Insurers’ appeal for recourse against moral damages quashed as inadmissible; costs awarded to defendant.

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamantul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumelor de 228.000 de RON - despăgubiri reprezentând daune morale, achitate victimelor accidentului de circulaţie din 13 iunie 2014; 24.084,30 RON - dobândă legală calculată până la 22 mai 2020, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare în continuare, până la stingerea debitului principal şi cheltuielile de judecată efectuate în proces.

Prin sentinţa civilă nr. 823 din 25 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, s-a respins, ca nefondată, acţiunea; a fost obligat reclamantul la plata sumei de 2.000 de RON - cheltuieli de judecată (onorariul apărătorului ales), în favoarea pârâtului.

Prin decizia civilă nr. 526 din 24 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins apelul promovat de apelantul-reclamant BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (B.A.A.R) împotriva sentinţei civile nr. 823 din 25 iunie 2021, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2020, ca nefondat; a fost obligat apelantul la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, motivele fiind următoarele:

În ceea ce priveşte evaluarea prejudiciului moral, recurentul-reclamant susţine că în mod eronat instanţa de apel a ignorat susţinerile sale prin care a arătat că persoanele prejudiciate au posibilitatea de a alege dacă doresc să beneficieze de despăgubirile oferite de lege, pe cale amiabilă sau în instanţa de judecată, atât timp cât dreptul lor nu este prescris, în cauză, părţile prejudiciate alegând să solicite despăgubirile pe cale amiabilă.

În susţinerea acestui argument, recurentul-reclamant face trimitere la prevederile Legii nr. 132/2017 - art. 22, care reglementează expres modalitate de despăgubire.

Recurentul-reclamant susţine că, în ceea ce priveşte părţile vătămate, suferinţele oricărei persoane în cazul vătămării corporale sau a decesului unui membru al familiei nu pot fi supuse niciunei evaluări economice, indiferent la ce mijloace s-ar apela, însă la stabilirea întinderii despăgubirilor morale trebuie avute în vedere anumite criterii care pot orienta judecătorul, criterii care au fost formulate în doctrină, fiind oglindite şi în jurisprudenţă.

Aceste criterii, astfel cum arată recurentul-reclamant, se referă la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, la importanţa valorii lezate, durata în timp a consecinţelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferinţelor şi intensitatea acestora, ecoul social şi influenţa asupra vieţii personale şi sociale, importanţa şi interiorizarea efectelor vătămătoare cu elemente subiective de percepţie ce pot duce la alterarea personalităţii persoanei prejudiciate, aspect şi corelaţii legate de vârstă, sex, poziţia socială a persoanei prejudiciate.

Mai mult, aceste elemente sunt valorizate prin faptul că despăgubirea acordată trebuie să fie corespunzătoare, adecvată prejudiciului specific prin care trece victima sau supravieţuitorii celui decedat.

Recurentul-reclamant susţine că a achitat despăgubirile în calitate de garant pentru pârâtul A., având interes ca aceste despăgubiri să nu fie unele care să ducă la o îmbogăţire fără just temei.

Prejudiciul moral suferit, astfel cum arată recurentul-reclamant, este necesar a fi reparat, iar în ceea ce priveşte cuantumul acestor despăgubiri, greu de individualizat, se impune a se ţine seamă că acestea trebuie să aibă efect compensatoriu.

În acest sens, recurentul-reclamant susţine că, în conformitate cu prevederile art. 42 pct. 1 lit. f) din Norma Preşedintelui A.S.F. nr. 23/2014, la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale au fost avute în vedere, pe lângă elementele puse la dispoziţie de persoanele prejudiciate şi jurisprudenţa din România.

Mai arată recurentul-reclamant că persoanele prejudiciate au ales să fie reprezentate în relaţia cu B.A.A.R de către societatea B., oferindu-i calitatea de mandatar a acestora prin procurile speciale notariale anexate la dosarul cauzei şi că temeiul de drept al chemării în judecată a pârâtului este reprezentat, dincolo de dreptul regres prevăzut de art. 13 din Ordinul nr. 1/2008, de Legea nr. 132/2017, art. 1.357 C. civ., coroborat cu art. 1.349 alin. (1) şi (2) din C. civ.

Raportat la toate cele menţionate mai sus, reprezentat solicită să se constate că instanţa de apel nu a luat în considerare contractele de mandat încheiate între mandatarul Centrul European de Despăgubiri şi persoanele prejudiciate, în calitate de mandanţi.

Recurentul-reclamant mai arată şi că a soluţionat pe cale amiabilă pretenţiile de despăgubire ale persoanelor prejudiciate, fără să mai fie nevoie ca acestea să apeleze la instanţa de judecată şi că, deşi instanţa de apel a invocat faptul că la data producerii prejudiciului nu era în vigoare Legea nr. 132/2017, totuşi, nu putea face abstracţie de prevederile articolului 2.225 din C. civ.

Mai mult decât atât, Norma nr. 23/2011, în vigoare la data producerii prejudiciului, la articolul 26 menţionează în mod explicit că asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă.

Recurentul-reclamant mai invocă şi faptul că a intervenit în interesul persoanelor prejudiciate şi le-a despăgubit pe cale amiabilă ţinând cont şi de prevederile art. 44 şi art. 47 din Norma nr. 23/2011.

În concluzie, recurentul-reclamant arată că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală şi netemeinică, fiind bazată pe o interpretare şi pe o aplicare eronată a legii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat de recurentul-reclamant sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentul-reclamant.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) statuând sancţiunea nulităţii pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant, în susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. expune critici care au făcut obiectul analizei instanţei de apel, sub aspectul daunelor morale şi al existenţei contractelor de mandat încheiate între mandatarul Centrul European de Despăgubiri şi persoanele prejudiciate, în calitate de mandanţi.

Susţinerile recurentului-reclamant, prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurentul-reclamant tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant nu a expus critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi nu a arătat în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus. Argumentele recurentului-reclamant cu privire la cuantumul daunelor morale acordate reprezintă critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, neputând fi analizate în calea de atac a recursului.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerinţe care nu au fost respectate de către recurentul-reclamant.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (B.A.A.R) împotriva deciziei civile nr. 526 din 24 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. În raport de prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-reclamant la plata sumei de 2.000 RON către intimatul-pârât, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (B.A.A.R) împotriva deciziei civile nr. 526 din 24 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurentul-reclamant BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (B.A.A.R) la plata sumei de 2.000 RON către intimatul-pârât A., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2022.