Corporate division: Scope of cassation review and accounting classification of "production in progress" as expense versus asset

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă:

1. Cererea de chemare în judecată

Reclamanta, A. S.R.L., a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 667.813 de RON, reprezentând contravaloare activ net nepredat, stabilit conform proiectului de divizare parţială a B. S.A., precum şi la plata dobânzii legale stabilite în raporturile cu profesioniştii. De asemenea, a solicitat şi cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că între părţi s-a încheiat Proiectul de divizare parţială a B. S.A., la data de 31.07.2018. Proiectul a fost aprobat în adunarea generală a acţionarilor şi menţionat în Registrul Comerţului potrivit dispoziţiilor legale din Legea nr. 31/1990.

La data de 21.11.2018, prin sentinţa civilă nr. 367/21.11.2018 a Tribunalului Brăila, s-a aprobat divizarea societăţii B. S.A., potrivit proiectului de divizare aprobat prin A.G.A. şi publicat în Monitorul Oficial al României partea a IV-a nr. 3287/28.08.2018, la 13.12.2018 fiind menţionată divizarea societăţii în Registrul Comerţului.

A arătat reclamanta că, deşi, potrivit art. 16 din Proiectul de divizare S.C. B. S.A., trebuia, prin protocol de predare - primire, să predea activul net stabilit prin proiectul de divizare, în termen de cel mult 30 de zile de la data divizării, stabilite potrivit art. 14 din proiect, adică la data de 12.01.2019, abia la data de 23.01.2019 s-a predat parţial activul net, omiţând să predea suma de 667.813 de RON, care face obiectul cererii de chemare în judecată.

Întrucât, după data încheierii protocolului, societatea pârâtă a fost decapitalizată urmare a nepredării activului net, reclamanta a efectuat un raport de expertiză extrajudiciară pentru a lămuri situaţia predării activului net şi a cauzelor diferenţelor constatate.

A arătat că suma reprezentând aport net nepredat, în cuantum de 667.813 de RON, provine din: nepredarea respectiv, nepreluarea elementului convenit în proiectul de divizare "producţie în curs de execuţie" sau echivalentul în bani a acesteia, de 730.241de RON, ce se constituie într-o obligaţie de "a da" a societăţii divizate B. S.A. Aceasta trebuia realizată în natură sau în echivalent bănesc către reclamantă, cu atât mai mult cu cât a valorificat-o prin încorporarea în costurile aferente veniturilor din producţia finită obţinută; diminuarea valorii nete a activelor imobilizate cu suma de 103.432 RON; neevaluarea în proiect a stocurilor în valoare de 19.820 RON care au fost considerate şi predate prin protocol la valoarea contabilă; diminuarea creditelor pe termen lung prevăzute în proiectul de divizare pentru a fi preluate de reclamantă cu 146.040 RON de la suma de 1.250.040,32 RON la 1.103.999,94 RON.

Suma netă de 667.813 RON face parte integrantă din aportul de 3.001.719 de RON convenit prin proiectul de divizare şi care a fost aportat de către asociaţii retraşi în urma divizării C. şi D. la capitalul social al societăţii A. S.R.L., aport nevărsat integral la acest moment.

Obligaţia pârâtei de a preda activele sau contravaloarea acestora trebuie executată în termen de 30 zile de la data divizării, respectiv 12 ianuarie 2019, dată de la care B. S.A. era de drept în întârziere, astfel că la această dată urmează a se calcula dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 13/2011.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 31/1990, art. 1164, art. 1170, art. 1166 şi art. 1270 C. civ.

În dovedirea pretenţiilor formulate reclamanta a depus la dosarul cauzei: Proiectul de divizare; Hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor ale celor două societăţi; sentinţa civilă a Tribunalului Brăila; Protocolul de predare - primire din data de 23.01.2019 şi Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 593/03. 12.2019 Tribunalul Brăila, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a obligat pârâta B. S.A. la plata sumei de 667.813 de RON, reprezentând contravaloare activ net nepredat, precum şi la plata dobânzilor legale, conform dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011, începând cu data de 12.01.2019 şi până la plata efectivă. A fost obligată pârâta B. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L. cheltuieli de judecată în sumă de 31.533 RON, reprezentând taxă timbru, onorariu expertiză şi onorariu avocat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 31.07.2018 a fost întocmit Proiectul de divizare parţială a pârâtei societatea B. S.A. prin transferul unei părţi din patrimoniul acesteia către societatea reclamantă A. S.R.L., deja constituită.

Conform condiţiilor alocării de părţi sociale la societatea beneficiară (A. S.R.L.) s-a hotărât, de comun acord, că această operaţiune să se facă conform Normelor metodologice aprobate prin Ordinul nr. 897/2015 al M.F.P., stabilindu-se prin metoda activului net contabil rata de schimb a părţilor sociale şi cuantumul primei de divizare. În acest scop, la pct. 5.1.1 din Proiectul de divizare s-a precizat că s-a efectuat inventarierea şi evaluarea elementelor de activ şi pasiv a societăţilor participante, conform Ordinului nr. 8681/2009.

A mai reţinut instanţa că s-a efectuat şi evaluarea societăţii participante prin metoda activului net potrivit formulei activ net contabil=Total active-Total datorii.

Proiectul de divizare împreună cu hotărârile adunărilor generale ale celor două societăţi au fost depuse la Oficiul Registrul Comerţului şi publicat în Monitorul Oficial al României partea a IV-a nr. 3287/28.08.2018, ulterior, prin sentinţa civilă nr. 367/21.11.2018 a Tribunalului Brăila admiţându-se cererea de divizare a B. S.A. Ulterior, avându-se în vedere aceste înscrisuri precum şi Hotărârea nr. 1/18.10.2018 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor societăţii pârâte, s-a procedat la predarea-primirea elementelor de activ, încheindu-se în acest sens Protocolul de predare-primire la data de 23.01.2019 .

Din acest înscris instanţa a reţinut că, în conformitate cu Proiectul de divizare eventualele subvenţii aferente anului 2018, ce urmau să fie încasate de pârâta B. S.A. în cursul anului 2019, s-au constituit profit şi după impozitare, din suma rămasă, trebuia să se vireze reclamantei un procent de 39,76%.

Întrucât pârâta B. S.A. nu a predat cota de 39,76% din activul net, aşa cum a fost stabilită prin proiectul de divizare, respectiv suma de 667.813 RON, reclamanta a promovat prezenta acţiune.

Din concluziile la raportul de expertiză efectuat în cauză, raport întocmit pe baza înscrisurilor depuse de părţi, instanţa de fond a reţinut că pârâta B. S.A. a predat doar o cotă de 30,91%, respectiv 2.333.905,40 RON faţă de cota prevăzută de 39,76% reprezentând 3.001.718,97 RON din activul net de 7.549.595 RON, aşa cum s-a stabilit prin Proiectul de divizare pct. 5.3 . Or, în condiţiile în care s-a determinat în mod expres cota parte din activul net al societăţii divizate preluate de reclamantă, urmare a inventarierii şi evaluării elementelor de activ şi pasiv, prin metoda activului net, conform susţinerilor ambelor părţi, consemnate în procesul-verbal de predare-primire, instanţa de fond nu a reţinut opinia separată a expertului contabil E., care era în contradicţie cu situaţia de fapt şi cu înscrisurile existente.

