CASCO insurance compensation: conditional interruption of prescription by subsequently filed action following annulment of prior intervention

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30 aprilie 2014, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A., C. S.R.L. prin lichidator judiciar D., a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa: obligarea pârâtei de rang I (societatea de asigurare) la plata sumei de 148.180 euro (echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii), către A. S.A., reprezentând despăgubiri datorate în baza contractului de asigurare facultativă a vehiculelor CASCO pentru care s-a emis poliţa de asigurare seria x nr. x; obligarea pârâtei de rang I, la plata dobânzii legale, aferentă sumei menţionate în poliţa de asigurare, începând cu data înregistrării notificării nr. BN 11 317/01.11.2013 - până la achitarea efectivă şi integrală a despăgubirilor, precum şi obligarea pârâtei de rang I la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 969 şi urm. C. civ., art. 1073 vechiul C. civ., art. 194 C. proc. civ., art. 451 şi următ. C. proc. civ., art. 2540 şi următoarele din Noul C. civ., precum şi O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală.

Prin încheierea de şedinţă din 17 septembrie 2014, Tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 1128 din 24 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, s-a respins "excepţia nulităţii contractului de asigurare", ca neîntemeiată; s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. S.R.L., prin lichidator judiciar D., astfel cum a fost precizată şi s-a dispus obligarea pârâtei B. S.A. să plătească reclamantei, echivalentul în RON, în funcţie de cursul oficial leu-euro stabilit de BNR la data plăţii efective, al sumei de 148.180 euro, reprezentând despăgubiri datorate în baza contractului de asigurare facultativă a vehiculelor CASCO pentru care s-a emis poliţa de asigurare seria x nr. x, precum şi să plătească dobânda legală aferentă acestei despăgubiri, dobândă ce va fi calculată de la data de 01.11.2013 şi până la data achitării efective a despăgubirii sus menţionate; de asemenea, s-a dispus obligarea pârâtei B. S.A. să plătească reclamantei suma de 11.964,83 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii de şedinţă din 17 septembrie 2014, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 1128 din 24 aprilie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, a declarat apel pârâta B. S.A., prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub număr de dosar x/2020

Prin decizia civilă nr. 248/2021 din 10 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelanta B. S.A. împotriva încheierii din 17.09.2014 şi împotriva sentinţei civile nr. 1128/24.04.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014.

A schimbat în parte încheierea din 17 septembrie 2014 şi în tot sentinţa civilă nr. 1128 din 24 aprilie 2019, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată ca efect al prescripţiei dreptului material la acţiune; a menţinut celelalte dispoziţii ale încheierii din 17 septembrie 2014.

A obligat reclamanta la plata către pârâta B. S.A. a sumei de 7.440 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a obligat intimata A. S.A. la plata către apelantă a sumei de 8.702,35 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 248/2021 din 10 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, atât reclamanta A. S.A., cât şi pârâta C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. au formulat cereri de recurs.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în argumentarea cererii de recurs, reclamanta A. S.A. a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a dat o interpretare greşita art. 2527 C. civ., referitor la momentul la care începe să curgă termenul de prescripţie.

Recurenta-reclamantă a susţinut că prevederea cuprinsă în clauza 9.15.2 din condiţiile generale de despăgubiri pentru plata despăgubirilor de către asigurător se activează la expirarea termenelor prevăzute de lege, prin raportare la Ordonanţele emise de Parchet, in dosarul penal nr. x/2012

Astfel, din Ordonanţa de clasare emisă la data de 28-05-2015, în dosarul penal nr. x/2012, rezultă ca prin Ordonanţa din data de 25-02-2015 s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de E. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Întrucât la data de 25-02-2015 s-a pus în mişcare acţiunea penală, în dosarul penal nr. x/2012, recurenta-reclamantă a opinat că acesta poate fi considerat momentul la care începe să curgă termenul de 15 zile lucrătoare prevăzut de clauza 9.15.2 din condiţiile generale de despăgubiri (de la expirarea căruia asigurătorul este obligat sa efectueze plata despăgubirilor), termen care s-a împlinit la 20-03-2015, iar de la această dată începe să curgă termenul de prescripţie de 2 ani, care s-a împlinit în martie 2017. Având în vedere că acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei la 29-04-2014, apreciază că aceasta a fost promovată înăuntrul termenului de prescripţie.

Dacă se va trece peste această interpretare, recurenta-reclamantă a apreciat că acţiunea penală pusă în mişcare suspendă plata despăgubirilor până la momentul emiterii unei rezoluţii de finalizare a cercetărilor ori pronunţării unei soluţii definitive de condamnare în dosarul penal.

