Peremption of criminal administrator liability appeal for procedural lapse following suspension due to defendant's death

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la data de 02.04.2014 sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. B. a solicitat obligarea pârâtului C. la plata sumei de 653.312,44 de RON, reprezentând despăgubiri egale cu valoarea prejudiciului produs societăţii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2018 din 26 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2014, s-a admis în parte acţiunea formulată de societatea reclamantă S.C. A. S.A., reprezentată în proces prin lichidator judiciar D.., în contradictoriu cu pârâtul C., cu consecinţa obligării pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumelor de 652.411,30 RON, despăgubiri egale cu valoarea prejudiciului produs societăţii şi 11.139 de RON - cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă 350 din 27 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia prescripţiei. A fost respins apelul declarat de către apelantul-pârât C., împotriva sentinţei civile nr. 2018 din 26 octombrie 2016, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, ca nefondat; a fost obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 1.785 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a declarat recurs.

În motivare, recurentul-pârât arată, în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 5 şi art. 201 din Legea nr. 71/2011, cu raportare la art. 111 din Legea nr. 31/1990, art. 1, art. 3, art. 7, art. 12 şi art. 18 din Decretul nr. 167/1958 şi la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2014, pronunţată în interesul legii), fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât arată că, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 157/1958, "Prescripţia începe să curgă de la momentul la care se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită", iar conform art. 2.523 din C. civ. 2009, "Prescripţia începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui."

Totodată, recurentul-pârât apreciază că, raportat la art. 111 şi art. 186 din Legea nr. 31/1990, după momentul aprobării situaţiei financiare, nu se mai poate invoca de către adunarea generală necunoaşterea neregulilor în administrarea persoanei juridice (acest moment, al descărcării de gestiune, fiind, de altfel, momentul la care asociaţii au luat/trebuia să ia, cel mai târziu, cunoştinţă de existenţa unor nereguli în gestiune), acesta fiind momentul la care se naşte dreptul adunării generale de a exercita acţiunea în răspundere şi, respectiv, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani.

Având în vedere că, până în anul 2011 inclusiv, în fiecare an, adunarea generală a acţionarilor reclamantei a dat descărcare de gestiune recurentului, în calitate de administrator, reiese că dreptul material la acţiunea în antrenarea răspunderii acestuia s-a născut înainte de data de 01.10.2011 (dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009 privind C. civ.), astfel că prescripţia extinctivă a început să curgă sub imperiul Decretului nr. 167/1958, rămânând guvernată de această reglementare chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Având în vedere aceste argumente, raportat şi la dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, recurentul-pârât susţine că, în speţă, excepţia prescripţiei putea fi invocată pentru prima dată în calea de atac, atât de părţi, cât şi de instanţă din oficiu.

Aşadar, potrivit recurentului-pârât, termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune al intimatei-reclamante privitor la contravaloarea prejudiciului în cuantum de 387.852,61 RON s-a împlinit anterior formulării cererii deduse judecăţii (02.04.2014).

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În speţă, prin hotărârea recurată, s-a reţinut că urmare a lipsei de diligenţă ca bun proprietar în executarea mandatului s-a creat intimatei-reclamante un prejudiciu în sumă de 653.312,44 RON şi că, între prejudiciul indicat mai sus şi fapta ilicită, există un raport de cauzalitate, în sensul că lipsa diligenţei pârâtului a dus în mod direct la crearea acestui prejudiciu în patrimoniul reclamantei.

Recurentul-pârât susţine că acestea sunt singurele fraze care constituie o motivare concretă a speţei, în rest instanţa de apel, în considerente, înţelegând numai să preia informaţiile expuse în rapoartele de expertiză judiciare sau extrajudiciare ori în rapoartele în care s-au consemnat inventarierea bunurilor şi activelor efectuate de E. S.R.L.

De asemenea, în considerentele hotărârii recurate, astfel cum arată recurentul-pârât, nu se regăsesc trimiteri la niciuna dintre criticile pe care, prin intermediul apelului, a înţeles a le aduce hotărârii primei instanţe.

O altă critică expusă de către recurentul-pârât vizează faptul că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material privitoare la condiţiile necesare antrenării răspunderii administratorilor (art. 72 şi art. 144 indice 2 din Legea nr. 31/1990, cu raportare la art. 2009, art. 2018 alin. (1) din C. civ. 2009 sau la art. 1532 şi la art. 1540 din C. civ. 1864, art. 1082 şi art. 1084 din C. civ. 1864, respectiv art. 1532 din C. civ. 2009), fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În privinţa normelor de drept substanţial incidente în prezenta cauză, recurentul apreciază că sunt aplicabile prevederile C. civ. de la 1864, iar nu cele ale noului C. civ., la care s-a raportat instanţa de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din noul C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-pârât nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. şi în complet de filtru a dispus, prin încheierea din 13 mai 2020, comunicarea acestuia părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de şedinţă din 24 iunie 2020, Înalta Curte, în complet de filtru, a admis în principiu recursul, fixându-se termen la 4 noiembrie 2020, cu citarea părţilor.

La 28 octombrie 2020, intimata-reclamantă a depus la dosar note scrise, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentului-pârât, întrucât a intervenit decesul acestuia.

Prin încheierea din 4 noiembrie 2020, s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la introducerea în cauză a moştenitorilor.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 15 iunie 2022.

Asupra incidentului perimării judecării recursului, invocat din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Buna administrare a justiţiei impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor impuse de lege, precum şi ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

Perimarea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerinţa de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancţionator, are şi natura unei prezumţii de desistare, care reiese din lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părţii, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prin încheierea de şedinţă din 4 noiembrie 2020.

Aşadar, faţă de data la care s-a dispus suspendarea judecăţii, respectiv 4 noiembrie 2020, rezultă că a trecut un termen mai mare de 6 luni, faţă de data de 15 iunie 2022.

În raport de aceste considerente, urmează să se constate perimată cererea de recurs, formulată de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 350 din 27 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa prevăzută de art. 422 alin. (1) din C. proc. civ., text ce lipseşte de efect toate actele de procedură îndeplinite în faţa instanţei care a aplicat această sancţiune procedurală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 350 din 27 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2022.