A reţinut prima instanţă că acesta face o analiză a Proiectului de divizare susţinând că a fost întocmit în mod incorect şi pe baza preluării unor afirmaţii inexacte cu privire la evaluarea elementelor de activ şi pasiv, analiză ce excede obiectului cauzei.

Or, concluzia acestuia este în sensul că Proiectul de divizare este nelegal, însă acest Proiect nu a fost contestat, fiind apreciat de instanţă ca fiind perfect valabil.

Aşa fiind, constatând că prin probele administrate în cauză, reclamanta şi-a dovedit pretenţiile formulate, Tribunalul a admis acţiunea astfel cum a fost formulată şi a obligat pârâta la plata sumei de 667.813 de RON, reprezentând contravaloare activ net nepredat, precum şi la plata dobânzilor legale, începând cu data de 12.01.2019.

Văzând şi dispoziţiile art. 453 Noul C. proc. civ., a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L. cheltuieli de judecată în sumă de 31.533 RON, reprezentând taxă timbru, onorariu expertiză şi onorariu avocat.

3. Apelul.

Împotriva sentinţei civile nr. 593 din 30 decembrie 2019 şi a încheierii de dezbateri din 16 decembrie 2019 pronunţate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat apel pârâta B. S.A., prin care a solicitat, în principal, admiterea apelului, anularea încheierii de dezbateri din 16 decembrie 2020 şi a sentinţei apelate pentru necercetarea fondului cauzei şi trimiterea cauzei la Tribunalul Brăila, pentru rejudecare, pentru readministrarea probei cu expertiza contabilă solicitată în cererea de apel.

În subsidiar, a solicitat schimbarea în tot a sentinţei şi a încheierii de şedinţă apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de A. S.R.L., ca neîntemeiată şi respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată solicitate de A. S.R.L., cu admiterea cererii de obligare a A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă precum şi admiterea cererii de obligare a A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Prin motivele de apel apelanta a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică având în vedere următoarele considerente:

Sub aspectul netemeiniciei, a criticat modul în care judecătorul de la prima instanţă a valorificat ansamblul probelor administrate şi a stabilit o situaţie de fapt necorespunzătoare realităţii, prin transformarea unui element de cheltuieli, care a fost înregistrat în contabilitatea apelantei la contul "Producţie în curs de execuţie", într-un element de profit net, pentru care a acordat A. o sumă de bani în valoare de 39,76% din aceste cheltuieli.

A apreciat că o astfel de stabilire greşită a naturii elementului contabil "Producţie în curs de execuţie", nepermisă expertului judiciar numit de Tribunalul Brăila, dar care a fost propagată în înţelegerea judecătorului şi a făcut posibilă pronunţarea unei hotărâri netemeinice, ar fi putut fi evitată în cazul în care, prin încheierea de dezbateri, s-ar fi dispus prezentarea expertului în faţa instanţei pentru lămurirea aspectelor cauzei ori s-ar fi încuviinţat cererea de suplimentare a probatoriului cu o expertiză evaluatorie care a fost solicitată de apelantă.

A arătat că ambele masuri procesuale au fost puse în discuţia părţilor şi au fost respinse, însă, dacă ar fi fost admise, ar fi putut furniza judecătorului o bază solidă pentru a se edifica cu privire la faptul că suma indicară în contul "Producţie în curs de execuţie" nu este o valoare patrimonială supusă repartizării proporţional aporturilor la capitalul social şi care, din această perspectivă, să fie asimilabilă profitului, ci reprezintă cheltuieli efectuate pentru obţinerea producţiei agricole.

A subliniat că, în contextul arătat, înfăţişarea expertului în instanţă şi suplimentarea probei cu expertiza era necesară în vederea lămuririi şi stabilirii corecte a situaţiei de fapt, motiv pentru care a criticat şi încheierea de dezbateri şi, pentru a nu fi privaţi de un grad de jurisdicţie în fond, a solicitat trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare, urmare a anulării sentinţei atacate pentru necercetarea fondului.

A mai arătat că, urmare a examinării documentelor contabile ale apelantei de către doamna expert F., ale cărui constatări şi concluzii sunt exprimate în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară alăturate în Anexă la cererea de apel, a rezultat că B. a efectuat si unele cheltuieli pe care nu le-a imputat societăţii beneficiare A..

Cât priveşte nelegalitatea hotărârii, a criticat încălcarea principiului forţei obligatorii a contractului instituit prin dispoziţiile art. 1270 C. civ., prin aceea că hotărârea Tribunalului Brăila încalcă acordul de voinţe liber exprimat al părţilor în litigiu, care a fost stipulat în mod expres în următoarele prevederi: (6), (7) şi (9) din Proiectul de Divizare, care stabilesc modul în care se va distribui profitul obţinut din valorificarea producţiei aferente anului agricol 2017-2018; art. 16 alin. (4), părţi cheltuielile cu producţia anului agricol 2018-2019, neterminată la data de 31 decembrie 2018 a bilanţului contabil al subscrisei care a stat la baza întocmirii Protocolului de Predare; şi alin. (5), pag. 2 a Protocolului de Predare, prin care A. consimte că nu va prelua niciun alt activ sau pasiv în afara celor înscrise în Protocolul de Predare.

A susţinut faptul că, Tribunalul Brăila a admis, în mod netemeinic şi nelegal, capătul principal de cerere privind plata contravalorii activului net pretins.

Apelanta a invocat aspecte de netemeinicie şi nelegalitate a considerentelor cât şi a dispozitivului sentinţei apelate, susţinând că la baza raţionamentului Tribunalului Brăila, care a condus la stabilirea unei situaţii de fapt necorespunzătoare realităţii, se află o percepţie distorsionată a naturii elementului de activ contabil intitulat "Producţie în curs de execuţie" care este enumerat, deopotrivă, în Proiectul de Divizare şi în Protocolul de Predare, dar cu valori diferite şi pentru a căror diferenţă A. a pornit litigiul pendinte.

A precizat că, valorile diferite menţionate în contul "Producţie în curs de execuţie" din Proiectul de Divizare şi Protocolul de Predare reprezintă cuantumul cumulat al cheltuielilor efectuate de apelantă pentru producţia agricolă neterminată, la date calendaristice diferite - respectiv, la 30 iunie 2018 şi la 31 decembrie 2018 - şi sunt, însă, aferente unor ani agricoli consecutivi, şi anume 2017-2018 şi 2018-2019, motiv pentru care, pentru fiecare an agricol în parte, se aplică prevederile exprese stabilite în acest sens prin Proiectul de Divizare, nefiind permisă o scădere matematică a valorilor diferite şi ca diferenţa rezultată să fie pretinsă de A..

