/F din 20 decembrie 2018, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Piatra Neamţ, prin primar.

A admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/15.06.2015 la C. şi D., având ca obiect apartamentul nr. x situat în Piatra Neamţ, str. x bis, judeţul Neamţ.

A respins, ca nefondată, cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei B. S.R.L. la restituirea sumei de 47.250 euro (în echivalent în RON de 220.185 RON).

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 433/2019 din 11 decembrie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul promovat de reclamant A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 642/F din 20 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. S.R.L. şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamţ.

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta societatea B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 47.250 Euro (fără T.V.A.) reprezentând preţ imobil. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva deciziei civile nr. 433/2019 din 11 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, au declarat recurs atât reclamanta A. S.R.L., cât şi pârâta B. S.R.L.

1.1. Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă A. S.R.L. exprimându-şi dezideratul de a se realiza obligaţia asumată în natură, a solicitat casarea deciziei recurate (în măsura solicitării) şi admiterea acţiunii principale, precizând că motivele de nelegalitate pe care înţelege să îşi întemeieze recursul se înscriu în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că, în mod greşit, instanţa a reţinut că antecontractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat după edificarea imobilului şi că, din atare raţiuni, se impune respingerea susţinerii potrivit căreia autoarea recursului a finanţat construirea apartamentului, fapt ce duce la respingerea cererii de constatare a calităţii de investitor a acesteia.

Arată că, aşa cum se reţine în aceeaşi decizie, pentru admiterea capătului subsidiar de cerere privind rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, preţul a fost achitat prin compensare. Compensarea, însă, a privit contravaloarea bunurilor ce fuseseră livrate pârâtei, astfel încât imobilul a fost construit cu bunurile sale.

Recurenta susţine că art. 6 din H.G. nr. 273/1994 ce defineşte noţiunea de investitor nu face vorbire despre finanţarea exclusiv cu bani a investiţiei şi nici art. 1854 din noul C. civ. nu limitează preţul contractului doar la sume de bani.

Arată că s-a realizat compensarea doar pentru exprimarea în valoare monetară a preţului imobilului, în vederea înscrierii în evidenţele notariale, prin operaţiunea juridică a promisiunii de vânzare-cumpărare, aceasta întrucât legea, deşi reglementează calitatea de investitor distinct de cea de proprietar, nu reglementează alte modalităţi speciale de obţinere a dreptului de proprietate.

Evocând art. 3 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, recurenta conchide în sensul că însuşi legiutorul face o disctincţie între proprietar, investitor şi executant, chiar titular de autorizaţie de construire.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta opinează în sensul că motivele de mai sus se circumscriu şi acestui text de lege.

În plus, susţine că, în mod total nefondat, Curtea de Apel Bacău reţine că dreptul de dispoziţie şi control asupra lucrărilor a fost exercitat de pârâta intimată, şi nu de autoarea recursului, ca investitor.

Se arată ca această motivare încalcă prevederile art. 1851 din noul C. civ., în sensul în care însăşi legea încuviinţează executantului controlul propriei sale lucrări. Totodată, afirmă că sintagma "urmăreşte îndeplinirea lui" nu este echivalentă unei paze juridice.

Afirmă că a contractat în limitele autorizaţiei de construire, iar cea care trebuia să urmărească executarea construcţiei era administraţia locală, motiv pentru care susţine pertinenţa capătului de cerere privind obligarea autorităţii la efectuarea recepţiei.

Pe de altă parte, arată că, prin invocarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu este de acord cu transferul culpei constructorului asupra sa.

Susţine că scopul prezentului demers este ca Municipiul Piatra Neamţ să emită certificatul de atestare a stadiului realizării construcţiei, eliberat de primarul unităţii administraţiv-teritoriale şi a procesului-verbal de constatare privind stadiul realizării construcţiei, semnat şi stampilat de serviciul de specialitate din cadrul primăriei unităţii administraţiv-teritoriale.

