Omission of ruling on criminal appeal constitutes procedural nullity requiring cassation and remand

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 14.07.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele B. S.A. şi C., solicitand să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 4.11 din contractul de credit nr. x/20.12.2017, privind comisionul de acordare şi comisionul de administrare, să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 4.2 primul paragraf, cu privire la modul de formare a dobânzii, să fie obligată pârâta să restituie toate sumele încasate în baza clauzelor declarate abuzive şi să plătească dobânda legală de la data reţinerii fiecărei sume, să se dispună anularea actelor adiţionale emise de bancă, prin care s-au modificat unilateral clauze şi dobânda creditului. De asemenea, reclamantul a cerut obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a precizat la data de 21.09.2015 că actul adiţional contestat este actul nr. 1/11.08.2009, de implementare a O.U.G. nr. 50/2010.

Reclamantul a precizat la termenul din data de 4.02.2016 că valoarea comisionului de administrare pe toată perioada de derulare a contractului este de 22.088,23 CHF. Întreaga clauză privind dobanda a fost evaluată de reclamant la suma de 93.468,86 CHF. Reclamantul a precizat că înţelege să conteste clauzele de la art. 4.1, art. 4.2 şi art. 4.3 cu privire la dobandă. Reclamantul a solicitat calcularea dobânzii după primele şase luni şi până la terminarea contractului potrivit formulei LIBOR 3M+marja 0 (zero).

Prin încheierea de la termenul din data de 4.02.2016, instanţa a dispus introducerea în cauză, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., a dlui. D..

Prin nota depusă la dosar, D. şi E. au arătat că îşi însuşesc cererea de chemare în judecată formulată de reclamant şi toate precizările acesteia.

Prin încheierea de la termenul din data de 9.11.2017 instanţa a dispus introducerea în cauză, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., a dnei. E..

Prin încheierea din 28.02.2019, tribunalul a respins cererea formulată de reclamantii A. şi E. şi de pârâta F. S.A., succesoare a B. S.A., privind introducerea în cauză, în temeiul art. 78 Cod procedură civilă, a G. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 279 din 1 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a luat act de renunţarea la judecată, formulată de D..

A admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi E., împotriva pârâtelor B. S.A. şi C.

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la art. 4.1 alin. (2) din contractul de credit ipotecar nr. x/20.12.2007, a clauzei de la art. 4.2 alin. (2) şi a clauzei de la art. 4.3.

A respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.

A obligat pârâta B. S.A. la plata către reclamantul A. a sumei de 6.279,28 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 690 din 14 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantii A. şi E. privind lămurirea/completarea sentinţei civile nr. 279 din 1 februarie 2018, pronunţate în cauză.

Prin decizia civilă nr. 609A din 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei G. S.A.

A fost respins apelul declarat de apelanta G. S.A., prin reprezentant H. S.A., ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

A fost respins apelul principal declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi E. şi apelul incident declarat de C., prin reprezentant H. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 279 din 1 februarie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, ca nefondate.

A fost respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 690 din 14 martie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele F. S.A. şi C., ca nefondat.

Pârâta F. S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă arată că împotriva sentinţei civile nr. 279 din 1 februarie 2018 a declarat apel, astfel cum a reţinut şi instanţa, în cadrul primului paragraf din decizia recurată.

Cu toate acestea, instanţa a omis să se pronunţe cu privire la cererea de apel formulată de recurenta-pârâtă. La paginile 12, 13 şi 14 din cadrul deciziei civile, se regăsesc scurte motivări cu privire la respingerea apelului formulat de către: apelanţii-reclamanţi A. şi E. dar şi cu privire la apelurile incidente formulate de către G. S.A. şi C., însă nu se face vorbire despre apelul declarat de către F..

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pârâta C. (fostă C.) a formulat recurs incident, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă apreciază că soluţia instanţei de apel este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1-3) din Directiva 9313/CE, respectiv art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, varianta în vigoare la data încheierii contractului de credit cu intimatul şi art. 451- art. 452 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă arată că dobânda variabilă este permisă de lege, iar instanţa de apel nu a analizat în mod corespunzător prevederile alin. (1) din Anexa la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit recurentei-pârâte, greşita interpretare dată de instanţă rezidă în faptul că prevederile mai sus enunţate nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă exista o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celeilalte părţi contractante şi aceasta din urmă are libertatea de a rezilia imediat contractul.

Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care profesionistul îşi rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condiţiile în care profesionistul are obligaţia de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul.

În ceea ce priveşte structura dobânzii variabile, teoretic, aceasta poate să varieze în funcţie de un singur indice - EURIBOR, LIBOR sau ROBOR - sau în funcţie de indicele de referinţă al băncii, influenţat de mai mulţi factori, precum: condiţiile pieţei monetare, costurile generate de prevederi legale/administrative care derivă din nivelul şi remunerarea rezervelor minime obligatorii, costul cu provizionarea obligatorie şi costurile de refinanţare pe pieţe şi nivelul mediu al dobânzii aferente depozitelor atrase de către bancă.

Pentru a fi admisibilă, revizuirea trebuie să respecte două condiţii: motivaţia întemeiată şi libertatea de a rezilia contractul.