Aşa fiind, contrar celor hotărâte de prima instanţă, o scădere matematică a sumei de 323.523 de RON, menţionată în Protocolul de Predare din cea de 1.053.764 RON, indicată în Proiectul de Divizare, ambele fiind înregistrate în contul "Producţie în curs de execuţie", dar la momente diferite în timp, fiind, aşadar, aferente unor culturi agricole din ani consecutivi, pe de o parte, are la bază o apreciere greşită a probelor care a condus la transformarea unui element contabil de cheltuieli într-unul de profituri iar, pe de altă parte nu are niciun suport juridic în raportul dintre părţile litigiului, astfel cum acesta a fost configurat prin Proiectul de Divizare.

A susţinut că, cheltuielile cu producţia agricolă neterminată la data de 30 iunie 2018, indicate în Proiectul de Divizare, la care a fost întocmit bilanţul contabil al societăţii B., care a servit drept situaţii financiare speciale pentru divizarea parţială, sunt aferente anului agricol 2017-2018 şi au fost prevăzute în Proiectul de Divizare. Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţă, ceea ce se poate repartiza către A. în contrapartida aportului asociaţilor G. şi D. la capitalul social al apelantei în legătură cu valoarea cheltuielilor respective nu este suma de bani indicată în bilanţul contabil de la 30 iunie 2018 şi preluată, ca atare, în Proiectul de Divizare, ci numai profitul obţinut după recoltarea culturilor anului agricol 2017-2018, obţinerea de venituri prin valorificare producţiei, plata tuturor cheltuielilor aferente şi a impozitului etc.

A se considera că A. are dreptul la cota de 39,76% din suma de bani indicată în contul "Producţie în curs de execuţie" din Proiectul de Divizare, aşa cum în mod greşit a constatat judecătorul de la prima instanţă, ar echivala cu dreptul acesteia de a primi o cotă-parte proporţională cu aporturile foştilor asociaţi dintr-o sumă de bani cheltuită pentru realizarea producţiei agricole, sumă care nu reprezintă venituri din valorificarea producţiei şi nici profitul net corespunzător producţiei anului agricol 2017-2018, ceea ce nu este permis.

Referitor la culturile anului agricol 2017-2018, părţile acestui litigiu au prevăzut în mod expres modul în care B. va proceda prin dispoziţiile art. 16 alin. (6), (7) şi (9) din Proiectul de Divizare, care stabilesc că B. va încasa toate veniturile, va achita toate cheltuielile aferente şi impozitele şi va repartiza către A. cota de 39,76% din profitul rămas.

Astfel fiind, a susţinut că este netemeinică şi nelegală hotărârea Tribunalului Brăila prin care B. a fost obligată să plătească către A. - în esenţă - o cotă-parte din sumele de bani pe care apelanta le-a cheltuit pentru producţia anului agricol 2017-2018.

Cheltuielile cu producţia agricolă neterminată la data de 31 decembrie 2018, indicate în Protocolul de Predare şi menţionate în Protocolul de Predare, au fost preluate din bilanţul financiar de la data de 31 decembrie 2018 a societăţii apelantei şi sunt aferente anului agricol 2018-2019.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, ceea ce se poate distribui către A. în contrapartida aportului la capitalul social al asociaţilor C. şi D. în legătură cu valoarea cheltuielilor respective este partea de cheltuieli care au fost efectuate de B. pentru culturile agricole de pe terenurile predate către A., urmare a divizării parţiale a apelantei, terenuri enumerate în mod unitar în Proiectul de Divizare şi în Protocolul de Predare.

Astfel fiind, a susţinut că este netemeinică şi nelegală hotărârea Tribunalului Brăila prin care, pentru determinarea unei pretinse sume pe care o datorează, s-a aplicat un simplu mecanism al scăderii valorilor înregistrate la diferite intervale de timp în contul "Producţie în curs de execuţie", care sunt aferente unor ani agricoli diferiţi şi pentru care părţile au stipulat în mod expres în Proiectul de Divizare modul în care ele vor proceda cu privire la aceste cheltuieli.

A considerat, contrar celor hotărâte de prima instanţă, că o scădere matematică a sumei de 323.523 RON din cea de 1.053.76 RON înregistrate în contul "Producţie în curs de execuţie" la momente diferite în timp, fiind, aşadar, aferente unor culturi agricole diferite, din ani consecutivi, încalcă principiul forţei obligatorii a contractului protejat de art. 1270 C. civ., care a intervenit între părţile cu privire la suma în litigiu prin prevederile art. 16 alin. (6) din Proiectul de Divizare.

Referitor la producţia din anul agricol 2018-2019 începând cu luna iulie 2018, conform evidentelor contabile aparţinând B., cheltuielile cu produsele in curs de execuţie efectuate pentru culturile aferente terenurilor agricole evidenţiate in contul 331 "Produse în curs de execuţie" până la data de 31 decembrie 2018, au însumat 1.266.701 RON.

Cheltuielile cu materiale (seminţe, îngrăşăminte, pesticide) au fost efectuate direct de către A. în urma stornării facturilor de la furnizori de către B. şi înregistrării lor de către A. pentru a se evita înregistrarea acestora de doua ori, o dată prin înregistrarea soldului din protocolul de predare-primire şi a doua oară prin înregistrarea facturilor de la furnizori.

Aşa fiind, după cum se constată în Raportul de Expertiză, cheltuielile cu producţia neterminată în suma de 323.523 RON efectuate de B. pentru culturile anului agricol 2018-2019, pe terenurile agricole transferate societăţii A. au fost predate către A. prin Protocolul de Predare, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (8) din Proiectul de Divizare.

Având în vedere constatările identificate cu referire la obiectivele prealabile ale Raportului de Expertiză, doamna expert F. a concluzionat că B. nu mai are nicio obligaţie restantă faţă de A., aferentă divizării parţiale a societăţii B., după predarea activului net prin Protocolul de Predare din data de 23 ianuarie 2010.

Aşa se şi explica faptul că părţile în litigiu au confirmat în Protocolul de Predare că "A. S.R.L. nu va prelua niciun alt activ sau pasiv în afara celor înscrise în protocol".

În concluzie, faţă de constatările şi concluziile exprimate în Raportul de Expertiză, pe care apelanta nu şi le-a însuşit ca şi critici de apel, alături de cele prezentate anterior, a solicitat să se constate că nu există un activ net nepredat de B. către A., urmare a divizării parţiale a apelantei.

A mai arătat apelanta că, Tribunalul Brăila a admis, în mod nemotivat, netemeinic şi nelegal, capătul accesoriu de cerere privind obligarea apelantei la plata dobânzii legale.

A susţinut că, în cuprinsul sentinţei apelate, nu există o motivare dată capătului accesoriu de cerere, în fapt, 12 ianuarie 2019 drept moment de început al curgerii dobânzii legale, dată care a fot stabilită cu netemeinicie, fără a fi stabilită prin probele administrate în cauză.

De altfel, menţiunea din dispozitiv privind obligarea la plata dobânzii legale are un conţinut generic, nesusceptibil de punere în executare silită, în condiţiile în care nu stabileşte tipul de dobândă legală aplicabil. În plus, nu se prevede nici rata dobânzii care ar urma sa fie percepută, ştiut fiind faptul că O.G. nr. 13/2001 instituie rate diferite pentru dobânda remuneratorie, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1), pentru dobânda penalizatoare, în raporturile dintre neprofesionişti potrivit prevederilor art. 3 alin. (2)11 şi pentru dobânda penalizatoare aplicabilă în raporturile cu profesionişti sau între aceştia şi autorităţile contractante, a cărei rată superioară celorlalte este stipulată în art. 3 alin. (2), (2).