În încheiere, recurenta-reclamantă afirmă că acest proces-verbal se pliază chiar pe situaţia reţinută de Curtea de Apel Bacău, respectiv, pe imposibilitatea efectuării recepţiei, menţionând, totodată, că, pe de o parte, Legea nr. 50/1991 s-a modificat într-un sens care îi profită, iar, pe de altă parte, PUG-ul oraşului Piatra Neamţ s-a modificat, blocul complinind actualmente toate cerinţele prevăzute de planul urbanistic general.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte U.A.T. Municipiul Piatra Neamţ şi intimatei-pârâte B. S.R.L. la 16 martie 2020.

La 6 mai 2020, intimata-pârâtă U.A.T. Municipiul Piatra Neamţ a transmis o întâmpinare comună atât la recursul recurentei-reclamante A. S.R.L., cât şi pentru recursul recurentei-pârâte B. S.R.L., solicitând respingerea ambelor recursuri, în baza motivelor exprimate pe larg atât la fond, cât şi în instanţa de apel.

La 18 mai 2020, întâmpinarea a fost comunicată atât recurentei-reclamante, cât şi intimatei-pârâte B. S.R.L. Părţile îndrituite nu au depus răspuns la întâmpinarea formulată de U.A.T. Municipiul Piatra Neamţ.

La 15 iunie 2020, intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de interes, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului depus de reclamantă şi admiterea recursului propriu.

La 23 iunie 2020, întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante, A. S.R.L., fără ca aceasta să uzeze de dreptul de a depune răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. S.R.L.

1.2. Împotriva aceleiaşi decizii a declarat recurs şi pârâta B. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii din apel şi rejudecarea în fond a cauzei, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 5 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante A. S.R.L. la 17 martie 2020 şi intimatei-pârâte U.A.T. Municipiul Piatra Neamţ la 16 martie 2020.

La 24 martie 2020, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea acestuia, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Cu titlu preliminar, intimata-reclamantă invocă inadmisibilitatea cererii de recurs, motivat de faptul că, prin sentinţa pronunţată la 21 ianuarie 2020 de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. x/2019, faţă de societatea B. S.R.L. s-a deschis procedura insolvenţei, ocazie cu care, în temeiul art. 161 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 85/2014, intimata A. S.R.L. susţine că şi-a înscris creanţa în tabelul de creanţe. A mai precizat că, împotriva Tabelului de creanţe, nu a fost formulată contestaţie, astfel încât, cererea de recurs este inadmisibilă.

În altă ordine de idei, intimata A. S.R.L. a invocat nulitatea recursului în temeiul art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., motivat de faptul că cererea este semnată de avocatul ales al societăţii, fiind redactată pe data de 24.02.2020, după data deschiderii procedurii insolvenţei. Se arată că domnul avocat nu avea mandat, motiv pentru care, cererea este nulă. Mai mult, se arată că, la dosarul cauzei, nu exista vreun administrator special care, la rândul său, să fi angajat serviciul unui avocat. Prin urmare, se arată că, întrucât persoana care a dat mandatul nu mai are ea însăşi calitatea de reprezentant al societăţii (administrator statutar), recursul nu poate fi nici măcar însuşit.

Totodată, afirmând că recursul recurentei-pârâte B. S.R.L. a fost formulat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata A. S.R.L. invocă nulitatea cererii de recurs prin prisma nemotivării, susţinând faptul că aceasta reprezintă o contestaţie asupra interpretării elementelor de drept material de către Curtea de Apel Bacău, fără a se înfăţişa vreo regulă de procedură încălcată de aceeaşi instanţă.

La 6 mai 2020, intimata-pârâtă U.A.T. Municipiul Piatra Neamţ a transmis o întâmpinare comună atât la recursul recurentei-reclamante A. S.R.L., cât şi pentru recursul recurentei-pârâte B. S.R.L., solicitând respingerea ambelor recursuri, în baza motivelor exprimate pe larg atât la fond, cât şi în instanţa de apel. Întâmpinarea a fost comunicată atât intimatei-reclamante A. S.R.L., cât şi recurentei-pârâte B. S.R.L. la 18 mai 2020.