Conform, dispoziţiilor contractuale, în speţă, împrumutatul are dreptul de a denunţa unilateral contractul prin rambursare anticipată în cazul în care nu este de acord cu aceasta.

Astfel, notificarea băncii reglementată de prevederile din contractul de credit, coroborat cu posibilitatea oferită împrumutatului de a rambursa anticipat creditul, are natura unei oferte de modificare a actului juridic, pe care consumatorul are libertatea de a o accepta tacit sau de a o repudia expres, noile modificări contractuale neputând să intre în vigoare prin înfrângerea voinţei consumatorului.

Recurenta-pârâtă arată că, deşi aveau această posibilitate, împrumutaţii nu au uzat de dreptul lor, ceea ce echivalează cu exprimarea consimţământului tacit prin continuarea contractului în noile condiţii.

Constatarea nulităţii dobânzii variabile învinge, în opinia recurentei-pârâte, voinţa părţilor contractante.

De asemenea, dreptul băncii de a modifica dobânda contractuală este o consecinţă a caracterului variabil al dobânzii, pentru care împrumutatul a optat prin cererea de creditare, fiind conformă manifestării sale de voinţă exprimată la data încheierii contractului de credit.

Or, prin anularea acestei clauze contractuale dispusă de instanţa de apel, se ajunge la situaţia în care contractul este cu dobândă revizuibilă, dar nu există nicio situaţie sau criteriu în funcţie de care aceasta să poată fi revizuită, ceea ce goleşte de conţinut prevederile art. 4.3.

Recurenta-pârâtă subliniază că nici Legea nr. 193/2000, nici Directiva 93/12/CEE şi nici reglementarea de drept comun - C. civ. de la 1864 nu permit intervenţia instanţei de judecată în acordul de voinţă al părţilor, judecătorul fiind abilitat doar să constate nulitatea unei clauze, să o lipsească de efecte, nu să îi modifice conţinutul.

Totodată, recurenta-pârâtă arată că dobânda face parte din costul total al creditului, fiind aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, art. 2 pct. 24 din O.U.G. nr. 21/1992, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Potrivit recurentei-pârâte, nu sunt întrunite condiţiile dezechilibrului contractual, faptul că împrumutaţii au ales să contacteze un credit cu dobândă variabilă, iar nu unul cu dobândă fixă sugerează că au avut în vedere faptul că, pe parcursul perioadei de derulare a creditului, indicatorii ce influenţează evoluţia indicelui de referinţă convenit prin contract pot suferi schimbări semnificative, care pot conduce la o dobândă mai mare sau mai mică decât cea stabilită iniţial.

Totodată, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, având în vedere conţinutul clauzei, rezultă că aceasta nu a fost convenită cu rea-credinţă, ci în scopul asigurării unui climat care să permită împrumutatului să restituie sumele împrumutate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă C. (fostă C.) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de recurenta F. S.A.

Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 8 decembrie 2021, comunicarea acestuia părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 13 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursurile şi a fixat termen la 15 iunie 2022, în şedinţă publică.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că, deşi recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 609A din 24 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, de recurenta-pârâtă F. S.A. este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, criticile invocate se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din această perspectivă urmând a fi realizată analiza cererii.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Înalta Curte reţine că, în cauză, reclamanţii A. şi E. au declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 279 din 01 februarie 2018 şi împotriva sentinţei civile nr. 690 din 14 martie 2019, pârâta F. S.A. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 279 din 01 februarie 2018, iar C. şi G. S.A. au declarat apelul incident împotriva sentinţei civile nr. 279 din 01 februarie 2018.

Deşi aceste aspecte sunt reţinute şi de către instanţa de apel, reieşind din cele consemnate în practicaua hotărârii recurate, din considerentele hotărârii şi din dispozitivul acesteia, lipsesc analiza şi soluţia cu privire la apelul declarat de pârâta F. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 279 din 01 februarie 2018.

Cererea de apel produce mai multe efecte, primul dintre acestea fiind reprezentat de învestirea instanţei de prim control judiciar.

Asupra apelului, instanţa se pronunţă prin decizie, soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel fiind cele prevăzute de art. 480 C. proc. civ.

Totodată, în raport de prevederile art. 5 din C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să primească şi să soluţioneze orice cerere de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit legii.

Or, în cauză, instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la cererea cu care a fost învestită de către una din părţi.

În raport de aceste considerente, reiese că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă F. S.A., casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea recursului incident declarat de recurenta-pârâtă C. (fostă C.), criticile invocate de această din urmă recurentă, întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nemaiputând fi analizate.

Faţă de cele de preced, potrivit art. 497 teza I C. proc. civ., art. 496 alin. (2), raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă F. S.A. împotriva deciziei civile nr. 609A din 24 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi recursul incident declarat de recurenta-pârâtă C. (fostă C.) împotriva aceleiaşi decizii şi va casa decizia atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă F. S.A. împotriva deciziei civile nr. 609A din 24 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi recursul incident declarat de recurenta-pârâtă C. (fostă C.) împotriva aceleiaşi decizii.

Casează decizia civilă nr. 609A din 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2022.