S-a arătat că, din adresa de răspuns nr. x din 09-03-2017 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, la solicitarea Băncii cu nr. x/2017, rezultă că împotriva ordonanţei de clasare nu a fost formulată plângere, iar pentru cercetarea infracţiunii de înşelăciune s-a format dosarul penal nou cu nr. x/2015. Totodată, arată recurenta-reclamantă, urmare adresei emisă de aceasta, Parchetul atestă faptul că, dosarul penal nr. x/2015 a fost soluţionat la data de 24-09-2018, fiind emisă Ordonanţa de clasare în cauză, împreună cu referatul cu propunere de clasare, întocmit de organele de cercetare penală.

În aceste condiţii, recurenta-reclamantă susţine că nu s-a prescris dreptul băncii de a obţine despăgubirea, care face obiectul prezentului dosar.

În opinia sa, instanţa a calculat termenul de prescripţie, raportându-se în mod greşit la adresa nr. x/05.12.2011 emisă de Inspectoratul de Poliţie către asigurător, prin care a fost încunoştiinţat că societatea C. S.R.L. a depus la data de 07-11-2011 o plângere penală cu privire la furtul autocarului.

Momentul depunerii unei plângeri penale şi momentul înştiinţării societăţii de asigurare (obligată la plata despăgubirilor) în condiţiile interpretate de instanţa de judecată, nu are relevanţă pentru a stabili momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, deoarece nu atestă nici existenţa faptei, nici finalizarea cercetărilor, iar asigurătorul nu a solicitat documente de la Parchet sau Poliţie.

Pe de altă parte, clauza 9.15.2 din condiţiile generale de despăgubiri lasă loc de interpretare, întrucât prevede că despăgubirile se plătesc în 15 zile lucrătoare de la data primirii ultimului document solicitat de Asigurător.

Or, dacă s-ar considera că în cazul furtului vehiculului este necesar documentul eliberat de poliţie după 60 de zile de la data producerii acestuia, atunci clauza se poate interpreta, în sensul că plata va fi efectuată înainte de împlinirea celor 60 de zile. Însă, acest eveniment (împlinirea termenului de 60 zile) nu determină şi începerea termenului de prescripţie, întrucât esenţial este actul eliberat de poliţie. Acest act, menţionează recurenta, nu există şi nu i-a fost comunicat. Nici instanţa şi nici asigurătorul nu au identificat ultimul document solicitat de Asigurător, respectiv documentul eliberat de Poliţie/Parchet din care să rezulte furtul autovehiculului, pentru a justifica plata despăgubirilor, prin existenţa documentului la dosarul de daună. Aceasta este raţiunea pentru care clauza foloseşte generic "ultimul document solicitat de Asigurător", dar care se referă concret la un document care să justifice plata despăgubirilor de către asigurător.

Totodată, abordarea asigurătorului în dosarul civil nr. x/2012, în ceea ce priveşte plata despăgubirilor are relevanţă, asigurând continuitate şi astfel justificând refuzul de plată a despăgubirilor, până la finalizarea dosarului de cercetare penală.

Dintr-un alt punct de vedere, recurenta-reclamantă a susţinut că asigurătorul i-a comunicat asiguratului că a suspendat instrumentarea dosarului de daună până la finalizarea cercetărilor penale. Prin ordonanţa din 23-08-2012, Parchetul a reţinut că autocarul a fost găsit, iar obligaţia de despăgubire a fost suspendată. Aceasta înseamnă că dreptul la despăgubire s-ar fi justificat numai la soluţionarea definitivă a dosarului penal sau cel puţin la emiterea unei rezoluţii prin care cercetarea penală s-a finalizat.

Pe cale de consecinţă, recurenta-reclamantă a subliniat că termenul de prescripţie a început sa curgă cel mai devreme la data începerii urmării penale, în dosarul penal nr. x/2012, respectiv la data de 25-02-2015 şi cel mai târziu la data pronunţării unei rezoluţii privind finalizarea cercetărilor sau pronunţarea unei soluţii definitive de condamnare în dosarul penal, situaţie de care s-a prevalat asigurătorul, atunci când a refuzat plata despăgubirilor, asumată în baza poliţei de asigurare AVA nr. x/27-05-2011.

Prin cererea de recurs pârâta C. S.R.L. prin lichidator D.. a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi respingerea apelului formulat de B. S.A., ca nefondat, menţinerea ca legală şi temeinică a încheierii civile din 17 septembrie 2014 şi a sentinţei civile nr. 1128 din 24 aprilie 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu cheltuieli de judecata ocazionate de prezentul proces.