Părţile îndrituite nu au depus răspuns la întâmpinarea formulată de U.A.T. Municipiul Piatra Neamţ.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, raport care, după analiza acestuia în şedinţa completului de filtru din 19 ianuarie 2021, a fost comunicat părţilor.

Prin raport s-a constatat că recursul declarat de pârâta B. S.R.L. nu este timbrat cu taxa judiciară de timbru, în cuantum de 2924,23 RON, datorată în temeiul art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, motiv pentru care, prin raport, s-a propus soluţionarea recursului declarat de pârâta B. S.R.L. în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., prin pronunţarea unei încheieri de admitere în principiu, sub rezerva achitării taxei judiciare de timbru datorate, astfel cum a fost stabilit cu caracter definitiv prin încheierea de cameră de consiliu din 8 aprilie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016.1.

Faţă de raportul comunicat, niciuna din părţi nu a formulat în scris punct de vedere.

Prin încheierea completului de filtru din 20 aprilie 2021, Înalta Curte a admis excepţia netimbrării recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 433/2019 din 11 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, a respins excepţia lipsei de interes a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii, pe care l-a admis în principiu, stabilind termen de judecată la 22 iunie 2021, în vederea soluţionării recursurilor în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, deşi prin raportul întocmit în baza art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a propus încetarea judecăţii recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, în realitate, nu este incidentă o atare măsură, întrucât prin criticile recurentei-reclamante nu este vizată o creanţă, ci o pretinsă calitate a sa de investitor.

Procedând la analiza recursului recurentei-reclamante prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut printr-o primă critică că, în mod greşit instanţa a reţinut că antecontractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat după edificarea imobilului şi că, din atare raţiuni, se impune respingerea susţinerii potrivit căreia reclamanta a finanţat construirea apartamentului, fapt ce duce la respingerea cererii de constatare a calităţii de investitor a reclamantei.

Excluzând ipoteza referitoare la existenţa exclusivă a unor motive străine de natura pricinii, critica dedusă analizei nu relevă nici aspecte contradictorii, în sensul celeilalte ipoteze vizate de motivul de nelegalitate invocat (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Mai mult decât atât, susţinând că "în mod greşit instanţa a reţinut că antecontractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat după edificarea imobilului", recurenta-reclamantă pune în discuţie o situaţie de fapt pretins a fi fost greşit reţinută de instanţă, or, în această fază procesuală, instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu poate constitui motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

În continuare, referindu-se la motivarea admiterii capătului subsidiar de cerere, prin care instanţa de apel a reţinut că, în cauză, pârâta a primit preţul imobilului, respectiv suma de 47.250 euro fără T.V.A., preţul fiind achitat de către reclamantă "la cursul B.N.R. din data efectuării plăţii, prin compensare", recurenta-reclamantă menţionează că imobilul a fost construit cu bunurile sale, astfel încât, operaţiunea de compensare a privit contravaloarea bunurilor ce au fost livrate de recurenta-reclamantă pârâtei. De asemenea, recurenta face trimitere la noţiunea de investitor din Regulamentul privind recepţia construcţiilor, aprobat prin H.G.. 273/1994, susţinând, în esenţă, că noţiunea de investitor nu presupune finanţarea cu bani a investiţiei. Totodată, arată că nici art. 1854 din C. civ. (2009) nu limitează preţul contractului doar la sume de bani.

Cu toate că recurenta-reclamantă tinde la casarea deciziei instanţei de apel, în sensul realizării în natură a obligaţiei asumate de pârâtă, invocând, în ceea ce o priveşte, calitatea de investitor cu privire la apartamentul pe care l-a contractat, Înalta Curte reţine că, potrivit situaţiei de fapt reţinute de ambele instanţe devolutive, recurenta-reclamantă a încheiat cu societatea pârâtă un antecontract (promisiune) de vânzare cumpărare şi contract de construire în baza căruia urma să dobândească proprietatea unui apartament compus din trei camere şi dependinţe dintr-un imobil - ansamblu de locuinţe tip apartament.