5. Solutia instanţei de apel

Prin decizia nr. 233/A din 8 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, s-a admis, în parte, apelul formulat de apelanta B. S.A., cu sediul în sector 1, Bucureşti, bulevardul x, împotriva sentinţei civile nr. 593/30.12.2019 pronunţată de Tribunalul Brăila, fiind schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., cu sediul în comuna Cazasu, jud. Brăila, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în baza art. 453 C. proc. civ., reclamanta fiind obligată la plata către pârâtă a sumei de 10.000 de RON, reprezentând onorariul avocaţial la judecata cauzei în fond

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, prin prisma motivelor de apel invocate, în limitele devolutive stabilite de art. 476 şi art. 477 C. proc. civ., instanţa de apel a constatat că apelul este fondat şi se impune a fi admis, în parte, cu consecinţa schimbării hotărârii primei instanţe, în temeiul disp. art. 480 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată recurenta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 667.813 de RON, reprezentând contravaloarea activului net nepredat, potrivit Proiectului de divizare parţială a B. S.A. întocmit la data de 31.07.2018. A mai solicitat şi obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale şi a cheltuielilor de judecată.

Instanţa de fond a administrat proba cu înscrisuri şi cu expertiza contabilă, admiţând, în parte, şi obiecţiunile formulate de pârâtă faţă de raportul de expertiză depus la dosar.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, Curtea reţine că cele două părţi au convenit, la data de 31.07.2018, să divizeze parţial societatea B. S.A., prin transferul unei părţi din patrimoniul acesteia către societatea A. S.R.L..

În acest sens, părţile au menţionat expres că s-a efectuat inventarierea şi evaluarea elementelor de activ şi de pasiv ale societăţilor participante, potrivit Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2861/2009. Metoda de evaluare agreată de părţi a fost metoda activului net, potrivit formulei: Activ net contabil = total active-total datorii, înregistrate conform bilanţului contabil la data de 30.06.2018.

Însă, aşa cum rezultă din răspunsul la obiecţiuni la expertiza contabilă, niciuna dintre părţi nu a pus la dispoziţia expertului contabil desemnat de instanţa de judecată şi nici a experţilor-parte, înscrisuri din care să rezulte că ar fi avut loc, la data întocmirii proiectului de divizare, 31.07.20018, o evaluare efectivă a elementelor de activ şi de pasiv ale S.C. B.- fila x, fond.

Mai mult, reprezentantul legal al pârâtei, S.C. B. S.A. a precizat că operaţiunea de evaluarea nu a avut loc la momentul întocmirii proiectului de divizare, deşi în proiect a precizat că inventarierea a fost efectuată.

Or, potrivit pct. 42 din Ordinul nr. 2861/2009 - referitor la aprobarea normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, rezultatele operaţiunii de inventariere şi evaluare a patrimoniului se consemnează într-un proces-verbal şi se înregistrează în evidenţa tehnico-operativă şi contabilă, în termen de 7 zile lucrătoare de la data aprobării procesului-verbal de inventariere.

În acest context, expertul a concluzionat că se află în imposibilitatea de a confirma că ar fi avut loc evaluarea elementelor de activ şi de pasiv la data de 30.06.2018.

În consecinţă, la data de 30.06.2018 nu s-a determinat valoarea elementelor de activ şi de pasiv trecute în contabilitate şi prezentate în bilanţ.

Curtea constată că proiectul de divizare a fost semnat şi deci, însuşit de ambele părţi din prezenta cauză.

De asemenea, este important de arătat că asociaţii societăţii A. S.R.L., C. şi D., deţineau, la data proiectului de divizare, şi calitatea de acţionari în societatea S.C. B. S.A., astfel că aceştia nu erau străini de activitatea desfăşurată de societatea pârâtă, cunoscând inclusiv datele privitoare la bunurile din patrimoniul acesteia şi la neevaluarea lor.

În acest context, părţile au convenit, prin acordul lor de voinţă, să împartă activul şi pasivul societăţii pârâte în modalitatea descrisă detaliat la art. 16 din proiectul de divizare.

Relevante pentru soluţionarea prezentei cauze sunt clauzele de la art. 16 pct. 6, 7 şi 8 din proiectul de divizare, potrivit cărora, toate veniturile şi cheltuielile, până la data încheierii protocolului de predare-primire de activ şi pasiv, vor fi înregistrate în contabilitatea societăţii divizate, B. S.A..

Apoi, părţile au convenit ca la momentul încheierii protocolului de predare-primire a elementelor de activ şi pasiv, să se calculeze profitul B. S.A., luând în calcul şi veniturile anticipate (aferente valorificării culturilor nerecoltate, subvenţii), precum şi cheltuielile anticipate, urmând a fi repartizat către societatea beneficiară A. S.R.L., în cota de 39,76 %, în termen de 30 de zile, de la monumentul încasării venitului. În situaţia în care apar diferenţe între veniturile sau cheltuielile anticipate şi cele efectiv realizate, părţile au hotărât ca regularizarea să se realizeze până la sfârşitul anului 2019.

Au mai stabilit ambele părţi că, până la momentul încheierii protocolului de predare-primire, urma ca societatea divizată să ţină o evidenţă separată a cheltuielilor cu producţia neterminată, efectuate pentru culturile aferente terenurilor agricole ce urmau a fi transferate la societatea beneficiară A. S.R.L., urmând ca acestea să fi fost înscrise în structura elementelor de activ şi pasiv la "produse în curs de execuţie". În acelaşi timp, aceste cheltuieli urmau a fi luate în calcul pentru stabilirea profitului la momentul divizării. Facturile pentru achiziţiile de seminţe, îngrăşăminte, pesticide etc., urmau a fi înregistrate de societatea divizată şi predate ulterior societăţii beneficiare.

Reclamanta pretinde că nu a fost predat elementul convenit în proiectul de divizare "producţie în curs de execuţie" sau echivalentul în bani al acestuia, de 730.241 de RON, solicitând obligarea pârâtei la predarea acestuia.

Referitor la natura acestui element contabil, părţile au opinii divergente. Astfel, reclamanta apreciază că acesta este un activ în valoare de 730.241 de RON, pe când pârâta-apelantă susţine că acesta este un element de cheltuieli şi nu un element de profit. De altfel, aceasta este şi critica apelantei privitoare la netemeinicia sentinţei apelate.

Curtea constată că "producţia în curs de execuţie", din punct de vedere contabil reprezintă, fie bunurile care n-au trecut toate fazele procesului de producţie, nefiind încă nici producţie finită, nici semifabricate, fie produse nesupuse recepţiei tehnice de calitate, fie lucrări, servicii şi studii în curs de execuţie.

Prin urmare, "producţia în curs de execuţie" se determină prin inventarierea producţiei neterminate la sfârşitul perioadei, folosind metode tehnice de ajustare a stadiului de efectuare a operaţiilor tehnologice şi se evaluează la cost de producţie.