Subsumat motivului de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, ca fiind greşită soluţia instanţei de apel privind admiterea excepţiei prescripţiei avându-se în vedere aplicarea greşită a normelor de drept material din Noul C. civ. referitoare la prescripţie.

S-a precizat că părţile nu au stat în pasivitate, ci s-a urmărit în permanenţă, după furtul vehiculului, recuperarea sumelor de la asigurător, sens în care au fost făcute mai multe demersuri, enumerate în cuprinsul cererii de recurs, demersuri care întrerup cursul prescripţiei.

Recurenta-pârâtă a arătat că aceste demersuri sunt făcute atât de aceasta, în calitate de contractant pentru plata despăgubirilor către bancă, cât şi de către bancă pentru plata despăgubirii, toate fiind acte care au împiedicat împlinirea termenului de prescripţie a dreptului material de a solicita despăgubirile de la asigurător.

Din punctul de vedere al asigurărilor, pentru plata daunei ultimul document solicitat ar fi fost soluţia în dosarul penal, motiv pentru care, şi la data de 29.06.2012 s-au solicitat informaţii în sensul de a se menţiona dacă autocarul a fost găsit, data de la care, dacă s-ar lua ca termen de curgere al prescripţie, atunci aceasta s-ar fi împlinit în 29.06.2014, iar prezenta acţiune a fost depusă în 29.04.2014, deci înăuntrul termenului de prescripţie, luând în considerare tocmai dispoziţiile art. 9.15.2. din contract.

Mai mult, ultimul document care ar fi interesat societatea de asigurări era soluţia din acest dosar, avându-se în vedere investigaţiile efectuate de către aceasta şi ancheta poliţiei care s-a finalizat în 24.09.2018. De altfel, tocmai din acest motiv a fost suspendat prezentul dosarul până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa şi, prin urmare, termenul la care s-a depus prezenta acţiune nu poate fi considerat ca fiind prescris.

Prin demersurile făcute atât de către asigurat, cât şi de către bancă, termenul de prescripţie, chiar dacă ipotetic ar fi început să curgă, a fost întrerupt, potrivit art. 2537 pct. 2 şi 4 Noul C. civ. coroborat cu art. 2539 pct. 2 (acţiunea fiind depusă în 6 luni), art. 2540 din acelaşi cod, prin următoarele acte: notificare asigurat din 03.07.2012, acţionarea în instanţă la 06.08.2012 în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, intervenţia în interes propriu din 09.04.2013 a băncii în acelaşi dosar prin care îşi invoca dreptul a cărei acţiune se prescrie, soluţionată definitiv prin decizia civilă nr. 57 din 19 februarie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2012 al Curţii de Apel Cluj, depunerea în termen de 6 luni a prezentei acţiuni de când s-a primit soluţia din dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud (motivată în 13.12.2013), definitivă în 19.02.2014, pe lângă notificarea din 01.11.2013, care întrerupe, de asemenea, prescripţia.

Avându-se în vedere dispoziţiile contractuale de la art. 14.8 si 9.15.2 din contract, nu se poate aprecia că la data de 01.11.2013, când s-a realizat notificarea de către bancă, asigurătorul era de drept în întârziere, întrucât, consideră recurenta, termenul de plată nu a început să curgă, astfel că instanţa din apel a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 2537 şi 2540 Noul C. civ.

Recurenta-pârâtă apreciază ca fiind incidente şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportat la faptul ca soluţia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii şi străine de cauză.

În acest sens, recurenta-pârâtă are în vedere faptul că instanţa de apel nu a interpretat în mod corect dispoziţiile contractuale de la art. 14.8 şi 9.15.2, faptul că termenul nu avea cum să înceapă să curgă în 15 zile de la adresa nr. x/05.12.2011 şi nici din 04.01.2012, în condiţiile în care şi după aceste date asigurătorul nu era lămurit şi ultimul document solicitat în baza aceloraşi clauze a fost cel din 29.06.2012, aşa încât, chiar dacă termenul ar fi început să curgă de atunci tot ar fi fost în termen prezenta acţiune depusă.

Subliniază că a solicitat a se avea în vedere că până la soluţionarea dosarului penal în 24.09.2018 asigurătorul considera că nu ar trebui să achite în baza dispoziţiilor contractuale acest dosar de daună. Astfel că la data de 01.11.2013 asigurătorul nu era de drept în întârziere, clauzele contractuale având putere de lege între părţile contractante. Prin urmare, punerea în întârziere realizată prin notificarea din 03.07.2012 şi, respectiv 01.11.2013, are efect de întrerupere a cursului prescripţiei în baza art. 2537 alin. (4) Noul C. civ.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că acelaşi efect întreruptiv al prescripţiei îl are şi depunerea prezentei acţiuni în 6 luni, după ce a fost respinsă definitiv în 19.02.2014, prin anulare, cererea de intervenţie a A. din dosarul nr. x/2012 al Curţii de Apel Cluj şi comunicată sentinţa de anulare la fond după motivarea din 13.12.2013. A precizat că instanţa a avut la dosar toate aceste date, respectiv: dosarul penal, clauzele contractuale, dosarul de daună, datele din dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi al Curţii de Apel Cluj.