Contrar celor susţinute de autoarea recursului, potrivit antecontractului încheiat la 15 iunie 2015 (art. 4.1 şi art. 4.2.), recurenta (promitent cumpărător) a achitat un preţ de 47250 euro fără TVA, preţul fiind achitat în RON la cursul BNR din data efectuării plăţii prin compensare, conform unor ordine de compensare menţionate în respectivul antecontract.

Cu toate acestea, recurenta susţine că respectiva compensare a privit contravaloarea unor bunuri pe care le-a livrat pârâtei intimate, susţinând că imobilul a fost construit cu bunurile sale, compensarea realizându-se doar pentru exprimarea în valoare monetară a preţului imobilului în vederea înscrierii acestui fapt în evidenţele notariale.

Cu alte cuvinte, recurenta susţine, peste ceea ce atestă înscrisul notarial, că, în realitate, nu a achitat preţul menţionat în antecontractul de vânzare-cumpărare, ci, de valoarea reprezentând preţul menţionat în antecontract, a livrat bunuri cu care a fost construit imobilul/apartamentul contractat.

Cu toate acestea, compensarea de care face vorbire instanţa de apel şi care, de altfel, este menţionată în secţiunea dedicată preţului contractului din antecontractul încheiat la 15 iunie 2015 nu vizează o situaţie de genul celei învederate de recurentă, care, aşa cum s-a arătat mai sus, a susţinut că procedura de compensare a privit contravaloarea unor bunuri pe care le-a livrat pârâtei intimate. În realitate, această procedură reprezintă o modalitate de stingere a datoriilor neplătite şi neîncasate între persoanele juridice cu sediul în România, reglementată prin O.U.G. nr. 77/1999 aprobată prin Legea nr. 211/2001 şi aplicată prin H.G. nr. 685/1999, pentru aprobarea Normelor metodologice privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor, persoane juridice, în vederea diminuării blocajului financiar şi a pierderilor din economie, şi a Regulamentului de compensare a datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor, persoane juridice.

În speţă, potrivit art. 4.2 din antecontractul mai sus menţionat, preţul a fost achitat în RON la cursul B.N.R. din data efectuării plăţii prin compensare, conform Ordinelor de Compensare seria x nr. x/24.03.2015 pentru suma de 108.207,59 RON şi seria x nr. x/08.04.2015 pentru suma de 110.796,21 RON. De altfel, recurenta-reclamantă a depus în faţa primei instanţe de fond mai multe astfel de ordine de compensare care sunt însoţite de câte un borderou al datoriilor stinse pentru justificare prin ordinul de compensare, în care sunt menţionate datele de identificare ale facturilor care fac obiectul compensării (numărul facturii, data emiterii facturii, valoarea facturată şi valoarea compensată).

În altă ordine de idei, calitatea de investitor nu se rezumă la definiţia dată de Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora din 14.06.1994. În acest context, se cuvine menţionat faptul că definiţia la care face trimitere recurenta aparţine unei alte forme a Regulamentului privind recepţia construcţiilor (aprobat prin Hotărârea nr. 273/1994), din 2017. Aşadar, conform art. 2 din Regulament - forma în vigoare la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare - 15 iunie 2015:

"În înţelesul prezentului regulament, investitorul este persoana fizică sau juridică care încheie contractul de executare de lucrări de construcţii, urmăreşte îndeplinirea lui şi preia lucrarea." Astfel, spre deosebire de definiţia dată investitorului la art. 6 lit. a) din Regulamentului privind recepţia construcţiilor din 2017, definiţia dată investitorului de art. 2 din Regulament - forma în vigoare la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare - 15 iunie 2015 nu prevede în mod expres că respectiva persoană finanţează contractul de lucrări/de execuţie.

