Jurisdictional clause for sales contract upheld despite corporate absorption; negative conflict resolved in favor of seller's location

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 19 octombrie 2021 pe rolul Judecătoriei Arad, secţia civilă, sub nr. x/2021, creditoarea A. S.A. (fostă S.R.L.) a solicitat emiterea ordonanţei de plată, prin care debitorii B. S.R.L. şi C., să fie obligaţi, în solidar, la plata sumei de 44.571,92 RON, reprezentând marfă livrată şi neachitată conform facturilor scadente ce apar în fişa sold ataşată, urmând ca la această sumă să se adauge: suma de 68.489,36 RON, reprezentând penalităţi contractuale de 0,5%/zi, aplicate plăţilor efectuate cu întârziere în istoricul de colaborare, conform art. 12 din contractul de vânzare nr. x/31.03.2016; suma de 101.038,95 RON, reprezentând penalităţi contractuale de 0,5%/zi, conform aceluiaşi articol din contract, aplicate soldului neachitat, calculate până la data de 30 august 2021 şi care se vor calcula, în continuare, până la plata efectivă a soldului; contravaloarea în RON la data plăţii a sumei de 40 euro, reprezentând daune-interese suplimentare minimale, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 72/2013, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 47 din 11 ianuarie 2022, pronunţată de Judecătoria Arad, secţia civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Arad şi s-a declinat competenţa privind soluţionarea cererii formulate de creditoarea A. S.A., în contradictoriu cu debitorii B. S.R.L. şi C., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

În argumentarea acestei sentinţe, Judecătoria Arad a reţinut următoarele:

Potrivit art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Art. 116 din C. proc. civ. prevede că "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente", iar art. 126 alin. (1) din acelaşi cod stabileşte că "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Cu toate acestea, potrivit dispoziţiilor art. 1203 din C. civ., "clauzele standard care prevăd ... clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte".

În speţă, creditoarea a depus contractul nr. x/31.03.2016, semnat de către societatea debitoare, în cuprinsul căruia se menţionează că, în caz de neînţelegeri, se vor sesiza "instanţele de judecată competente de la sediul social al vânzătorului" (art. 19).

Această clauză sugerează faptul că s-a dorit alegerea competenţei instanţelor de judecată de la sediul vânzătorului, fără a fi nominalizată în mod expres o instanţă dintr-o anumită regiune sau localitate.

Din interpretarea art. 126 C. proc. civ. şi art. 1203 C. civ. reiese că pentru determinarea competenţei trebuie arătată instanţa aleasă, în scris, în mod clar şi exact, însă clauza din contractul părţilor a fost formulată cu titlu general, fără să se menţioneze sediul vânzătorului de la un moment determinat sau să se indice o localitate.

În plus, contractul s-a încheiat între societatea B. S.R.L., în calitate de cumpărător (unul dintre debitori) şi D. S.R.L., în calitate de vânzător, societate care a fost absorbită de către creditoare, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 14 C. civ./08.12.2020, pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2020.

Conform art. 250 alin. (1) din Legea nr. 31/1991, "fuziunea sau divizarea are următoarele consecinţe: a) transferul, atât în raporturile dintre societatea absorbită sau divizată şi societatea absorbantă/societăţile beneficiare, cât şi în raporturile cu terţii, către societatea absorbantă sau fiecare dintre societăţile beneficiare al tuturor activelor şi pasivelor societăţii absorbite/divizate; c) societatea absorbită sau divizată încetează să existe", astfel că, în ipoteza în care clauza ar fi fost apreciată ca fiind una valabilă, aceasta nu ar putea fi raportată decât la societatea absorbantă, care nu are sediul în Arad, ci în Ploieşti.

Pe de altă parte, potrivit art. 112 alin. (1) din C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali".

În cauză, atât sediul societăţii debitoare, cât şi domiciliul debitorului persoană fizică, chemat în judecată în nume propriu, este în Bucureşti, fiind solicitată declinarea cauzei la instanţa din Municipiul Bucureşti.

Judecătoria Arad nu este instanţă competentă nici faţă de societatea - debitoare (sediul fiind în Municipiul Bucureşti, iar clauza însuşită de societate nu este operantă) şi nici faţă de persoana fizică chemată în proces (care are domiciliul tot în Municipiul Bucureşti), însă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti este instanţa competentă prin raportare la domiciliul persoanei fizice şi, respectiv sediul debitoarei.