Pe fond, avându-se în vedere faptul că riscul asigurat (furtul autocarului) prin poliţa de asigurare AVA nr. x s-a produs, iar poliţa era cesionată în favoarea A. S.A., recurenta-pârâtă a susţinut că se impune admiterea acţiunii reclamantei. Toate acuzaţiile care s-au făcut cu privire la administratorul societăţii C. au fost nefondate şi s-a urmărit în permanenţă de către asigurări eschivarea de la plata daunei. Prin Ordonanţa de clasare din 24.09.2018 din dosar nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa s-a dispus clasarea cauzei penale privind comiterea de către numitul F. a infracţiunii de înşelăciune privind asigurările, prevăzută de art. 245 alin. (1) C. pen., întrucât nu există probe că fapta a fost comisă de către acesta, stabilit cu autoritate de lucru judecat, ordonanţa nefiind atacată de asigurător.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare faţă de recursul reclamantei A. S.A., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fondul recursului s-a solicitat, în esenţă, respingerea acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 decembrie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La termenul de judecată din 2 martie 2022, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.A., invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare şi au fost admis în principiu recursurile, fiind acordat termen pentru judecarea acestora.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate, ţinând cont şi de apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. şi de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator D.. sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se impune a sublinia faptul că, prin ambele cereri de recurs se critică soluţia dată asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingerii cererii de chemare în judecată ca efect al prescripţiei dreptului material la acţiune, ambele demersuri judiciare ale recurentelor vizând, în concret, acelaşi folos practic, astfel încât, în examinarea recursurilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va răspunde printr-un considerent unic, criticilor formulate, după cum urmează:

Prin cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, formulată şi înregistrată la 30 aprilie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A., C. S.R.L. prin lichidator judiciar D., a solicitat instanţei obligarea pârâtei de rang I (societatea de asigurare) la plata sumei de 148.180 euro (echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii), către A. S.A., reprezentând despăgubiri datorate în baza contractului de asigurare facultativă a vehiculelor CASCO pentru care s-a emis poliţa de asigurare seria x nr. x; obligarea pârâtei de rang I, la plata dobânzii legale, aferentă sumei menţionate în poliţa de asigurare, începând cu data înregistrării notificării nr. BN 11 317/01.11.2013 - până la achitarea efectivă şi integrală a despăgubirilor, precum şi obligarea pârâtei de rang I la plata cheltuielilor de judecată.

Se constată că pretenţiile reclamantei din prezenta cauză au făcut obiectul unui alt dosar al Tribunalului Bistriţa, dosar nr. x/2012, în care calitatea de reclamantă a avut-o C. S.R.L., pârâtă fiind B.. În respectiva cauză, A. S.A. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu pe care nu a timbrat-o, cererea de intervenţie fiind anulată ca netimbrată prin sentinţa civilă nr. 1788/2013 din 8 octombrie 2013, ramasă definitivă prin decizia civilă nr. 57/2014 din 19 februarie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă .

Faţă de succesiunea acestor demersuri judiciare, referitor la întreruperea cursului prescripţiei, recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator D.. a susţinut incidenţa dispoziţiilor înscrise în art. 2539 alin. (2) teza a II a C. civ., în sensul îndeplinirii condiţiilor obligatorii, prevăzute de textul normativ menţionat.

În acest sens, s-a susţinut că, în cauza de faţă, cursul prescripţiei a fost întrerupt ca urmare a cererii de intervenţie formulată de reclamanta A. S.A. în dosarul nr. x/2012, deoarece aceasta a fost anulată ca netimbrată, iar cererea de chemare în judecată, care face obiectul prezentei cauze a fost înregistrată la 30 aprilie 2014, în termenul de 6 luni impus de art. 2539 alin. (2) teza a II a C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 2539 alin. (2) C. civ.:

"Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă."

Din cuprinsul textului legal evocat rezultă că legiuitorul a instituit două condiţii obligatorii, pentru întreruperea cursului prescripţiei extinctive, respectiv:

1. noua cerere să fie formulată în termen de 6 luni de la data când hotărârea precedentă a rămas definitivă;

2. noua cerere trebuie să fie admisă.