Cu toate acestea, potrivit art. 4 din acelaşi Regulament - forma în vigoare la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare - 15.06.2015, "Pentru lucrările de construcţii şi instalaţii aferente acestora, indiferent de sursa de finanţare, de forma de proprietate sau de destinaţie, recepţiile se vor organiza de către ordonatorii de credite sau proprietari, care, în sensul prezentului regulament, au calitatea de investitori."

În altă ordine de idei, o astfel de calitate presupune mai mult decât atât. Astfel, fără a epuiza toate argumentele posibile, este suficient a fi amintită Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii din 12.10.2009 (forma în vigoare la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare - 15 iunie 2015), în care sunt prevăzute diverse obligaţii ce revin unui investitor şi care sunt incompatibile cu statutul de promitent-cumpărător al recurentei.

În acest sens, relevante sunt dispoziţiile aferente art. 75 având ca denumire marginală - Operaţiuni privind asigurarea cerinţelor de calitate în construcţii, art. 76 având ca denumire marginală - Operaţiuni privind obligaţiile investitorilor/beneficiarilor faţă de autorităţi, regăsite în Capitolul VI Alte dispoziţii, Secţiunea 1 intitulată - Obligaţii ale investitorului/beneficiarului şi emitentului autorizaţiei, ulterioare autorizării, dar şi alte prevederi asociate calităţii de investitor regăsite în aceeaşi normă metodologică mai sus amintită.

Cu referire la celălalt motiv de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului arată că sunt subsumate acestui motiv de casare şi criticile mai sus analizate. În plus, susţine că, în mod nefondat instanţa de apel a reţinut că dreptul de dispoziţie şi control asupra lucrărilor a fost exercitat de pârâta intimată şi nu de autoarea recursului, ca investitor. În acest sens, susţine că respectiva motivare încalcă prevederile art. 1851 din C. civ. (2009), în sensul în care însăşi legea încuviinţează executantului controlul propriei sale lucrări.

Contrar celor învederate de recurentă, conţinutul art. 1851 din C. civ. (2009), care reglementează noţiunea contractului de antrepriză, este străin de cele învederate de recurentă. Mai mult decât atât, în considerarea dispoziţiilor art. 1855 din C. civ., contractul încheiat de părţi nu poate fi calificat drept un contract de antrepriză, ci, aşa cum este menţionat în cuprinsul antecontractului (promisiunii) de vânzare-cumpărare şi contract de construire, părţile au calitatea de promitent vânzător (intimate-pârâtă) şi promitent cumpărător şi beneficiar al construcţiei (recurenta-reclamantă).

Totodată, recurenta susţine că, în cazul său, cea care trebuia să urmărească executarea construcţiei era administraţia locală, care a stat în pasivitate în perioada de construire supradimensionată a imobilului. A mai arătat că a contractat în limitele autorizaţiei de construire, astfel încât apreciază ca fiind pertinent capătul de cerere privind obligarea autorităţii locale la efectuarea recepţiei.

Înalta Curte reţine că, în susţinerea acestei critici, subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a indicat niciun text de lege pretins a fi fost încălcat sau greşit interpretat de instanţa de apel. Prin urmare, nefiind indicată nicio normă de drept material pretins a fi fost încălcată sau în mod eronat aplicată de instanţa de apel, instanţa de recurs nu se poate substitui recurentei, completând deductiv critica formulată.

Printr-o ultimă critică, recurenta-reclamantă a susţinut că nu este de acord cu "transferul" culpei constructorului asupra sa, prin invocarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 13/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii).

Instanţa de recurs constată că aşa-zisa critică se rezumă la o simplă afirmaţie a recurentei, care nu a arătat, în concret, în ce constă nelegalitatea semnalată. Or, în lipsa unei critici concrete de nelegalitate, instanţa de recurs nu poate realiza un control efectiv al deciziei recurate, completând deductiv raţionamentul recurentei.

De asemenea, autoarea mai arată că scopul prezentului demers este ca, cel puţin, în subsidiar, autoritatea locală să emită certificatul de atestare a stadiului realizării construcţiei eliberat de primarul unităţii administrativ-teritoriale şi a procesului-verbal de constatare privind stadiul realizării construcţiei, semnat şi stampilat de serviciul de specialitate din cadrul primăriei unităţii adminstrativ-teritoriale.