În contabilitate, conturile utilizate privind producţia în curs de execuţie sunt: "33. Producţie în curs de execuţie, cu subclasele: 331. Produse în curs de execuţie (A); 332. Servicii în curs de execuţie (A);34. Produse; etc."

În DEBIT se înregistrează:

"costul de producţie al produselor obţinute din producţie proprie (711); plusurile de produse constatate la inventariere (711); valoarea produselor aduse de la terţi (354, 401); costul de producţie al semifabricatelor primite de la societăţile din cadrul grupului (4511) sau din cadrul entităţii (481, 482);SOLDUL debitor reprezintă valoarea la cost de producţie a semifabricatelor, produselor finite şi produselor reziduale existente în stoc." Iar, în credit se înregistrează: "costul de producţie al produselor ieşite pe următoarele căi: vândute (711); donate (6582); pierderi din calamităţi (671); transferate la magazinele proprii de desfacere (371); lipsuri de produse constatate la inventariere (711); trimise la terţi (354); cuvenite acţionarilor, asociaţilor sau entităţilor prestatoare, ca plată în natură, potrivit prevederilor contractuale (401, 462); acordate salariaţilor ca plată în natură (421); reţinute şi consumate în aceeaşi entitate (301, 302, 303); costul de producţie al semifabricatelor livrate societăţilor din cadrul grupului (4511) sau din cadrul entităţii (481, 482)."

În cauza de faţă, părţile au convenit să înregistreze la elementele de activ şi pasiv "producţie în curs de execuţie" stabilind ca aceste cheltuieli să fie luate în calcul pentru stabilirea profitului la momentul divizării.

Producţia în curs de execuţie din prezenta cauză constă în culturile de rapiţă, de orz-orzoaică, grâu-sămânţă, grâu, culturi care au presupus efectuarea anumitor cheltuieli pentru înfiinţarea lor şi pentru întreţinere. Astfel, anul agricol începe în toamna anului anterior şi debutează cu efectuarea unor lucrări tehnice de pregătire a solului pentru însămânţare, apoi culturile de toamnă se înfiinţează în tomna acelui an, cele de primăvară, în primăvara anului următor. După înfiinţare, culturile trebuie întreţinute cu ierbicide, insecticide, fertilizatori, irigaţii, etc. În consecinţă, până la recoltare, producţia în curs de execuţie presupune efectuarea unor cheltuieli. Abia după recoltarea produselor şi vinderea lor, se poate determina profitul.

Prin urmare, exprimarea părţilor din proiectul de divizare, în sensul că va fi luată în calcul producţia în curs de execuţie pentru stabilirea profitului la monumentul divizării, nu poate fi interpretată decât în sensul celor expuse mai sus, părţile menţionând chiar că: "societatea divizată va ţine o evidenţă separată a cheltuielilor cu producţia neterminată, efectuată pentru costurile aferente terenurilor agricole care vor fi transferate la societatea beneficiară".

În caz contrar, ar rezulta că părţile ar fi convenit să împartă costurile de înfiinţare a culturilor.

La art. 16 alin. (7) din proiect părţile au stabilit să se calculeze profitul B. S.A., luând în calcul şi veniturile anticipate (aferente valorificării culturilor nerecoltate, subvenţii), precum şi cheltuielile anticipate, urmând a fi repartizat către societatea beneficiară A. S.R.L., în cota de 39,76 %, în termen de 30 de zile, de la monumentul încasării venitului.

Însă din veniturile anticipate, aferente valorificării culturilor nerecoltate şi subvenţii trebuie scăzute cheltuielile cu înfiinţarea şi întreţinerea acestor culturi.

Curtea constată că, ulterior încheierii acestui proiect, părţile, după publicarea înscrisurilor necesare pentru opozabilitate, au procedat la partajarea bunurilor societăţii divizate, potrivit proiectului de divizare, convenind că A. S.R.L. nu va mai prelua nici un alt activ sau pasiv în afara celor înscrise în protocol - dosar fond.

În consecinţă, părţile, prin acordul lor de voinţă, au stabilit bunurile şi cotele ce urmau a fi transferate din patrimoniul societăţii divizate în cele al societăţii beneficiare, au procedat la împărţirea şi transferul acestor bunuri dintr-un patrimoniu în altul, de comun acord, semnând toate înscrisurile întocmite în acest sens ambele părţi.

Ulterior, în mod unilateral, societatea beneficiară, doreşte o modificare a celor convenite de părţi, pretinzând că a fost decapitalizată. Însă, aceasta nu ţine seama de trecerea termenului de peste 6 luni de la data de 31.07.2018 - data proiectului de divizare şi până la data semnării protocolului de predare - primire, perioadă în care unele bunuri, dintre cele alese de ea, şi-au amortizat valoarea contabilă, iar unele datorii către bănci au fost achitate de societatea divizată, situaţia de fapt nemaifiind aceeaşi cu cea de la data de 31.07.2018. De asemenea, partea pretinde în mod greşit echivalentul producţiei în curs de execuţie, respectiv 730.241 de RON, acestea fiind, aşa cum am precizat mai sus, cheltuieli şi nu venituri.

În consecinţă, instanţa de apel constată că, în lipsa unei evaluări a activului şi pasivului din patrimoniul societăţii divizate la data proiectului de divizare, părţile au convenit cele menţionate în proiect, cu interpretarea dată de instanţă mai sus, apoi au predat-primit activele şi pasivul, conform înţelegerii lor, astfel că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la predarea sumei de 667.831 de RON, cu titlu de activ nepredat este neîntemeiată.

Faţă de considerentele expuse mai sus, rezultă că o evaluare a activului şi pasivului în cursul cercetării judecătoreşti nu era necesară, fiind corect respinsă această probă de instanţa de fond, ambele părţi cunoscând la data întocmirii proiectului de divizare că, în fapt, nu au fost evaluate bunurile, folosind datele din contabilitatea societăţii divizate. Prin urmare, apelul împotriva încheierii din 16.12.2019 este nefondat.

6. Recursul

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a deciziei atacate, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 593/30.12.2019 pronunţată de Tribunalul Brăila şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului dosar- fond, apel şi recurs.

În opinia recurentei, decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea legii - motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., din considerentele deciziei pronunţate în apel, rezultând împrejurarea că decizia instanţei s-a bazat în exclusivitate pe o greşită aplicare a legii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în materia divizării art. 241 din Legea nr. 31/1990 alin. (1) lit. k), proiectul de divizare trebuie să cuprindă: descrierea şi repartizarea exactă a activelor şi pasivelor care urmează a fi transferate fiecăreia dintre societăţile beneficiare, repartizarea către acţionarii sau asociaţii societăţii divizate de acţiuni, respectiv părţi sociale, la societăţile beneficiare şi criteriul pe baza căruia se face repartizarea.