Prin încheierea din 23 martie 2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de creditoarea A. S.A., în contradictoriu cu debitorii B. S.R.L. şi C., în favoarea Judecătoriei Arad; în conformitate cu prevederile art. 135 din C. proc. civ., s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă a reţinut că obiectul acţiunii îl reprezintă "ordonanţă de plată" privind dreptul de creanţă afirmat de creditoare, reprezentând valoarea totală a facturilor emise în temeiul contractului nr. x/31.03.2016 şi neachitate de către societatea debitoare.

Contractul s-a încheiat între societatea B. S.R.L., în calitate de cumpărător (unul dintre debitori) şi societatea D. S.R.L., în calitate de vânzător, societate care a fost absorbită de către creditoare, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 14 C. civ./08.12.2020, pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2020.

Potrivit art. 19 din contractul nr. x/31.03.2016, "orice neînţelegeri ivite pe parcursul derulării prezentului contract se vor soluţiona în cazul în care nu se ajunge la un consens la instanţele de judecată competente de la sediul social al vânzătorului", respectiv cele din Municipiul Arad.

Art. 235 alin. (1) din C. civ. prevede că:

"în cazul absorbţiei, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe".

Aşadar, reiese fără putinţă de tăgadă că există o convenţie încheiată între părţi privind alegerea instanţei competente, iar în ceea ce priveşte efectele fuziunii, prin absorbţie în cazul de faţă, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe.

Prin urmare, intervenirea fuziunii prin absorbţie nu operează o modificare a clauzelor contractuale iniţiale, ci acestea sunt pe deplin opozabile societăţii absorbante.

Pe de altă parte, nu este vorba despre o clauză prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti, având în vedere că potrivit art. 113 alin. (1) din C. proc. civ., "în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente:

3. instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract". Or, în contractul părţilor, una dintre obligaţiile principale ale cumpărătorului este plata preţului, ce urmează a se face la domiciliul vânzătorului (art. 4 din contract).

Creanţa invocată de creditoare reiese din contractul şi facturile ataşate la dosar în cuprinsul cărora există menţiunea sediului vânzătorului aflat în Municipiul Arad.

Totodată, debitorul fidejusor C., în calitate de administrator al societăţii debitoare, s-a angajat să răspundă de îndeplinirea obligaţiilor contractuale în mod indivizibil şi solidar, alături de societatea pe care o reprezintă.

Aşadar, ambii debitori la data încheierii contractului nr. x/31.03.2016, în calitate de profesionişti, au avut reprezentarea faptului că instanţa aleasă este cea de la sediul vânzătorului, respectiv cea din Municipiul Arad.

Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă conform art. 126 alin. (1) din C. proc. civ.

Principiile fundamentale de interpretare a clauzelor contractuale se referă la prioritatea voinţei reale a părţilor şi la interpretarea clauzelor în ansamblul contractului şi în sensul în care se produce un efect.

Ca atare, în ipoteza de faţă, părţile au înţeles să deroge de la normele care guvernează competenţa materială şi teritorială a instanţelor, instanţa fiind obligată să interpreteze clauza atributivă de competenţă inserată de părţi în contract în sensul în care aceasta produce efecte, considerând că părţile au convenit inclusiv asupra competenţei teritoriale, fiind vizate instanţele aflate în Arad (părţile având calitatea de profesionişti).

Totodată, în speţă se invocă neîndeplinirea unei obligaţii a debitorului, respectiv obligaţia de plată a preţului, cu privire la care C. civ. conţine prevederi exprese referitoare la locul plăţii.

Conform art. 1.494 din C. civ., "în lipsa unei stipulaţii contrare ori dacă locul plăţii nu se poate stabili potrivit naturii prestaţiei sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părţi ori al uzanţelor: a) obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plăţii".

În speţă, sediul creditorului se afla în Municipiul Arad, la data semnării convenţiei, astfel cum reiese din ansamblul înscrisurilor existente la dosarul cauzei.

Prin urmare, chiar dacă s-ar susţine faptul că părţile nu au prevăzut în contract un loc de executare a obligaţiilor, din dispoziţiile legale anterior citate reiese, cu claritate, că obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul/sediul creditorului de la data plăţii.

Pe cale de consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 1494 alin. (1) din C. civ., locul executării obligaţiei se poate stabili atât potrivit naturii prestaţiei, cât şi în temeiul prevederilor legale şi contractuale menţionate, iar părţile şi-au manifestat voinţa în sensul alegerii instanţei pentru soluţionarea litigiilor izvorâte din acest contract, fiind aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (1) raportate la art. 113 alin. (1) pct. 3 coroborate cu cele ale art. 116 din C. proc. civ., astfel că Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti nu este competentă să soluţioneze cauza.