Cu toate că reduce la o simplă pretenţie emiterea unor astfel de documente, în realitate, prin această solicitare, recurenta tinde la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra construcţiei. Or, o astfel de pretenţie este incompatibilă cu specificul căii extraordinare de atac a recursului, în care autorul trebuie să formuleze exclusiv critici de nelegalitate concrete faţă de considerentele hotărârii recurate.

Constatând, aşadar, că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 433/2019 din 11 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L., Înalta Curte reţine că, prin încheierea completului de filtru din 20 aprilie 2021, a fost admisă excepţia netimbrării recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 433/2019 din 11 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut că, la 25 februarie 2020, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii recurate şi rejudecarea în fond a cauzei, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi că, la 8 octombrie 2020, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate în cauză, prin raport reţinându-se, cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L., că este netimbrat.

În acest sens, s-a constatat că recursul recurentei-pârâte nu a fost iniţial timbrat, iar prin adresa emisă de Înalta Curte la 10 martie 2020, i s-a pus în vedere recurentei să achite taxa de timbru în cuantum de 2.924,23 RON, conform art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 . Totodată, s-a mai arătat că, la 27 martie 2020, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a transmis la dosar un înscris intitulat "precizare" cu privire la taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa, solicitând instanţei supreme să constate că nu datorează taxa judiciară de timbru ce i-a fost comunicată.

Ulterior, prin încheierea din 8 aprilie 2020, definitivă, comunicată recurentei-pârâte la 18 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

Prin urmare, întrucât recurenta-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 2.924,23 RON, în baza art. 486 alin. (2) teza I C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că urmează să facă aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care a admis excepţia netimbrării recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. Totodată, faţă de soluţia ce se va adopta în recursul recurentei-pârâte, instanţa supremă a constatat că nu se mai impune analiza excepţiei nulităţii recursului, invocată de recurenta-reclamantă prin întâmpinare.

Prin urmare, la termenul de astăzi, 22 iunie 2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 499 teza a doua, art. 496 alin. (1) teza a doua raportat la art. 489 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva, reţinând următoarele considerente:

Excepţia netimbrării reprezintă modalitatea procesuală prin care instanţa ori partea interesată poate invoca, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularitatea cu privire la timbrarea cererii. Aceasta are natura unei excepţii de procedură absolute ce duce la anularea cererii în cazul neînlăturării lipsurilor constatate de instanţă.

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., "la cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii,….", iar în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (3) din acelaşi Cod, "… . . . . . . . . . .cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ..", iar potrivit alin. (2) teza a II-a, "În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Faţă de motivele de casare pe care recurenta-pârâtă B. S.R.L. şi-a întemeiat recursul, calea extraordinară de atac trebuia timbrată cu 100 de RON, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi cu 2.824,23 RON, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., taxa fiind calculată la valoarea obiectului cererii (227.173 RON, echivalentul în RON a sumei de 47.250 euro, la cursul B.N.R. din 25.02.2020), conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei".

Înalta Curte constată că cererea formulată de recurenta-pârâtă B. S.R.L. nu a fost timbrată anticipat şi că acesta nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 2924,23 RON, aşa cum rezultă din adresa emisă la 10 martie 2020 şi procesul-verbal de înmânare din 16 martie 2020, aflate la dosar.

Reţinând, totodată, că cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru astfel stabilite, formulată de recurenta-pârâtă, a fost respinsă prin încheierea din Camera de Consiliu de la 8 aprilie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, comunicată petentei (recurente) la 18 mai 2020 şi că, în speţă, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 486 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (2) teza I din C. proc. civ.

Faţă de împrejurarea că partea nu a achitat taxa de timbru, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă B. S.R.L. nu îndeplineşte una dintre condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ.. În aceste condiţii, devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a doua raportat la art. 486 alin. (3) teza I, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 433/2019 din 11 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2021.