Din punct de vedere contabil şi fiscal în speţă reglementările legale aplicabile sunt dispoziţiile OMFP 897/2015 - pentru aprobarea Normelor metodologice privind reflectarea în contabilitate a principalelor operaţiuni de fuziune/divizare, dizolvare şi lichidare a societăţilor, precum şi de retragere sau excludere a unor asociaţi din cadrul societăţilor (de care instanţa de apel nici măcar nu face vorbire).

Astfel, la punctul 15 din OMFP 897/2015, dispoziţia legală indică faptul că în mod legal coexistă două metode contabile prin care părţile pot reflecta în contabilitate decizia de reorganizare, în cazul nostru divizarea, astfel Legea acceptă ca fiind legale şi la latitudinea părţilor: metoda activului net contabil sau metoda evaluării globale.

Metoda activului net contabil presupune că valorile utilizate în cadrul operaţiunilor de reorganizare se bazează pe activul net contabil, în acest caz, la operaţiunile de fuziune/divizare, elementele bilanţiere sunt preluate de către societatea/societăţile beneficiară (e) ia valoarea la care acestea au fost evidenţiate în contabilitatea societăţii care le cedează.

Metoda evaluării globale presupune că valorile utilizate în cadrul operaţiunilor de reorganizare sunt stabilite de evaluatori autorizaţi, acestea fiind cuprinse în raportul de evaluare întocmit în acest scop. În acest caz, la operaţiunile de fuziune/divizare, elementele bilanţiere ale societăţii care le cedează sunt preluate de către societatea/societăţile beneficiară (e) la valoarea rezultată în urma evaluării.

Prin Proiectul de divizare părţile au hotărât la art. 5.1.1. alin. (3) că vor avea în vedere la valoare "Metoda activului net" şi nu metoda evaluării globale. Acest fapt este de netăgăduit şi confirmat, atât de menţiunile exprese ale părţilor în Proiectul de divizare, cât şi de expertiza contabilă întocmită în cauză în faza procesuală - fond.

Instanţa de apel, însă, face, în opinia recurentei, o eroare uriaşă prin aceea că nu are în vedere dispoziţia legală aplicabilă în raport de voinţa părţilor exprimată prin Raportul de divizare şi confundă noţiunea de evaluare şi inventariere a elementelor de activ şi pasiv ce se efectuează potrivit OMFP 2861/2009 cu metoda evaluării globale prevăzută ca metodă alternativă de preluare a elementelor de activ/pasiv în cazul divizării. Plecând de la această eroare fundamentală, susţine recurenta, instanţa de apel schimbă în mod vădit însăşi voinţa părţilor exprimată în Proiectul de divizare şi reţinând că la data de 31-06-2019 nu a avut loc o evaluare a elementelor de activ si pasiv, deşi acţionarii societăţii recurente au fost şi acţionari ai B., împrejurare în care "aceştia cunoşteau datele privitoare la bunurile din patrimoniul societăţii şi neevaluarea lor".

În continuare, susţine recurenta, instanţa de apel face o greşită aplicare a dispoziţiilor legale, când se referă la natura juridică a principalului element de activ, care a fost omis la predare, şi anume, producţia în curs de execuţie, în sensul că, fără temei legal, apreciază că acest element este o cheltuială, fapt care în opinia instanţei ar scoate acest element din categoria elementelor de activ.

Încadrarea producţiei în curs ca şi cheltuială de către instanţa de apel este nelegală, în acest sens, fiind citate dispoziţiile art. 276 alin. (1) lit. h) din OMFP 1802/2014. Astfel, in opinia recurentei, producţia în curs de execuţie reprezintă un stoc ce este inventariat prin metode tehnice şi evaluat la costurile înregistrate doar limitele normal admise, prin Protocolul de predare-primire a elementelor de activ şi pasiv din data de 23 ianuarie 2019 transferându-se de B. S.A. către A. S.R.L. un stoc de producţie neterminată in suma de 323.523 RON, pentru compensarea în parte a obligaţiei de a preda în natură sau echivalent bănesc producţia în curs de execuţie prevăzută în Proiectul de divizare.

În susţinerea opiniei sale, recurenta face trimitere la probele administrate, susţinând că s-a dovedit, fără echivoc, că societatea pârâtă nu a predat către reclamantă întreg activul net determinat prin proiectul de divizare, suma determinată de expertiza contabilă fiind întocmai suma solicitată prin primul capăt de cerere.

Recurenta recunoaşte că, de la data de 30 iunie 2018, data proiectului de divizare au avut loc fluctuaţii în patrimoniul societăţilor, dar acest lucru nu poate afecta valoarea totală a activului net de predat şi de primit între cele două societăţi.

Recurenta mai arată că o altă aplicare greşită a legii o face instanţa când apreciază că activitatea de predare primire a elementelor de activ şi pasiv care se realizează potrivit legii după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de aprobare a divizării este, de fapt, un "partaj", deşi recurenta a invocat nulitatea absolută a menţiunii cuprinse în procesul-verbal de predare-primire, prin care A. nu va mai prelua nici un alt activ sau pasiv, în afara celor înscrise în protocol. Instanţa, în mod nelegal, dă acestei menţiuni semnificaţia unui act de tranzacţie care are menirea de a fixa drepturi şi obligaţii finale. Mai mult decât atât, tot pe cale de excepţie o asemenea clauză este lovită de nulitate pentru simplu motiv ca îi lipseşte cauza juridică. Astfel, în literatura juridică de specialitate, s-a susţinut constant că, în contractele sinalagmatice, cauza obligaţiei unei părţi (scopul pentru care o parte se obligă) constă în obligaţie pe care şi-o asumă cealaltă parte, în contraprestaţie. Potrivit art. 1179 alin. (1) pct. 4 C. civ., "Condiţiile esenţiale pentru validitatea unui contract sunt: cauza licită şi morală". Sub acest aspect, instanţa de judecată este rugată să observe faptul că, faţă de împrejurarea că prin acea clauză se impune subscrisei renunţarea la nişte drepturi consfinţite prin acte autentice, iar pârâta nu şi-a asumat la rândul său nicio contraprestaţie, o asemenea obligaţie apare ca fiind lipsită de cauză.

Mai mult, prin nepredarea activului net, societatea reclamantă rămâne fără parte din capitalul social cu care s-a constituit urmare a procesului de divizare, încălcându-se astfel şi dispoziţiile legale imperative ale Legii nr. 31/1990 privind diminuarea capitalului social, acel activ net nefiind lăsat la dispoziţia părţilor prin protocolul de predare-primire.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând în principal respingerea căii extraordinare de atac a recursului exercitate de A. S.R.L. ca neîntemeiate, cu obligarea recurentei A. S.R.L. la plata către subscrisa a cheltuielilor de judecată în recurs.

Recursul nu este fondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac în reformare ce poate fi exercitată pentru temeiuri de nelegalitate limitativ determinate de lege, nu şi de netemeinicie. Aşa cum rezultă din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., scopul recursului este doar acela de examinare a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, vizează ipoteza "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material". Noul Cod este categoric şi are în vedere numai încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, cum ar fi interpretarea eronată a unui text legal, aplicarea unei norme juridice deşi aceasta nu era incidentă în cauză ş.a.m.d.