Cu referire la cea dintâi condiţie stipulată de art. 2539 alin. (2) teza a II a C. civ., dat fiind faptul că rolul termenului de 6 luni este numai acela de a limita în timp perioada în care reclamantul îşi poate exercita dreptul de a reintroduce o nouă cerere de chemare în judecată pe rolul instanţei judecătoreşti, cu beneficiul considerării prescripţiei extinctive întrerupte de la data înregistrării primei cereri, Înalta Curte reţine ca fiind îndeplinită prima condiţie pentru întreruperea prescripţiei extinctive.

Se constată că înlăuntrul termenului de 6 luni de la data la care sentinţa civilă nr. 14720/3/2014 (prin care a fost anulată ca netimbrată cererea de intervenţie a A.) a rămas definitivă în dosarul nr. x/2012, reclamanta A. S.A. a introdus pe rolul instanţei, o nouă cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenţiile solicitate în dosarul x/2012, acţiune care face obiectul cauzei de faţă.

În legătură cu efectele juridice pe care le produce această nouă cerere de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că introducerea acestei cereri produce un un efect întreruptiv, provizoriu şi condiţionat, a prescripţiei, iar data întreruperii cursului prescripţiei va fi socotită cea a înregistrării pe rolul instanţei judecătoreşti a primei cereri, respectiv data de 9 aprilie 2013, când a fost înregistrată cererea de intervenţie, care a fost anulată în cadrul dosarului nr. x/2012 al Tribunalului Bistriţa-Nasăud.

Cu toate acestea, însă, trebuie avut în vedere că efectul întreruptiv al cursului prescripţiei este produs, conform art. 2539 alin. (2) teza a II a C. civ., numai condiţionat de admiterea, prin hotărâre definitivă, a acţiunii introductive ce face obiectul prezentei cauze, împrejurare care nu a avut loc, întrucât nu a fost verificată în cauză de către instanţa de apel.

În atare situaţie, dat fiind faptul că efectul întreruptiv al prescripţiei extinctive, reglementat de art. 2539 alin. (2) teza a II C. civ., este condiţionat de admiterea celei de a doua cereri, Înalta Curte constată necesar ca, în rejudecare, instanţa de apel, învestită cu soluţionarea cauzei pendinte, să procedeze cu prioritate la examinarea şi soluţionarea fondului prezentei cereri, procedeu de soluţionare care, într-adevăr, se circumscrie unei situaţii derogatorii de la regula instituită de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia:

"instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Drept consecinţă, pe baza probatoriului ce va fi administrat, instanţa de rejudecare urmează a statua în raport de verificarea următoarelor ipoteze: - dacă din probele administrate în cauză, cu ocazia rejudecării, se va aprecia că acţiunea este întemeiată, instanţa o va admite şi va respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată (efectul întreruptiv al prescripţiei producându-şi efectele);

- dacă, însă, din materialul probator, va rezulta că acţiunea este neîntemeiată şi s-ar impune respingerea acesteia, în atare ipoteză, efectul întreruptiv, provizoriu, al prescripţiei extinctive nu va mai opera de la data înregistrării cererii care a fost anulată, astfel încât termenul de prescripţie special se va calcula de la data când acesta a început să curgă, fără a se lua în considerare, ca moment întreruptiv, data înregistrării cererii anulate, ci data înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată. În raport de data înregistrării acestei din urmă cereri, instanţa de rejudecare va analiza, în raport cu aceasta, dacă termenul de prescripţie extinctivă era împlinit, urmând a avea în vedere şi restul criticilor formulate în recurs, şi, în caz afirmativ, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, sens în care va respinge cererea, ca prescrisă.

În consecinţă, pentru toate considerentele expuse, urmează a se constata, raportat la modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, că soluţia instanţei de apel privind admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingerii cererii de chemare în judecată ca efect al prescripţiei dreptului material la acţiune nu este corectă, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. şi de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator D.. împotriva deciziei civile nr. 248/2021 din 10 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă; va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel, urmând ca, în rejudecare, instanţa de apel să aibă în vedere îndrumările instanţei de recurs, expuse în considerentele prezentei decizii, care reclamă necesitatea verificării unor elemente de fapt, obligatorii, pentru lămurirea chestiunilor de drept invocate în cauză, sub aspectul instituţiei prescripţiei extinctive, spre a da o dezlegare acesteia la cazul concret şi a o fundamenta în mod corespunzător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. şi de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator D.. împotriva deciziei civile nr. 248/2021 din 10 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2022.