Aşadar, în cauză, suntem în situaţia în care părţile au convenit cu privire la alegerea de competenţă, acestea având calitatea de profesionişti, iar fuziunea intervenită în cazul societăţii creditoare nu este de natură a modifica natura, termenii şi sensul obligaţiei iniţiale asumate de către debitori în ceea ce priveşte clauza atributivă de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 13 mai 2022.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, secţia civilă, pentru următoarele considerente:

Instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei cereri formulate de creditoarea A. S.A. (fostă S.R.L.), în contradictoriu cu debitorii B. S.R.L. şi C., creditoarea solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună emiterea unei ordonanţe de plată, prin care debitorii să fie obligaţi, în solidar, la plata sumei de 44.571,92 RON, reprezentând marfă livrată şi neachitată conform facturilor scadente ce apar în fişa sold ataşată, urmând ca la această sumă să se adauge: suma de 68.489,36 RON, reprezentând penalităţi contractuale de 0,5%/zi, aplicate plăţilor efectuate cu întârziere în istoricul de colaborare, conform art. 12 din contractul de vânzare nr. x/31.03.2016; suma de 101.038,95 RON, reprezentând penalităţi contractuale de 0,5%/zi, conform aceluiaşi articol din contract, aplicate soldului neachitat, calculate până la data de 30 august 2021 şi care se vor calcula, în continuare, până la plata efectivă a soldului; contravaloarea în RON la data plăţii a sumei de 40 euro, reprezentând daune-interese suplimentare minimale, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 72/2013.

Potrivit dispoziţiilor art. 1016 din C. proc. civ., "dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă".

Cu privire la competenţa materială se reţine că art. 94 din C. proc. civ. prevede că judecătoriile judecă:

k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

În cauza dedusă judecăţii, sunt incidente prevederile art. 98 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., conform cărora "(1) Competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere.

(2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii".

Având în vedere că suma de 44.571,92 RON, reprezentând marfă livrată şi neachitată conform facturilor scadente, se situează sub valoarea prag de 200.000 RON, prevăzută de art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aparţine judecătoriei competenţa materială de soluţionare a cauzei.

Normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Prin urmare, această regulă se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Dispoziţiile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc că părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Potrivit art. 19 din contractul nr. x/31.03.2016, "orice neînţelegeri ivite pe parcursul derulării prezentului contract se vor soluţiona în cazul în care nu se ajunge la un consens la instanţele de judecată competente de la sediul social al vânzătorului".

Contractul anterior menţionat s-a încheiat între societatea B. S.R.L., în calitate de cumpărător (unul dintre debitori) şi societatea D. S.R.L., în calitate de vânzător, societate care a fost absorbită de către creditoare, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 14 C. civ./08.12.2020, pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2020.

Înalta Curte constată că există o convenţie încheiată între părţi privind alegerea instanţei competente, iar în ceea ce priveşte efectele fuziunii, prin absorbţie în cazul de faţă, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe.

Prin urmare, intervenirea fuziunii prin absorbţie nu operează o modificare a clauzelor contractuale iniţiale, ci acestea sunt pe deplin opozabile societăţii absorbante.

Totodată, se reţine că art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. consacră o competenţă teritorială alternativă în materia răspunderii contractuale, iar potrivit art. 116 din acelaşi cod reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Întrucât competenţa de soluţionare a litigiului nu este una exclusivă, ci alternativă, clauza atributivă de competenţă stipulată de părţi la art. 19 din contractul nr. x/31.03.2016 privind instanţa de la sediul vânzătorului îşi produce efectele în cauză, în sensul prorogării competenţei în favoarea instanţei sesizate de creditoare, aceasta fiind cea la care se referă art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

În speţă, se invocă neîndeplinirea unei obligaţii a debitorului, respectiv obligaţia de plată a preţului, cu privire la care C. civ. conţine prevederi exprese referitoare la locul plăţii.

Astfel, art. 1.494 din C. civ. stabileşte că:

"în lipsa unei stipulaţii contrare ori dacă locul plăţii nu se poate stabili potrivit naturii prestaţiei sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părţi ori al uzanţelor: a) obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plăţii".

Or, la data semnării convenţiei, sediul creditorului se afla în Municipiul Arad, astfel cum reiese din ansamblul înscrisurilor existente la dosarul cauzei.

Locul executării obligaţiei se poate stabili atât potrivit naturii prestaţiei, cât şi în temeiul prevederilor legale şi contractuale menţionate, iar părţile şi-au manifestat voinţa în sensul alegerii instanţei pentru soluţionarea litigiilor izvorâte din acest contract.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, secţia civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.