În cauza de faţă, recurenta este nemulţumită, în esenţă, de interpretarea dată de instanţa de apel celor convenite de părţi prin proiectul de divizare, fără să reuşească, însă, în prezentarea argumentelor sale, să demonstreze vreo încălcare sau aplicare greşită a unor norme de drept material.

Înscrisul ce constată convenţia părţilor este o probă în procesul civil, iar interpretarea probelor în vederea stabilirii elementelor de fapt ale cauzei intră în domeniul rezervat exclusiv instanţelor devolutive. Recurenta nu invocă vreo încălcare de către instanţa de apel a regulilor de interpretare a contractului, statornicite în art. 1266 - art. 1269 C. civ., ca norme de drept material, ci susţine că această instanţă a schimbat voinţa reală a părţilor, prin raportare a o altă metodă de evaluare în locul celei agreate de acestea, că a interpretat greşit voinţa părţilor în ceea ce priveşte elementul contabil "producţie în curs de execuţie" şi, în final, că a atribuit în mod eronat proiectului de divizare caracteristicile unei tranzacţii.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că cele două părţi au convenit, la data de 31.07.2018, să divizeze parţial societatea B. S.A., prin transferul unei părţi din patrimoniul acesteia către societatea A. S.R.L.. În acest sens, părţile au menţionat expres că s-a efectuat inventarierea şi evaluarea elementelor de activ şi de pasiv ale societăţilor participante, potrivit Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2861/2009. Metoda de evaluare agreată de părţi a fost metoda activului net, potrivit formulei: Activ net contabil = total active-total datorii, înregistrate conform bilanţului contabil la data de 30.06.2018. Aşadar, instanţa de apel a reţinut în mod clar ca metoda aleasă de părţi a fost cea a activului net.

Înalta Curte reţine, în acest context, că utilizarea metodei activului net presupune că activele, datoriile şi capitalurile proprii preluate de societatea beneficiară existentă/societăţile beneficiare existente sau societatea nou-constituită/societăţile nou-constituite să fie recunoscute (contabilizate) la aceasta/acestea la valoarea la care au fost evidenţiate la entitatea care se divizează parţial. Recunoaşterea în contabilitatea societăţii (lor) beneficiare deja existente/societăţii(lor) nou-constituite a elementelor de natura activelor primite de la societatea divizată parţial se efectuează la valoarea contabilă netă sau la valoarea contabilă brută, caz în care amortizările şi ajustările corespunzătoare se preiau distinct, aşa cum sunt ele evidenţiate în contabilitatea entităţii divizate parţial.

Din probele administrate, instanţa de apel a reţinut că la data de 30.06.2018 nu s-a determinat valoarea elementelor de activ şi de pasiv trecute în contabilitate şi prezentate în bilanţ, părţile convenind, prin acordul lor de voinţă, să împartă activul şi pasivul societăţii pârâte în modalitatea descrisă detaliat la art. 16 din proiectul de divizare.

Nu poate fi primită, astfel, susţinerea recurentei conform căreia instanţa de apel face o greşită aplicare a legii prin aceea că, fără nici un temei legal schimbă temeiul legal al metodei alese de părţi pentru repartizarea elementelor de activ/pasiv. Instanţa de apel observă doar că nu s-a făcut evaluarea elementelor de activ şi de pasiv şi că niciuna din părţi nu contestă acest aspect, detaliindu-se în proiectul de divizare modalitatea în care urma să se procedeze. Aşa fiind, ambele părţi cunoşteau la data întocmirii proiectului de divizare că, în fapt, nu au fost evaluate bunurile şi au folosit datele din contabilitatea societăţii divizate. Or, instanţa de apel a constatat lipsa acestei evaluări iniţiale a elementelor de activ şi pasiv, necontestată de părţi, care au preluat datele din contabilitate şi au detaliat în proiectul de divizare modalitatea exactă în care intenţionează să îşi distribuie aceste elemente, acest aspect neconstituindu-se într-o încălcare a dispoziţiilor art. 15 din normele aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 897/2015, invocată de recurentă.

Astfel, instanţa de apel a constatat că părţile au convenit ca toate veniturile şi cheltuielile, până la data încheierii protocolului de predare-primire de activ şi pasiv, să fie înregistrate în contabilitatea societăţii divizate, B. S.A.. Apoi, părţile au convenit că la momentul încheierii protocolului de predare-primire a elementelor de activ şi pasiv, să se calculeze profitul B. S.A., luând în calcul şi veniturile anticipate (aferente valorificării culturilor nerecoltate, subvenţii), precum şi cheltuielile anticipate, urmând a fi repartizat către societatea beneficiară A. S.R.L., în cota de 39,76 %, în termen de 30 de zile, de la monumentul încasării venitului. În situaţia în care apar diferenţe între veniturile sau cheltuielile anticipate şi cele efectiv realizate, părţile au hotărât ca regularizarea să se realizeze până la sfârşitul anului 2019.

Au mai stabilit ambele părţi că, până la momentul încheierii protocolului de predare-primire, urma ca societatea divizată să ţină o evidenţă separată a cheltuielilor cu producţia neterminată, efectuate pentru culturile aferente terenurilor agricole ce urmau a fi transferate la societatea beneficiară A. S.R.L., urmând ca acestea să fi fost înscrise în structura elementelor de activ şi pasiv la "produse în curs de execuţie". În acelaşi timp, aceste cheltuieli urmau a fi luate în calcul pentru stabilirea profitului la momentul divizării. Facturile pentru achiziţiile de seminţe, îngrăşăminte, pesticide etc., urmau a fi înregistrate de societatea divizată şi predate ulterior societăţii beneficiare.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta pretinde că nu a fost predat elementul convenit în proiectul de divizare "producţie în curs de execuţie" sau echivalentul în bani al acestuia, de 730.241 de RON, solicitând obligarea pârâtei la predarea acestuia.

Referitor la natura acestui element contabil, instanţa de apel a constatat că părţile au opinii divergente, reclamanta apreciind că acesta este un activ în valoare de 730.241 de RON, iar pârâta-apelantă susţinând că acesta este un element de cheltuieli şi nu un element de profit. Acestei critici de netemeinicie instanţa de apel i-a răspuns procedând la propria interpretare asupra voinţei părţilor.

Astfel, instanţa de apel a constatat că "producţia în curs de execuţie", din punct de vedere contabil reprezintă fie bunurile care n-au trecut toate fazele procesului de producţie, nefiind încă nici producţie finită, nici semifabricate, fie produse nesupuse recepţiei tehnice de calitate, fie lucrări, servicii şi studii în curs de execuţie. Prin urmare, s-a reţinut în mod concret că "producţia în curs de execuţie" se determină prin inventarierea producţiei neterminate la sfârşitul perioadei, folosind metode tehnice de ajustare a stadiului de efectuare a operaţiilor tehnologice şi se evaluează la cost de producţie, nefiind demonstrată vreo încălcare a dispoziţiilor imperative ale legii în legătură cu definirea din punct de vedere contabil a acestui element.

S-a reţinut că, în cauza de faţă, părţile au convenit să înregistreze la elementele de activ şi pasiv "producţie în curs de execuţie" stabilind că aceste cheltuieli să fie luate în calcul pentru stabilirea profitului la momentul divizării.

Prin urmare, exprimarea părţilor din proiectul de divizare, în sensul că va fi luată în calcul producţia în curs de execuţie pentru stabilirea profitului la monumentul divizării, a fost interpretată de instanţa de apel ca atare, reţinându-se menţiunea expresă a părţilor din proiectul de divizare potrivit căreia: "societatea divizată va ţine o evidenţă separată a cheltuielilor cu producţia neterminată, efectuată pentru costurile aferente terenurilor agricole care vor fi transferate la societatea beneficiară". Aşadar, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a dat eficienţă maximă voinţei părţilor, astfel cum a fost exprimată în proiectul de divizare.

La art. 16 alin. (7) din proiect părţile au stabilit să se calculeze profitul B. S.A., luând în calcul şi veniturile anticipate (aferente valorificării culturilor nerecoltate, subvenţii), precum şi cheltuielile anticipate, urmând a fi repartizat către societatea beneficiară A. S.R.L., în cota de 39,76 %, în termen de 30 de zile, de la monumentul încasării venitului.

Însă din veniturile anticipate, aferente valorificării culturilor nerecoltate şi subvenţii trebuie scăzute cheltuielile cu înfiinţarea şi întreţinerea acestor culturi.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că, ulterior înţelegerii părţilor, în mod unilateral, societatea beneficiară, încearcă o modificare a celor convenite, pretinzând că a fost decapitalizată, fără să ţină seama de trecerea termenului de peste 6 luni de la data de 31.07.2018 - data proiectului de divizare şi până la data semnării protocolului de predare - primire, perioadă în care unele bunuri, dintre cele alese de ea, şi-au amortizat valoarea contabilă, iar unele datorii către bănci au fost achitate de societatea divizată, situaţia de fapt nemaifiind aceeaşi cu cea de la data de 31.07.2018. Instanţa de apel a apreciat că partea pretinde, în mod greşit, echivalentul producţiei în curs de execuţie, respectiv 730.241 de RON, acestea fiind cheltuieli şi nu venituri. De altfel, recurenta însăşi recunoaşte că, de la data de 30-06-2018, data proiectului de divizare, au avut loc fluctuaţii în patrimoniul societăţilor, însă în opinia ei, acest lucru nu poate afecta valoarea totală a activului net de predat şi de primit între cele două societăţi

Instanţa de apel constată că, ulterior încheierii acestui proiect, părţile, după publicarea înscrisurilor necesare pentru opozabilitate, au procedat la partajarea bunurilor societăţii divizate, potrivit proiectului de divizare, convenind că A. S.R.L. nu va mai prelua nici un alt activ sau pasiv în afara celor înscrise în protocol.

În consecinţă, s-a reţinut că părţile, prin voinţa lor suverană şi comună, au stabilit bunurile şi cotele ce urmau a fi transferate din patrimoniul societăţii divizate în cele al societăţii beneficiare, au procedat la împărţirea şi transferul acestor bunuri dintr-un patrimoniu în altul, de comun acord, semnând toate înscrisurile întocmite în acest sens de ambele părţi, instanţa de apel constatând că, în lipsa unei evaluări a activului şi pasivului din patrimoniul societăţii divizate la data proiectului de divizare, părţile au convenit cele menţionate în proiect, cu interpretarea dată de instanţă mai sus, apoi au predat-primit activele şi pasivul, conform înţelegerii lor, astfel că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la predarea sumei de 667.831 de RON, cu titlu de activ nepredat este neîntemeiată. De altfel, instanţa de apel a apreciat că o evaluare a activului şi pasivului în cursul cercetării judecătoreşti nici nu era necesară, fiind corect respinsă această probă şi de instanţa de fond, întrucât ambele părţi au cunoscut la data întocmirii proiectului de divizare că, în fapt, nu au fost evaluate bunurile, folosind datele din contabilitatea societăţii divizate.

Nu va fi primită nici critica recurentei referitoare la aprecierea greşită de către instanţa de apel a activităţi de predare-primire a elementelor de activ şi pasiv ca fiind un partaj, şi nici cea potrivit căreia menţiunea cuprinsă în procesul-verbal de predare-primire, prin care A. nu va mai prelua nici un alt activ sau pasiv, în afara celor înscrise în protocol ar fi lovită de nulitate absolută. Instanţa de apel a constatat doar că, ulterior încheierii proiectului de divizare, părţile, după publicarea înscrisurilor necesare pentru opozabilitate, au procedat la partajarea bunurilor societăţii divizate, potrivit acestui proiect respectându-şi, astfel, convenţia, care, în esenţă, avea scopul împărţirii între cele două părţi a elementelor de activ şi pasiv. Menţiunea că A. S.R.L. nu va mai prelua nici un alt activ sau pasiv în afara celor înscrise în protocol a fost reţinută de instanţa de apel ca o formulă de finalizare a acestui proces de divizare, fiind dată, din nou, eficienţa maximă voinţei părţilor, astfel cum a fost exprimată în actele întocmite şi asumate de părţi.

Din analiza punctuală a motivelor de recurs invocate a rezultat faptul că, în realitate, aceste critici vizează reaprecierea probelor administrate şi, în consecinţă, stabilirea unei alte situaţii de fapt, esenţial diferită de cea reţinută de către instanţa de apel. Or, aprecierea probelor şi stabilirea elementelor de fapt ale cauzei constituie atributul exclusiv al instanţelor devolutive, aceste aspecte, de netemeinicie, neputând face obiectul căii de atac a recursului.

Criticile de netemeinicie expuse în faţa instanţei de apel sunt reluate, aşadar, şi în recurs, recurenta nefiind mulţumită de interpretarea dată de instanţa voinţei părţilor, astfel cum a fost exprimată în proiectul de divizare, critici care, nu pot fi, însă, circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind dovedită încălcarea vreunei dispoziţii imperative a legii în expunerea acestei interpretări.

Aşa fiind, nu poate fi reţinută incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Criticile nu vor fi însuşite de către Înalta Curte, având în vedere că instanţa de apel nu a soluţionat pricina în contextul încălcării vreunei prevederi legale sau al greşitei aplicări a acesteia.

Se constată că instanţa de apel în virtutea efectului devolutiv a procedat la examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, în raport de normele legale incidente şi de întregul probatoriu administrat în cauză.

Prin urmare, faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta şi-a structurat acţiunea principală, încercând, practic, în recurs să repună în discuţie chestiunile de fapt tranşate de instanţa de apel, nu constituie un motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Referitor la aprecierea mijloacelor probatorii, Înalta Curte reaminteşte că cercetarea excede fazei de atac proprii a recursului, ca şi cale extraordinară căreia nu îi pot fi supuse controlului critici de netemeinicie.

Faţă de cele expuse mai sus, reţinând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe toate aspectele invocate de recurentă, Înalta Curte constată ca recursul nu este fondat, urmând a îl respinge ca atare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul este obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată. În consecinţă, recurenta va fi obligată la plata către intimată a sumei de 40.579,60 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, dovedite în condiţiile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 233/A din 8 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 40.579,60 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2021.